Spovedania trebuie sa fie completa si sincera

Spovedania trebuie sa fie completa si sincera Mareste imaginea.

Marturisirea cere o pregatire prealabila, fiindca cel ce vine la duhovnic nepregatit, este logic, nici nu se gandeste la lipsurile sau cusururile sale, nici nu stie cu exactitate ce rau a facut. Adica acela nu stie ce obligatii sau datorii nu a implinit si ignora multimea caderilor si pacatelor lui, fiindca este cu neputinta ca cineva care nu s-a cercetat pe sine cu cateva zile mai inainte cu toata nepartinirea cuvenita si nu si-a cantarit propriile fapte cu dreapta cumpana si nu le-a evaluat, acela nu va rodi mult folos din marturisire. Neputinta memoriei de a-si aminti spontan toate faptele vrednice de mustrare, neputinta mintii de a discerne cu privire la ele devin pricina ca cele mai grele pacate sa scape de mustrare, pacate care ingreuneaza si apasa sufletul, iar pe Dumnezeu II pornesc spre manie si lasa in urma samanta pentru noi pacate. Este asadar necesar ca cel ce vine la spovedanie sa se cerceteze bine pe sine cu cateva zile mai inainte, pentru a-si cantari cu severitate fiecare fapta si a o aprecia in mod corespunzator, ca sa-si cunoasca atat scaderile duhovnicesti, cat si pe cele pe care le-a facut din exces. Sa vina la duhovnicul lui si sa vorbeasca cu el numai cele ce tin de marturisirea pacatelor, fiindca faptul de a vorbi despre virtute la duhovnic este acelasi lucru cu a vorbi despre sanatate la doctor.

A vorbi despre virtute la duhovnic este slava desarta si semn de laudarosenie, complet nepotrivita cu momentul marturisirii. Asa cum la medic vorbim numai despre suferintele trupului nostru, la fel si la duhovnic sa vorbim despre slabiciunile sufletului nostru. Dar pregatirea nu se face intr-un mod nepriceput si fara cercare.

Dar fiindca cel ce se pregateste mai dinainte de spovedanie se pregateste in acelasi timp si pentru impartasirea cu Dumnezeiestile Taine, pentru aceasta trebuie sa o faca intr-un mod incercat. Ca unul care a fost povatuit de catre Sfintii Parinti ai Sinoadelor, asa sa fie [incercat] prin post. Desigur, nu postul tinut acum de unii in mod fariseic, ci postul randuit crestineste, care are drept scop domolirea patimilor sufletelor si trupurilor noastre, concentrarea mintii noastre impotriva imprastierii si inaltarea ei deasupra materiei ravnitoare pentru cele pamantesti, care ne distrage atentia si luarea-aminte si ne atrage spre cele desarte si spre lucruri vatamatoare de suflet. Caci trebuie sa fie cunoscut fiecarui crestin faptul ca daca prin postul crestinesc si prin rugaciune mintea lui nu se inalta la Dumnezeu si daca inima lui prin post si rugaciune nu se afla infranta si zdrobita, este cu neputinta ca vrednicia si starea lui morala sa pretuiasca ceva inaintea lui Dumnezeu. Prin urmare sa cunoasca cu exactitate gravitatea si multimea pacatelor lui si sa caute cu ravna si cu insetare stergerea lor. Sa ne fie stiut ca, pe cat ne recunoastem pacatele, pe atat vom fi luminati de sus. Dar intr-atat ne vom lumina, pe cat ne vom inalta mintea prin rugaciune si post. Asadar rugaciunea si postul crestinesti sunt oglinda care arata adevaratul caracter al pacatelor noastre. Dar, de vreme ce pacatele noastre ne despart de Dumnezeu, exista numai un singur mod eficace prin care marturisirea ne poate imprieteni cu Dumnezeu - rugaciunea si postul. Pentru aceasta suntem datori sa urmam acest mod, astfel incat sa urmarim un scop duhovnicesc, iar nu sa le tinem fara scop.

Marturisirea, ca sa fie desavarsita, trebuie sa fie sincera

Pentru ca marturisirea noastra sa fie desavarsita, trebuie sa fie totodata sincera. Cei ce se marturisesc fara sinceritate sunt asemanatori celor care isi ascund bolile din pricina rusinii. Iar daca le vine lor vreo vindecare de la doctor, aceasta se intampla si pentru mijlocirile duhovnicilor. Este necesar, asadar, ca marturisirea noastra sa fie sincera, ca sa fie desavarsita si sa devina eficace.

Pentru ce te temi, crestine, a-ti marturisi sincer si cu indraznire pacatele? Cum atunci cand le-ai facut nu te-ai temut de Dumnezeu, iar acum de un om te rusinezi? Nu inaintea lui Dumnezeu ai pacatuit oare atunci cand ai savarsit pacatul? Nu este oare Dumnezeu prezent pretutindeni? Pentru ce acum te sfiesti de duhovnic? Auzi-l pe David marturisindu-se: Pacatul meu l-am cunoscut si faradelegea mea n-am ascuns-o. Si lui Nathan profetul, pe care Dumnezeu l-a trimis la David, care, dupa ce s-a pocait si a plans, i-a zis: Am pacatuit, am pacatuit Domnului! De aceea a si dobandit iertare. Profetul, din partea Domnului, ii zise acestuia: Si Domnul a ridicat pacatul de deasupra ta. Crestine, nu cumva sa cugeti ceva necuvenit despre aceasta Taina a Spovedaniei, sa nu o iei in desert! Daca nu lepadam placerile dupa marturisire, suntem sub aceeasi osanda. Daca nu dam inapoi ceea ce am rapit, nici o iertare a pacatului nu va avea putere la Dumnezeu. Nici o fapta de milostenie din bani straini nu aduce rod. Daca nu ne impacam cu vrajmasii nostri si venim totusi la impartasirea cu Sfintele Taine, osanda-ne mancam si bem, luand in desert Trupul si Sangele Domnului.

Sa nu nadajduim ca Dumnezeu sa ni Se arate binevoitor, daca noi nu voim sa il miluim pe cel impreuna cu noi rob! Cel ce vrea sa fie miluit trebuie ca el insusi sa miluiasca. Cel ce voieste sa fie iubit de Dumnezeu trebuie sa il iubeasca pe aproapele sau. Cel ce voieste sa i se ierte pacatele trebuie el mai intai sa ierte pacatele si caderile semenului sau. Hristos, voind sa ne invete pe noi, a randuit aceasta in Rugaciunea Domneasca drept o conditie a iertarii: „Si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri". Fiindca este necesar sa iertam, ca sa fim iertati. Incheind aici dezvoltarea temei, sa ne rugam Domnului nostru lisus Hristos sa vindece sufletele noastre de patimile care le tulbura si care vin din surzenia si din mutenia spiritului; si fiecare dintre noi sa caute sa distruga aceste patimi, lepadandu-le cand ca pe niste pofte arzatoare, cand ca pe un potop de apa al deznadejdii. Sa il rugam pe El sa ne intareasca in credinta Lui, est sa dobandim izbavirea noastra fara sovaire, fiindca prin fierbinteala credintei tatalui s-a tamaduit fiul. Sa ii cerem sa ne deschida ochii mintii, ca sa ne recunoastem boala sufletelor si sa cautam pe vindecatorul pe care El l-a randuit si pe care pururi il aflam intre noi, dar rareori il recunoastem. Sa cerem, asadar, de la el vindecare sufletelor noastre, fiindca numai el a primit putere de la Domnul sa vindece patimile surdo-muteniei care ne tulbura sufletele, si sa porunceasca acestora sa iasa din ele, si sa le elibereze, si niciodata sa nu le mai tulbure, asa cum a poruncit si Hristos duhului necurat: Duh surd si mut, Eu iti poruncesc: Iesi din el si niciodata sa nu mai intri in el.

Sfantul Nectarie din Eghina

Extras din volumul "Zece cuvantari la Postul Mare", Ed. Sophia

Cumpara volumul "Zece cuvantari la Postul Mare" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

Zece cuvantari la Postul Mare

.

03 Februarie 2015

Vizualizari: 4256

Voteaza:

Spovedania trebuie sa fie completa si sincera 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE