Tatal omului devine Fiu al omului

Tatal omului devine Fiu al omului Mareste imaginea.

"La plinirea vremii" trimis a fost de Dumnezeu ingerul Gavriil intr-un oras din Galileia, Nazaret, catre Fecioara Maria, aducandu-i vestea ca, din Duhul Sfant si puterea Celui Preainalt, va concepe si va naste pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.

Acestea sunt datele, simple, expuse de evanghelistii Luca si Matei.

Faptul acesta simplu cutremura insa legile firii. Nici Fecioara Maria n-a putut primi faptul, asa, fara o puternica reactiune critica. Iar cat despre Iosif, garantul Sfintei Fecioare, stim ca pe ascuns a vrut s-o paraseasca.

Nasterea lui Dumnezeu intre oameni, desi era fagaduita prin prooroci cu mii de ani in urma, - ba in zilele lui Isaia (7,14) s-a spus lamurit ca o fecioara-L va naste, ramanand totusi fecioara -, cu toate acestea, de n-am fi siguri de faptul petrecut: ca Dumnezeu s-a unit cu firea omeneasca in persoana lui Iisus, mai ca nici noi n-am putea primi.

Aceasta nastere a lui Dumnezeu in faptura Sa e de fapt o renastere a omului, - proces care a fost anuntat, pregatit si care a evoluat logic in istorie. Aceasta insemneaza cuvintele : "La plinirea vremii".

Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinta ca Tatal omului sa se faca Fiul omului, Fiul fiului Sau. Dar iata ca s-a facut. S-a facut istoric si de-atunci se face mistic in toti cei ce-L primesc pe Dumnezeu si se nasc de sus a doua oara. Deci cand sufletul, cand faptura noastra intreaga se face curata, cand ajungem pe caile ascezei si ale iubirii, la starea de fecioara, se intampla si pentru noi plinirea vremii, a nasterii lui Iisus in faptura noastra.

Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu care a parasit lumea in seama legilor, iar El S-a retras undeva in afara ei (deism); El nu e nici confundat cu natura (panteism), cu marele "tot", - caci atunci cum s-ar putea naste "totul" in "parte", ci Dumnezeul nostru e o fiinta transcendenta dar in legatura cu lumea, o energie activa, creatoare, care transmite lumii ceea ce aceasta de fapt cauta si spre care de fapt tinde: plenitudinea existentei in unitatea universala. Aceasta putere, Duhul Sfant, se impreuna cu lumea si vrea sa nasca din ea chipul viu al lui Dumnezeu.

Dar faptul istoric, petrecut pe planul realitatii omenesti, a zamislirii si nasterii Fiului lui Dumnezeu in Fiul Omului mai are si alte semnificatii. Cu Iisus apare in lume o noua generatie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naste dupa legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o nastere spirituala, generatia spirituala a lui Iisus.

"Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naste pe pamant, dupa legile lumii animale, un neam neincetat ispitit de poftele inferioare. Desfacerea de odinioara a omului de Dumnezeu, insemna pentru om pierderea integritatii, a neprihanirii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul sau ceresc, pacificat de ispitele launtrice.

Hristos se naste din Fecioara, ca sa sfinteasca din nou alcatuirea feminina si s-o uneasca principiului masculin, ca barbatul si femeia sa devina androgini, cum a fost Iisus". (I. Boehme, "Misterium magnum" C.v. cit. de Berdiaeff.).

Misticul german are urmatoarea expresie minunata, privitoare la noua stare de dupa pacat a neamului omenesc: "prin cadere de la curatia originara, Fecioara, intelepciunea, a parasit pe oameni si s-a retras in Cer", lasand pe oameni sa ajunga "numai trup" (Geneza 6,3) si de-aci sa ajunga in potop. Nu cumva, netraind noi, noul stil al vietii, sa se retraga si de la noi, iar neamul omenesc sa se scufunde intr-o noua catastrofa ?!

Realitatile spirituale numai trairea le fixeaza in temeliile omului.

"Intelepciunea este eterna feciorie si nu eternul feminin. Cultul care-i e inchinat e acela al Fecioarei si nu al principiului feminin, care provine de la caderea in diviziune. Iata de ce cultul intelepciunii se confunda aproape cu cultul Fecioarei Maria, Maica Domnului.

In ea, natura feminina devine fara prihana si naste prin Duh. Astfel se naste noua generatie omeneasca, generatia lui Iisus, nemuritoare, biruitoare asupra neajunsului nesfarsit al nasterilor si mortilor.

Calea care duce la restabilirea chipului integral al omului se deschide prin Fecioara Maria si prin zamislirea sa, a Fiului lui Dumnezeu si a Fiului Omului. Aceasta e calea fecioriei, a curatiei, a neprihanirii, calea iubirii mistice.

Invatatura si cultul fecioriei au fost intotdeauna aprofundate in crestinism; dimpotriva, invatatura despre casatorie, sfintirea zamislirii n-a fost indeajuns. Revelatia sensului mistic si pozitiv al iubirii dintre barbat si femeie (eros si nu agape) apartine problematicii constiintei crestine. Sensul mistic al iubirii, dogmatic e nedezvoltat, si, ceea ce gasim asupra acestui subiect la invatatorii Bisericii, e saracacios si neindestulator.

Crestinismul Parintilor ne invata sa castigam fecioria prin ascetism, dar nu ne descopera nicidecum sensul mistic al iubirii, ca pe-o cale ducand ia feciorie, la restabilirea chipului integral al omului si a vietii vesnice. Crestinismul are motiv sa indreptateasca si sfintirea casatoriei si familia omenirii pacatoase; el apara si spiritualizeaza viata genurilor decazute (I Timotei 2,15), dar nu spune nimic asupra transfigurarii sale, asupra venirii unui nou gen. Aceasta transfigurare nu e pusa in lumina in crestinism, ca multe altele. Sfintirea maternitatii are un sens cosmic, dar ea nu e o solutie a problemei. Prapastia care exista intre iubirea rasiala, care naste, si iubirea mistica, orientata spre vesnicie, creeaza o antinomie pentru constiinta crestina. Biserica invata ca genul decazut si impartit se transforma, in Fecioara Maria, in feciorie si maternitate iluminata, primind intr-insa Logosul lumii, care se naste de la Duhul.

Dar se pare ca nici o deductie n-a fost facuta in ceea ce priveste caile pozitive de iluminare si transfigurare a vechiului element rasial, al genurilor. Sensul religios si pozitiv al iubirii, legatura care-l uneste insesi ideii de om, ca fiinta integrala, nu e revelat. Aceasta rezulta din dezvoltarea nedeplina in crestinism a constiintei antropologice. Iubirea, ca si atatea alte lucruri ale vietii creatoare a omului, raman neexplicate si nesfintite, afara de lege - intr-o oarecare privinta - si sortite unui tragic destin in lume.

Iubirea, prin natura sa, ocupa acelasi loc ca mistica. Ea e si spirituala si nu poate fi asimilata organizatiei fizice si trupesti a vietii omenesti. Iubirea e legata ideii initiale de om. Nu avem o viziune a sensului religios al iubirii, decat simbolic, ca legatura intre Hristos si mireasa Sa, Biserica." (N. Berdiaeff, "Esprit et liberte", pp. 220-222).

Nasteri de sus, suprapuneri de taina, Fiul lui Dumnezeu in Fiul omului, atarna neinchipuit de mult de inaltimea sau josnicia la care-i traita viata. Daca o atitudine misca Cerul spre pamant, o alta il izgoneste, ca si cand nici n-ar fi Cer.

Parintele Arsenie Boca

.

07 August 2013

Vizualizari: 1659

Voteaza:

Tatal omului devine Fiu al omului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE