Sfaturi pentru mireni

Sfaturi pentru mireni Mareste imaginea.

Faptul că aţi dobândit linişte şi mângâiere în mănăstirea noastră este un dar de la Domnul, pe care l-aţi primit după credinţa dumneavoastră şi după osârdia pe care o aveţi în căutarea împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii Lui, dar în arena vieţii şi în relaţiile cu oamenii nu poţi rămâne întotdeauna într-o asemenea stare a duhului. în noi încă nu au fost nimicite patimile, ci zac ascunse, şi neplăcerile de care avem parte, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, în urma ciocnirilor cu aproapele nostru ne arată că lăuntric suntem încă neputincioşi şi că nu am ajuns încă la măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, şi ca atare trebuie să ne luptăm cu patimile noastre, iar cunoscând neputinţa noastră să ne smerim, mustrându-ne pe noi înşine, dar să nu ne tulburăm pentru faptul că n-am ajuns la ceea ce dorim şi nicidecum să nu-i dojenim pe cei care ne arată starea în care ne aflăm. Smerenia atrage asupra noastră mila lui Dumnezeu şi ajutor în treburile noastre. Mângâierea duhovnicească pe care aţi dobândit-o nu poate să rămână neschimbată pentru mult timp: ea este trimisă din când în când, ca să fim întăriţi în ispite; cei care au agonisit smerenia se desfătează mai mult de ea, însă, oricum, harul lui Dumnezeu îi cercetează şi pe ei cu ispite, potrivit măsurii lor, ca nu cumva în urma primirii mângâierilor duhovniceşti să se mândrească. Cu atât mai mult noi, cei neputin-cioşi, avem nevoie de focul ispitelor, ce arde mărăcinii patimilor noastre.

Vă tulburaţi că în timpul rugăciunii nu vă puteţi aduna gândurile, ci vă împrăştiaţi. Să ştiţi că rugăciunea fără împrăştiere este partea celor desăvârşiţi, iar noi, cei neputincioşi, care ne aflăm în luptă cu patimile, trebuie să ne adunăm gândurile ce rătăcesc, şi să ne smerim atunci când ne bântuiesc gândurile, şi să nu ne tulburăm nicidecum, pentru că tulburarea îi dă vrăjmaşului putere să se înarmeze şi mai mult împotriva noastră, pe când smerenia îl alungă. Dacă am avea întotdeauna rugăciune curată, fără împrăştiere, tot n-am scăpa de gândurile slavei deşarte şi mândriei, pe care vrăjmaşul le-ar aduce negreşit asupra noastră. Aduceţi-vă aminte că Dumnezeu primeşte rugăciunea celor smeriţi. Intrebaţi ce rugăciuni să citiţi zi de zi. Neştiind care este situaţia din casa dumneavoastră, care vă sunt îndeletnicirile şi puterile, nu vă pot spune întocmai - dar dacă vă vine la îndemână vă propun următoarele: dimineaţa să citiţi rugăciunile dimineţii, iar dacă aveţi timp - o catismă sau o slavă; seara - rugăciunile celor ce merg spre somn; de-a lungul zilei, dimineaţa sau seara, canonul Maicii Domnului şi cel al îngerului păzitor; sâmbăta - acatistul Maicii Domnului, iar duminica -acatistul lui Iisus, câte un capitol din Apostol şi din Evanghelie, precum şi câteva metanii. Toate acestea să le săvârşiţi cu smerenie, fără să gândiţi: „bine fac", cum gândea fariseul. Dacă în urma unor piedici sau chiar şi din lenevire nu reuşiţi să împliniţi vreo parte din această pravilă, nu trebuie nicidecum să vă tulburaţi/să vă trândăviţi şi să cădeţi cu duhul, ci trebuie să vă smeriţi şi să vă socotiţi mai prejos decât toţi.

Doriţi să vă păstraţi grija pentru mântui- rea sufletului, şi după cât se vede vă împliniţi dorinţa cu fapta: spuneţi că în dumneavoastră are loc o luptă neîncetată şi că pe zi ce trece ies la lumină noi neajunsuri. Păi, lucrul acesta este de trebuinţă neapărată în nevoinţa creştinului: noi ne luptăm împotriva duhurilor răutăţii, iar acestea se luptă împotriva noastră prin propriile noastre patimi. Uneori suntem biruiţi, alteori biruim; uneori cădem, alteori ne ridicăm, şi după măsura smereniei noastre căpătăm ajutorul dumnezeiesc. Avem neapărată nevoie de această armă puternică împotriva vrăjmaşilor - dar cum să ne smerim dacă nu ne cunoaştem neputinţa cunoscându-ne neajunsurile? Tocmai acestea ne smeresc. Citiţi în Filocalie, la Sfântul Grigorie Sinaitul, la sfârşitul capului 117: „Dacă nu va fi biruit omul. nu se va putea smeri". Acolo se scrie amănunţit şi foarte folositor despre aceasta. Văd că vreţi să trăiţi în lume pustniceşte, fără căderi, şi vreţi ca sufletul dumneavoastră să fie întotdeauna cu Dumnezeu, şi întrebaţi dacă în lume poţi ajunge să îţi tai poftele la fel ca în însingurare, şi cum se poate începe lucrarea aceasta. Ca răspuns aţi primit împotriviri puternice faţă de planurile dumneavoastră, şi neavând puteri duhovniceşti şi smerenie nu puteţi rămâne neclintită în aceste planuri. Asta înseamnă că întreprindeţi sau doriţi să împliniţi în viaţa dumneavoastră o nevoinţă mai presus de măsura şi de aşezarea sufletească pe care o aveţi.

Trebuie să începeţi prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, care ne-au fost date prin Evanghelie, şi atunci când, străduindu-ne să le împlinim, ne vedem nestatornicia şi neputinţa, nu trebuie nicidecum să ne tulburăm, ci trebuie să ne smerim şi să ne pocăim. Chiar dacă aţi merge neabătut pe calea poruncilor lui Dumnezeu, să vă temeţi de primejdie din cealaltă parte: vrăjmaşul va încerca mereu să vă amăgească prin semeaţă cugetare şi prin părerea că v-aţi îndreptat, vânându-vă prin acestea în chip subţire - iar dumneavoastră, neavând încă smerenie, dar văzându-vă împlinitoare a poruncilor, vă puteţi abate pe nebăgate de seamă spre gândurile acestea. Trebuie să vă amintiţi cât mai des cuvintele Domnului: Când veţi săvârşi toate cele poruncite vouă, să spuneţi: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut" (Le. 17, 10). Prin aceasta puteţi alunga semeaţă cugetare. Oricum, întrucât suntem încă departe de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie să ne smerim şi să ne pocăim, după cum scrie Cuviosul Marcu Ascetul în „Cuvântul despre pocăinţă", întotdeauna avem nevoie de pocăinţă, însă noi vrem să ne vedem isprăvile: dar de ce credeţi că în rugăciunea sa Sfântul Efrem spune: „Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi să văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu"? El vrea să zică nu că trebuie să păcătuim dinadins, ci că trebuie să ne vedem păcatele făcute atât înainte, cât şi acum, şi nicidecum să nu deznădăjduim, ci să ne pocăim, socotindu-ne în mintea noastră cei mai de pe urmă dintre toţi oamenii.

In Filocalie, după ce vorbeşte despre cele şapte lucrări trupeşti, Sfântul Petru Damaschinul spune: „Şi atunci începe mintea a vedea greşalele sale ca ni şipul mării - şi acesta este începutul luminării sufletului şi semnul sănătăţii lui". Vedeţi? După săvârşirea multor virtuţi vede păcatele sale, iar nu isprăvile. Nici Sfântul Isaac Şirul nu zice să căutăm vederi înalte, ci ne arată nemijlocit spre poruncile dumnezeieşti. Vă sfătuiesc să vă străduiţi să împliniţi poruncile, dar să nu vă tulburaţi atunci când se întâmplă să greşiţi în vreo privinţă, ci să vă pocăiţi şi să vă smeriţi: când va fi în inimă chezăşia smereniei, veţi şi avea ajutor de la Dumnezeu pentru a săvârşiţi lucrurile bune şi pentru a vă abate de la cele potrivnice. Iar pricina poticnirilor noastre stă, potrivit Sfântului Ioan Scărarul, în trufie: „Unde s-a săvârşit căderea în păcat, acolo a mers înainte trufia." Aşadar, să ne străduim a ne folosi neputinţele pentru a dobândi smerita cugetare, fiindcă aceasta este nimicitoarea trufiei, pe care noi nici n-o băgăm de seamă în noi înşine. Vă necăjiţi că vă osândiţi aproapele: dacă ne vom smeri, nu-1 vom mai ju-deca pe aproapele nostru. Să ne rugăm cu smerenie, asemenea vameşului, şi Dumnezeu va primi rugăciunea noastră, fiindcă primeşte rugăciunea celor smeriţi şi aude cererea lor, pe când noi înşine nu avem dreptul să preţuim rugăciunea noastră, că ne rugăm cu osârdie. Dumnezeu ştie preţul ei, iar dacă ne-o vom preţui singuri, suntem în primejdia ca ea să fie fariseică.

Sunteţi nedumerită cu privire la post: aflându-vă la rude, vă vedeţi silit să mâncaţi de dulce, iar de cerut să gătească pentru dumneavoastră mâncare de post vă temeţi să cereţi, ca nu cumva să daţi prilej să se spună că vă socotiţi mai presus de alţii şi că vă îngâmfaţi. întrebaţi ce să faceţi într-o asemenea situaţie. Nu vreau să vă leg, însă vă dau următorul sfat: după părerea mea, nu trebuie să vă temeţi să vă rugaţi rudele să gătească pentru dumneavoastră mâncare de post. Asta nu înseamnă să vă daţi aere. Nicidecum, ci îndepliniţi datoria ascultării faţă de Sfânta Biserică: cu ce să vă daţi aere? Văzându-vă, şi alţii vă vor urma exemplul. Dar dacă veţi mânca de dulce, şi alţii se vor lua după dumneavoastră şi nu se vor teme că greşesc, iar dumneavoastră veţi fi atunci de două ori vinovat: şi pentru sine, şi pentru ei. Ce vă pasă ce se va spune despre dumneavoastră? Nu daţi atenţie, ci fiţi liniştit. Dacă rudele dumneavoastră mănâncă de dulce pentru că sunt bolnave, au o oarecare îndreptăţire, însă bineînţeles că şi ele trebuie să se pocăiască pentru aceasta - dar dacă fac aceasta doar pentru că se tem de gura lumii, nu este deloc bine. Ştiţi ce plată a hotărât Domnul pentru neascultarea faţă de Biserică?.

Dintotdeauna v-aţi socotit un om răbdător şi bineînţeles că în felul acesta v-aţi mângâiat, însă asta nu vă e de folos. Acum vi s-a dat în vileag neputinţa, cele ce se întâmplă vă tulbură, vă neliniştesc, şi vă cunoaşteţi nerăbdarea şi neputinţa. Trebuie să vă smeriţi.

Sfantul Macarie de la Optina

Articol preluat din cartea "Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia

Cumpara cartea "Sfaturi pentru mireni"

.

17 Noiembrie 2014

Vizualizari: 1195

Voteaza:

Sfaturi pentru mireni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE