Sfaturi duhovnicesti - Sfantul Ioan din Kronstadt

Sfaturi duhovnicesti - Sfantul Ioan din Kronstadt Mareste imaginea.

In Biserica Sa, Domnul ni se înfăţişează ca şi Creator, ca un Artist iscusit şi ca un Atoatefăcător, ca un Părinte, ca un înţelept Doctor şi Mântuitor, Proniator, începător de viaţă, Hrănitor, Legiuitor, Căpetenie a oastei Sale duhovniceşti, Luptător, Biruitor. Omul se află în mâinile Sale - creatură raţională, făcută după chipul Creatorului, menită nemuririi dar care a devenit creatură căzută, coruptă, întinată, îndepărtată de Dumnezeu pentru păcate, care s-a aflat sub blestem dar care, din mila şi din mărinimia Fiului lui Dumnezeu Cel Unul-Născut a fost răscumpărată şi ridicată din cădere, izbăvită de blestem şi cinstită din nou, prin binecuvântarea Tatălui ceresc, prin mijlocirea şi prin meritele Fiului, izbăvită din bezna greşelilor, luminată cu lumina cerească a Evangheliei lui Hristos, zidită din nou, curăţită de rugina şi de necurăţia păcatului, spălată în baia de taină, înmiresmată cu Sfântul Mir şi însemnată cu pecetea Sfântului Duh al lui Dumnezeu pe toate organele de simţ, îndrumată pe calea mântuirii şi către împărăţia de sus a fericirii, întărită în lupta cu păcatele şi cu duhurile rele, vrăjmaşe de către însuşi Domnul prin harul Duhului Sfânt, hrănită tainic cu Pâine cerească, călăuzită de păstori văzuţi având împuterniciri duhovniceşti de la însuşi Atotputernicul Cap al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos.

Intrebaţi: pentru ce sunt în Biserică atâtea şi atâtea Taine? Ce rost are preoţia şi păstoria? Ce rost au bisericile, la ce servesc slujbele dumnezeieşti? Ce rost are neîncetata propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu? Ce rost are pocăinţa, împărtăşirea cu Sfintele Taine? — Toate acestea sunt pentru renaşterea, luminarea, călăuzirea, întărirea omului căzut, întinat, corupt şi pierdut. Iată pentru ce e nevoie de harul Botezului, al naşterii din nou, al unei noi existenţe şi mnoiri prin Sfântul Duh. Ai parte de cea mai mare cinste, omule! Ai fost menit să fii purtător de Dumnezeu, purtător de Dumnezeire. Auzit-ai oare de-Dumnezeu-purtătorii părinţi, care-L purtau necontenit în ei pe Dumnezeu ca nişte temple vii, nezidite de mână omenească? Şi tu trebuie să fii un asemenea purtător-de-Dumnezeu! De aceea ţi s-a dat să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului, al Dumnezeului-om Hristos, pentru ca Domnul să se sălăş-luiască mereu întru tine, după cuvântul şi făgăduinţa Lui: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru El [In 6, 56].

Hristos a venit în lume ca să înnoiască firea omenească cea stricată prin păcat şi pentru a încredinţa în marea Sa bunătate, milostivire, dreptate şi înţelepciune această măreaţă lucrare, Sfintei Sale Biserici. Duhul Sfânt, Care a coborât în lume şi lucrează în Biserică prin sfinţiţii slujitori, prin slujbele dumnezeieşti, predică, Taine, săvârşeşte neîncetat această înnoire. Această putere înnoitoare se arată numai în Biserică; în afara Bisericii, ea nu este şi nu poate fi.

Sunt adânc mâhnit, plâng şi suspin din pricina îngrozitoarei plăgi a păcatului care corupe omenirea, o duce la o pierzare de nedescris, de multe feluri şi fără întoarcere. Plâng şi suspin gândindu-mă la înşelăciunea păcatului care ţine captivă omenirea şi o înrobeşte păcatului până acolo încât aceasta să se şi laude cu robia ei şi se mângâie cu ea ca şi cu un folos. Dar în acelaşi timp mă bucur, radiez de fericire şi bat din palme când mă gândesc la acel ajutor dumnezeiesc care prin voinţa Făcătorului ni se dă ca un dar făcut de marele Mântuitor şi Dumnezeu întregului neam omenesc şi Bisericii lui Dumnezeu care a fost întemeiată pe pământ ca să aducă mântuire neamului omenesc prin minunatul har dumnezeiesc.

Ce este harul? Un dar al lui Dumnezeu dăruit omului pentru credinţa în Hristos spre mântuirea omului creştin. Harul este puterea iertătoare, miluitoare, luminătoare, mântuitoare care îndeamnă spre fapta cea bună.

Când îl cuprinde pe omul credincios şi râvnitor către cele sfinte şi adevăr, harul izgoneşte îndată din inimă şi din trup, din toată fiinţa omului întinăciunea şi orice păcat gătindu-l pentru nestricăciunea veşnică, alungă duhoarea păcatului şi dă bună-mireasmă. Incă din timpul vieţii Sfinţii au exalat din trupul lor mireasma sfinţeniei şi nestricăciunii; au fost temple curate ale Duhului Sfânt, au făcut minuni. Trăieşte după duh şi grija de trup să nu ţi-o prefaci în pofte [Rm 13,14].

Ni s-a dat porunca lepădării de sine, ni s-a dat loc de nevoinţă, de a face binele, de a dobândi cununa slavei cele neveştejite; ni s-a dat harul, puterea dumnezeiască de a birui viclenia vrăjmaşului şi toate patimile. însuşi Domnul, începătorul a toată nevoinţă, îi ajută pe cei ce se nevoiesc, dă biruinţă şi împarte cununi oştenilor Săi.
Orice păcătos care se întoarce către Dumnezeu cu sinceritate trebuie să-şi pună nădejdea în ajutorul harului lui Dumnezeu, în lupta sa cu păcatele, cu patimile, cu toate deprinderile păcătoase. Trebuie să creadă însă sincer şi fără şovăială în Dumnezeu şi să-L cheme în ajutor cu osârdie şi să urască sincer păcatul şi să se căiască din inimă şi cu intenţii curate şi să nu stăruie în păcat. Sunt gata să vină în ajutorul mântuirii noastre toţi sfinţii, însăşi Maica Domnului, sfinţii îngeri păzitori şi toţi cei ce au bineplăcut lui Dumnezeu; părinţii şi păstorii duhovniceşti, sunt aşezaţi de Dumnezeu ca să mântuiască şi călăuzească pe cei ce caută mântuirea; conştiinţa fiecărui om este un judecător incoruptibil, sever şi drept; ascult-o numai neîncetat şi cu sârguinţă.

Tot ce e curat, drept şi sfânt, necuratul demon se străduieşte să spurce sau să sluţească, să înfăţişeze sub o formă impură, pervertită. O, cât este de viclean, de necurat, de neobrăzat, dar şi de întreprinzător este el în viclenia, în răutatea şi ticăloşia lui! Cine scapă din mrejele lui? Cel ce crede cu tărie în Hristos şi în Biserică.
Pentru binele creaturilor sale raţionale, adică al oamenilor, Domnul vrea să-i unească pe oameni într-un singur trup, şi să sălăşluiască El însuşi în ei: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una [In 17, 21]. Diavolul însă caută dezbinarea tuturor, să-i împrăştie, să-i gonească, împrăştiindu-i pe oameni ca pe o turmă fără păstor: în familii seamănă vrajbă, neînţelegere, nemulţumiri şi ocări; în sate şi oraşe îi ridică pe unii împotriva altora; între state, ridică un popor împotriva altui popor, o împărăţie împotriva altei împărăţii; în comunităţile religioase îi cheamă pe adepţii unei confesiuni să-i prigonească pe adepţii altei confesiuni şi, mai presus de orice, are o mare ură împotriva credincioşilor ortodocşi, ca unii ce fac parte din Biserica adevărată, trimiţând asupra lor tot felul de persecuţii. Să ţinem cu tărie de singura Sfântă Biserică Ortodoxă, al cărei Cap este însuşi Hristos Dumnezeul nostru, Care lucrează în noi neîncetat spre mântuirea şi înnoirea noastră.

Vrăjmaşul mântuirii noastre, diavolul, cunoscând că toată comuniunea noastră mântuitoare cu Dumnezeu se face prin credinţă şi prin Biserică şi prin harul dumnezeiesc încearcă prin toate puterile şi toate vicleşugurile să rupă legătura noastră cu Dumnezeu, prin păcat, prin patimile trupeşti, prin pasiunile lumeşti. Trebuie să ţinem cu toţii cu tărie comuniunea cu Dumnezeu şi cu Biserica, respectând poruncile Domnului.

Aşadar, apartenenţa la Biserica lui Hristos, al cărei Cap este atotputernicul împărat, Biruitorul iadului, Iisus Hristos, e o condiţie indispensabilă. împărăţia Lui este Biserica care duce război cu începătoriile şi cu puterile şi cu stăpâniile întunericului veacului acestuia, cu duhurile răutăţii din văzduhuri, care alcătuiesc un imperiu organizat artificial şi duc cu mare iscusinţă, inteligenţă, precizie şi forţă război cu toţi oamenii, cunoscându-le preabine toate patimile şi apucăturile. In acest război nici omul singur, dar nici o comunitate mare, însă neortodoxă şi acefală, adică fără a-L avea drept cap pe Hristos, nu poate face nimic în faţa unor vrăjmaşi atât de vicleni, de subtili, mereu în ofensivă, care au învăţat cum nu se poate mai bine ştiinţa războiului lor. Creştinul ortodox are nevoie de un puternic ajutor de sus, de la Dumnezeu şi de la sfinţi, oşteni ai lui Hristos care au biruit pe duşmanii mântuirii cu puterea harului lui Hristos; dar şi de la Biserica pământească, drept-măritoare, de la păstorii şi dascălii ei, şi apoi de la rugăciunea obştească şi de la Taine. Iată deci cine este ajutoarea creştinului în războiul cu vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi: Biserica lui Hristos, căreia, cu mila lui Dumnezeu îi aparţinem, şi noi. Catolicii au născocit un cap nou, înjosind astfel Capul unic şi real al Bisericii, pe Hristos; luteranii au căzut şi au rămas fără cap; anglicanii aşijderea; ei nu au Biserică, comuniunea cu Capul Bisericii a fost ruptă, ei s-au lipsit de ajutorul cel atotputernic, iar Veliar se războieşte cu ei cu toată puterea, şi cu viclenia, ţinându-i pe toţi în trufia şi în pierzania lor. Necredinţa în Dumnezeu şi în viaţa în desfrâu pierde mulţime de oameni.

Crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu Creatorul, a pus bazele unei strânse comuniuni între Creator şi creatură, adică între Dumnezeu şi om. El trebuie să întreţină această fericită comuniune prin supunere necondiţionată faţă de Creator, prin împlinirea sfintelor, înţeleptelor şi de-viaţă-făcătoarelor Sale porunci; ca esenţă a acestor porunci i-a fost dată omului prin porunca de a nu mânca din rodul pomului cunoştinţei binelui şi a răului. Această reţinere trebuia să-i întărească voinţa şi să -o pună în acord cu voia lui Dumnezeu, în aşa chip încât voia lui Dumnezeu să fie una cu voinţa omului, aşa cum voinţa unei persoane din Treime trebuie să fie aceeaşi cu voinţa celei de a doua şi de a treia persoane: După cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una [In 17, 21].

Prin neascultare, omul a rupt cu neruşinare comuniunea sa cu Dumnezeu şi a fost izgonit de la Dumnezeu şi viaţa Lui. Şi fiindcă plata păcatului este moartea, s-a supus morţii vremelnice şi veşnice, cu toate nenumăratele şi păgubitoarele urmări ale păcatului: boli, necazuri, amărăciuni, întristări, putrezire, robia păcatului în toate aberantele sale manifestări. Nimeni altul în afară de Fiul lui Dumnezeu nu putea să restabilească această comuniune, şi, în nemăsurata Sa bunătate şi pogorâre faţă de omul căzut El a restabilit-o cu înţelepciune în chip minunat, astfel încât oamenii înţelepţi şi aleşi au putut să se folosească de această minunată şi binefăcătoare restabilire. Prin ce mijloace a restabilit El această comuniune? Prin faptul că, fiind Fiul lui Dumnezeu, a luat firea omenească afară de păcat, a împlinit toată dreptatea lui Dumnezeu în firea omenească, a luat asupra Sa jurământul nostru, a pătimit şi a murit pentru noi şi, biruind moartea, a înviat din morţi dăruindu-ne înviere şi neputreziciune. A aşezat pe pământ o singură Biserică, al cărei Cap este El însuşi, şi a cărei călăuză este Duhul Sfânt, dându-ne în ea toate mijloacele de restabilire a comuniunii pierdute cu Dumnezeu prin învăţătură şi Taine prin călăuzirea păstorilor; ne-a dat Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, dumnezeieştile slujbe, învăţătură statornică prin cuvântul lui Dumnezeu. Acum, cei ce vor să trăiască în sfânta comuniune cu Dumnezeu să fie în comuniune cu Biserica învăţătoare şi sfinţi-toare spre sfinţenia şi adevărul împărăţiei lui Dumnezeu - şi se vor mântui.

Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu . adună cu Mine, risipeşte [Lc 11, 23]. Cine nu este cu Biserica, acela este împotriva Bisericii; cine nu este în Biserică, acela este împotriva Bisericii; cine nu crede acela este împotriva credinţei; cine nu face faptele pocăinţei, faptele virtuţii, acela este împotriva virtuţilor. Puţin lucru este să te numeşti creştin; trebuie să o dovedeşti prin fapte, să împlineşti poruncile lăsate de Hristos; trebuie să te căieşti neîncetat, să fie neîncetat cu tine luarea-aminte în duhul credinţei, să te rogi neîncetat, să te îndrepţi neîncetat, să te lupţi neîncetat cu tine însuţi şi să te desăvârşeşti şi, ca să ajungi la acest ţel trebuie să te verifici neîncetat pe tine însuţi; sunt eu oare în credinţă? Trăiesc eu oare, după credinţă, sunt oare împreună cu Biserica? mă duc oare la Biserică? iubesc oare Biserica? împlinesc oare cele prescrise de Biserică sau poruncile lui Hristos propovăduite de Biserică? Iată cum ne învaţă Hristos Dumnezeu. De aceea, cel ce nu se căieşte, nu mergeja biserică, ci la teatru, la felurite spectacole şi adunări lumeşti, în loc de biserică, dispreţuind biserica, acela nu este creştin.

Dumnezeu i-a legat cu El pe credincioşii drept-măritori prin Unul Duhul Sfânt şi prin Biserica cea una, printr-o singură credinţă, prin unitatea poruncilor, Tainelor, a ierarhiei, spre binele obştesc al făpturii celei cuvântătoare. Să ne ţinem de această legătură printr-o viaţă sfântă şi prin supunere unul faţă de altul.

Creştine! Până mai e vreme, străduieşte-te aici pe pământ să te apropii de Dumnezeu şi de sfinţii Lui prin credinţă şi evlavie; fii bisericos, hrăneşte în tine duhul bisericesc, duhul pocăinţei, al păcii sfinte, al gândirii la Dumnezeu, al iubirii, blândeţii, smereniei, răbdării, bunei-supuneri, mântuirii. Să nu te ţii semeţ, să nu dispreţuieşti Biserica, Maica ta, cea care te mântuieşte; mergi deseori la biserică la vremea dumnezeieştilor slujbe, stai smerit, ascultă, cugetă, sau citeşte şi cântă. Dacă nu te vei apropia acolo de Biserică şi, prin ea, de Dumnezeu, vei rămâne străin şi de ea, şi de Dumnezeu, iar după moarte, Dumnezeu nu te va primi la El, iar sfinţii Săi se vor lepăda de tine, ca de unul de ei străin cu duhul şi cu starea inimii şi a gândurilor şi vei fi izgonit într-o ţară străină, într-un loc întunecos şi în care arde foc nedomolit, locul duhurilor căzute şi al sufletelor omeneşti nepocăite. Fii înţelept, ca să nu cazi pradă vicleniei diavolului şi să fii vrednic de marea ta chemare.

Aparţii Bisericii lui Dumnezeu sau obştii credincioşilor în Hristos; această Biserică este Trupul cel Unul al lui Hristos şi Hristos Dumnezeu este Capul ei. Eşti oare un membru vrednic al acestei obşti, duci oare o viaţă sfântă te căieşti neîncetat, cauţi să-ţi îndrepţi inima şi viaţa, năravurile, gândurile, simţămintele, intenţiile, năzuinţele, întreaga ta purtare? Eşti oare un membru al ei viu sau mort? Oare te vor primi sfinţii, când vei trece din această viaţă vremelnică la cea veşnică? Nu te vor lepăda ca pe un membru putred, urât mirositor, netrebnic? Nu va fi oare partea ta cu cei lepădaţi de Dumnezeu? — Grăbeşte-te să mai îndrepţi ceva, să-ţi îndrepţi toată purtarea ta. Ţi s-a dat vreme pentru aceasta.

Lucrarea mântuirii sufletelor noastre este un lucru foarte mare şi foarte înţelept şi acest lucru, această artă trebuie învăţată de la cei care au descoperit şi au împlinit acest lucru. Dar acest lucru al mântuirii, al pocăinţei se descoperă cu deosebire sfinţilor, ca unii ce s-au străduit îndeosebi, să şi-o însuşească şi înfăptuiască, într-un chip plăcut lui Dumnezeu şi mântuitor sufletului. Sfinţii ne-au lăsat această moştenire duhovnicească, această artă a pocăinţei şi mântuirii prin Biserica Ortodoxă, aşezând în ea, ca într-o vistierie sigură, toată înţelepciunea lor, cuvântul lor, strădania, iscusinţa şi experienţa lor. De la ea trebuie să învăţăm pocăinţa şi mântuirea. Iată, toţi am mers şi mergem la slujbele bisericeşti, la cele de duminică, din zilele de sărbătoare, la cele obişnuite şi la cele din Postul Mare. Toate aceste slujbe ne învaţă pocăinţa şi mântuirea. Aţi ascultat Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul? Aţi auzit rugăciunea Sfântului Efrem? Aţi auzit troparele şi canoanele din Postul Mare? Ce duh de pocăinţă respiră în ele! Câtă umilinţă, zdrobire pentru păcatele omenirii păcătoase! Câtă sete de mântuire şi de milostivire de la Dumnezeu! Câte suspine şi lacrimi ale păcătoşilor care se căiesc! De aceea învăţaţi de la Sfânta Biserică pocăinţa şi milostivirea Iui Dumnezeu. Ascultaţi cu luare-aminte, cugetaţi, aduceţi-vă aminte de păcatele voastre, zdrobiţi-vă inimile, căiţi-vă, faceţi faptele milosteniei; fiindcă cei milostivi se vor milui.

Din nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu, şi pentru necuprinsa Sa înţelepciune şi dreptate, omul căzut s-a învrednicit de cinstea de a mărturisi numele lui Dumnezeu înaintea necredincioşilor şi de a pătimi pentru acest Nume, pentru Domnul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat şi închinat. De această cinste s-au învrednicit îndeosebi sfinţii apostoli, mucenicii, ierarhii, cuvioşii, drepţii. De această cinste se învrednicesc şi astăzi toţi cei ce se nevoiesc cu inimă curată pentru credinţa creştină drept măritoare şi pentru faptele bune, cei ce apără cu tărie sfânta credinţă ortodoxă şi Biserica, suferind hulă şi mucenicie de la vrăjmaşi.

Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu n-au vrut să trădeze credinţa şi legea creştină nici măcar cu o iotă. Iar dacă se va fi întâmplat cândva, din viclenia prigonitorilor să săvârşească vreo trădare, cu cuvântul sau cu fapta, au fost gata să-şi şteargă păcatul supunându-se la chinuri. Iată cât de straşnic ţineau sfinţii dreapta mărturisire. Dar creştinii de astăzi, cum sunt? — Trestii clătinate de vânt.

Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletului [1 Ptr 1, 9]. Iată sfârşitul şi ţelul credinţei drept-măritoare a lui Hristos: mântuirea sufletului fiecărui credincios. Cât de preţioasă e credinţa noastră! Cât de sfântă, dreaptă, plăcută lui Dumnezeu, puternică şi mântuitoare! Câtă iubire îi datorăm, câtă cuvenită preţuire, pentru că ne folosim de ea neîncetat, pentru mântuirea noastră şi a altora. Doamne, mântuieşte neamul creştinilor drept-măritori şi întoarce pe toţi necredincioşii la Ortodoxie, ca la singura credinţă mântuitoare, aşezată de Tine, slăvită şi proslăvită de Tine în veci! Tu eşti sfânt şi drept, iar credinţa Ta este sfântă şi dreaptă.

Sfantul Ioan din Kronstadt
Liturghia – cerul pe pamant, Editura Deisis

Cumpara cartea „Liturghia – cerul pe pamant”

04 Aprilie 2016

Vizualizari: 340

Voteaza:

Sfaturi duhovnicesti - Sfantul Ioan din Kronstadt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE