Suferinta lui Iov

Suferinta lui Iov Mareste imaginea.

Suferinta lui Iov, ca ispita
Suferinţa şi toate relele pe care le îndură Iov sunt în chip vădit ispite ale diavolului, care vrea astfel să-l împingă silnic la păcat, nădăjduind că Iov îl va învinui pe Dumnezeu, tăgăduindu-I bunătatea, ridicându-se împotriva Lui şi lepădându-se, până la urmă, de El. Voia lui cea rea o arată limpede cuvintele femeii lui Iov, care spune: Te ţii mereu în statornicia ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori! (Iov 2, 9). Şi aşa de răspicat o spune, încât mulţi Părinţi au văzut în femeia lui Iov nu doar glasul diavolului, ci pe diavolul însuşi. In aceste câteva cuvinte sunt înfăţişate cele patru mari ispite pe care le are de întâmpinat omul la vreme de suferinţă: să-şi piardă virtutea răbdării; să cadă în patimile pe care le iscă frica de durere; să-L învinuiască şi să-L blesteme pe Dumnezeu; să-şi ia viaţa. Blestemul „mori!" are încă şi un alt înţeles. Arată care-i soarta celui biruit de aceste ispite şi totodată, cu aceeaşi limpezime, că diavolul voieşte cu adevărat moartea spirituală a omului. Şi într-adevăr, moartea îl aşteaptă mai cu seamă pe cel căzut în a treia ispită - blestemarea lui Dumnezeu. Că-l auzim de două ori pe satana spunându-I lui Dumnezeu: întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă! (Iov 1, 11); şi: Întinde-Ţi mânaşi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă! (2, 5).

Minunata tărie a lui Iov
Toată această suferinţă, care ar fi dus la pierzare pe oricare alt muritor, nu-l clatină pe Iov. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu (Iov 1, 22; cf. 22,10).

Astfel încercat, Iov nu numai că nu blestemă pe Dumnezeu, ci dă slavă şi mulţumire (Iov 1,21). Ispitelor lui satana, Iov li se împotriveşte prin trei mari virtuţi: răbdare neclintită, credinţă neştirbită şi nădejde neabătută în Dumnezeu. Pentru aceasta, el nu doar că nu-L huleşte şi nu-L învinuieşte pe Dumnezeu pentru suferinţele sale, dar nici măcar nu-I pune nici o clipă la îndoială dreptatea, cu toate că nu-şi află nici o vină.

Tăria lui Iov în faţa ispitelor şi biruirea lor nu se datorează puterilor sale, ci ajutorului dumnezeiesc, ca răspuns la rugăciunea lui. Asemenea tuturor drepţilor din Vechiul Testament, rânduiţi de Dumnezeu spre zidirea celorlalţi oameni şi prorocirea celor ce vor să fie, Iov dă aici mărturie de primirea unui har deosebit, care, în parte, îl fereşte de soarta obştească a celor ce poartă rănile păcatului dintâi; şi astfel, strâmtorat de diavol prin suferinţă trupească şi sufletească, are tăria de a se împotrivi răului, nu se pleacă ispitei şi nu cade pradă păcatului şi patimilor. Am arătat în altă parte că drepţii din Vechiul Testament primesc acest har pentru că sunt rânduiţi de Dumnezeu spre vestirea venirii lui Hristos şi preînchipuirea lucrării Sale mântuitoare.

Iov, vestitor al lui Hristos
Iov poate fi cu adevărat socotit drept vestitor al lui Hristos. Căci neliniştea şi întrebările sale îl arată a fi în aşteptarea Celui care va veni să le tâlcuiască oamenilor pricina şi rostul suferinţelor lor, Care le va da puterea de a le îndura în numele Lui până ce îi va izbăvi desăvârşit, pe vecie, de ele. De aici neîncetatele chemări ale lui Iov către Dumnezeu, ca să-i descopere prin Cuvântul Său înţelesul durerilor sale, de aici dorinţa lui de a se întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu, Care, pogorât din înălţimea slavei Sale, ajuns om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, să i se facă pildă de îndurare a lor. O, dacă aş şti unde să-L găsesc! Dacă aş putea să ajung la palatul Lui! Atunci aş dezvălui înaintea Lui pricina mea şi aş umple gura mea cu învinuiri. Aş şti atunci cuvintele cu care mi-ar răspunde şi aş înţelege rostul spuselor Lui (Iov 23, 3-5); Căci, iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau spre apus, nu-L zăresc! L-am căutat spre miazănoapte şi n-am dat de El, m-am întors către miazăzi şi nici aici nu L-am văzut! (23, 9); Intre noi nu se află un al treilea care să-şi pună mâna peste noi amândoi şi care să depărteze varga Sa de deasupra capului meu (9, 33); De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător? (24,1); Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi, nu ai altuia (19,25-27).

Episcopul Artemie Radosavljevici vorbeşte în chip minunat de această prevestire a lui Iov: „Cu două mii de ani înainte de venirea lui Hristos, mai înainte de a fi prorocii, un sărman bătrân zăcând în colbul pustiei presimte ce-i lipseşte neamului omenesc şi prevesteşte cele ce aveau să se petreacă. Simte setea lumii căzute după un Mijlocitor, Care să unească cerul cu pământul, făcându-Se în chip minunat inel şi verigă [...]. Inţelege că numai în El îşi va afla omul leacul veşnicelor sale frământări, al suferinţei şi al morţii. Şi încă simte că Mijlocitorul acela nu poate fi decât Unul drept ca Dumnezeu şi pătimitor ca omul. Adică numaidecât şi Dumnezeu, şi om. Şi această străină vedere a celor ce aveau să fie se va împlini aievea peste două mii de ani, în persoana lui Iisus Hristos, Cel ce singur este cu adevărat Mijlocitor între Dumnezeu şi om."

Iov, preînchipuire a lui Hristos
Iov este, într-un anume fel, o preînchipuire a lui Hristos Cel aşteptat de întregul neam omenesc aflat în suferinţă.

Iov e chip al dreptului ce îndură suferinţă fără nici o vină, mai înainte de arătarea chipului desăvârşit al pătimirii Celui cu totul lipsit de răutate şi în Care nu se afla nici urmă de nedreptate; pentru că Acesta, luând trup omenesc prin naştere mai presus de fire din Fecioara, Se arăta nerănit de păcatul strămoşului şi însuşi curat de orice păcat, neavând, aşadar, de plătit datoria suferinţei, a primit de bunăvoie să pătimească pentru noi.

Iov Il prefigurează pe Hristos şi prin felul în care îşi îndură suferinţa. Predându-şi voia cu totul lui Dumnezeu, prin credinţă şi nădejde neştirbite, răbdând cu tărie chinurile cu care îl ispitea satana, Iov îl preînchipuie pe Hristos la vremea patimilor şi răstignirii Sale. Ceea ce la Hristos aflăm desăvârşit, la Iov, fireşte, nu este decât o umbră. Pătimind suferinţă, Iov nu se mântuieşte decât pe sine, în vreme ce Hristos, Care a luat asupra Sa deplin firea cea omenească, Dumnezeu fiind, S-a făcut pentru toţi oamenii nu doar pildă de pătimire, ci şi adevărat izvor de mântuire.

Iov, chip al creştinului
Iov este şi o preînchipuire a creştinului. Pe de o parte, pentru că, spre deosebire de prietenii săi, care prin felul de a gândi şi a se purta se arată vrednici următori ai Vechiului Legământ, pentru care suferinţa omului este întotdeauna socotită drept cuvenita urmare a păcatelor sale - după cum se vede mai ales din Deuteronom -, Iov prefigurează prin felul său de a fi duhul Legământului celui Nou, care se întemeiază pe Hristos şi-L are pe El drept icoană. Pe de altă parte, pentru că, asemenea altor drepţi din Vechiul Testament, Iov primeşte în parte şi gustă din harul pe care Hristos îl va revărsa asupra oamenilor şi prin care suferinţa omenească dobândeşte un rost şi un rod duhovnicesc.

Iov prevesteşte noul tâlc al suferinţei, pe care-l va lumina deplin Hristos; ca s-o priceapă, omul nu mai priveşte de-acum spre trecut, văzând în suferinţă osândă a păcatului, ci spre cele ce-i stau înainte, făcând din ea unealtă a mântuirii sale.

De aceea, pe drept cuvânt, Sfântul Ioan Gură de Aur îl socoteşte pe Iov drept binevestitor al Evangheliei şi al vieţii celei noi în Hristos, şi pildă pentru creştin, iar Sfântul Grigorie de Nazianz îl vede drept chip al sfinţeniei la care îl urcă pe om răbdarea suferinţei.

Jean-Claude Larchet

Dumnezeu nu vrea suferinta omului, Editura Sophia


Cumpara cartea "Dumnezeu nu vrea suferinta omului"

06 Mai 2015

Vizualizari: 1569

Voteaza:

Suferinta lui Iov 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE