Pentru ca viata noastra sa nu fie lipsita de roade, trebuie sa avem in vedere mai ales modul in care lucram cele auzite de la preoti ori citite in cartile duhovnicesti. Astfel, se stie ca faptele bune pot mantui sau nu, in functie de miscarea inimii celui care le savarseste: din iubire de Dumnezeu si de aproapele, ori din mandrie si ingamfare.
Sporirea diavoleasca
Rugaciunea a treia a Sfantului Macarie cel Mare, cuprinsa in rugaciunile de dimineata, ne arata o cursa mai putin cunoscuta a diavolului: sporirea diavoleasca.
"Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru Imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."
Fie ca sporim tot mai mult in cele lumesti, gandind ca bunastarea nu ne impiedica sa ne mantuim, atata timp cat nu furam si nu dam in cap nimanui, nemaiavand astfel timp de cele duhovnicesti, fie ca sporim in cele "duhovnicesti", insa nu cu ajutorul lui Dumnezeu, ci din mandrie si ingamfare, diavolul se arata intotdeauna multumit. In primul caz, ne leaga inima cu lanturi nevazute de lucruri vazute, lumea aceasta intrand tot mai mult in sufletul nostru, iar in al doilea caz, ne intuneca mintea, prin inselare, crezandu-ne tot mai buni si mai curati, daca nu chiar sfinti.
Putem spori in rele, gandind ca sunt bune.
Mai grav, putem spori in bune, insa in chip rau.
Sporirea diavoleasca este mai periculoasa atunci cand savarsim binele numai aparent, iar nu in realitate. Indemnand spre ascultarea de Dumnezeu intru toate, cu inima smerita, Mantuitorul spune ca vor veni la Judecata si aceia care au savarsit faptele cele bune, insa nu spre slava lui Dumnezeu. "Multi Imi vor zice, in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si, atunci, voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea" (Matei 7, 22-23).
Despre cel care lucreaza cele bune in chip gresit, Sfantul Simeon Noul Teolog spune: "Inima lui se trufeste, incetul cu incetul, fara a pricepe el aceasta cu inima; i se pare ca cele savarsite de el sunt rodul harului dumnezeiesc, spre mangaierea lui, si roaga pe Dumnzeu ca sa-l invredniceasca a petrece pururea in aceasta stare. Acesta este semnul inselarii." La randul sau, Sfantul Ioan Scararul spune: "Oricat de inalte ar fi nevointele noastre, daca nu am dobandit inima indurerata (pocainta), atunci nevointele noastre sunt si mincinoase si desarte."
Despre cei care sunt stapaniti de o ravna diavoleasca spre cele bune, Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina spune: "Cel ce are ravna, dar fara cunostinta, rataceste in gandurile si lucrarile sale. Inchipuindu-si ca lucreaza pentru slava lui Dumnezeu, calca legea iubirii pentru aproapele. Fierband in zelul sau, faptuieste cele potrivnice poruncilor legii si voii dumnezeiesti. Faptuieste raul, ca sa se intample ceea ce crede el a fi binele."
Gandurile mai ales ne arata calitatea sporirii noastre, daca este diavoleasca sau duhovniceasca. Sfantul Vasile cel Mare, intr-una din rugaciunile pentru Sfanta Impartasanie, spune: "Sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tamaduire si curatire, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfintirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei rele si a lucrarii diavolesti, care se lucreaza cu gandul intru madularele mele."
Precum vedem, "lucrarea diavoleasca" sporeste in noi mai ales prin ganduri (inspirate de diavol, straine de Dumnezeu). De cele mai multe ori, diavolul ne arunca un gand, iar noi il sporim in zeci de idei proprii. Astfel, primind ganduri straine si crezand ca sunt ale noastre, ajungem sa lucram draceste chiar si atunci cand savarsim faptele cele bune, spre bucuria diavolului, care se bucura de "sporirea" noastra, pe care noi o credem buna.
Sporirea diavoleasca este, de fapt, o sporire aparenta, o indepartare a noastra tot mai mult de Dumnezeu, care sta pe loc, asteptand intoarcerea noastra spre El, cu smerenie si cu iubire. Daca insa inmultirea gandurilor si a faptelor rele, chiar fara voie, este o "sporire" rea care poate fi observata mai usor, trairea aparent duhovniceasca este o "sporire" foarte periculoasa, ea avand drept temelie judecata semenilor, slava de sine si mandria.
Orice gand-cuvant-fapta suntem datori sa-l trecem prin focul inchinarii inaintea lui Dumnezeu, cu inima smerita si iubitoare, ca nu cumva sa zidim viata noastra pe ganduri inselatoare (nisipoase), asemanandu-ne "barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip; si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut; si caderea ei a fost mare", ci pe harul Duhului Sfant, care ne pazeste pe noi de orice inselare, asemanandu-ne "barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca; a cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca" (Matei 7, 24-27).
Sa luam aminte la viata noastra !
In ce sporim acum, in acelea vom petrece vesnic !
Teodor Danalache
-
Mandria cea fara de minte
Publicat in : Credinta
-
Mandria
Publicat in : Pilda zilei
-
Smerenia si mandria
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.