Somnul sufletului, o icoana a mortii

Somnul sufletului, o icoana a mortii Mareste imaginea.

“Suflete al meu, suflete al meu, scoala-te, pentru ce dormi? Sfarsitul se apropie si te vei tulbura. Ci te desteapta ca sa se milostiveasca spre tine Hristos-Dumnezeu, care pretutindenea este si toate le plineste.”

Condacul Canonului Sfantului Andrei Criteanul, “Suflete al meu”, ce constituie, am putea spune, un adevarat rezumat al acestei opere imnografice, ne descopera insasi esenta vietii crestine: nevoia trezirii omului din somnul cel greu al pacatului si dobandirea vietii in Hristos.



Inca de la inceput trebuie sa amintim faptul ca Biserica vede in somn, ca act al naturii umane cazute, o icoana a mortii. Acest adevar presupune ca, atat moartea sa poata fi inteleasa ca somn, cat si somnul sa poata fi inteles ca moarte.

Primul caz il constatam luand aminte la faptul ca toti cei trecuti la cele vesnice sunt numiti, in rugaciunile Bisericii, “cei adormiti”. Ei primesc acest apelativ, nu pentru ca sufletul omului ar fi nesimtitor dupa iesirea din trup, ci din perspectiva Parusiei, a asteptarii Invierii obstesti.

La cel de-al doilea caz, somnul ca moarte, face referire Biserica in multe din rugaciunile si scrierile Sfintilor Parinti - si in mod particular Sfantul Andrei Criteanul in acest condac – intelegand somnul ca ipostaza nesimtitoare a sufletului robit de pacate, ca stare de moarte sufleteasca.

Sfantul Andrei Criteanul ne descopera inca de la inceputul condacului, o intrebare esentiala, imperios necesar a ne-o adresa in aceasta lume a aparentelor. O intrebare soptita in adancul inimii si fiintei noastre. Un dialog de taina, intre constiinta, glasul lui Dumnezeu din om, si sufletul adormit de pacat.

Dupa cum uneori este nevoie ca altcineva sa ne trezeasca discret din somn, tot astfel si aici, aceasta intrebare esentiala, invaluita in sinceritate, poate fi primul pas spre trezirea dintr-un somn indelungat si profund.

Dar daca un om sfant si binecuvantat precum Cuviosul Andrei Criteanul, adreseaza sufletului sau cuvinte atat de miscatoare, cum de nu o facem noi, cei cazuti in atatea pacate, cu sufletele adormite sau chiar in coma profunda?

Un posibil raspuns ar putea fi faptul ca ne amagim cu dulceata “visului” prilejuit de acest somn. Parerea de sine, uitarea de Dumnezeu si uitarea adevaratului scop al vietii noastre in aceasta lume, mantuirea, ne face sa ramanem prinsi in mrejele sale.

Asa se face ca multi dintre noi dormim zi si noapte, dormim uneori chiar de la leagan pana la mormant! Moartea este intotdeauna mai aproape decat credem noi. Inaintea noastra stau judecata si vesnicia, dar nici macar nu ne gandim la ele - ca si cum pentru noi ele nici nu ar exista. Ne continuam somnul…

Sufletul si nevoile sale sunt date uitarii, sunt marginalizate, desi Mantuitorul ne spune: “Ce va folosi omul de va dobandi lumea toata si isi va pierde sufletul sau? Sau ce va da omul, in schimb, pentru sufletul sau? (Marcu 8, 36-37).

Adevarul acestor cuvinte ni se va descoperi cu adevarat numai atunci cand, vom fi partasi adevarului lucrurilor, atunci cand vom fi constienti de faptul ca “sfarsitul se apropie” sau ca sfarsitul chiar a sosit. Dar pentru a nu ne tulbura atunci, cand va fi prea tarziu, este nevoie a ne tulbura acum, cand inca ne putem trezi din acest somn in care ne-a adus modul de viata indepartat de Dumnezeu.

Nici macar faptul ca, uneori mergem la Biserica, citim o carte duhovniceasca, discutam cu cineva despre credinta, facem milostenie saracilor, sau facem alte fapte bune, nu reprezinta o dovada ca suntem cu bagare de seama si ca purtam de grija cu adevarat sufletelor noastre.

Asa cum cei care dorm se intampla sa faca anumite miscari in somn, ca si cand ar fi treji, unii chiar vorbesc sau merg din loc in loc, tot asa se poate intampla si cu noi: cele cateva lucruri bune pe care le facem ne pot asemana “somnambulului”. Ne poate lipsi constiinta deplina a savarsirii lor.

Putem savarsi aceste fapte nu ca urmare a unei vieti si unei iubiri constante fata de Dumnezeu si fata de aproapele, nu in numele Domnului si Mantuitorului nostru, nu potrivit unei ferme determinari de a trai dupa cum ne invata Evanghelia, ci accidental, uneori chiar involuntar, aproape intotdeauna fara a avea gandul mantuirii, uneori potrivit conventiilor lumesti, uneori urmand unor simple porniri ale inimii, si alteori datorita unor calcule reci ale iubirii de sine.

Savarsind ocazional cateva fapte bune, ne putem amagi, hranindu-ne din aparenta, ramanand insa neschimbati in interior, cu aceleasi patimi care ne stapanesc, cu aceeasi inima necuratita, si cu aceeasi constiinta adormita. Ori a incerca sa traim pe baza parerii de sine, inseamna a incerca sa bem apa dintr-un izvor secat.

Este nevoie sa ne trezim pentru ca sa se “milostiveasca spre noi Hristos-Dumnezeu, care pretutindenea este si toate le plineste.” El este cel care ne-a izbavit din acest somn/moarte prin Moartea si Invierea Sa, dupa cum aflam si dintr-o strofa a Prohodului: Somn invietor/ In mormant dormind, Hristoase Doamne/ Din cel greu somn al pacatului ai sculat/ Intreg neamul omenesc cel pacatos. (Starea a II-a, strofa a IV-a)

De aceea, numai intr-o relatie personala si constienta cu Hristos, numai uniti cu El prin Sfintele Taine ale Bisericii, ne putem trezi fiecare din acest somn in care ne-a adus pacatul, dobandind trezvia inimii si a cugetului, o inima simtitoare si intelegatoare.

Incheiem aceste cateva randuri prin cuvintele vii ale Sfantului Inocent Borisov, Arhiepiscop de Cherson, care duc mai departe si amplifica parca mesajul si puterea tainica a condacului Sfantului Andrei Criteanul:

“Suflete al meu, suflete al meu, tu esti singurul pe care il am, asa ca, daca te voi pierde, voi pierde totul. Tu, care fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, esti mai mare decat lumea intreaga, care chiar si dupa caderea ta ai fost rascumparat cu scump sangele Fiului lui Dumnezeu si chemat la o viata vesnica binecuvantata cu Dumnezeu in cer; suflete al meu, suflete al meu, pentru ce dormi? De ce ai uitat natura si demnitatea ta si, cu atata usurinta, te oferi spre sclavie carnii si sangelui, captiv fiind lumii si diavolului, vrasmasii tai? De ce, creat fiind sa slujesti Dumnezeului Celui Viu si Adevarat, te pleci inaintea fiecarui idol al patimilor? De ce, tu, cel ce esti chemat la viata vesnica, cheltuiesti atat timpul, cat si talantii incredintati tie, in desartaciuni, fara a gandi ca te asteapta Judecata?

Suflete al meu, suflete al meu, scoala-te! Pentru ce dormi? Dormi acum cand portile cerului si ale vesniciei stau deschise inaintea ta? Dormi acum cand langa tine este Gheena si duhurile cele viclene? Poti dormi cand este un razboi in jurul tau, in launtrul tau, cand cerul si iadul lupta pentru tine, cand toti dusmanii vicleni iti pandesc toate caile, iti intind curse, ca sa te prinda si sa te chinuiasca vesnic?

Dormi, suflete al meu, dar timpul harului si al milei se scurge fara intoarcere. Dormi, iar ranile pacatelor tale cresc si se inmultesc. Dormi in timp ce vrasmasii vegheaza asupra ta si te impresoara din cap pana in picioare cu ispite. Dormi cand ingerul mortii vine, iar sfarsitul se apropie. […]

Ce rau se poate intampla daca ne oprim, ne gandim, si ne intoarcem cand inca este timp? Si asa, suflete al meu te scoala! Deschide ochii si scoala-te din patul pacatului; aseaza-te pe calea legii lui Dumnezeu si intinde mainile catre bine. Hotaraste-te sa slujesti Singurului Dumnezeu Viu si Adevarat, asa cum ai slujit pana acum idolilor patimilor; si totul este gata pentru mantuirea ta. Evanghelia este pregatita pentru luminarea mintii tale in toata vremea, in viata ta; hainele de nunta ale robului lui Hristos sunt gata sa-ti ascunda goliciunea spirituala; Trupul si Sangele Domnului sunt gata sa-ti potoleasca foamea; untdelemnul si mirul sunt gata sa-ti vindece ranile; Atotputernicul har al Sfantului Duh este gata sa te intareasca; coroana insasi este gatita ca rasplata pentru cele cateva nevointe ale tale.

Scoala-te si fie ca lumina lui Hristos sa te lumineze! Auzi cum El, prin glasul Evangheliei, cheama la Cina Sa cea cereasca unde “tot mai este loc” (Luca 14:22)? Acesta este un loc pentru noi, suflete al meu. Sa ne ostenim a ne face vrednici de el, atat timp cat noaptea inca nu a venit, usile palatului nu sunt inca inchise, iar untelemnul din candela luminii noastre inca nu s-a sfarsit! Amin.”

Radu Alexandru

.

28 Martie 2012

Vizualizari: 5642

Voteaza:

Somnul sufletului, o icoana a mortii 5.00 / 5 din 7 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Banica Valentin CatalinPostat la 2012-03-05 15:51

    Cand mrejele pacatului te incoltesc de peste tot,ce faci in momentele acelea ?

  • doina margineanPostat la 2012-03-05 14:57

    cutremurator canonul Sf Andrei Criteanu.este prima data cand aflu,cand citesc despre el si..am inmarmurit.direct la suflet!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE