Sfaturi pentru sotii crestini

Sfaturi pentru sotii crestini Mareste imaginea.

Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: „Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai nobile şi mai importante: naşterea de copii/ îndrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?" Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, în a primi ceea ce li se spune, decât să ştie că totul îi este insuflat de o dragostea arzătoare. Cum îi veţi arăta asemenea dragoste? Ii veţi zice: „Aş fi putut lua alte femei, bogate şi de rang înalt, nu le-am ales; de tine m-am îndrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta. Şi de ce? Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine în sine. Am lăsat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii. O tânără înţeleaptă şi cu inimă aleasă, îndeletnicindu-se cu pietatea, face cât toate comorile pământului. De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici de pe pământ nu este nimic. Cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem în aşa fel încât în viaţa viitoare să putem fi împreună, fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă, iar moartea îi va pune sfârşit.

De vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi în veşnicie cu Hristos, şi noi, unul cu altul, într-o desăvârşită fericire. Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai împovărător şi mai asupritor decât a fi în vreo împotrivire cu tine, vreodată. De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de înfruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atâta vreme cât dragostea mea pentru tine va fi fericită. Venirea copiilor îmi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atâta vreme cât vei avea dragoste pentru mine. Asemenea să fie şi simţirile tale". Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu: „Ascultaţi ce zice Scriptura: «Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa». Nimic să nu fie pricină de josnicii. Piară bogăţiile slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc, aceea preţuieşte mai mult ca toate". Cât aur, ce bogăţii ar putea face atâta plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe? Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră îi va da trufie; spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi. Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe pentru amanţii lor (e şi firesc), dar o femeie de bunăcuviinţă, o tânără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă.

Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuită, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decât să ieşiţi în piaţa publică, daţi-i întâietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei. De face binele, lăudaţi-o, admiraţi-o; dacă săvârşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate întâmpla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi îndemnurile acoperite. Osândiţi cu putere bogăţia şi luxul şiînvăţaţi-o să-şi facă podoabă din cinste şi din ruşine şi cu orice prilej, arătaţi-i tot ceea ce poate fi spre binele ei. Rugaţi-vă împreună, duceţi-vă fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i împărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit în faţa ei şi femeia, de asemenea, bărbatului. De sunteţi săraci, aveţi în faţă pilda sfinţilor, a lui Petru, a lui Pavel, care au fost mai slăviţi decât toţi regii şi bogaţii. Aflaţi cum şi-au petrecut ei viaţa în foame şi în sete. Spuneţi nevestei voastre că nimic, în această lume, nu-i de temut, decât a-L supăra pe Dumnezeu.

Dacă cineva se căsătoreşte în felul acesta şi cu asemenea gânduri, nu va fi deloc mai prejos decât călugării - şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decât necăsătoria.
Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu gingăşie. Acordaţi-i multă atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi. Aşezaţi-o mai presus de orice, din orice punct de vedere, frumuseţe, înţelepciune - şi lăudaţi-o. Veţi ajunge astfel, ca ea să nu-şi dorească atenţia străinului, ba chiar să nesocotească pe toată lumea. Invăţaţi-o să se teamă de Domnul. Toate celelalte vor curge ca dintr-un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi.

Să ne deprindem să fim buni şi blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soţiile noastre. Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproşurile pe care ni le fac ele sunt drepte sau nu. Să nu ţinem decât la un lucru: îndepărtarea oricărui temei de întristare, aşezarea în casa noastră a unei păci desăvârşite, ca astfel femeia să închine bărbatului toată grija ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergările şi necazurile de afară, ca într-un adăpost, ca acolo să găsească aproape de ea mângâierile dorite. Femeia a fost bărbatului ajutor, ca îndemnurile ei să-i îngăduie a face faţă relelor care-l ameninţă. Dacă e virtuoasă şi blajină, nu numai că va aduce bărbatului ei mângâierea tovărăşiei ei, ci, în orice împrejurare, îi va fi de un mare sprijin. Ca un pilot îndemânatic, ea va preface în înseninare, prin dibăcia înţelepciunii ei, furtunile sufletului, iar înţelepciunea ei va fi izvor de întărire. Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.

„Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul!", adică, din pricina lui Dumnezeu. Pe voi - zice apostolul - vă împodobeşte această supunere nu către un stăpân, ci în supunerea care-şi are singurul temei în fire, în rânduiala cea de la Dumnezeu. „Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă porniţi împotriva lor!". Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi-ale altora. Se poate întâmpla să te tulburi, cu toate că iubeşti. Aşadar, zice: „Nu vă certaţi!" -nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe. Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, iar aceea a nevestelor, de a asculta. Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce e dator, atunci înţelegerea e de piatră. Iubirea o face pe femeie iubitoare, iar ascultarea face pe bărbat mai blajin.

Băgaţi de seamă că e după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte. Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumă (ceea ce i se cere este ascultarea). Dacă femeii îi este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este tocmai ca să înlesnească apariţia dragostei. Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă - şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte. Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, după cum nici supunerea femeii să nu deştepte trufie în sufletul soţului. Dumnezeu v-a hărăzit pe soţia voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult - şi El a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă! Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu e lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă. Vieţuirea împreună nu s-ar fi putut săvârşi altfel; voi aţi primit de la fire împuternicirea de trebuinţă, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.

Viaţa acestei lumi este alcătuită din două loturi: treburile obşteşti şi treburile casnice. Dumnezeu a făcut două părţi: femeii i-a dat îndrumarea casei, iar bărbatului toate treburile Statului, cele privitoare le negustorie, judecăţile, treburile militare şi celelalte ranguri obşteşti. Femeia nu poate mânui arma - ea poate să ţină şi să chivernisească aşa cum se cuvine toate cele casnice. Ea nu-şi poate da întotdeauna părerea într-o problemă obştească, ci numai în cămin, unde, de atâtea ori este mai bună decât bărbatul. Ea nu poate îndruma cum se cuvine treburile Statului, dar poate creşte, cuviincios, copiii. Poate vedea preluările servitorilor, le poate supraveghea munca, dând bărbatului toată liniştea, despovărându-i de orice grijă dinlăuntru. Poate avea grija cămării, pregătirea meselor, întreţinerea veşmintelor şi toate celelalte treburi de care nu se cuvine a se îndeletnici bărbatul. Incă un semn al înţelepciunii şi a orânduirii dumnezeieşti este şi acesta, că cel care e în stare să facă lucrările însemnate, să nu le poată face pe cele mai mici, în care se arată neîndemânatic, ca, în felul acesta, femeia să aibă un rost însemnat. Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat îndemânatic în toate aspectele vieţii, femeia ar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat îndemânare femeilor la treburile cele mai însemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească. Cugetând a întemeia pacea şi păstrând fiecăruia locul cuvenit, Dumnezeu a făcut din viaţa noastră o armonie, dând fiecăruia ceea ce-i este de folos.

Bărbatul care-şi petrece cea mai mare parte din timp în viaţa publică este prins de treburile obştii. Femeia, stând la ea acasă ca într-o şcoală a înţelepciunii, reculegându-se în ea însăşi, are putinţa să se dedea rugăciunii, citirilor pioase şi altor înţelepte îndeletniciri. După cum cei ce sălăşluiesc în pustie nu sunt tulburaţi de nimeni, tot asemenea femeia, trăind mereu în cămin, se poate bucura de o pace nesfârşită. Ea poate aşadar să săvârşească, pe socoteala ei, înţelepciunea. Poate, când bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i îndepărteze din suflet grijile cele închipuite, cugetele de mânie şi să-l trimită iarăşi la treburile lui despovărat de cele rele - ducând cu el cele bune câştigate acasă. Nimeni nu are o putere mai mare întru a desăvârşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea, decât o femeie pioasă şi înţeleaptă. Nimeni altcineva nu reuşeşte acest lucru, decât soţia: nici stăpân, nici judecător; de la nimeni nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la femeia lui; va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are pentru cea care-l sfătuieşte. Aş putea arăta mulţi bărbaţi, aspri şi neprimitori de mustrări, care au fost, în felul acesta, mult îmbunătăţiţi de soţiile lor. Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care e mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care îi este alături întru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă e înţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. îndemn pe femei la o asemenea lucrare: să fie bărbaţilor lor bune sfătuitoare.

Cel ce se căsătoreşte cu o femeie bogată îşi ia mai degrabă un stăpân decât o soţie. Dacă femeile, chiar fără prisosinţa avuţiilor, sunt pline de trufie şi înclinate spre slava cea deşartă, cum vor putea fi suferite de bărbaţii lor, dacă această prisosinţă e şi mai mare? Câţi bogaţi, care s-au căsătorit cu femei, de asemenea bogate, nu şi-au mărit avuţia, jertfind bucuria de a trăi şi pacea, purtând în fiecare zi adevărate bătălii şi trăind în certuri şi neînţelegeri! Şi câţi săraci căsătoriţi cu femei încă mai sărace decât ei, se bucură de linişte şi văd Soarele cu o privire îmbucurată, în vreme ce bogaţii, împresuraţi de îmbuibări, îşi doresc adesea moartea, din pricina femeilor lor şi despovărarea de vieţuirea pe care o duc! Prin urmare, să se adeverească tuturor că banul nu slujeşte la nimic, dacă nu slujeşte o cauză bună.

Dar ce să mai vorbesc de înţelegere şi de pace? Dar chiar vorbind numai despre avuţie, adesea e lucru neînţelept să te căsătoreşti cu o femeie mai bogată ca tine!O femeie virtuoasă, înţelegătoare, modestă, chiar când e săracă, va şti să scoată mai mult din sărăcie decât din bogăţie; dimpotrivă, o femeie stricată, fără frâu, certăreaţă, chiar dacă va găsi la ea acasă mulţime de comori strânse, le împrăştie mai degrabă decât vântul praful. Şi pricinuind bărbatului o mulţime de necazuri, îi aduce repede ruinarea. Nu trebuie să căutăm bogăţia, ci femeia vrednică trebuie să facă o bună folosire a ceea ce are.

Unul din temeiurile cele mai mari ale căsătoriei este dorinţa de a fugi de păcat şi a da deoparte orice stricăciune. Orice căsătorie trebuie făcută pentru a sluji şi cultiva bunele moravuri. Şi aşa va fi dacă vei lua o femeie în stare să aducă în casa ta înţelepciune, pietate şi cumpătare. Frumuseţea trupească, dacă virtutea sufletească nu-i este tovarăşă, poate ţine în mreje pe bărbat douăzeci-treizeci de zile, mai mult nu; ea va lăsa ă i se vădească stricăciunea, pe când vraja s-a risipit. Dar femeia în care străluceşte frumuseţea sufletului, pe măsură ce vremea trece şi bărbatul cunoscându-i, treptat, sufletul ales, îi insuflă soţiei lui o dragoste din ce în ce mai arzătoare şi întăreşte legătura care-i uneşte. Aşa că, duioşia caldă şi sinceră care dăinuieşte între soţi, alungă orice pricină de alunecare spre stricăciune. Bărbatul care-şi iubeşte soţia n-are gânduri neruşinate. El îşi preţuieşte necontenit femeia lui, şi în felul acesta, prin bunele lor moravuri, aduc ajutorul lui Dumnezeu asupra casei lor.

Mulţi părinţi ca să dăruiască fiului lor un dar frumos, o casă luxoasă, o moşie bogată, fac orice şi pun toate în mişcare. Dar ca sufletul să fie virtuos şi să fie aplecat spre pietate, aceasta nu o iau în calcul. Iată ceea ce răstoarnă lumea: nu avem grijă de copiii noştri, ţinem seama de averea lor şi le dispreţuim sufletul, îngăduind astfel o purtare care-i curată nebunie. O avere mare, îndestulată, dacă cel care o posedă nu o poate chivernisi după virtute, se va prăpădi şi va pieri odată cu posesorul; dar un om cu suflet mărinimos şi plin de înţelepciune, chiar dacă nu are nimic acasă, va putea păstra cum se cuvine bunurile tuturor. Nu trebuie să-i facem pe copiii noştri bogaţi în bani, în aur, în prisosinţe de acest soi, ci trebuie aşa să facem, ca ei să fie bogaţi mai presus de toate în pietate, în înţelepciune, în comori de virtute, sa aibă nevoie de puţin, să nu fie vrăjiţi de bunurile acestei lumi şi de dorinţele cele nemăsurate. („Fiecare" - zice apostolul - „să nu caute binele său, ci al aproapelui"). Cu atât mai mult trebuie să purtăm grijă pentru copiii noştri. Nu ţi l-am încredinţat de cum s-a născut? va zice Domnul; şi nu te-am investit ca dascăl, protector, sprijinitor şi stăpân? Din mica lui copilărie nu ţi-am poruncit să-l povăţuieşti şi să-l conduci? Ce răsplată vei merita de te uiţi cu nepăsare cum alunecă? Ce-mi spui? Că-i încăpăţânat şi nesupus? De aceasta trebuia de la început să te îngrijeşti; din vremea tinereţii trebuia să-l înfrânezi cu tărie, să-l obişnuieşti cu datoria, să-l înveţi, să-i îndrepţi nedesăvârşirile sufletului. Atunci când acest suflet era mai lesne de cultivat trebuia să-i scoţi spinii la vremea când, din pricina vârstei, aceşti spini puteau fi smulşi fără trudă. Numai aşa patimile înfrânate n-ar mai fi crescut şi n-ar fi ajuns să nu mai poată fi stăvilite".

Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvinte alese, Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Cuvinte alese"
 

27 Octombrie 2015

Vizualizari: 1683

Voteaza:

Sfaturi pentru sotii crestini 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE