Sfantul Efrem Sirul, robul Domnului

Sfantul Efrem Sirul, robul Domnului Mareste imaginea.

Plansurile Sfantului Efrem Sirul sunt scrisori de dragoste ale ratacitului, ale fiului risipitor, ale nepretuitorului Darului, ale bolnavului ce cere leac patimilor si voii sale stricate, tamaduire neputintei, iertare si blandete robului, din partea Iubitorului de oameni, Stapanul Dumnezeu.

Toate rugaciunile incep cu o graire catre Stapanitorul, catre Imparatul. Maretia si bunatatea imparatitorului este pusa in antiteza cu jalnicia starii in care a ajuns omul. Nepretuirea adevaratului Stapan si a Darului primit de om de la Acesta este urmata de plansul celui ce nu intru Stapanul a imparatit, ci intru fapte straine si murdare. Dar Stapanul, se intelege, este stapanul a toate, adica si Stapanul iertarii si al iubirii de om, in fata caruia, pacatosul indrazneste a grai, a spune pacatul, a intelege neputinta ridicarii fara de ajutorul Lui si a indrazni intru nadejdea bunatatii Stapanului.

"Lumina mea, Hristoase al meu: Sa nu ma treci cu vederea pe mine, cel defaimat, sa nu ma lepezi pe mine, cel urat, sa nu ma parasesti pe mine, cel osandit. Indura-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, si ma mantuieste pe mine, pentru singura bunatatea Ta. Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea ratacita, ca pustiu m-am facut de toata osardia si cugetarea spre a ma indrepta pe sine-mi. (...) Primeste rugaciunea gurii celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, si sa nu Te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput, nici sufletul meu care de iad se apropie sa il judeci nevrednic de mangaierea Ta."

"Nimeni asa, ca mine, nu s-a aratat lacas al pacatului. Nimeni asa, ca mine, nu a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirilor rautatii urmand. Ci, precum esti noian al bunatatii, usuca-mi noianurile cele rele ale pacatelor mele; si, precum esti adanc al milei, arde de tot adancul pacatelor mele si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce am lucrat. (...) Dintru intaia varsta m-am facut intaratator, fara de osardie catre bunatate, a toata rautatea aflator, a tot pacatul lesne lucrator. Si insuti, o, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea pentru indurarile Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu.Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele."

Conditia intrarii in Imparatia lui Dumnezeu sunt lacrimile de pocainta, vointa parasirii nelegiurii si a pacatului, intoarcerea la Stapanul si, se intelege, bunatatea Domnului, iertarea si milostivirea Lui, prin care vin toate, deci si intrarea intru Imparatia Sa.

Cei ce vor intra intru Imparatie sunt toti cei ce se vor intoarce la Stapanul cu lacrimi, cu umilinta inimii, intru Darul Sau, cu pocainta, cu inima necartitoare, nejudecatoare, intru vederea paiului din ochiul propriu, intru neinaltare, netrandavire, smerenie, iubirea intru toate a fratelui, intru gand curat si bun, intru iubirea Stapanului: "Fa-te tie doctor, suflete, iar de nu, plange-ti orbirea ta. Nici o pricina nu ai pentru lenevirile tale. Trezveste-te, privegheaza, suflete, suspina, lacrimeaza si spala-ti prin postire sarcina cea grea a pacatelor tale."

Fiecare cuvant din rugaciunile Sfantului Efrem Sirul este izvorat dintr-o lacrima, dintr-o marturisire sincera a pacatului, din dorinta de intoarcere la starea cea dintai si din cererea neincetata a harului Sfantului Duh. Aceste "plansuri" sunt cuvintele robului inaltate catre Stapanul sau, cuvintele supusului inaltate catre stapanitorul sau, cuvintele stapanitului inaltate catre Imparatul Sau, Dumnezeul cel bland, al milei si al ieratarii, la care si de la care sunt toate.

"Iata, iarasi cad la usile Stapanului meu, cucerindu-ma, rugandu-ma, inchinandu-ma si strigand cu frica; ca de folos este slugii a nu fugi de mainile Stapanului sau dupa ce a gresit Lui, ci mai vartos a starui langa Dansul. Auzi, o, Stapane, suspinul meu si primeste graiurile cererii mele, pe care le aduc eu, pacatosul, cucernicindu-ma. Varsa peste mine, ticalosul, o mica picatura de intoarcere cu mila Ta. Sa nu ma judeci pe mine, Stapane, ca pe un rob netrebnic si rau, si viclean, nici sa ma pierzi pe mine cu cei ce-Ti zic Tie "Doamne, Doamne" si nu fac voia ta. Primeste, Stapane, si auzi spurcata si nevrednica mea cerere, Cel ce mantuiesti pe toti cei ce nadajduiesc intru Tine, Cel ce nu Te intorci despre cererea pacatosilor, Cel ce dai mana celui ce zace jos. Lumineaza-mi, Doamne, ochii inimii mele, ca sa cunosc multimea patimilor mele. Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane, si sa lumineze gandirea mea cea intunecata si, pentru necunostinta mea, cunostinta Dumnezeiasca sa salasluiasca intru mine; ca la Tine nici un cuvant nu este cu neputinta."

Imparatia lui Dumnezeu este locul sfintilor, locul celor ce Il iubesc pe Dumnezeu, spre care robul tinde cu lacrimi, cerandu-le ajutorul, spre dobandirea milostivirii Domnului. Prin lacrimile lor, prin nevointa lor, sfintii au devenit apropiatii Domnului in Imparatie si, astfel, grabnic asculati de Stapanul, ce se va imblanzi prin viata lor curata si dreapta. Cetatenii si mostenitorii Imparatiei Cerurilor sunt cei ce iubesc pe Domnul, cei ce doresc pe Domnul, cei ce traiesc intru Domnul, cei ce in viata lor pamanteasca bineplacuti au fost Stapanului intru faptele lor, cei ce au ascultat de Stapanul si cuvintele Lui, cei ce au primit cu bucurie Darul Stapanului, harul Sau, neintorcandu-se la faptele cele urate si vechi, ale omului vechi, nezidit prin prezenta simtita a Stapanului.

"Plangeti-ma, cei ce aveti in minte Judecata cea de dupa moarte, pe mine, cel ce marturisesc ca o pomenesc, si cele impotrivnice le lucrez. Plangeti-ma, mostenitorii Imparatiei Cerurilor, pe mine, cel vrednic de gheena focului. Plangeti-ma, cei ce fara de rusine va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la inaltimea Cerului. (...) Sfintilor ai lui Dumnezeu, rugati-va Imparatului pentru cel robit; rugati-va Pastorului pentru oaie; rugati-va Vietii pentru cel mort, ca sa trimita darul Sau si sa-mi intareasca lesne-alunecarea smeritului meu suflet."

De ce martuiseste sfantul aceaste cuvinte, plansuri, nadejdi inaintea Stapanului, Imparatului, celui ce imparateste intru ale Sale? Le marturiseste avand nadejdea milei si a iertarii Stapanului, care, prin aceasta, stapaneste, deosebindu-se de alti stapanitori. Nu sta intru totul pe tronul sau, asteptand doar laude si cantari, ci El insusi se coboara la fiecare in parte, El mangaie, El iarta, El indreapta, El zideste, El intareste, El imparateste intru faptura sa. Intru bunatatea si iubirea Sa nebuna de om, intru blandetea si iertarea Sa, El se coboara la om, asteptand voirea acestuia, conlucrarea lui, ca astfel sa lucreze intru el, ca si omul, impartasit de Domnul, sa devina imparat, prin participarea la Imparatie, prin impartasirea de Stapanul.

Un cuvant din Vinerea Mare, ce trimite spre iubirea fara de margini, numita adesea "nebuna", si nerabdatoare a Stapanului fata de robul sau iubit, omul: "Fiule, pentru ce faci aceasta calatorie grabnica? Au doara este iarasi alta nunta in Cana si acolo Te grabesti acum, sa le mai faci lor vin din apa?"

Rugaciunile Sfantului Efrem Sirul au legatura directa cu Sfanta Scriptura, luand exemplul iertarii vamesului, a femeii pacatoase, avand intru acestea nadejdea milostivirii Domnului, a reprimirii Darului pierdut, a reapropierii de Stapanul, prin pocainta, si, astfel, pasirea intru Imparatia ce va sa fie, alaturi de cei bineplecuti Lui. Plansurile sunt in conformitate cu Dumnezeiestile Scripturi, dar si cu experienta proprie, cu experienta cunoasterii lui Dumnezeu si a pierderii Darului Acestuia, Celui ce rau i s-a rasplatit iubirea si darul, plansul fiind dorul dupa Dumnezeu, dor ce vine din ceva avut, simtit, trait, si pierdut, dar si dintr-o nesiguranta a intrarii in Imparatie, nesiguranta venita din propia lenevire, neconlucrare, neimpartasire de Domnul, nesiguranta venita si din nepunerea increderii in voia ta, in puterea ta, ci in Domnul, cel ce poate intarii, ridica, ajuta, managaia, zidi din cenusa.

Ca Ziditor al lumii, Domnul stapaneste intru ea, omul fiind rob, supus, nascandu-se la voia Stapanului, traind in timpul si locul randuit de Imparat, fiind rob, si astfel supus, condus, si nu conducator, putand deveni si el imparat, prin participarea la Imparatie, prin impartasirea de Darul Domnului: "Intocmai de o cinste cu ingerii Te sarguiesti a ma face, iar eu intru indaratnicia mea pe sine-mi ma micsorez." Puterea Stapanului se manifesta prin stapanire peste toate, cu drept total peste toate, drept judecatoresc, fiind Ziditorul a toate, si a omului, ca faptura a mainilor Sale, pus intru lumea Sa, pe care Stapanul o imparateste. Omul este musafir intr-o lume pe care vrea sa o stapaneasca, uitandu-si locul, de supus, si rob Stapanului si Ziditorului Sau, intr-un duh vrajmas de stapanire, de control, de nesupunere, de nerecunoastere a Imparatului Hristos. Poti fi imparat, atunci cand Imparatul Hristos este intru tine, imparateste intru tine, prin conlucrare, prin participarea omului la puterea lui Dumnezeu.

Iulian Predescu

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2850

Voteaza:

Sfantul Efrem Sirul, robul Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE