Sfaturi catre un pustnic tanar - Sfantul Efrem Sirul

Sfaturi catre un pustnic tanar - Sfantul Efrem Sirul Mareste imaginea.


Sfaturi catre un pustnic tanar, pentru fapta cea buna - Sfantul Efrem Sirul

Inainte cuvantare

Domnul, dupa ce a venit in lume pentru mantuirea oamenilor, ne-a poruncit noua a ne iubi unii pe altii, iar lucrul dragostei este si a ne mangaia unii pe altii in frica lui Dumnezeu. Deci, de vreme ce a cerut cucernicia ta a auzi cuvant de la micsoratatea mea, m-am dat pe sinemi pentru ascultare si pentru ajutorul darului lui Hristos. Si acum, pentru aceleasi pricini ti-am insemnat intru aceasta aducatoare aminte scrisoare.

Deci, de vei afla ceva trebuincios, pune-l in mintea ta, ca aducand tu roada Domnului, sa am si eu plata pentru sfatuire. Insa sa nu ceri de la noi, cei ce ne aflam intre frati, mestesug de cuvinte, pe care nu le-am invatat, nici impodobirea cuvintelor, pe care nu le stim, si pe care ti le-am scris simplu si adevarat si intru dragoste, cu dragoste primeste-le, si creste-le pe dansele la tine, ca cel ce esti mai vrednic decat noi.

Si ca pe niste seminte si pricini luand de la noi, in latimea mintii tale, mai mult adu roada. Si cele putine si cu neputinta de noi vestite, cu putere pune-le inaintea celor ce sunt cu tine, o, prea iubitorule de invatatura, ca sa pazeasca ei sfatuirile adancului nestiintei noastre, care nici nu suntem obisnuiti a scrie spre aratarea cuvintelor, nici nu ne-am iscusit in mestesugul cuvintelor, ci dragostea indemnandu-ne pe noi, a vesti si tie si tuturor celor ce sunt cu tine.

Si precum noi de demult ne-am silit cand tu ai cerut sa te deprinzi pentru fapta buna, si ne-am dat pe noi insine, prin darul, mai inainte iscusinta de cuvinte adevarate, asa si tu, cu sarguinta, celorlalti vei sluji dupa darul cel de la Domnul dat tie spre a nu se mai batjocori fratii de amagire.

Sfatuirea cea dintai

Daca sezi in pustie deosebi, nevointa si sporirea sihastrilor celor desavarsiti urmeaz-o, iar daca in viata de obste petreci, canoanele vietii de obste nu le defaima. Ca amandoua, pazite fiind in fiecare randuiala cu curata stiinta, bineplacute lui Dumnezeu vor fi.

Deci, deosebi sezand, nu strica chipurile cele bune ale sihastrilor celor ce bine au calatorit mai inainte, ci chip de folos da-te pe tine tuturor, socotind de-a pururea zisa Apostolului: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos; toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva (I Corinteni 6, 12), ca nu cumva prin indreptari sa te clateasca pe tine vrajmasul din starea ta. In viata de obste sezand, sa nu te abati din canonul cel apostolesc si legiuit, ca trecerile cu vederea cele ce se par ca sunt mici, nu orice vatamare pricinuiesc.

Deci, bun lucru este, si foarte bun, a nu cugeta inalt, nici lucrand lucrurile iubirii de sine sub pacat sa te afli. Cu cuviinta este a iesi la adunare impreuna cu fratii cei de un suflet, la priveghere, la lucrul mainilor, la orice slujba, care lucru este semn prea mare de smerita cugetare. La fel si la masa, afara de boala trupeasca, si a nu se stapani de voia sa, care lucru este al ingamfarii celei desarte.

Deci, se cuvine fiecare a sfarsi lucrul pe care l-a inceput sa-l zideasca cu toata smerita cugetare si rabdare. Iar a fi nestatornic cu obiceiurile si a inconjura cu gandul din loc in loc si din lucru in lucru, necopt face rodul, desi va aduce vreun rod unul ca acesta. Insa nu in fiecare loc aceleasi ispite le aduce vrajmasul impotriva fratelui, ci intr-un loc alege sa cinsteasca, prin indreptari, petrecerea cea prea uscata si viata cea prea aspra, iar in alt loc face a fugi de locurile cele folositoare, pentru ca nu este, zice, putin pogoramant la cei mai neputinciosi, tulbura lucrurile, rasturnare aducand asupra fratelui, si pe cel ce sade in viata de obste il face sa-si inchipuiasca pustia, fiindca multa liniste este in acel loc, iar pe cel ce sade in pustie, ca de niste uscate si fara de mangaiere locuri, a fugi il sfatuieste.

Si acestea mai adeseori le porneste, ca pretutindenea nestatornic si batjocorit sa faca pe frate, si nici o fapta buna sa nu duca la sfarsit. Ca, precum daca cineva ar incepe sa zideasca turn si, lenevindu-se spre zidire, ar zice: "Foisor mai bine sa fac", si dupa ce ar incepe a sapa temeliile ar zice iarasi: "Mai bine este a zidi chilie", si aceasta o va lasa neterminata, fara de folos se afla scopul lui; asa si monahul care nu rabda intr-un loc cu pricepere duhovniceasca, nu poate a da rod desavarsit.

Deci, in viata de obste sezand, urmeaza pravilei intru toata cucernicia si frica lui Dumnezeu, macar de doua ori in zi de se da mancare, impartaseste-te din bucate cu multumire. Si orice fac cei mai cucernici din frati, fa cu curata stiinta si vei spori bine intru Domnul, iar de va veni in indoiala gandul ca si cum multe sunt cele ce sunt puse pe masa, ci sa socotim aceasta, ca nu prin porunca noastra s-a facut gatirea. Iar daca iarasi proaste si putine ar fi cele puse inainte, si ar incepe a tanji gandul pentru aceasta, socoteste ca Domnul, din slava intrupandu-Se, nu a judecat lucru nevrednic a se impartasi din paine de orz.

Deci, se cuvine intru pricepere duhovniceasca a intampina pe potrivnicul prin fiecare mestesugire, spre a i se strica amagirile lui, prin puterea cea purtatoare de cruce. Pentru ca infranarea cea peste masura, precum mi se pare, nu este laudata, si infranarea cea cuviincioasa a o defaima nu este lucru de folos. Ca precum departarea la multa vreme de bucatele cele randuite, slabanogire si neputinta spre slujba pricinuieste; asa si a sili grumazul cu mancari, sub osandire. Ca zice: Vai celor ce va saturati acum, ca veti flamanzi (Luca 6, 25), ci si in dulcetile cele de sub pantece cade cel neinfranat. Deci, se cuvine cu cucernicie si cu cuviinta a ocarmui trupul.

In pustie sezand, sa ai de-a pururea cuviincioasele fapte bune, dreapta credinta si smerenia cugetului, privegherea si neingrozirea, neraspandirea si neiubirea de argint, sanatatea sfinteniei si rabdarea in dureri, mangaierea catre toti si spre pogoramant adeverire, neimprastierea mintii celei cuviincioase lui Dumnezeu, care lucru este micsorare a patimilor si gonire a dracilor, netemerea de boala trupeasca, sau de venirea mortii, ci asa de cu veselie a astepta iesirea, ca si cum voiesti din izgonire sa te chemi inapoi catre imparatia cerurilor, dupa cel ce a zis: Doresc a ma dezlega si impreuna cu Hristos a fi (Filipeni 1, 23).

Cel ce sta in viata de obste, de acestea trebuie sa se tina: A fi ascultator dupa Dumnezeu fara de toata impotriva cuvantare, impreuna patimitor si nemaret in desert, neiubitor de stapanire si a fi necinstit, in privegheri si in rugaciuni puternic, in nevointa si in lucrul mainilor rabdator. A fugi, a tacea si a se linisti. A fugi de eretici si de oamenii cei facatori de stricaciune si a tacea de cele oprite si care nu plac lui Dumnezeu, si a se linisti de galcevi si de lucruri lumesti. A nu inconjura din chilie in chilie, a nu pune impiedicare inaintea fratelui sau sminteala, a nu raspunde fara de socoteala, a nu se robi de manie si de iutime, a nu se impodobi cu haine, a nu isi netezi trupul spre infrumusetare, a nu avea ochiul neinfranat.

Sa nu se sarguiasca ca un maiestru a se arata, ca sa nu cada in slava desarta, care este pricinuitoare de dulceata si de manie si de scarba, ci mai vartos a se face pe sine prost si de nici o treaba mai de multe ori. A-si pazi trupul de pacat, ca sa nu minta Ziditorului, ca darul ne-a adus pe noi Domnului si nu mai avem stapanire asupra trupului nostru. Ca ori de ne stramtoram, ori de ni se da razboi, a trage darul catre voia sa nu este cu putinta, ca, precum daca, cineva rugandu-se lui Dumnezeu si ar aduce dar Domnului pe care, luandu-l preotul, l-ar pune in biserica, de s-ar fi si cait, dupa aceasta, cel ce a adus darul, nu mai are stapanire a lua darul inapoi.

Iar daca si pe ascuns s-ar fi ispitit sa-l fure, nu ca cel ce a luat al sau va fi fara de vina, ci ca un fur de cele sfinte se va munci. Asa si cei ce si-au afierosit sufletele lor lui Dumnezeu, nu isi mai stapanesc trupul lor. Fericiti sunt cei ce au pazit calea aceasta si dreptatea au cinstit ca, bucurandu-se si laudand pe Dumnezeu, in imparatia cerurilor vor intra. Pe care, faca-se ca noi toti sa o dobandim, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor. Amin!

Sfatuirea a doua

Se cuvine a lua aminte de reaua sfatuire, ca precum doi oarecare ce sunt imbracati stralucit, calatorind impreuna prin targ, si unul neluand aminte la sine, poticnindu-se ar cadea in noroi si haina cea stralucita cu totul ar prapadi-o, il porneste pe acesta zavistia ca si pe aproapele sa-l arunce in noroi, ca nu el singur sa fie murdar, tot asa si aici, cei ce au cazut din fapta buna se nevoiesc sa impiedice si pe ceilalti, ca nu ei singuri sa fie in pacat.

Graiesc smerit si raspund dulce, ca dintru intreaga intelepciune smulgand, in pacate pe supusi sa-i implante. Si nu se rusineaza lucrand cele rele, ei indeamna si pe aproapele si zic: "Ce te ingretosezi de noi? Pacatosi suntem, ne osandesti pe noi? Cutare si cutare, cei ce se asculta, au nu pe acestea le lucreaza? Au nu stii ca lucrul acesta cazator-sculator este?" Si nu se rusineaza acestea graind ei. Pentru ce? Ca ei, cazand, nu voiesc sa se mai scoale, ci, si spre sminteala celor multi si spre cadere si stricaciune, sa se faca. Si, precum rama in undita, asa ii pune la cale pe ei diavolul.

Uneori incep si pe Sfintii Prooroci a-i prihani, ca sa amageasca sufletele cele neintarite. O, inima razvratita a unor oameni ca acestia! O, gura plina de rautate si de viclesug! O, gatlej, mormant deschis, gata a strica pe cei ce cad in el! Cu dreptate s-au dat la patimi de necinste, fiindca cunostinta lui Dumnezeu au lepadat-o. Drept aceea, si se vor impinge afara de la Dumnezeu pentru multimea paganatatilor lor, ca nici de Dumnezeu nu s-au temut, nici evlavia crestinilor nu au ales-o, amagind sufletele tinerilor. Pentru aceasta, pazeste-te de dansii, iubite, sa nu te arda de tot pe tine cu cuvintele lor cele moi. Fugi de intalnirea lor ca nu, amagindu-te tu de fiare, sa cazi pe sabia cea cu doua ascutisuri, dupa sfatuirea lui Solomon.

Tot omul ce se grijeste de mantuirea aproapelui, vazandu-l pe el alunecat si cazut, se sarguieste ca sa-l scoale, si pe cel ce sta il intareste ca sa nu cada, iar acestia, ca niste pierzatori, pe cei ce stau se sarguiesc sa-i surpe, iar pe cei cazuti si care zac jos, ii junghie prin deznadejde, in loc ca sa zica: "Iubite, ia aminte de tine, ca nimic nu este mai presus de frica lui Dumnezeu, nimic nu este mai cinstit decat viata cea imbunatatita. Gresit-ai, nu mai adauga, ci si pentru cele mai dinainte pacate ale tale, roaga-te.

Acum impreuna suntem, si dupa putin ne despartim unii de altii. Si de vom vatama pe aproapele o sa ne prihaneasca pe noi, suspinand si zicand: "O, cum m-a vatamat intalnirea acestui om! Mai bine mi-ar fi fost de nu as mai fi venit intru cunostinta lui! Ca a smintit sufletul meu. De cate rautati imi este mie pricina unirea lui!" Iar de vom folosi pe aproapele pentru lucruri bune, pomenindu-ne pe noi, va zice: "Doamne, ajuta acestui frate, ca mi-a ajutat mie, pentru Numele Tau, si a intarit sufletul meu in frica Ta. Si vrand eu sa pier, m-a mantuit prin darul Tau".

Iar acestia, cele impotriva cugetand, inselatori de suflete sunt, ca nu numai acestea fac, ci si impreuna bine voiesc cu cei ce le lucreaza. Cand vor vedea iarasi pe cineva departandu-se de lucrul cel necurat, pricinuiri necuvioase gramadesc, zicand: "Cutare, rece la fire este". Si sunt mustrati si de aceasta, ca nu din asezamant bun aduc pe unele ca acestea. Daca cu adevarat ar fi fost aceasta dupa scopul acelora, nu se cuvenea sa zica Apostolul: Cel ce se nevoieste, de toate se infraneaza, ci se cadea sa zica: "Tot cel ce se nevoieste, fiind cu firea fierbinte, de toate se infraneaza, fara numai poate ca unii ar fi avut trebuinta de infranare, iar altii nu".

Deci, cine din cei ce iubesc pe Domnul nu necinsteste aceasta desarta nebunie? Ca pe cine nu lupta vrajmasul si nu il necajeste, ori parte barbateasca, ori femeiasca? Deci, de nevoie este infranarea, insa cu gand cucernic, si sa luam aminte de noi insine, ca nu necinste multa sa ne aducem noua insine, si in aceasta viata fiind, si dupa iesirea din viata. Ca cel ce astazi este cu bun chip, maine fara de chip, caci cu multa neputinta este inconjurat trupul acesta.

Drept aceea, cei ce au dorit viata cea imbunatatita, nu numai pentru varsta lor cea inflorita, prin care au ales intreaga intelepciune, vor fi laudati, ci si in batranete prea de minune vor fi. Fiindca samanta cea buna, nu numai cand inverzeste pe camp veseleste pe privitori, ci si cand holdele sunt albe catre seceris, si spicul plecat il au spre pamant cautand, fiindca foarte veseleste pe cei ce il vad. Deci, odor prea mare este viata cea imbunatatita.

Drept aceea, ia aminte sa nu te tragi de oameni iubitori de dulceti, care, in multe feluri inversunandu-se, isi pangaresc trupurile lor, dupa cel ce zice: Cele ce se fac pe ascuns de dansii, rusine este a le si grai (I Timotei 5,11).

Ci si paremistul, mustrand nelegiuita fapta, zice: Acest fel este calea femeii celei preacurve, care dupa ce ar lucra se jura, ca nimic necuvios nu a facut. Asa si acestia, de obiceiul pacatelor fiind trasi, cele prea de rusine lucrand, nu baga de seama, ca si cum nici un rau nu au lucrat, avand toata sarguinta lor catre pofta cea diavoleasca, si mai ales si Sfintele Scripturi in randuiala de ras le iau; a caror osanda dreapta este. Acestia si prin crasme isi au petrecerile, band vinul spre betie. Drept aceea, si evlavia, si intreaga intelepciune este urata de dansii, ci si decat taranii care petrec in cea de pe urma rautate, mai fara de rusine, acestia mai mult sunt.

Intru-adevar, de plans si de jale vrednica este aceasta, ca pe fapta buna cea stralucita si prea slavita in atata netrebnicie am pogorat-o. Ci Dumnezeu, Cel mare si iubitor de oameni, Cel bogat in mila si puternic in lucruri, sa sprijineasca neputinta noastra si sa sfarme pe satana sub picioarele noastre si sa ne dea noua tarie si pricepere duhovniceasca, ca in adevar cealalta vreme a noastra vietuind-o, sa aflam de la Dansul dar in ziua cea mare si infricosata a judecatii. Ca Lui I se cuvine marturisirea si stapanirea si tinerea intru toate neamurile neamurilor si in vecii vecilor. Amin!

Pentru aceea, fa-te intelept ca sarpele si nevinovat ca porumbelul, (Matei 10, 16), caci in mijlocul lupilor petreci. Intelege cele ce iti zic, iubite: Sa nu iti fie frica a muri pentru Hristos, macar sugrumare de ar veni asupra ta, macar sabie, macar in groapa de te-ar arunca pe tine, ori in curgerea raului, ori in adancul marii, sa nu iti vinzi intreaga intelepciune pentru frica omeneasca, care dupa putin, in praf se risipeste. Sa nu defaimi porunca lui Dumnezeu, ca macar desi nu sunt de fata cei ce mustra, dar nimic nu se tainuieste de Domnul, izbanditorul lui Abel.

Deci, ori in viata de obste de petreci, ori in pustie, curatenia si intreaga intelepciune nu o defaima, ca: Fiti sfinti, ca Eu Sfant sunt, a zis Domnul, si: Cel ce se smereste pe sine, se va inalta (Luca 14,11; 18,14); iar smerit acela este, care cu lucru pe fapta buna o impodobeste. Cel ce se tine de acestea, cu adevarat smerit dupa voia Domnului va fi. Putine pentru aceasta voiesc a pune inaintea ta, ca din acestea sa cunosti din parte puterea ei, dupa darul lui Dumnezeu.

Cel smerit nu se mareste in desert, nu se mandreste a sluji Domnului, pentru frica Lui. Cel smerit nu isi pune voia sa, graind impotriva adevarului, ci se pleaca adevarului. Cel smerit nu pizmuieste pentru sporirea aproapelui, nici se bucura de cel ce a cazut, ci se bucura mai ales cu cei ce se bucura si plange cu cei ce plang. Cel smerit, cand este lipsit si nu are cele de nevoie, se smereste, si in buna norocire si in slava, mandru nu se arata, ci in aceeasi fapta buna a statut totdeauna.

Cel smerit nu cleveteste pe frate catre frate, care lucru este satanicesc, ci facator de pace este, nerasplatind rau pentru rau. Cel smerit nu numai pe cei mai mari decat sine ii cinsteste, ci si pe cei mai mici. Cel smerit cu toata puterea pe necucernicie o goneste. Cel smerit nu se biruieste de manie, nu ocaraste, nici striga, ci de toate se departeaza pentru evlavie. Cel smerit nu se obisnuieste rau, nici se leneveste, macar si in miezul noptii de s-ar chema la lucru, ca ascultator al poruncilor Domnului pe sine s-a pus inainte. Cel smerit nu stie amaraciune, nici viclenie, ci in simplitate si nerautate slujeste Domnului, in sfintenie, in pace si in bucurie duhovniceasca.

Cel smerit nu se imbata de vin, nici se indeletniceste in lacomia pantecelui, temandu-se de porunca Domnului. Cel smerit de va auzi cuvant de certare, nu carteste, nici macar palma de ar lua, nu ii cade cu greu, ca ucenic este al Celui ce cruce a rabdat pentru noi. Cel smerit iubirea de sine o uraste, pentru aceea niciodata nu are incepatorie, nu se schimba din asezarea sa, ci ca un calator in corabie se ocarmuieste pe sine in corabie, adica in aceasta viata.

Cel smerit iubeste a auzi cuvinte duhovnicesti, si mintea sa nu o departeaza de la poruncile Celui Preainalt, ca s-a lepadat de sine in adevar, pentru nadejdea cea intru Domnul nostru Iisus Hristos. Fericiti sunt unii ca acestia, caci catre dansii zice Domnul: Nu va voi mai chema pe voi robi, ci prieteni si frati (Ioan 15,15). Lui I se cuvine slava in veci. Amin!

Sfatuirea a treia

Iar pentru gandurile cele din minte, care ai grait mie, nu am uitat, fiindca si eu insumi de aceleasi patimi ma supar si nu ascund neputinta mea. Deci, se cuvine noua neincetat a ne ruga, ca sa ne izbaveasca pe noi Domnul de bantuiala dracilor. Ca nu numai, cand suntem noi in liniste si singuratate, ne necajesc, ci si cand ne-am aduna noi in Casa Domnului foarte iute se scoala asupra noastra si trupurile barbatilor urat si necinstit a le vedea ne fac si pana la insasi necurata fapta ne face sa ne inchipuim pe noi, balaurul.

Si amestecate, oarecare ganduri semanand ca sa raspandeasca pe fratele, sa nu ia aminte cu minte curata la Preacuratele Taine ale Mantuitorului nostru Dumnezeu. Dar cu toate acestea, prin strajuirea ochilor si prin luarea aminte a mintii, il va birui pe acesta cel infranat, ajutandu-i darul lui Dumnezeu.

Deci, se cuvine cu toata strajuirea a pazi inima noastra si simtirile, ca in mare razboi suntem in lumea aceasta si vrajmasul se innebuneste, dar nu se cuvine a ne lepada de nevointa. Insa trupeste vom birui nalucirile lui, si il vom lasa pe el sa crape, ca stie Domnul pe cel ce ne necajeste pe noi, cate arsuri a adus inimilor noastre, prin ganduri. Ca nu vede Domnul ca un om; ca omul vede in fata, iar Dumnezeu in inima.

Insa a celor ce se lupta este a nu primi pumni, iar cel ce este in pace dinspre patimi, cum se va lupta impotriva lor? De mult pe sine rob s-a vandut dulcetilor si cu toata dragostea biruri plateste tiranului. Ca, unde este vrajba, acolo este si razboi, si unde este razboi, acolo este si nevointa, si unde este nevointa, acolo si cununi. Iar daca cineva ar fi voit sa se slobozeasca de amara robie, razboi sa ridice impotriva diavolului. Pe acest razboi, biruindu-l sfintii, bunatatilor celor din ceruri s-au invrednicit.

Dar poate trecand cineva, va zice: "Daca, cu adevarat, unde este vrajba impotriva patimilor, acolo si razboiul are fire sa se faca, cum vedem pe iubitorii de dulceti, foarte dandu-li-se razboi de netrebnicile patimi si nelasandu-i sa se pocaiasca?" Nu socotesc eu, iubite, cum ca acest razboi este pentru fapta buna, si pentru starea impotriva tiranului, ci a robiei de patima si a iubirii de dulceti este patima. Pentru aceea nici s-au despartit impotriva vrajmasului cu voirea, fiindca cei ce dau razboi, nici o unire sau sarguinta nu au intre ei, precum zice lui Saul cel de alt neam: Dati-mi un barbat si singuri ne vom lupta, si de ma va ucide pe mine, vom fi voua robi, iar daca eu il voi ucide pe el, voi veti fi noua robi (I Regi 17, 5).

Deci, fiindca acestia acum s-au vandut pe ei robi voilor vrajmasului si dulcetilor, cum se vor chema cele ale lor razboi? Iar daca si li se da razboi, nu ca si cum de fapta buna s-ar tine, ci dupa cuviinta pentru lipsa celui ce schimba schimbari ale faradelegii, de unde se mai prapastuiesc si pe sine, cei ce toata indeletnicirea in unele ca acestea o au, si indeletniciti se fac si plati dau, ca sa implineasca voia celui ce i-a amagit pe dansii. Drept aceea, dobandind pe cel rau, nici o despartire sau infranare sau departare de la cel rau nu le este lor.

Iar razboiul sfintilor si nevointa, nu-i asa. Ca, dandu-li-se razboi, impotriva dau razboi, si arzandu-se se infraneaza, si necajiti fiind rabda, si despre insasi materia aceasta de fata se intorc, pentru frica Domnului. Iar acelora li se da razboi nu ca unora ce cugeta cele impotriva tiranului, ci ca pe obisnuitele dajdii sa le plateasca si nu se leapada de slujbele poftelor celor rele. Ca de care se biruieste cineva, aceluia si ii este rob.

Iar dintre nevoitori, daca cineva si ar aluneca, indata se scoala. Ca cei ce sunt tinuti de barbari si sub mana tiraneasca sunt supusi, nu toti se indulcesc cu robia celor ce i-au robit, ci cati voiesc a jefui si a ucide pe cei ce ii intampina, acestia singuri, bucurandu-se, petrec fara de legaturi si de strajuire, stapaniti fiind de patimi. Drept aceea si aparatori ai barbarilor si iscoade se fac impotriva celor de o semintie, ca se unesc cu obiceiul rautatii.

Iar cati se intristeaza pentru pierzarea si prapadenia celor de un neam, pieirea sufletelor lor plangand-o, acestia se sarguiesc a fugi, neimpacandu-se cu nelegiuita petrecere, si vreme pandesc ca sa-si apuce slobozenia aceea, de care oarecand se indulceau, si nici o dragoste nu aduc celor potrivnici. Pentru aceea, mantuindu-se din mainile acelora, impotriva luptatori vor fi ai paganilor, ajutatori facandu-se ai bunei credinte.

Drept aceea, vreme a pocaintei este aceasta de acum. Deci, cati voiesc de ocara aceea a se izbavi si de amara robie a se slobozi, le trebuie lor sa se puna impotriva voilor tiranului si sa bata razboi cu dansul pentru dragostea Ziditorului. Ca atunci vor lua cercarea nevointei celei imbunatatite, cei ce izvorasc sudorile faptei bune, cand nu cu buzele numai vor zice catre dansul, ci si cu asezamantul inimii: "Cunoscut sa-ti fie tie, diavole, ca noi nu vom asculta glasul tau si nu vom mai sluji dulcetilor tale". Si se cuvine in nevointa glasuri de rugaciuni a trimite sus la Dumnezeu, impreuna cu cei ce zic: Ca nu este rusine celor ce nadajduiesc spre Tine si acum urmam Tie cu toata inima, si ne temem de Tine si cautam fata Ta.

Sa nu ne rusinezi pe noi, ci fa cu noi dupa blandetea Ta si dupa multimea milei Tale. Scoate-ne pe noi dupa minunile Tale, si da slava numelui Tau, Doamne, si sa se infrunteze toti cei ce arata robilor Tai rele, si sase rusineze de toata stapanirea, si taria lor sa se sfarame, si sa cunoasca ca Tu esti, Doamne, Dumnezeu insuti si prea slavit in toata lumea (Daniel). Macar desi prea mandru facandu-se, tiranul va aprinde cuptorul dulcetilor de sapte ori, dar indrazneasca cei ce nadajduiesc spre Domnul, caci cuptorul dupa putin se va preface in roua, si de tiranul de care de demult se temeau ei, el de umbra lor se va cutremura, pentru ajutorul care din inaltime s-a facut lor.

Deci, fericiti cei ce sfintenia o pazesc intru smerita cugetare si in mila, ca de adanca pace se vor indulci madularele lor, si sufletul lor intru Duhul Sfant se va bucura. Si nimenea sa nadajduiasca ca va castiga slavire, aratandu-se pe sine ascultator voilor vrajmasului. Ca insusi tiranul, ca pe niste luati in sulite, ii va folosi pe dansii, tra-gandu-i pe ei la tot lucrul paganatatii. Si trupurile lor in sodomicesti fapte stricandu-le si urat pangarindu-le, ca cei ce cercare de femeie, zice, nu au luat, ii face pe dansii sa zica ca sunt feciorelnici, fiind intinati cu tot trupul. Si in acestea ii face vrajmasul sa se laude ca niste liberi de pacat, de picatura cea de fiere si de strugurul cel amar, umplandu-i pe dansii.

O, ce greu razboi! O, ce cumplit! Prin cate chipuri ne face pe noi, oamenii, prea raul vanator, sa intaratam pe Domnul! Fericiti cei ce nu au cazut in mreaja lui, si daca au cazut, dar au rupt mrejele lui si s-au eliberat, fugind de la dansul, ca un peste din navod salvandu-se. Ca pestele, in ape fiind, daca este prins si va rupe mreaja, si pe sine in adanc se va slobozi, se salveaza, iar, dupa ce s-ar fi tras la uscat, a-si ajuta luisi, nu poate. Asa si noi, in cata vreme suntem in viata aceasta, stapanire avem de la Dumnezeu a rupe de la noi legaturile voilor vrajmasului si a arunca povara pacatelor prin pocainta si a ne mantui, intru imparatia cerurilor. Iar daca ne va apuca pe noi porunca cea infricosata si sufletul nostru va iesi din trup si se va duce trupul in mormant, nu mai putem a ne ajuta noua, precum nici pestele dupa ce s-a tras din apa si s-a pus in vas.

Deci, ia sa ne sarguim, iubitilor, a fugi de cursele vrajmasului prin lucruri bune, mai inainte de a veni ziua cea mare si vestita, in care se vor descoperi cele care am lucrat in ascuns si in intuneric. Drept aceea, sa nu asteptam pana cand va veni moartea, ca sa nu ne rusinam la invierea mortilor, cand se vor imbraca sfintii cu haina stralucita, pe care si-au gatit-o prin lucruri bune. Daca atunci ne vom vedea pe noi insine goi, nu numai de slava ce va straluci, ci si innegriti si plini de putoare fiind, oare ce rusine ne va apuca pe noi?

Sa defaimam lucrul poftei rele si nimic sa-l socotim. Sa biruim micul acesta pentru buna credinta si sa nu ne aratam in cel prea mic neiscusiti. Sa ne nevoim dar a nu cadea sub atat de mare primejdie, ca noi prin lenevirea noastra cu totul ne stapanim de patimi, vrand a vietui fara de osteneala si fara de cearta, fara a se intampla ceva, in noi insine inchipuind.

Si unul zice: "Eu din pruncie in manastire am locuinta si pentru aceasta cumplit se pun asupra mea patimile". Ci sa asculte unul ca acesta, ca multi din sfinti, din tanara varsta, cu nevointa cea buna nevoindu-se, dulcetile le-au calcat. Iar altul, iarasi zice: "in lume am crescut si de multe rautati m-am impartasit, de unde obiceiul ma impinge pe mine spre pofte". Auda si acesta, ca multi din sfinti, care, decat cei rai, mai rea viata au avut, iar mai pe urma, obiceiul rau schimbandu-si, prea buni s-au aratat lui Dumnezeu, bine placand, fiindca s-au supus din suflet celui ce a zis: Nu ravni celor ce viclenesc, nici urma celor ce fac faradelegea, caci ca iarba degrab se vor usca si ca o verdeata de buruiana degrab vor cadea (Psalmul 35,1).

Vicleanul ne inseala pe noi, catre toate cele vatamatoare pornindu-ne, ca sa ne aduca pe noi spre defaimarea fricii lui Dumnezeu. Ci noi, cu mai puternice intelegeri sa lepadam veninul lui, darul Domnului nostru Iisus Hristos ajutandu-ne, Caruia I se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin!

Sfatuirea a patra

Zis-a oarecare din sfinti: "Cugeta cele bune, ca sa nu cugeti cele rele, fiindca mintea a fi desarta, nu sufera". Deci, sa dam mintea noastra in cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu si in rugaciuni si in intelegere buna. Caci desarta cugetare lucruri ale desartaciuni odrasleste, iar cugetarea buna, rod bun da. Sa avem in minte si aceasta, ca multi tirani au stapanit tari si cetati, si lauda lor s-a stins si s-au facut ca si cum nu ar fi fost. Cati imparati au imparatit peste multe neamuri, ridicandu-si lor chipuri si statui, gandind prin aceasta sa fie pomeniti dupa iesirea din viata.

Si dupa ei au venit altii si au surpat chipurile lor si au sfaramat statuile lor si fetele lor stergandu-le, chipul lor l-au tiparit. Ci si lucrurile lor de altii s-au stricat. Iar altii, morminte stralucite si-au gatit lor, parandu-li-se prin aceasta ca isi intaresc lorusi nume vesnic, zugravindu-si deasupra mormantului al lor chip. A venit alt neam, s-a dat ocarmuirea sub stapanirea altuia, si acestia, sicriul voind a-l curati dupa cuviinta, ca niste pietricele oasele lor le-au mutat. Si ce a folosit lor sicriul cel de mult pret, cel in chipul piramidelor?

Deci, toate lucrurile desertaciunii in nimic au incetat, iar cei ce se imbogatesc in Dumnezeu si in Dansul s-au slavit, nu asa. Ca viata vesnica si slava neincetata si-au gatit lorusi, ca precum lumina soarelui, si a lunii, si a dantului stelelor, pana acum nu s-a innegrit, nici s-a prefacut in vechime de la zidirea lor pana acum, si tot neamul trupului si al sangelui, ca niste grau copt ce se secera de vreme se strange, iar lumina soarelui, si a lunii, si a stelelor, tot intr-un chip intinereste si se innoieste si se straluceste pentru hotarul Ziditorului, pe care l-a hotarat lor sa stapaneasca ziua si noaptea, asa si celor ce il iubesc pe El le-a hotarat imparatia cerurilor si bucuria cea neincetata. Si precum in aceasta nemincinos este, asa si in aceea adevarat este. Si acestea vor trece cand va voi Ziditorul, iar slava sfintilor nu va avea sfarsit.

Deci, sa ne sarguim a face roduri de pocainta, ca nu, incuindu-ne afara de bucuria aceea, sa ne trimitem in pamant intunecat si impaclit, in pamantul intunericului celui vesnic. Intra in camara ta si inchide usile, astupa inca si ferestrele si sezi inauntru, si vei vedea ce fel de chinuire are intunericul, unde fara de durere si fara de munca sezi, macar ca in stapanirea ta sta, cand vei voi sa deschizi si sa iesi. Deci, care durere ti se pare tie ca are intunericul cel mai dinafara, unde este plangerea si scrasnirea dintilor? Uita-te inauntrul hogeagului hornului tau, cel infuningenat, si ridica-ti ochii tai la rasaritul soarelui, si vezi deosebirea, si fugi de lucrurile intunericului. Rautatea este intuneric, iar fapta buna lumina. Rautatea fiind urmata, innegreste pe lucratorii ei, iar fapta buna facandu-se, straluciti face pe ispravitorii ei.

Nu socoti, iubite, ca tu singur te necajesti afara de toti, ca tot capul este intru durere, si toata inima intru scarba. Ca precum nu este cu putinta a scapa cineva de aerul acesta, pe pamant fiind, asa cu neputinta este omului a nu fi ispitit de necazuri si de dureri, in viata fiind. Si cei ce imprejurul celor pamantesti se invartesc, intru acestea si se vor necaji, iar cei ce alunga cele neduhovnicesti si in cele duhovnicesti se ostenesc, acestia fericiti vor fi, ca rodul lor mult este intru Domnul.

Sa ai rabdare desavarsita in lucrul in care ai fost chemat. Intareste-ti ancorele si funiile, ca nu cate putin sa se impinga corabioara ta in noian, si atunci cercarea te va invata pe tine de ce fel de pace te impartaseai cand erai in liman.

Lumea se aseamana noianului, iar viata cea pustniceasca, umanului. Nu iubi a te preumbla, ci mai vartos prin rabdare castiga-ti cele de ducere. Si ca sa zic si aceasta: Dupa ce inconjuram toata lumea, mai pe urma au nu chilia ne asteapta pe noi, de voim a ne mantui? Si daca in viata de obste nu ingaduim, si deosebi nu ne linistim, apoi unde va fi lacasul nostru? Asemenea este acest lucru celui ce zice ca nici fierbinteala soarelui nu o poate suferi, nici umbra a o purta, si unde de aceea vom sta? Frica imi este sa nu ne primeasca pe noi cuptorul acela!

Deci, sa nu fim nepurtatori de grija, urand osteneala. Daca suntem legati ai Mantuitorului nostru Dumnezeu, sa nu ne rusinam de lantul necazurilor, ci cu bucurie sa-l rabdam, asteptand venirea Lui cea din ceruri, ca pe noi sa ne numere impreuna cu ceata sfintilor. Ca cei ce s-au impartasit de patimile Lui, partasi vor fi si mangaierii. Iar daca si de osteneala lucrului se ingreuiaza cineva, cati bolnavi de maini si de picioare sunt in lume, barbati bogati, si de multi slujiti, care nici noaptea, nici ziua nu au odihna de nevoia durerilor chinuindu-se, si ca de un lant oarecare si legatura sunt incurcati.

Deci, sa ne castigam durere de buna voie si rabdare de noi insine aleasa pentru frica lui Dumnezeu, si sa nu ne lenevim de rabdare, de smerita cugetare, de infranare, de impreuna patimire. Iar impreuna patimire zic, nu ca spre rautate sa ajuti aproapelui, ci ca la cele duhovnicesti sa ajuti fratelui, a avea umilinta si lacrimi, macar desi nu este de fata lacrima cea aratata, ci sfarmarea inimii petreaca, fiindca si intre lacrimi este deosebire. Insa fericit este cel ce vede ca intr-o oglinda pe Domnul in sufletul sau si isi varsa inima sa cu plangere inaintea bunatatii Lui, ca rugaciunea lui se va auzi.

Iti incredintez tie alt amanet intru Domnul, ca unui om al lui Dumnezeu si care voiesti sa te mantuiesti. Deci, de la masa sculandu-te, nu inconjura chiliile, ci linisteste-te in chilia ta, ca pe multi a amagit diavolul cu vinul. Drept aceea, de la masa sculandu-te, a te afla in alta chilie este semn de nefrica lui Dumnezeu si de razvratire. Ca, din acest fel de sederi, impreuna se pricinuiesc caderile sufletelor, si mai ales, cand se linisteste toiagul proiestosului. Ca cei ce nu voiesc cu dumnezeiasca frica sa-si infraneze mintea lor, au trebuinta de frica omeneasca, ca prin aceasta sa se departeze de cele nefolositoare, in ce chip robul se intelepteste prin asprimea stapanului.

Deci, ia aminte de tine si nu defaima, ca in vin filosofand, nici vei folosi, nici te vei folosi. De ai invatat toata Dumnezeiasca Scriptura pe de rost, cauta nu cumva sa te ridice pe tine gandul in aceasta, fiindca toata Scriptura cea de Dumnezeu insuflata invata de smerita cugetare, iar cel ce cugeta sau lucreaza cele impotriva acelora pe care le-a invatat, calcator de lege pe sine s-a facut.

Daca duhul mandriei sau al iubirii de stapanire sau al bogatiei te-ar supara pe tine, sa nu te rapesti impreuna, ci mai vartos stai vitejeste impotriva razboiului vicleanului si inselatorului duh. Mai gandeste la zidirile cele de demult si la chipurile cele invechite si la stalpii cei de rugina cu totul mancati si adu-ti aminte si vezi unde sunt cei ce le-au zidit, ori mesterii cei ce au lucrat pe cele mai inainte zise, si saguieste-te a placea Domnului, ca sa te invrednicesti imparatiei cerurilor. Caci tot trupul ca iarba, si toata slava omului ca floarea ierbii (I Petru 1, 24).

Ce este mai mare sau mai slavit decat imparatia, pe care cei ce au poftit-o au nimerit-o, si pentru primejdiile cele puse imprejurul ei, slava au defaimat-o si lorusi si-au vrajmasuit, alegandu-si moartea mai bine decat sa traiasca, caci pe Dumnezeu nu L-au cautat, nici au nadajduit spre mantuirea Lui. Iar cei ce s-au invrednicit imparatiei cerurilor, de nici una dintre acestea se va ispiti, in pace si in bucurie in ceruri impreuna cu ingerii petrecand, fara de durere, si de scarba, si suspin, cu bucurie si cu veselie laudand si prea inaltand si marind pe imparatul cerurilor si Domnul a tot pamantul. Caruia I se cuvine lauda si slava si marirea in vecii vecilor. Amin!

Sfantul Efrem Sirul

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3449

Voteaza:

Sfaturi catre un pustnic tanar - Sfantul Efrem Sirul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE