Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune

Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune Mareste imaginea.


Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune

De ce este nevoie de rugaciuni lungi? Ca prin rugaciunea lunga, facuta cu osardie, sa incalzim inimile noastre reci, invartosate prin petrecerea indelungata in deserta­ciune - caci este lucru nefiresc a crede, cu atat mai mult a pretinde, ca inima invechita in deser­taciunea acestei vieti sa se poata patrunde in scurta vreme de caldura credintei si dragostei de Dumnezeu in timpul rugaciunii. Nu, pentru aceasta e nevoie de osteneala si iar osteneala, de vreme si iar vreme. Imparatia Cerurilor se ia cu sila, si silitorii o rapesc pe ea (Mt. 11, 12). Impa­ratia lui Dumnezeu nu vine grabnic in inima, cand oamenii fug de ea cu atata osardie.

Domnul insusi vesteste voia Sa ca noi sa ne rugam nu pu­tina vreme atunci cand ne-o da pilda pe vaduva care indelungata vreme se tot ducea la judecator, suparandu-l cu rugamintile sale (Lc. 18, 2-6). Domnul, Tatal nostru Ceresc, stie dinainte cererea noastra (Mt. 6, 8), stie de ce avem nevoie, dar noi nu-L stim pe El cum trebuie, suntem foarte credinciosi desertaciunii lumesti, nu Tatalui Ce­resc; si iata ca El, dupa intelepciunea si milosti­virea Sa, preface nevoile noastre in prilej de ne intoarce catre Dansul. "Intoarceti-va, copiii Mei rataciti, macar acum, la Mine, Tatal vostru, cu toata inima voastra, daca mai inainte vreme ati fost departe de Mine; macar acum incalziti cu credinta si cu dragostea inimile voastre, care mai inainte erau reci, intorcandu-le catre Mine".

Nu face la rugaciune placurile trupului lenevos - nu te grabi: trupul, plic­tisit si apasat de lucrarea sfanta, se grabeste sa termine cat mai repede ca sa se odihneasca ori sa se apuce de lucruri trupesti, lumesti.

Cand savarsesti rugaciune, pravila, mai ales dupa carte, nu te grabi sa sari de la un cuvant la altul fara a fi simtit adeva­rul lui, fara a-l fi pus la inima, ci da-ti intotdeau­na osteneala de a simti cu inima adevarul lucru­rilor pe care le spui; inima ta se va impotrivi uneori prin lenevie si impietrita nesimtire fata de ceea ce citesti, alteori prin indoiala si necredinta, printr-o oarecare vapaie si stramtorare launtrica, alteori prin imprastiere si abatere catre oarece lu­cruri si griji pamantesti, alteori prin pomenirea necazului suferit din partea aproapelui si simta­mantul razbunarii si al urii fata de el, alteori prin inchipuirea placerilor lumesti sau a placerii pricinuite de citirea romanelor si indeobste a cartilor lumesti. Nu fi iubitor de sine, biruie-ti inima, adu-o lui Dumnezeu ca jertfa bineplacuta: Da-mi, fiule, inima Ta (Pilde 23, 26), si ruga­ciunea ta te va face ruda cu Dumnezeu, te va uni cu El si cu tot cerul, si te vei umplea de Duhul si de roadele Lui, care sunt dreptatea, pacea si bu­curia, blandetea, indelunga rabdare, umilinta ini­mii. Vrei sa termini repede pravila de rugaciune ca sa dai odihna trupului ostenit?

Roaga-te din inima si vei adormi cu somn linistit, sanatos si lin. Deci, nu te grabi sa te rogi cum se nimereste: nefacand o jumatate de ceas de rugaciune vei pier­de trei ceasuri din cel mai sanatos somn. Te gra­besti la munca? Scoala-te mai devreme, nu dormi peste masura, si roaga-te cu osardie: vei dobandi liniste, energie si spor la lucru pentru intreaga zi. Inima nazuieste spre lucrurile desertaciunii celei lumesti? Frange-o; sa fie comoara ei nu deserta­ciunea pamanteasca, ci Dumnezeu: invata-ti ini­ma sa se lipeasca prin rugaciune de Dumnezeu, nu de desertaciunea lumii, ca sa nu te afli rusinat in zilele bolii tale si in ceasul mortii tale, ca un bogat in desertaciunea lumii si sarac in credinta, nadejde si dragoste, de nu te vei ruga in acest fel.

Nu crede trupului tau, ce te ameninta ca va slabi in timpul rugaciunii: sa stii ca minte. Cum vei incepe sa te rogi, vei vedea trupul va deveni robul tau ascultator. Rugaciunea il va si inviora. Adu-ti aminte totdeauna ca trupul este mincinos.

La oamenii ce se roaga putin, inima este slaba - si iata, cand vor sa se roage, inima lor devine slabanoaga si le slabanogeste mainile, trupul si gandurile, incat le este greu sa se roage. Trebuie ca omul sa se biruie pe sine, sa se straduie a se ruga din toata inima, fi­indca bine, usor este a te ruga din toata inima.

La rugaciune nu te lasa biruit de trup si de vrajmasul care lucreaza prin el; nu vicleni cu limba ta, ci graieste adevar in inima ta (v. Ps. 14, 3, 2); sa simti si sa gandesti precum graiesti in rugaciune, nu ca si cum pe limba ar fi miere, iar in inima gheata; daca vrajmasul te va birui o data, dupa aceea va trebui sa te aperi pe tine insuti, sa aperi slobozenia ta de el ca pe un petec de pamant cotropit de vrajmas, iar inima ta se va departa de Domnul. Nimic sa nu treci cu vederea in viata duhovniceasca, sa nu socoti de­spre nici un lucru ca e marunt, ca nu merita luare-aminte. Lucrul de capetenie este acesta: straduie-te sa fii intotdeauna adevarat in inima ta. Cand este greu sa te lupti cu trupul, tocmai atunci arata-ti neclintirea, tocmai atunci sa nu slabesti in lupta, ca un bun ostas al lui Hristos.

Rasfatul trupului, impietrita nesimtit fata de tot ce este duhovnicesc, sfintit, e stramtorare de la vrajmasul, desi omul tru­pesc nu o socoate stramtorare, fiindca binevoies­te intru ea - dar cei ce vor sa traiasca duhovniceste o socot stramtorare, fiindca ea nu ingaduie ca Dumnezeu sa ajunga la inima noastra; nu lasa sa se reverse in inima harul Dumnezeiesc, care viaza si lumineaza sufletul nostru; face ca sufletul nostru sa nu rodeasca roadele credintei, nadejdii si dragostei. Atunci te faci un om trupesc, care nu are duh. O, ce mult felurite prigoniri! Indata ce te vei intrista din inima pentru aceasta impietrita nesimtire, indata ce vei plange pentru ea inaintea Domnului, ea va si trece, si inima se va incalzi si se va inmuia, si se va face in stare de cugetare duhovniceasca si de simtaminte duhovnicesti.

Nu te cruta cand este vorba sa te rogi din inima nici dupa ce ai petrecut in­treaga zi in osteneli. Nu fi deloc nepasator la sfanta rugaciune, spune totul Domnului din ini­ma, caci rugaciunea este lucrul lui Dumnezeu. Daca te-ai apucat de hat, nu spune ca este bat; ce ai pus mana pe plug, nu te uita inapoi (v. 9, 62). Dupa ce ti-ai ingaduit sa te rogi cu ne­pasare, nu din toata inima, nu adormi (daca e vorba de rugaciunile de seara) pana ce nu-ti vei Sterge pacatul plangandu-l inaintea lui Dum­nezeu. Aceasta se intampla nu cu toti, ci cu cei s-au desavarsit, la seama: nu pune trupul tau ai presus de Dumnezeu, ci pentru El sa nu iti pese de odihna trupeasca. Orice pravila de ruga­ciune te-ai apucat sa implinesti implineste-o cu buna credinta (daca este lunga, implineste-o bine; daca este scurta, asijderea) si nu implini lu­crul lui Dumnezeu cu inima indoita, incat juma­tate sa fie a lui Dumnezeu, iar cealalta a trupului tau.

Ravna Domnului Dumnezeu nu va rabda vi­clenia ta, parerea ta de rau pentru trupul tau. El te va da pe mana diavolului, iar diavolul nu va da pace inimii tale pentru nepasarea fata de Cel ce este adevarata tihna a inimii tale si care va face aceasta intotdeauna spre folosul tau, ca sa tina inima ta in apropierea lui Dumnezeu, fiindca orice rugaciune fatarnica departeaza inima de Dumnezeu si o intrarmeaza impotriva omului in­susi; dimpotriva, orice rugaciune lipsita de fatar­nicie apropie inima omeneasca de Dumnezeu si o face casnica a Lui. Asadar, sa crezi cuvantului acestuia: daca te vei grabi la rugaciune de dragul tihnei trupesti, ca sa te odihnesti mai repede, vei pierde si tihna trupeasca, si pe cea sufleteasca. Ah! Cu ce osteneli, cu ce lacrimi se recapata dupa aceea apropierea inimii noastre de Dumnezeu! Si de vom face apoi iarasi din rugaciunea noastra (nepasatoare) mijloc al indepartarii de Dumne­zeu, oare ravna lui Dumnezeu nu se va aprinde pentru aceasta? Lui ii este mila de noi si de oste­nelile noastre dinainte, si iata ca vrea sa ne faca a ne intoarce negresit catre Dansul iarasi, din toata inima. El vrea ca noi sa fim ai Lui intotdeauna.

Precum dupa impartasirea cu nevrednicie, asa si dupa rugaciunea nevrednica si rece ii este deopotriva de rau sufle­tului. Asta inseamna ca Domnul nu intra in inima noastra, fiind jignit de necredinta si de raceala inimii noastre, si ingaduie duhurilor necurate sa se cuibareasca in inima noastra, ca sa simtim de­osebirea dintre jugul Sau si al lor.

Sfantul Ioan de Kronstadt

.

16 Noiembrie 2008

Vizualizari: 6264

Voteaza:

Sfantul Ioan de Kronstadt - Despre biruirea trupului in rugaciune 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Stefanel Radu Postat la 2010-03-04 03:17

    Practica rugaciunii la Sfintii Parinti rusi ai secolului 19 este un exemplu monumental de traire ortodoxa - probabil cel mai apropiat de zilele noastre unde practica exegezei a sfintilor parinti din primele 10-12 veacuri crestine este re-expusa fara modificari in contextul vietii de astazi. Impreuna cu Sfantul Teofan Zavoratul, Sfantul Ioan de Kronstadt ne instruieste ca pe niste co-echipieri ai unei formatii ce lupta continuu cu vrajmasul mantuirii noastre. Manualele acestor sfinti ("Viata mea in Hristos"- de Sf Ioan de Kronstadt si "Viata Duhovniceasca si Cum o Putem Dobandi" de Sf Teofan Zavoratul) ar trebui sa fie subiecte obligatorii in pregatirea cadrelor teologice, mai cu seama a parintilor duhovnici de care avem asa mare nevoie astazi. Stefanel Radu

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE