Sfantul Ioan Gura de Aur - Omilie la cuvantul Apostolului asupra zilelor de pe urma

Sfantul Ioan Gura de Aur - Omilie la cuvantul Apostolului asupra zilelor de pe urma Mareste imaginea.
 

 

1. Slab sunt si sarac si nepriceput in cuvintele cele de invatatura, dar cand vad adunarea voastra, imi uit de slabiciune, nu mai stiu de saracie si nepriceperea nu mi-o mai cunosc! Atat de mare este multimea dragostei ce-mi aratati! Asta e pricina ca eu, va intind masa saraciei mele cu mai multa ravna decat cei inconjurati de multa bogatie. Da, voi sunteti pricina acestei generozitati ! Da, prin ravna cu care-mi ascultati cuvantul, desteptati pe cei ce dorm, ramaneti uimiti de cele ce va spun si stati atarnati de limba celui care va vorbeste. Tot asa si puii de randunica, cand vad ca se apropie mama lor, se pleaca in afara cuibului, isi intind gaturile si asa isi primesc hrana de la ea. Asa si voi cu multa ravna va uitati la cel ce va vorbeste; primiti invatatura pe care v-o aduce limba mea si inainte de a-mi iesi cuvintele din gura voi ati si prins intelesul celor ce va spun.

Cine nu va va ferici, si pe voi si pe mine, pentru cele care se petrec, pentru ca, asa cum spune Scriptura, graiesc "la urechile celor ce asculta". Comuna ne este osteneala, comuna si munca; comun ne este rodul muncii, comuna si plata. Pentru asta Hristos a fericit pe ucenici, spunandu-le: "Fericiti va sunt ochii, pentru ca vad si urechile voastre pentru ca aud!". Ingaduiti-mi sa va spun si voua cuvintele acestea, pentru ca si voi aratati aceeasi ravna: "Fericiti sunt ochii vostri pentru ca vad si urechile voastre pentru ca aud". Ca urechile voastre aud, e lamurit; dar ca si ochii vostri vad, dupa cum vedeau atunci ucenicii, aceasta voi incerca s-o dovedesc, ca sa nu va fie pe jumatate fericirea voastra, ci desavarsit intreaga. Ce vedeau atunci ucenicii? Vedeau morti inviati; orbi cu vederea recapatata, leprosi curatiti, demoni alungati, schiopi cu picioarele in stare sa mearga, orice betesug al firii indreptat. Acestea vedeti si voi acum, daca nu cu ochii trupului, cu ochii credintei. Asa sunt ochii credintei! Vad cele ce nu se vad si inteleg cele ce nu sunt inca savarsite.

- Dar de unde se vede ca ne este credinta vedere si vadire a celor ce nu se vad?
- Asculta-l pe Pavel, care spune: "Credinta este incredintare despre lucrarile nadajduite, dovedire a lucrurilor nevazute".  Si lucru minunat este ca ochii acestia ai trupului vad cele ce se vad, dar nu vad cele ce nu se vad; ochii credintei, insa, cu totul dimpotriva: nu vad cele ce se vad, dar vad cele ce nu se vad. Ca ochii credintei nu vad cele ce se vad, dar vad cele ce nu se vad, a aratat-o Pavel, graind asa: "Ca necazul nostru de acum trecator si usor ne aduce noua mai presus de masura slava vesnica covarsitoare, neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad".

- Dar cum poate vedea cineva pe cele ce nu se vad ?
- Cum altfel decat prin ochii credintei!  Tot asa spune Pavel si in alta parte: "Prin credinta intelegem ca s-au intocmit veacurile".
- Cum? Ca nu le vedem!
- Pavel spune mai departe: "Ca s-au facut din cele nevazute cele ce se vad". Vreti sa-ti aduc si alta marturie, ca ochii credintei vad pe cele care nu se vad? Pavel, scriindu-le odinioara galatenilor, spunea: "Voua, in ochii carora Iisus Hristos vi s-a zugravit rastignit".

-  2. Ce spui, o, fericite Pavele? Galatenii L-au vazut rastignit in Galatia?
- Cu totii marturisim ca nu! Ca in Palestina, in mijlocul Iudeii, au fost patimile Domnului.
- Dar atunci cum L-au vazut rastignit galatenii?
- Cu ochii credintei, nu cu ochii trupului! Ai vazut ca ochii credintei vad cele ce nu se vad? Galatenii L-au vazut pe Hristos rastignit de la atata distanta si dupa atata vreme! Asa vedeti si voi pe morti inviati; asa vedeti si voi astazi pe lepros curatit; asa vedeti pe slabanog ridicandu-se! Si il vedeti mai bine decat iudeii care erau de fata; ca aceia, desi erau de fata, n-au crezut in minune, dar voi, care n-ati fost de fata, credeti. Asa ca pe buna dreptate v-am spus: "Fericiti sunt ochii vostri pentru ca vad".
Vreti sa va dau si o alta dovada ca ochii credintei vad cele ce nu se vad si trec peste cele ce se vad? Ca nici n-am putea vedea altfel pe cele ce nu se vad, daca n-am dispretui pe cele pe care le vedem. Asculta-l pe Pavel care spune de Avraam ca a vazut cu ochii credintei nascut pe fiul sau Isaac si asa a primit fagaduinta.
- Ce spune Pavel?
- "Si neslabind in credinta, nu s-a uitat la trupul sau amortit". Mare este puterea credintei! Dupa cum gandurile oamenilor sunt "pline de frica  si neputincioase", tot asa credinta este tare si puternica. "Avraam nu s-a uitat la trupul Sau amortit". Vezi cum a lasat deoparte cele vazute? Ca nu s-a  uitat la batranete! Si doar batranetea ii statea inaintea ochilor! Dar nu! Avraam s-a uitat cu ochii credintei, nu cu ochii trupului. De aceea n-a vazut batranetea lui, nici amortirea Sarrei. Nu s-a uitat "la amortirea pantecelui Sarrei" spune Pavel. Prin aceste cuvinte Pavel ne arata starpiciunea Sarrei. Neputinta ei era indoita; si din pricina varstei si din pricina slabiciunii firii. Trupul ii era nefolositor pentru facerea de copii nu numai din pricina ca era batrana, ci si din pricina ca insusi pantecele ei era amortit; inainte de batranete, atelierul firii era nefolositor din pricina starpiciunii. Ai vazut cate piedici? Batranetea barbatului, batranetea femeii; dar starpiciunea femeii mai rea decat batrinetea. Ca mai cu seama starpiciunea este piedica nasterii de copii. Si totusi pe toate acestea Avraam le-a trecut cu vederea, si, prin ochii credintei, s-a inaltat la ceruri, avand temei al celor fagaduite puterea Celui Care a fagaduit. Pentru aceea "intru fagaduinta lui Dumnezeu nu s-a indoit cu necredinta, ci s-a intarit cu credinta". Credinta este toiag tare, port sigur; credinta ne scapa de ratacirea gandurilor si da sufletului multa liniste.

"Fericiti sunt ochii vostri, pentru ca vad". Ca trebuie sa ma intorc neaparat la cuvintele acestea ale Domnului. Si doar iudeii vedeau atunci cele facute de Domnul; dar Domnul nu le fericeste vederea aceasta din afara; ca vederea aceasta, ea singura, nu vede minunile; minunea o vede privirea cea dinauntru. Iudeii vedeau pe orb si ziceau: "Acesta este"; "Nu este acesta! Sa chemam pe parintii lui". Ii auzi ca se indoiau de minune? Vezi ca nu este de ajuns vederea ochilor trupului pentru vederea minunii? Cei care erau de fata si vedeau minunea spuneau: "Aceasta este: Nu este aceasta". Dar noi, care n-am fost de fata, nu spunem: "Aceasta este! Nu este aceasta", ci spunem: "Aceasta este !". Ai vazut ca nu suntem vatamati cu nimic daca nu suntem de fata, atunci cand sunt de fata ochii credintei; ca nu ne este de nici un folos vederea minunii, atunci cand nu sunt ochii credintei? Ce-au cistigat iudeii aceia ca au vazut minunea? Nimic! Noi vedem minunea mai lamurit decat aceia!

Asadar, pentru ca ochii vostri vad minunea si pentru ca urechile voastre aud rostirea cu care va fericeste Hristos, haide sa pun inaintea voastra margaritarele Scripturii. Si dupa cum Hristos n-a dat raspuns intrebarilor iudeilor, ci dimpotriva le-a marit si mai mult nelamurirea, pentru ca nu erau cu luare aminte la cele ce facea si spunea, tot asa si voua, pentru ca sunteti cu luare aminte, trebuie sa va descopar cele ascunse. Ucenicii s-au apropiat de Hristos si mirati L-au intrebat: "Pentru ce le vorbesti lor in pilde?". Iar Hristos le-a raspuns: "Pentru ca ei vazand, nu vad". Dar pentru ca voi nevazand vedeti, trebuie neaparat sa nu va vorbesc in pilde. Si pentru ca ei "auzind nu aud"; dar pentru ca voi, neauzind atunci, auziti acum mai bine decat au auzit aceia atunci, trebuie neaparat sa nu va lipsesc de masa aceasta. Ca si Hristos nu v-a fericit mai putin pe voi decat pe aceia: "Pentru ca M-ai vazut, ai crezut! Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut". Nu fiti, dar, trandavi fata de binele acesta, ca adica n-ati fost in vremurile acelea, ci sunteti in cele de acum! Daca voiesti, nu vei fi cu nimic pagubit! Ca multi dintre cei care au fost in vremurile acelea nu s-au folosit, pentru ca n-au voit.

3. Care este, dar, textul care v-a fost citit din Scriptura ?
"Si aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele". Pavel ii scrie lui Timotei cuvintele acestea in a doua sa epistola. Infricosatoare este amenintarea. Dar sa fim cu luare-aminte! Pavel lasa sa se inteleaga si vremurile acestea si cele de dupa acestea si chiar cele de la sfirsitul lumii. "Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele". Scurt este cuvantul, dar mare ii este puterea! Dupa cum parfumurile isi arata bunul lor miros nu datorita cantitatii lor, ci naturii lor, tot asa si dumnezeiestile Scripturi nu ne ofera intregul lor folos prin multimea cuvintelor, ci prin puterea, cuprinsa in cuvinte. Tamaia la fel este bine mirositoare prin ea insasi; dar daca o pui pe jaratec, atunci isi arata intreaga ei dulceata. Tot asa si dumnezeiasca Scriptura; prin ea insasi este foarte placuta; dar cand patrunde in sufletul nostru, ca si cum ar cadea intr-o catuie, atunci umple toata casa sufletului cu bunul ei miros. "Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele". Vorbeste despre zilele de la sfarsitul lumii.
- Pentru ce-ti spui acestea, o, fericite Pavele, pentru ce le spui lui Timotei, pentru ce le spui celor ce te aud? Ca acestia, nu dupa multa vreme, aveau sa moara, aveau sa fie rapiti si n-aveau sa mai vina peste ei grozaviile acelea si oamenii rai.
- Eu, raspunde Pavel, nu vad numai cele prezente, ci prezic si cele viitoare! Nu ma ingrijesc numai de turma ce o am acum, ci sunt ingrijorat si ma tem si de turma ce va sa fie.

Noi cei de acum abia de purtam grija de oamenii care sunt impreuna cu noi; Pavel, insa, era plin de multa ravna si pentru cei care nu se nascusera inca. Pastorul cel bun fereste turma si oile cand lupii sunt departe, nu atunci cand lupii navalesc si ataca. Tot asa si Pavel, ca un pastor foarte bun, stand pe locul inalt al dregatoriei profetice si vazand de sus mai dinainte fiarele care se napustesc asupra turmei, prezice si da mai dinainte marturie de atacul pe care fiarele il vor da la sfarsitul lumii, ca sa-i pregateasca pe cei care nu sunt inca nascuti si sa inconjure, prin profetia sa, cu metereze intreaga turma sa. Ca adeseori si un tata, care-si iubeste neamul sau, cand cladeste pentru copiii lui o casa mare si stralucita, asa o cladeste ca sa fie de folos nu numai acelora, ci si nepotilor si celor dupa acestia. Tot asa si un imparat inconjura cu zid o cetate pe care o iubeste; ii face zidul trainic, solid si dainuitor, ca sa slujeasca nu numai generatiei lui, ci sa le fie de folos si urmasilor; nu-l face sa reziste numai masinatiilor din vremea sa, ci sa faca fata si atacurilor de mai tarziu. Asa a facut si Pavel. Da, epistolele apostolice sunt ziduri ale Bisericilor; ele au intarit nu numai pe cei care au fost atunci, ci intaresc si pe cei de mai tarziu. Pavel a facut zidul acesta atat de puternic si de trainic si a inconjurat cu el intreaga lume, dandu-i deplina siguranta, incat si cei de atunci si cei de dupa aceea si cei de acum si cei care vor fi pana la venirea lui Hristos sa scape de orice atac al dusmanilor. Asa sunt sufletele sfintilor! Isi iubesc fiii, le poarta de grija, iar prin dragostea ce le-o poarta pun in umbra dragostea tatalui si mamei, biruiesc dragostea fireasca si depasesc durerile simtite de mame la nastere. Si asta, pentru ca sunt insufletiti de dragostea pe care le-o da Duhul si harul cel dumnezeiesc.

4. Vreti sa va arat iarasi si in alt chip ca sfintii nu poarta grija de fiii lor asa cum facem noi si nici nu se tem numai de cele prezente ci si de cele ce vor fi mai tarziu? Evanghelia ne spune, ca, fiind Domnul pe munte, s-au apropiat de El ucenicii Lui, oameni in varsta, care aveau sa plece din lumea aceasta nu dupa multa vreme. Si ce Il intreaba? Ce ii nelinisteste? De ce se tem? Despre ce lucruri il intreaba pe Dascal? Despre cele ce se vor petrece in viata lor sau despre cele ce se vor petrece putin mai tarziu? Nicidecum! Dimpotriva, pe toate acelea le lasa deoparte. Si ce ii intreaba? il intreaba: "Care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului?". Ai vazut ca si ucenicii Lui il intreaba despre sfarsitul veacului si ca se ingrijesc de oamenii ce vor fi mai tarziu? Apostolii - si ei cu totii si fiecare in parte - nu se uitau la cele ce-i priveau pe, ei, ci la cele ale altora. Iata, Petru, verhovnicul cetei ucenicilor, gura tuturor apostolilor, capul acelei fratii, ocrotitorul intregii lumi, temelia Bisericii, omul care iubea fierbinte pe Hristos! Pe Petru il intreaba Hristos: "Petre, Ma iubesti mai mult decat acestia?". De asta il laud pe Petru, ca sa cunoasteti ca Petru il iubea cu adevarat pe Hristos. Ca grija ce o ai de slugile cuiva este cea mai mare dovada a dragostei ce o ai pentru stapanul slugilor. Si n-o spun eu asta, ci insusi Stapanul pe Care Petru il iubea, ca ii spune: "Daca Ma iubesti, pastoreste oile Mele!". Sa vedem daca Petru, ca pastor, pazeste cu adevarat oile, daca se ingrijeste cu adevarat de oi, daca le iubeste cu adevarat, daca este cu adevarat cu dragoste pentru turma lui, ca sa cunoastem bine ca iubeste si pe Pastor. Da, Hristos a spus ca aceasta este dovada iubirii. Asadar acesta, Petru, a aruncat tot ce avea: mreaja si tot ce avea in corabie a lasat marea, meseria, casa. Sa nu ne uitam ca toate acestea erau putine, ci ca erau tot ce avea Petru. Sa-i laudam ravna lui! Ca si vaduva, care a pus doi banuti in cutia bisericii, n-a pus multi bani, dar a aratat bogatia bunei sale vointe, ca si Petru; si el, in marea lui saracie, a, aratat bogatia ravnei sale. Da, ce sunt pentru altul mosiile, slugile, casele si aurul, acelea erau pentru Petru mreaja, marea, meseria si corabia.

 Sa nu ne uitam, dar, daca a lasat putine, ci daca a lasat totul. Aceasta este ceea ce se cauta: nu daca ai pus putin sau mult, ci daca n-ai pus mai putin decat puteai sa pui. Petru a lasat totul: si locul nasterii sale si casa si prietenii si rudele si insasi siguranta vietii sale. Ca pentru aceea s-a pornit poporul iudeu cu dusmanie impotriva lui. Ca "se sfatuisera iudeii ca daca cineva va marturisi ca Domnul este Hristos sa fie dat afara din sinagoga". Tot ce-a facut Petru arata ca el nu s-a temut, ca n-a avut indoieli cu privire la imparatia cerurilor; era puternic convins si de faptele pe care le vedea dar, inainte de fapte, de cuvantul Mantuitorului, ca negresit va mosteni imparatia cerurilor. Cand Petru L-a intrebat: "Noi am lasat toate si am urmat Tie; ce va fi noua?", Hristos i-a raspuns: "Veti sedea pe douasprezece tronuri, judecand pe cele douasprezece semintii ale lui Israel".

Toate acestea vi le-am spus, ca sa nu-mi spuneti ca Petru se temea pentru viata lui, atunci cand voi arata ca se nelinistea pentru cei care erau impreuna robi cu el. Cum avea sa se teama, cand insusi Cel ce avea sa-l incununeze i-a vorbit de cununa si rasplati? Asadar acest Petru, care a parasit totul, care era deplin incredintat despre imparatia cerurilor, iata ce spune cand un bogat s-a apropiat de Hristos si l-a intrebat: "Ce sa fac, pentru a mosteni viata de veci?" si Hristos i-a spus: "Daca voiesti sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile, da-le saracilor si vino de urmeaza Mie"; apoi cand bogatul s-a intristat, Hristos a spus ucenicilor Sai: "Vedeti cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor! Amin, amin, zic voua, ca mai usor va intra camila prin urechile acului, decat bogatul in imparatia lui Dumnezeu", atunci Petru, saracul, cel incredintat deplin cu privire la imparatie, cel care nu se temea de mantuirea lui, care era convins de cinstea ce-i era gatita acolo, Petru, deci, cand a auzit acestea a spus: "Atunci cine poate sa se mantuiasca?".
- Pentru ce te temi, fericite Petre? Pentru ce te nelinistesti? Pentru ce tremuri? Ai aruncat totul, ai lasat totul! Cuvintele spuse de Hristos ii privesc pe bogati; pe ei ii invinuieste Hristos. Tu esti sarac si in saracie traiesti.
- Nu ma uit la mine, raspunde Petru; ci caut folosul celorlalti.
De aceea Petru care era pe deplin incredintat despre el, il intreaba pe Domnul despre altii si zice: "Atunci cine poate sa se mintuiasca?".

5. Ai vazut purtarea de grija a apostolilor? Ai vazut ca sunt un trup? Ai vazut ca Petru se temea si pentru cei din timpul lui si pentru cei ce vor fi in viitor? Tot asa si Pavel. De aceea spunea: "Si aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele". Si in alte locuri spune lucrul acesta. Pentru ca Pavel avea sa paraseasca Asia si sa se duca la Roma si de acolo sa plece in cer - ca moartea sfintilor nu este moarte, ci mutare de pe pamant la cer, de la cele mai mici la cele mai bune, de la cei impreuna robi la Stapanul, de la oameni la ingeri - deci, pentru ca avea sa se duca la Dumnezeu, Stapanul universului, a randuit bine pe toate cele ale lui. In timpul cat a fost cu ucenicii lui, i-a invatat cu deosebita luare-aminte, ca le spune: "Curat sunt de sangele tuturor". N-am lasat deoparte nimic, spune Pavel, din ce trebuia sa-i duca la mantuire. Ce dar? Pentru ca s-a intarit pe sine insusi, pentru ca nu avea sa fie invinuit de Stapan pentru cele din timpul vietii sale, oare nu s-a interesat Pavel de sufletele celor de mai tarziu? Nicidecum! Ci, ca si cum ar fi avut de dat socoteala si pentru acelea, asa le spune si acelora cu toata grija cuvintele pe care le-am citit si acelea pe care le voi citi iarasi: "Luati aminte la voi insiva si la toata turma". Ai vazut cat era, de legat de ei prin grija ce le-o purta? Fiecare din noi ne grijim de cele ale noastre, dar el, intaistatatorul turmei, de, toti. De aceea spune despre invatatori: "Care privegheaza pentru sufletele voastre, ca unii care vor da seama de ele". Intr-adevar, infricosatoare raspundere, ca sa dai socoteala de atata multime! "Luati aminte la voi insiva si la toata turma, in care Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi".
- Ce s-a intamplat, Pavele? Pentru care pricina dai sfaturi? Prevezi ceva cumplit? Prevezi ceva greu? Vreo primejdie, vreo nenorocire, vreun razboi? Spune! Stai mai sus decat noi. Nu te uiti numai  la  oile  tale,  ci  le vezi mai  dinainte si pe cele ce vor fi. Spune pentru ce vestesti acestea pentru ce dai sfaturi?

"Stiu, spune Pavel, ca dupa plecarea mea vor intra lupi rai in turma".
Ai vazut ceea ce spuneam, ca Pavel nu se nelinistea si nu se temea numai pentru cei de pe timpul lui, ci si pentru cei de dupa plecarea lui? "Vor intra lupi" spune el; si nu atat "lupi", ci "lupi rai, care nu vor cruta turma". Indoit este razboiul: absenta lui Pavel si navala lupilor; nici dascalul nu-i de fata, iar cei care strica turma vor da navala. Uita-te la viclenia fiarelor si la cugetul oamenilor rai. Au pandit absenta dascalului si atunci s-au naspustit asupra turmei.
- Ce dar? Ne lasi, Pavele, fara aparare si ne prezici numai greutati, fara sa ne dai vreo mangiiere? Dar daca faci asta, ne maresti si mai mult spaima, ne descurajezi pe noi care te ascultam, ne slabesti nervii si ne paralizezi mainile!
Asta e pricina ca le-a amintit mai intai de Duhul: "in care, Duhul cel Sfant v-a pus pastori si episcopi". Chiar daca pleaca Pavel, dar este de fata Mangaietorul! Ai vazut cum le-a intraripat sufletele, aminitindu-le de Dascalul cel dumnezeiesc, Care ii dadea si lui tarie?
- Dar pentru ce Pavel a bagat in ei frica?
- Ca sa le scoata trandavia din suflet. Cel care sfatuieste trebuie sa faca si una si alta: sa nu-l faca pe cel ce-l sfatuieste sa prinda incredere prea mare, dar nici sa nu-l lase sa se trandaveasca; si iarasi nici sa-l sperie, ca sa-si piarda curajul. Amintind de Duhul Sfant a scos din sufletul lui lipsa de curaj; vorbindu-i de lupi, i-a alungat trandavia. "Lupi rai, care nu vor cruta turma. Luati aminte la voi insiva! Nu m-am silit sa v-o spun, le spune Pavel; ganditi-va la mine". Intr-adevar, e de ajuns sa te gandesti la Pavel ca sa capeti curaj. Si nu le spune atatea doar sa se gandeasca doar la el, ci sa se gandeasca la faptele savarsite de el. Ca nu le spune atata doar ca sa-si aduca aminte de el, ci ca aducandu-si aminte sa-l imite, Pavel a adaugat: "Aduceti-va aminte ca trei ani, noaptea si ziua, n-am incetat a va sfatui, cu lacrimi si cu toate acele plansete, pe fiecare din voi". Nu vreau atata sa va aduceti aminte doar de mine, ci si de timpul cat am stat intre voi, de sfaturile ce vi le-am dat, de ravna mea, de lacrimile mele si de toate acele plansete". Dupa cum cei care ingrijesc pe bolnavi, cand vad ca bolnavii nu vor sa primeasca mancarile si doctoriile, cu toate cuvintele lor multe si indelungate, incep sa lacrimeze, ca sa-i induplece pe bolnavi, tot asa a facut si Pavel cu ucenicii lui: cand a vazut ca este neputincios cuvantul de invatatura, a adus leacul dat de lacrimi.

6. Care om n-ar fi cuprins de durere cand l-ar vedea pe Pavel scotind lacrimi si plangand, chiar de-ar fi el mai nesimtitor ca pietrele? Ai vazut ca si acolo a prezis cele viitoare? Si aici acelasi lucru il face, spunand: "Aceasta sa stiti ca in zilele de apoi vor veni vremuri grele". Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei si nu spune: "Sa stie ce vor fi mai tarziu ca vor veni vremuri grele?" Nu!  Pavel ii spune lui Timotei: "Sa stii tu", ca sa afli ca si ucenicul trebuie sa se ingrijeasca de cele viitoare ca si dascalul. Ca daca nu s-ar ingriji, nici n-ar arata o grija asemanatoare cu a dascalului. Tot asa face si Hristos. Cand ucenicii s-au apropiat de El si au voit sa afle despre sfarsitul lumii, Hristos le-a spus: "Veti auzi de razboaie", desi n-aveau sa auda ei. Ca unul este trupul credinciosilor. Si dupa cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai tarziu, tot asa si noi aflam, de cele ce s-au petrecut atunci. Asa cum am spus; si aceia si noi suntem un singur trup, strans uniti unii cu altii, cu toate ca noi suntem in cea din urma ceata a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despartit nici de timp, nici de loc; suntem legati unii de altii, nu cu legaturile nervilor, ci prinsi din toate partile cu legaturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeste acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.

Se cuvine, insa, sa cercetam si aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfarsitul vietii de acum? In alta parte, apostolul spune: "in zilele de apoi se vor departa unii, de credinta", iar in textul nostru: "in zilele de apoi vor veni vremuri grele."  Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunand: "La sfirsitul lumii veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie si de foamete si de ciuma". Pentru care pricina, dar, la sfarsitul lumii sunt mari si multe nenorocirile? Unii spun ca si creatia se va imbolnavi si va ajunge neputincioasa; dupa cum trupul, cand imbatraneste, atrage asupra lui multe boale, tot asa si creatia, imbatranind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se stie, insa, ca trupul imbatraneste potrivit slabiciunii si legii firii, pe cand ciuma, razboaiele si cutremurele nu vin din pricina imbatranirii firii si nici nu vin peste creatie bolile acestea, pentru ca imbatranesc creaturile creatiei - ca a spus Domnul: "foamete si ciuma si cutremure pe alocuri" - ci pentru ca gandirea oamenilor se va strica; toate aceste nenorociri sunt pedepse pentru pacate, sunt leacuri pentru boalele oamenilor. Ca atunci se vor inmulti boalele omenesti.
- Dar pentru ce se vor inmulti atunci?
- Dupa parerea mea, pentru ca cei vinovati vor ajunge si mai trandaivi, pentru ca judecata intirzie, pentru ca este amanata luarea socotelii, pentru ca inca n-a venit Judecatorul.  Ceea ce a spus Hristos si despre sluga cea rea, ca din pricina asta a ajuns mai trandav. "Stapanul meu intarzie" a zis sluga aceea; si a inceput sa bata pe celelalte slugi si a risipit averea stapanului sau. De aceea si Hristos, cand au venit ucenicii Lui si au voit sa cunoasca ziua sfarsitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoasterea celor viitoare sa ne faca sa fim necontenit pregatiti, pentru ca fiecare din noi sa fie mai sarguincios, asteptand, totdeauna sfarsitul, cu nadejdea venirii lui Hristos. De aceea cineva ne indeamna, zicand: "Nu intarzia a te intoarce la Domnul si nu amana din zi in zi, ca nu cumva sa fii zdrobit tot amanand". Necunoscut este sfarsitul; si pentru asta este necunoscut, ca totdeauna sa fii sarguitor. De aceea, ca un fur noaptea, asa vine ziua Domnului. Nu ca sa ne prade, ci ca sa ne faca mai vigilenti. Ca cel care se gandeste ca are sa vina hotul sta treaz, aprinde lumina si vegheaza mereu. Tot asa si noi, aprinzand lumina credintei sl a unei drepte vietuiri, sa tinem aprinse luminile noastre intr-o continua priveghere. Si pentru ca nu stim cand vine Mirele, trebuie sa fim mereu pregatiti, ca atunci cand va veni sa ne gaseasca treji.

7. As fi vrut sa-mi lungesc cuvantul, dar boala trupului, care m-a tinut departe de voi atata timp, abia m-a lasat sa spun atat cate am spus. Lung a fost timpul despartirii, nu dupa numarul zilelor, ci dupa starea sufletului meu. Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despartire, pare nespus de lung. De aceea si Pavel, care a stat despartit putina vreme de tesaloniceni, spunea: "Iar noi, fratilor, fiind despartiti de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atat mai mult ne-am sarguit sa va vedem fata voastra". Daca Pavel, care stia sa filozofeze mai mult decat toti oamenii, n-a putut indura despartirea o bucata de vreme, cum puteam eu sa o indur atatea zile? Pavel n-a putut-o indura deloc; tot asa si eu, cu ramasitele bolii in mine, am alergat la voi, socotind ca cel mai bun leac al bolii mele este intilnirea cu dragostea voastra. Pentru mine a ma bucura de dragostea voastra mi-i mai de folos decat mainile doctorilor si mai trebuincioasa decat ingrijirea pe care mi-o dau ele. Faca Dumnezeu sa ma bucur necontenit de ea, cu rugaciunile si solirile tuturor sfintilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui slava, cinste si putere, impreuna cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Traducere de Pr. D. Fecioru

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3777

Voteaza:

Sfantul Ioan Gura de Aur - Omilie la cuvantul Apostolului asupra zilelor de pe urma 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE