Trasaturile iubirii

Trasaturile iubirii Mareste imaginea.

Trăsăturile iubirii

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare; dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte" (1 Corinteni 13, 4). Aşadar, după ce a spus că atunci când lipseşte iubirea, nici credinţa, cunoaşterea, vorbirea în limbi, harismele, vindecările, viaţa desăvârşită, şi martiriul, nu aduc niciun folos mare, în chip silit zugrăveşte şi frumuseţea ei nebiruită, ca şi cum ar împodobi chipul ei cu culorile neobişnuite ale virtuţilor, şi alcătuieşte toate mădularele ei prin orice fel de desăvârşire.

Iubitule, să nu treci cu vederea cuvintele care se spun, ci pe fiecare dintre acestea cercetează-le cu multă grijă, ca să afli şi comoara iubirii, şi meşteşugul pictorului. Deci ia seama de unde a început degrabă, şi ce a pus mai întâi: pricina tuturor bunătăţilor.

„Dragostea îndelung rabdă"
Care este această pricină a bunătăţilor? Indelunga-răbdare. Ea este rădăcina oricărei evlavii. De aceea şi un înţelept a zis: „Cel încet la mânie este bogat in înţelepciune, iar cel ce se mânie degrabă îşi dă pe faţă nebunia" (Pilde 14, 29). Şi după ce a comparat-o cu o cetate puternică, a spus că iubirea este mult mai sigură decât cetatea.

Pentru că iubirea este armă nebiruită şi turn nezdruncinat, care îndepărtează cu usurinţă toate lucrurile întristătoare. Şi că atunci când o scânteie cade în mare, nu vatămă deloc marea, ci se stinge degrabă, la fel şi sufletul îndelung-răbdător orice lucru neaşteptat ar cădea asupra lui, îl pierde degrabă şi nu se tulbură. Pentru că îndelungă-răbdarea este mai temeinică decât toate, fie că vorbeşti de tabere, fie de bani, fie de cai, fie de ziduri, fie de arme, fie de orice altceva, nimic nu se compară cu virtutea aceasta. Cel care deţine bunurile acestea de mai sus, de multe ori după ce este stăpânit de mânie, ca un copil mic se tulbură, şi le umple pe toate cu nelinişte şi confuzie, pe când acesta, ca şi cum ar şedea la ţărm, se bucură de pace adâncă: Şi dacă îl păgubeşti, n-ai mişcat stânca, şi dacă-l dispreţuieşti, n-ai zdruncinat turnul, şi dacă-l răneşti, n-ai vătămat diamantul! Pentru că de aceea se numeşte şi îndelung-răbdător, deoarece are suflet mare şi larg, pentru că mare şi larg este numit.

Deci acest bine lăstăreşte din iubire şi aduce mult folos celor care-l au şi se bucură de el. Să nu-mi vorbeşti însă despre cei deznădăjduiţi, care în timp ce fac rău, şi fără să pătimească răul devin mai răi, pentru că aici deznădejdea nu apare din pricina îndelungii-răbdări, ci din cauza celor care n-o folosesc aşa cum se cuvine.

Deci să nu vorbeşti despre aceştia, ci de cei drepţi care câştigă multe din îndelunga-răbdare. Pentru că în timp ce o duc rău, nu pătimesc răul, ci de vreme ce admiră blândeţea celui care a pătimit răul, se folosesc din aceasta şi câştigă învăţătura cea mare a filosofiei. Pavel însă nici aici nu se opreşte, ci adaugă şi celelalte izbânzi ale iubirii, zicând:

„Dragostea este binevoitoare"
Deoarece sunt unii care nu folosesc îndelunga-răbdare ca să vieţuiască corect, după cuviinţă, ci ca să se răzbune pe cei care s-au mâniat pe ei, făcându-le rău, pavel spune că nu are nici acest cusur. De aceea a şi adăugat „este binevoitoare".

Pentru că îndelunga-răbdare nu se foloseşte ca să aprindă mai puternic flacăra celor care ard de mânie, ci ca s-o potolească şi s-o stingă cu desăvârşire. Şi nu doar răbdând cu tărie, ci şi cinstindu-i şi arătându-le inimă bună, le vindecă rana şi le tămăduieşte plaga mâniei.

„Dragostea nu pizmuieşte"
Nu este cu putinţă ca cineva să fie şi îndelung răbdător şi pizmuitor. Pentru că izbânda îndelungii răbdări este pierdută de acest păcat. Deci îndelunga-răbdare este izbăvită şi de păcatul pizmuirii!

„Dragostea nu se laudă"
Adică nu este obraznică! Ea îl face înţelept pe cel care iubeşte, şi îl arată omul cel mai însemnat şi mai serios. Acest păcat al laudei este trăsătura celor care iubesc cu dragoste pătimaşă. In timp ce omul, care are o astfel de iubire curată, este izbăvit de toate aceste patimi. Pentru că atunci când în suflet nu există această mânie, a fost alungată de acolo orice obrăznicie şi trufie. Şi iubirea care se găseşte în suflet, ca un agricultor sârguincios, nu lasă să lăstărească niciuna dintre aceste buruieni.

„Dragostea nu se trufeste"
Ii vedem pe mulţi care se truf esc când izbândesc acestea, ca şi cum n-ar fi pizmătăreţi, nici vicleni, nici mici la suflet, nici obraznici. Aceste rele nu există doar împreună cu bogăţia şi sărăcia, ci şi cu cele care sunt din fire bune. Iubirea le curăţă însă pe toate cu desăvârşire! Ia seama că cel îndelung-răbdător nu este neapărat binevoitor faţă de ceilalţi. Dacă nu este însă binevoitor, fapta lui devine viclenie şi se află în primejdie să cadă în păcatul ţinerii de minte al răului. De aceea iubirea, după ce oferă medicamentul, adică bunătatea, păstrează virtutea curată.

Din nou, cel care este binevoitor şi face bine celorlalţi devine de multe ori prefăcut ca să-şi câştige renume, dar şi această purtare o îndreaptă iubirea. Pentru că „dragostea nu se laudă, nu se trufeşte". Cel care este îndelung-răbdător şi oferă celorlalţi binefaceri, de multe ori devine trufaş. Dar iubirea şterge şi această răutate! Şi ia seama cum împodobeşte îndelunga-răbdare nu numai prin câte are iubirea, ci şi prin câte nu are. Pentru că aduce şi virtutea în suflet şi alungă şi răutatea, zice, sau mai mult, nici n-o lasă să lăstărească de la început. Pentru că n-a zis că iubirea este pizmuitoare, ci că devine suverana invidiei, nici că este lăudăroasă şi obraznică, ci că pedepseşte patima şi astfel mărturiseşte că „nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte", lucru care este mult mai vrednic de admiraţie, fiindcă şi fără osteneli dobândeşte bunurile, şi fără război şi luptă înalţă trofeul biruinţei. Pentru că nu-l lasă pe cel care o are să asude ca să primească astfel cununa, ci îi dă premiul fără osteneală. Pentru că acolo unde nu există patimă potrivnică în cugetul curat, de ce osteneală este nevoie?

„Dragostea nu se poartă cu necuviinţă"
Dar ce zic, spune, că dragostea nu este trufaşă, de vreme ce ne îndepărtează atât de mult de această patimă! Căci şi când suferă de pătimirile cele mai necinstite, datorită faptului că iubeşte, nu socoteşte lucrul în sine ca purtare urâtă. Iarăşi n-a zis că face lucruri urâte, ci rabdă cu bărbăţie ruşinea, pe care însă nici n-o simte ca ruşine.

Pentru că dacă hrăpăreţii când suferă toată osândirea şi ruşinea înşelăciunii din pricina arghirofiliei nu numai că nu se ascund de ruşine, ci sunt şi mulţumiţi, cu mult mai mult cel care are iubire vrednică de orice laudă nu se va înfricoşa de ceva asemănător, şi nu va renunţa pentru binele celor pe care-i iubeşte. Şi nu numai că nu va renunţa, dar nici când va suferi nu se va ruşina.

Dar ca să nu aducem exemplu din fapta cea rea, sa cercetăm viaţa lui Hristos, şi atunci vom vedea puterea celui care le-a spus. Aşadar Domnul nostru Iisus Hristos a fost scuipat şi lovit de robi netrebnici, şi nu numai că n-a socotit că este ruşine, ci a şi privit această faptă ca laudă, şi a numit-o slavă. Şi când l-a băgat pe tâlharul şi ucigaşul în Rai cu El înaintea tuturor, şi când a vorbit cu desfrânata, în timp ce toţi care erau de faţă Il osândeau, n-a socotit fapta ruşinoasă, ci a îngăduit ca desfrânata să-I sărute picioarele, şi să-I spele trupul cu lacrimi, şi să-I şteargă picioarele cu părul capului ei. Şi toate acestea s-au întâmplat în locul în care privitorii erau vrăjmaşi şi potrivnici. Pentru ca iubirea nu face, nici nu gândeşte răul.

De aceea şi părinţii, chiar şi cei mai înţelepţi şi mai învăţaţi decât toţi, nu se ruşinează când stau şi silabisesc cu copiii lor. Şi nimeni dintre cei care-i văd nu-i osândeşte, ci atât de frumoasă li se pare fapta, încât o socotesc şi vrednică de laudă. Şi chiar dacă copiii pe care-i iubesc devin răi, părinţii rabdă şi-i îndreaptă, se îngrijesc de ei, le ascund faptele pline de ruşine, şi nu se ruşinează. Pentru că iubirea nu face lucruri urâte, ci acoperă ca nişte aripi aurite toate păcatele celor pe care-i iubeşte.

In acest fel l-a iubit şi Ionatan pe David. Şi în timp ce-l auzea pe tatăl său zicând despre el: „Fiu netrebnic şi neascultător! Oare nu ştiu eu că te-ai împrietenit cu fiul lui Iesei, spre ruşinea ta şi spre batjocura marnei tale?" (1 Regi 20, 30) nu se ruşina, deşi cuvintele erau pline de multă ocară. Pentru că prin cuvintele aceste înţelegea următoarele: „Fiu de târfă turbată după barba, care aleargă după trecători, molâule şi trândavule care iu ai în tine nimic bărbătesc, ci trăieşti spre ruşinea ta si a mamei care te-a născut". Deci ce s-a întâmplat? S-a mâhnit pentru acestea, şi s-a ascuns de ruşine, şi s-a îndepărtat de cel pe care-l iubea? S-a întâmplat cu desăvârşire invers, căci se lăuda cu prietenia pentru el, deşi atunci tatăl său era rege, iar el, Ionatan, fiu de rege, în timp ce David era un pribeag şi un fugar. Insă nu s-a ruşinat de prietenia lui cu David, pentru că dragostea nu se poartă cu necuviinţă.

Şi lucrul cel mai vrednic de admirat la iubire este următorul: pe cel care este dispreţuit nu numai că nu-l lasă să se necăjească şi să fie rănit, ci-l face să se şi bucure pentru aceasta. De aceea şi Ionatan după toate cele întâmplate, când a plecat, l-a îmbrăţişat pe David ca şi cum ar fi purtat cununa.

Astfel iubirea nu ştie ce este ruşinea. De aceea se şi laudă cu faptele pentru care altul se ruşinează. Ruşine înseamnă să nu ştie omul să iubească, nu să se arunce în primejdie când iubeşte, ci să rabde toate pentru cei pe care-i iubeşte. Şi când spun toate, să nu crezi ca mă refer la cele păgubitoare, cum ar fi să-i spună cineva unui tânăr că-l ajută să dobândească ibovnică, sau când cineva cere unui semen să facă un lucru pierzător. Pentru că cel care se poartă aşa nu iubeşte. Şi v-am aratat mai înainte lucrul acesta vorbindu-vă despre egipteanca aceea care a vrut să-l tragă pe Iosif în păcat, ubeşte adevărat doar cel care doreşte şi urmăreşte cele de folos celui pe care-l iubeşte. Pentru că dacă cineva nu urmăreşte acest bine, chiar dacă zice de mii de ori că iubeşte, este mai vrăjmaş decât toţi vrăjmaşii. La fel şi Rebeca oarecând, deoarece era devotată mult fiului, a furat şi nu s-a ruşinat, nici nu s-a temut că va fi prinsă, pentru că era primejdie, şi nu mică, cu toate acestea fiul ei i-a cercetat cu acrivie sfatul: „Deasupra mea blestemul tău, fiule!", a zis. Ai văzut că deşi era femeie a avut suflet de Apostol? Pentru că aşa cum şi Pavel a preferat, ca să comparăm ceea ce este mic cu ceea ce este mare, să fie anatema de dragul iudeilor, la fel şi aceasta, pentru ca fiul ei să primească binecuvântarea, a preferat să primească ea blestemul.

Şi bunurile le-a dat fiului ei, fiindcă nu urma să fie binecuvântată împreună cu acela, în timp ce relele care urmau să vină, pe acestea era pregătită să le rabde singură. Insă se bucura şi se silea, deşi era atâta primejdie, şi se întrista pentru că lucrurile întârziau. Fiindcă se temea ca nu cumva Isav primind de veste să-i zădărnicească planurile. De aceea îşi şi scurtează cuvântul şi-l sileşte pe fiul ei. Şi după ce l-a lăsat să se împotrivească celor spuse, i-a vorbit despre gândul prin care putea să-l convingă. Pentru că nu i-a zis: „Nu este pricină ca să grăieşti acestea!" şi „Te temi fără pricină, de vreme ce tatăl tău este bătrân şi orb!". Dar ce? „Fiul meu, asupra mea să fie blestemul acela" (Facere 27, 13), tu numai să nu strici planul şi să nu scapi vânatul, nici să părăseşti comoara.

Iarăşi, acelaşi Iacov n-a slujit ca păstor plătit timp de 14 ani la rudenia sa? N-a plătit odată cu robia şi batjocura pentru acea înşelăciune? Deci ce s-a întâmplat? Când şi-a dat seama că unchiul său şi-a bătut joc de el, oare a avut sentimentul că a fost necinstit, pentru că deşi era liber şi crescuse cu purtare bună din părinţi liberi, a răbdat câte se potriveau robilor şi nu lui? Căci lucrul acesta este cel care-l răneşte foarte mult de obicei pe cineva, când pătimeşte fapte de ruşine din partea rudeniilor. Nu, n-a simţit acest lucru! Şi pricina era iubirea care făcea ca şi timpul îndelungat să pară puţin, pentru că „şapte ani i s-au părut numai câteva zile" (Facere 29, 30), zice Scriptura. Atât de departe era de rănire şi de ruşine pentru robia aceasta. Prin urmare cu dreptate a spus fericitul Pavel: „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă".

„Nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie"
După ce a spus că dragostea nu se poartă cu necuviinţă, vorbeşte despre modul în 'tare reuşeşte aceasta. Care este modul? Nu caută propriul interes! Fiindcă simte că cel pe care-l iubeşte este totul. Şi atunci săvârşeşte necuviinţe, deoarece nu poate să-l izbăvească de lucrurile necuviincioase pe cel pe care-l iubeşte. Fiindcă dacă este cu putinţă să cadă ea însăşi în dispreţ şi necuviinţă, ca să-l folosească pe cel pe care-l iubeşte, nu socoteşte fapta urâciune. Deci cel care iubeşte este asemenea. Pentru că aceasta înseamnă Prietenie, cel care iubeşte şi cel care este iubit să nu fie doi, ci un singur om, lucru care nu se întâmplă prin nimic altceva decât prin iubire. Deci să nu cauţi propriul folos, ca să le afli pe cele care îţi sunt de folos. Cel care le caută pe ale sale nu le află. De aceea şi Pavel spune: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui" (2 Corinteni 10,24). Pentru că interesul fiecăruia se găseşte în interesul aproapelui, şi interesul aproapelui la fel. Deci, aşa cum cineva are propriul său aur îngropat în casa aproapelui, dacă nu vine niciodată acolo ca să-l caute şi să sape, nu-l va vedea niciodată, la fel şi aici cel care nu vrea să le caute pe ale sale în folosul aproapelui, nu va câştiga pentru sine cununile. Dumnezeu de aceea a pus această Lege, ca să fim legaţi între noi, unul cu altul. Şi aşa cum cineva care doreşte să-l trezească pe copilul care doarme, ca să-l urmeze pe fratele lui, când nu vrea de unul singur, îi dă fratelui său ceea ce iubeşte, şi doreşte ca să-i dea aceluia, ca să-l urmeze din dorinţa de a primi, la fel face şi Dumnezeu aici. A dat aproapelui cele care ne sunt nouă de folos, ca să alergăm unul în urma altuia, şi să nu ne despărţim.

Şi dacă doreşti, vezi aceasta şi la noi care zicem: ale mele se află întru ale tale, şi ale tale întru ale mele. Pentru că şi ţie îţi este de folos să înveţi cele care sunt bineplăcute lui Dumnezeu, dar lucrarea aceasta îmi este încredinţată mie, ca s-o împlineşti prin mine, şi de aceea să fii nevoit să alergi la mine. Dar şi mie îmi este de folos să devii mai bun, pentru că voi primi plata multă pentru aceasta. Insă, din nou, plata se afla la tine, şi de aceea sunt silit să te însoţesc, ca să devii
bun, şi in acest fel să primesc ceea ce-mi este de folos de la tine. De aceea şi Pavel a zis: „Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus întru a Lui venire? Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră" (2 Tesaloniceni 2,19-20).

Astfel, bucuria lui Pavel erau ucenicii, şi bucuria acelora era el. De aceea şi lăcrima când îi vedea pierzându-se. Şi iarăşi folosul lor se găsea în Pavel. De aceea a şi zis: „Căci pentru nădejdea lui Israel mă aflu eu în acest lanţ" (Fapte 28,20). Şi iarăşi: „De aceea toate le rabd pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică" (2 Timotei 2,10). Aceasta poate s-o vadă cineva şi în lucrurile de zi cu zi, pentru că „femeia nu este stăpână pe propriul ei trup, ci bărbatul!", zice Scriptura.

La fel şi noi când vrem să ne însoţim cu cineva facem aceasta. Nu lăsăm pe nimeni să fie propriul său stăpân, ci după ce întindem lanţul în mijloc îl facem pe unul să fie stăpânit de altul şi invers. Vrei să vezi aceasta şi la cârmuitor? Cel care judecă nu stă ca să judece pentru sine, ci fiindcă doreşte interesul aproapelui. Din nou, slujitorii caută interesul stăpânilor prin ingrijire, slujire şi toate celelalte pe care le fac pentru ei. Soldaţii pentru noi se înarmează, pentru noi îşi pun viaţa în primejdie, iar noi pentru ei facem jertfe, deoarece de la noi primesc hrana. Soldatul dacă nu poartă războaie pentru cei care-l hrănesc, nu-l va mai avea pe agricultorul care-l slujeşte, şi iarăşi dacă acesta nu-l hrăneşte pe soldat, nu va mai fi cine să-l apere.

Ai văzut cum iubirea se întinde pretutindeni şi le rânduieşte pe toate? Deci să nu osteneşti până nu cunoşti bine acest întreg lanţ de aur. Prin urmare după ce a zis: „Nu caută ale sale", vorbeşte în continuare despre bunurile care se nasc din purtarea aceasta. Care sunt ele?

„Nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul"
Ia seama că Pavel nu numai că opreşte răutatea, dar nici n-o lasă să pună început. Pentru că n-a zis despre dragoste că nu se mânie, ci că nici nu gândeşte răul. Fiindcă nu numai că nu plănuieşte niciun rău, dar nici nu are vreo bănuială faţă de cel pe care-l iubeşte. Căci cum ar face aceasta, sau cum s-ar mânia cea care nici nu gândeşte răul? Căci răul este izvorul mâniei!

„Nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată"
Adică nu se bucură pentru cei care suferă, şi nu numai aceasta, ci mult mai mult. „Se bucurăde adevăr"-Arată bucurie, zice, pentru cei care trăiesc în linişte-Aceasta spune şi Pavel: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng (Romani 12, 15). De aceea nu invidiază, nu se trufeşte pentru că socoteşte bunurile celuilalt ca fiind ale sale. Ai văzut cum iubirea îl face înger în miniatură pe cel care nutreşte iubire? Deci, când nu este mânios, ci curat de invidie şi liber de orice patimă tiranică, să te gândeşti că acesta s-a izbăvit şi de firea omenească, şi că deasupra acestei firi s-a aşternut chiar nepătimirea îngerilor. Dar Pavel nu se mulţumeşte cu cuvintele grăite, ci are să spună ceva mai mare decât acestea. Pentru că pe cele mai mari le aşază la sfârşit. De aceea zice că: „Toate le rabdă", din îndelungă-răbdare, de voie bună, fie că sunt aspre, fie că sunt grele, fie că sunt de necinste, fie că sunt răni, fie că este moarte, fie orice altceva. Şi aceasta putem s-o înţelegem iarăşi de la fericitul David.

Pentru că ce-a fost mai cumplit decât să-l vadă pe fiul său răzvrătit, şi să-i dorească împărăţia, şi să înseteze după sângele părintesc? Dar şi aceasta a suferit-o acest fericit David, şi nici atunci n-a vrut să spună cuvânt amar împotriva patricidului, ci şi comandanţilor după ce le-a îngăduit să-i facă orice altceva, le-a poruncit să se îngrijească de salvarea lui. Pentru că atât este de puternică temelia iubirii, şi de ceea le şi rabdă pe toate. Şi aici evocă puterea iubirii, in timp ce bunătatea ei prin cuvintele care urmează: Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, oate le rabdă". Ce înseamnă „toate le nădăjduieşte" Prin aceste cuvinte înţelege toate bunurile. Dragostea nu deznădăjduieşte pentru cel pe care-l iubeşte, şi chiar dacă este rău, stăruie să-l îndrepteze, să-l ocrotească, şi să se îngrijească pentru el. „Toate le crede!" Adică nu numai nădăjduieşte, zice, ci şi crede din multă iubire. Şi chiar dacă aceste bunuri pe care le nădăjduieşte nu se întâmplă aşa cum speră, şi acela devine chiar mai aspru, şi atitudinea aceasta o rabdă. Pentru că „toate le rabdă", zice.

„Dragostea nu cade niciodată"
Ai văzut cum a pus încununarea, adică lucrul cel mai însemnat în acest dar al iubirii? Pentru că ce înseamnă cuvintele „dragostea nu cade niciodată"? Faptul că nu se risipeşte, nu se pierde, din pricină că le rabdă pe toate. Pentru că cel care iubeşte nu poate niciodată să urască, orice s-ar întâmpla. Deci acesta este cel mai mare bun al iubirii, că nu urăşte. Asemenea a fost şi Pavel, şi de aceea a şi zis: „Doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din neamul lor şi să mântuiesc pe unii dintre ei" (Romani 11,14), şi continua să nădăjduiască. Şi pe Timotei l-a sfătuit prin cuvintele: „Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului (2 Timotei 2, 24-25).

Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvinte de aur. Credinta, nadejdea, dragostea. Vol. 1; Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte de aur, VOL I"

29 Octombrie 2015

Vizualizari: 1246

Voteaza:

Trasaturile iubirii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE