Tinerii zilelor noastre

Tinerii zilelor noastre Mareste imaginea.


Tinerii zilelor noastre

Cand careva dintre noi se afla in fata tinerilor, afiseaza o mina scandalizata, lucru care, neindois, ii indeparteaza. Totusi, si atitudinea celor care, vrand se fie asemanatori tinerilor, sunt doar toleranti cu acestia, spre a le castiga simpatia, asadar, si aceasta atitudine, socotim noi, nu este tocmai cea mai potrivita.

Noi credem ca prin respect, cunoastere, responsabilitate si constiinciozitate, fiecare dintre noi este chemat a aborda problemele cu care se confrunta tineretul. Sunt bine cunoscute pricinile pentru care parintii si, in general, cei mari, se plang de fiii lor si de tineri. Poate obida lor este indreptatita.

Dar poate fi si exagerata. Toti isi vadesc interesul pentru ziua de maine, pentru viitorul, continuitatea si nadejdea noastra. Poate si pentru extinderea "ego-ului" nostru.

Tinerii, prin micile sau marile lor "razvratiri", incearca sa creeze ceva propriu, ceva cu totul nou si independent. Ei socotesc ca desprinderea de prezentul unanim acceptat de societate este un principiu fundamental. Sunt obsedati de originalitate, de modernism, de schimbare si, mai cu seama, de recunoastere. Desigur, intr-o oarecare masura, acest lucru este firesc si se explica lesne din punct de vedere psihologic. Insa legarea vatamatoare de persoane inflexibile, care nu le ingaduie nici o initiativa, nu garanteaza o dezvoltare fireasca.

Integrarea intr-o societate extrem de pretentioasa, labirintica, va mentine individualitatea persoanei numai daca sunt respectate sfintele institutii ale familiei si ale invatamantului. Precumpanitor este rolul Bisericii, insa el nu este unul care sa actioneze in chip silnic. Grupurile sociale contribuie, neindoios, la formarea personalitatii oamenilor. Permanenta sete a tinerilor, dorinta lor de a fi iubiti, din pacate ii duce adeseori in locuri cu totul "secetoase". Intregul sistem politic, economic si social nu face decat sa cufunde in anxietate si sa chinuie tanara generatie.

Dincolo de caracterul general al acestor observatii, ma gandesc foarte mult la lupta pe care o dau tinerii pentru a patrunde in lumea maturita-s tii, a spatiului decizional, a hotararii aducatoare de succes, a capacitatii de raspuns si de valorizare. Tranzitia spre varsta maturitatii nu coincide insa intotdeauna cu atingerea unei adevarate maturitati spirituale. De aceea, la Muntele Athos, adesea se spune: "Inca si dupa multi ani, tot incepator poate sa fie!". Pentru multi tineri aceasta tranzitie nu este decat o indelungata si dureroasa aventura.

O lipsa de maturitate si de pregatire, inca din sanul familiei, ii duce pe tineri in lumea "bulevardului", pe care multi cauta sa o cucereasca, insa nu pentru a oferi ceva, ci pentru a dobandi ceva pentru sine. Urmarea aparitiei societatilor create prin construirea metropolelor este "apasarea" individului care este "nivelat", adus la un numitor comun cu toti ceilalti. Astfel, este practic ucisa orice luminoasa inspiratie, iar cugetarea, meditatia, ajung a fi singuratate. In acelasi timp, intalnirea cu alti semeni decade, transformandu-se intr-o solutie facila, fara nici o noima duhovniceasca.

Integrarea in grupuri de tineri de o calitate indoielnica, constituie o inconstienta optiune fata de sistemul social. Astfel, tinerii cred ca dobandesc titluri si recunoastere, desi ajung sa nu inteleaga faptul ca au cazut in cea mai cumplita dependenta. Astfel este folosita si exploatata o cumplita stare sufleteasca, ce dureaza tot mai mult, ce "se cloceste", ducand cel mai adesea la indoieli si nesiguranta.

Optiunea pentru dreapta lucrare si pentru dreapta cugetare presupune, desigur, un pret demn de luat in consideratie. Tanarul ce doreste lumina, adevarul si viata, ce doreste sa aiba o constiinta impacata si o viata simpla, isi va lasa cu smerenie entuziasmul, planurile, problemele si telurile in grija Domnului, de viata si de lumina datatorul si singurul adevarat si viu Izbavitor si Mantuitor.

Urmarea acestei vieti, in cunostinta de cauza, va contribui in mare masura la a da un sens pretios telului vietii si va aseza in plan secund sau chiar mai indepartat problemele prioritare pe care le socoteam de nerezolvat. In multimea anonima a oraselor, in zarva strazilor si in insingurarea generala, tinerii credinciosi isi vor pastra surasul rabdarii si al nadejdii. Astfel, nu va fi nevoie sa se integreze in anumite grupuri. Familia mea, in ciuda unor eventuale probleme, scoala si parohia mea vor fi locuri de odihna si de pace launtrica. in acest spatiu familiar, in ciuda unor divergente, vor exista intelegere intre oameni, toleranta, impacare si rabdare. Orice am face, niciodata nu am putea alege o maica mai buna sau un frate mai inteligent. Acest compromis nu inseamna cedare, nici realism cinic, ci o logica ce, prin dragoste si credinta, duce spre minune.

Asa-numitele legaturi interpersonale, intre tineri, sunt tulburate, fiindca fiecare isi cauta propria odihna si satisfactie. Grupurile sportive, politice, ideologice sau artistice nu sunt anulate si nici judecate. Insa prin ele insele, nu pot mantui. E ciudat faptul ca tocmai in mijlocul tuturor acestor "jocuri" primejdioase, in viteza, alcool si multe altele, tinerii isi cauta izbavirea. Nu ma voi lansa acum in analize amanuntite ale acestui fenomen, caci specialistii si-au spus cuvantul, pe baza experientei si a intelepciunii lor.

Dar sa nu ne limitam la pretexte si la fenomene. E de dorit o spontana integrare a tinerilor in spatiul sfant al Bisericii cu bogata sa traditie. Suntem pregatiti sa ii primim pe cei ce inseteaza? Dovedim staruitoare rabdare in abordarea tuturor particularitatilor, deplina rezolvare a necesitatitor, credinta fierbinte si barbatia exemplului trait?

Printr-o valoroasa contributie a Bisericii tanarul poate afla minunea in taina personalitatii sale, descoperind astfel cine este cu adevarat. Talentele sale, posibilitatile sale, limitele si rezistenta sa le va afla in Biserica. Astfel va ajunge la trebuincioasa masura a cunoasterii de sine, care ii este necesara pentru drumul ce i-a ramas de parcurs.

Tinerii dispun de o libertate nelimitata, intocmai ca si Creatorul lor. Ei au enorma posibilitate de a spune da sau nu in fata raului. Acolo se vadeste maretia tinerilor: in optiunea pentru virtute. Astfel ei pot deveni oameni mari, autentici, cu adevarat liberi. Aici se ascunde si se judeca maretia omului. Primirea chemarii lui Dumnezeu a noilor sfinti este o constienta participare la lucrarea mantuirii.

In vremurile noastre, cand psihiatria, ingineria si statistica ne ameninta si ne controleaza, tinerii crestini sunt chemati sa respecte valoarea dumnezeiestii libertati. Asadar, sa nu ne temem si sa nu ne ascundem, sa nu sovaim si sa nu ne abatem din drum, ca nu cumva sa cedam "preceptelor", cu totul lipsite de libertate, ocaziilor pe care ni le ofera castigurile trecatoare. Constiinta libera si inima ce iubeste nu intra in calculator, iar identitatea crestina nu ingaduie integrarea noastra intr-o masa amorfa. Virtutea este plina de imaginatie, nefiind nicicand plictisitoare si monotona.

Tinerii, avand imaginea limpede a desavarsirii libertatii in viata duhovniceasca crestina, sunt inspirati a o urma cu credinta, a darui la randul lor, a multumi si a aduce bucurie. Darul lor este expresia deplinatatii dragostei, a unei inimi sensibile, a unor oameni delicati, a unor adevarati fii ai lui Dumnezeu. Este fapta de recunostinta, jertfa de sine si de bunavoie datorie.

Tinerii ce s-au indepartat de Dumnezeu, sa nu se teama! Ca unii ce au cunoscut bine singuratatea si negura parasirii, au insetat dupa lumina caminului parintesc. Au pregustat din intunericul iadului si au simtit durerea nerecunostintei. Constiinta propriei uratenii launtrice nu ii va duce insa in deznadejde, ci spre pocainta.

Implinirea maturitatii vine o data cu plinirea dragostei celei launtrice. Viata noastra trece prin vietile tuturor celorlalti. Omul se implineste numai in masura in care ii cuprinde in sine pe ceilalti, lasandu-se cuprins de ei, in care ii intelege, lasandu-se inteles, adica numai prin impreuna lucrarea in dragoste si in Hristos. Relatia sa cu ceilalti este "indicatorul" starii sale si al adevaratei lui relatii cu Dumnezeu. Epoca noastra are mai multa nevoie ca oamenii sa fie mai strans legati intre ei. O singuratate rece ii aduce in intristare pe crestini, facandu-i sa nu se mai poata bucura de vechea valoare a comuniunii cu semenii lor. Indemnul meu este, pe cat putem, sa ne indepartam de masini!

Evolutia crestinului are un anume dinamism! De la "dupa chipul", asa cum spun Sfintii Parinti, crestinul trebuie sa ajunga la "dupa asemanarea". Acest scop poate fi atins mai lesne prin dreapta folosire a libertatii care sta sub lumina Harului celui dumnezeiesc. Toata viata omului este o cale binecuvantata intru dobandirea acelui "dupa asemanarea". Primind "dupa chipul", ni s-a dat impulsul de a ne dezvolta si de a ne implini propria indumnezeire "dupa asemanarea".

Calea este indelungata, suitoare si ne cere staruinta multa, insa bucuria pe care ne-o dau numeroasele sale daruri primite de la Dumnezeu, ne fac sa ne reinnoim si sa ne intarim in hotararea noastra de a ne desavarsi. Calea duhovniceste suitoare a omului, trebuie spus, este una continua. In Ortodoxie nu exista "Nirvana" si nimic nu se afla in nemiscare. Ci este, cum am mai spus, o cale ce duce si se continua in ceruri, prin participarea la slava lui Dumnezeu.

Autenticitatea spiritualitatii ortodoxe ii conduce pe tinerii crestini la aprecieri si la optiuni proprii ce ii deschid noi orizonturi, noi perspective si o viziune mai profunda asupra vietii. Astfel, moartea nu mai apare ca inspaimantatoare, iar viata nu ii mai sperie nici ea prin complicatiile sale. Asadar, sa cutezam a ne incerca puterile intr-o viata traita fara teama! Sa nu ingaduim ispitei flecarelii sa ne asedieze, individualismului sa ne "ocupe" si egoismului sa ne izoleze.

Dragostea va conlucra intru indeplinirea adevaratei noastre vocatii, daca vom cuteza sa ne desprindem din cele ce ne inconjoara si ce nu ne ajuta deloc sa ne indreptam! Dificultatile luptei si eventualele caderi nu vor face decat sa ne imbogateasca experienta si maturitatea. Lipsurile, necazurile, mortile si piedicile ne pot fi mai degraba de folos decat vatamatoare.

Credinta putina sau aparenta necredinta a adolescentei duce adesea la experiente ce traumatizeaza sensibila lume psihica a crestinilor, fiind insa temei de maturizare. Suisurile si cobora-surile in credinta nu trebuie sa ne infricoseze, caci adeseori ele chiar confirma si intaresc autenticitatea, adevarul credintei noastre. Dumnezeu urmareste toate greutatile cu care ne confruntam. El este atat de mare incat nu poate fi impiedicat de nimic, decat numai de indaratnicia refuzului nostru. Murind traim, micsorandu-ne crestem, saracind ne imbogatim. Prin inmormantarea noastra ajungem la invierea noastra! Astfel putem privi moartea in fata, fara teama, crezand cu adevarat in inviere.

Tinerii socotesc moartea ca ceva foarte indepartat, de neconceput, ca pe ceva ce lor nu li se va intampla si despre care nu discuta. Monahul tanar si toti ceilalti monahi adorm in fiece seara ca si cum ar fi ultima din viata lor, iar dimineata se trezesc cu gandul ca isi pot incepe ultima zi din viata. Astfel, nu se oboseste in tot soiul de planificari, ganduri de viitor si alte cele, care nu aduc in suflet decat neliniste, anxietate si osteneala. Ci isi incepe ziua optimist, cu nadejde, credinta si bucurie. Prin urmare, experierea zilnica a dificultatilor, nu este un scop in sine, ci binecuvantat prilej de a ne vedea mai limpede viata, sufletul, dar si pe Dumnezeu.

Intoarcerea tineretului spre intelegerea acestui mare dar al Bisericii noastre este, de fapt, refuzul deznadejdii. Este calea iesirii din orice impas, este afirmarea sinelui nostru celui adevarat, intampinand dragostea lui Dumnezeu Tatal cu incredere si rugandu-ne nu atat cand ne aflam la necaz, ci mai ales pentru scopul caruia Harul Domnului nostru ne-a menit, pentru ce doreste Hristos si pentru ce putem sa devenim. Trecerea de la inchisa intunecime la spatioasa lumina a curtii lui Dumnezeu daruieste dulceata Harului ce preschimba lupul in miel, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Asadar, purcedeti cu staruinta spre lumina, caci cu adevarat veti afla mangaiere, veti afla lumina si va veti infrumuseta, binecuvantati fiind, linistin-du-va si pace afland! Schimbandu-va, veti fi mai bine intelesi si ii veti intelege mai bine pe cei din jur. Lumea nu este atat de respingatoare inteleptului urmator lui Hristos, Cel Care slobozeste, indulceste si ne imblanzeste inima! "Cele vechi s-au trecut; iata, noi sunt toate!".

Remuscarile si sentimentul de vinovatie lasa loc adevaratei pocainte. Postul Pastelui este in primavara, iar pocainta e inmiresmata floare, cum spun cantarile noastre. Supararea si intristarea dau inapoi, facand loc fericitei intristari, de bucurie aducatoare.

Intrarea voastra intr-o chilie, spre spovedanie, sau intr-o biserica, poate sa insemne inceputul unei vieti pe care multi au trait-o si din care biruitori au iesit numerosi sfinti!

Indrazniti sa imbratisati lumina si invatati caile lui Dumnezeu!

Monahul Moise Aghioritul

.

24 Iunie 2008

Vizualizari: 8847

Voteaza:

Tinerii zilelor noastre 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE