Trebuie facut totul pentru evitarea divortului

Trebuie facut totul pentru evitarea divortului Mareste imaginea.

- Din păcate, mulţi oameni văd că au făcut o alegere nechibzuita, o căsătorie greşită numai atunci când încep problemele în familie. Ce să facă aceştia, să se împace cu destrămarea familiei lor, să se despartă şi să întemeieze una nouă, sau, cu toate lucrurile care au mers prost, să se străduie să păstreze familia?

- Eu cred că în orice caz trebuie depuse eforturi spre păstrarea familiei, deoarece chiar dacă omul este necredincios sau neîmbisericit, legile duhovniceşti acţionează asupra lui la fel cum acţionează asupra tuturor celorlalţi. Iar noi ştim legea: cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Omul care rabdă, care se sacrifică în mod conştient, capătă odihnă duhovnicească. După cum spune stareţul Paisie Aghioritul, „când arunci din tine propriul eu, în tine Se aruncă Hristos". Cuviosul Pimen cel Mare a spus: „Daca vom căuta odihna, va fugi de la noi, iar dacă vom fugi de odihnă, va fugi ea după noi."

Aici, bineînţeles, se are în vedere jertfa de sine. In familie nu se poate fără jertfă de sine. Dacă omul caută numai propriile plăceri, este condamnat în familie la disconfort. Fără doar şi poate că n-o să-i placă o mulţime de lucruri. In general, pentru egoişti viaţa e foarte grea, iar în familie e şi mai rău.

Dacă a apărut gândul la divorţ, în primul rând trebuie înţeles faptul că de situaţia conflictuală nu poate fi vinovat doar unul dintre soţi. Străduiţi-vă să faceţi împreună lumină în ceea ce se petrece.

Dacă divorţul n-a avut încă loc, primul lucru pe care l-aş face eu ar fi să mă rog pentru ca el să nici nu aibă loc, pentru concilierea conflictului.

In general, în toate conflictele este important ca soţii să nu ţină în ei supărarea, ci să discute, să se străduie să iasă unul în întâmpinarea celuilalt. „Haide să stăm de vorbă. Haide să stăm de vorbă, care-i problema? Dacă tu crezi că sunt vinovat, explică-mi cu ce am greşit." Şi, după cum arată experienţa mea de viaţă, după o asemenea discuţie e foarte bine. Omul se simte uşurat, primeşte har, fiindcă a dat dovadă de smerenie. Iar până când explicaţia nu are loc, îi este greu, are o povară pe suflet. Şi este absolut stupid să te încăpăţânezi, să te fixezi pe ideea orgolioasă: „Cum să fac eu pasul spre împăcare (să cer iertare) primul?" Chiar dacă eşti soţ, capul familiei, fă primul acest pas. Tocmai atunci o să fii primul!

Şi atunci când divorţul este la orizont trebuie discutat. „Să stăm de vorbă. Explică-mi. De ce ?" Nu pot examina aici toate situaţiile posibile, dar dacă, să zicem, soţul pleacă la altă femeie, poate fi întrebat cu compătimire: „Dar pe urmă? Poate că o s-o părăseşti şi pe ea? Cât o să poţi trăi cu ea?" In general, trebuie făcut apel la o perspectivă lucidă asupra situaţiei. Rugându-vă, veţi găsi cuvintele potrivite.

- Spuneţi că familia trebuie păstrată în orice caz - dar unii preoţi spun că în cazul în care unul dintre soţi l-a înşelat pe celălalt nu mai există, de facto, familie, căci atunci când are loc infidelitatea poate că nu mai există deja dragoste, cel puţin la una din părţi...

- Problema dragostei este foarte complexă. Mark Twain zicea: „Nimeni nu poate spune ce este dragostea până când n-a fost căsătorit, ca mine, douăzeci şi cinci de ani."
Da, se poate constata, strict vorbind, că nu mai există căsnicia. Ea însă poate fi refăcută, nu? Să divorţezi cu uşurinţă după ce soţul te-a înşelat înseamnă a-ţi condamna jumătatea să păcătuiască în continuare - şi, mai mult, să păcătuiască de moarte. Cum putem face asta dacă suntem creştini ?

Dacă îl iubesc pe omul acesta, faptul că m-a înşelat este pentru mine o lovitură cumplită - dar dacă după aceasta mă despart de el, îi închid calea întoarsă, nu-i mai las decât două căi: fie să se căiască şi să trăiască până la sfârşitul vieţii în celibat, aceasta fiind singura cale spre răscumpărarea păcatului, fie calea curviei, căci şi dacă se va căsători cu noua sa aleasă, tot săvârşeşte preacurvie. Chiar dacă acum, după divorţ, poţi chiar să te cununi din nou, aceasta totuşi este, după spusele stareţilor, curvie.

Ce-l sfătuiesc sfinţii pe cel care păcătuieşte ? Să se întoarcă la unica lui soţie. Iar în caz de divorţ, soţia îi închide această cale.

Am o cunoscută care a divorţat de soţul său pentru simplul fapt că era alcoolic. S-a măritat cu un alt bărbat, un om foarte cultivat. Ei bine, şi acesta a început să bea (ca un om subţire, fără se facă pulbere; bea vin sec, dar tot timpul). Iar primul ei soţ şi-a pus capăt zilelor. Cum va putea ea să trăiască având pe conştiinţă lucrul acesta?

Aşadar, oricât de greu ar fi, nu trebuie să ne gândim doar la noi, cu toate că, potrivit legii, în caz de infidelitate, da, ai dreptul să divorţezi. Poate că partea lezată, nu are păcat, însă, oricum, manifestarea celei mai înalte iubiri şi abnegaţii este să te strădai să te smereşti şi să ierţi.

- Se poate trasa o limită până la care trebuie să rabzi? Căci se întâmplă şi ca soţul să-şi bată soţia, sa-i vatame sănătatea.

- Probabil că această limită este treaba conştiinţei fiecăruia. Omul trebuie să-şi aprecieze singur capacităţile. Cuviosul Ambrozie de la Optina spunea că orgoliul, „dacă îl atingi cu un deget, strigă că-i jupuit de viu". Adeseori nu ne doare trupul, ci sufletul, şi anume orgoliul.

Odată a venit la mine o tânără şi mi-a zis: „Părinte, uite că ne-am cununat, dar ne-am despărţit, cum se face una ca asta?" De parcă eu eram vinovat... I-am răspuns: „Păi cum se face că eu v-am cununat, dar v-aţi despărţit ?" „Am trăit împreună doar două luni." „Şi ce s-a întâmplat ?" „Păi bea." Se ridică întrebarea: dacă bea dinainte de ce te-ai măritat cu el? Iar dacă nu bea, de ce a început să bea? Doar n-o fi devenit alcoolic în două luni cât aţi trăit împreună, nu puteai să rabzi puţin? Să-l îndemni, să-l lămureşti că nu poţi să trăieşti cu un asemenea om şi aşa mai departe...

Alt caz, cu o pereche care a trăit împreună douăzeci de ani. Soţul, hocheist, a ajuns la spital cu ruptură de tendon ahilean, a terminat cu sportul. S-a văzut invalid, nu mai putea să alerge, să patineze. In spital s-a aflat într-o stare sufletească apăsătoare, datorită faptului că nu mai putea să practice ocupaţia îndrăgită şi trebuia să-şi caute altă muncă. In starea asta, în cârje, s-a întors din spital acasă, şi chiar în aceeaşi zi, după ce trăise cu soţia douăzeci de ani în deplină înţelegere, s-au certat, cum se spune, la cuţite. Şi-au spus unul altuia lucruri groaznice - bineînţeles, din orgoliu. Amândoi - persoane de notorietate. Unul a zis ceva, celălalt n-a răbdat, şi în concluzie soţul a zis: „Plec." Soţia: „Păi, pleacă." După aceea, el îmi povestea: „Păi, sunt bărbat, trebuie să răspund pentru vorbele mele. M-am ridicat şi am plecat." I-a zis soţiei: „Plec, dar să ştii că nu mă întorc la tine primul" - la care ea: „Nici eu nu mă întorc la tine prima". Şi amândoi au rămas „fermi pe poziţii". S-au părăsit unul pe celălalt.

După aceea, el îmi spunea: „O respect pentru asta." La care eu: „Pentru ce s-o respecţi? Şi-a bătut dracul joc de voi." Acum se duc la părinţi - el cu noua soţie, ea cu noul soţ - şi stau împreună. Alături de el soţia nouă, soţia veche. Pentru toţi este o situaţi îngrozitor de penibilă, de neplăcută... Şi de ce toate astea? Numai din cauza orgoliului.
Eu cred în orice caz că trebuie să ne străduim să păstrăm familia. Mă rog, dacă viaţa unuia dintre soţi este pusă în pericol...

Uităm şi de puterea rugăciunii. Nu se poate să luăm cu uşurinţă hotărârea de a divorţa, pentru că omul nu devine deodată o ameninţare pentru familie. De unde începe asta? Prin rugăciune putem lupta împotriva necazului. Chiar şi pentru oamenii neîmbisericiţi rămâne în picioare aceeaşi recomandare: să se convingă de faptul că rugăciunea poate să ajute şi ajută.

Am un fost coleg de şcoală, doctor în ştiinţe, dar cu slăbiciune pentru băutură. Când începea să bea, se îmbăta, nu se mai putea opri. Era deja căzut cu totul în patima beţiei, avea probleme mari la serviciu, şi soţia lui a hotărât să meargă la Serpuhov, la icoana Maicii Domnului „Potirul nesecat". Acolo s-a rugat, a luat agheasmă şi a început să-i toarne câte puţin în mâncare - şi omul s-a lăsat, puţin câte puţin, de băut. Deşi soţia era om puţin îmbisericit (se împărtăşea poate oxlată, de două ori pe an, posturile nu le ţinea), a avut totuşi dorinţa bună, a început să se roage, şi Domnul i-a ajutat.

Când ni se pare că soţul sau soţia ne necăjesc pe nedrept, trebuie să ne amintim încă o lege duhovnicească, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur vorbea aşa: „Cercetează-te pe tine însuţi: nu cumva ai uneltit ceva în tinereţile tale împotriva vreunei femei ? Dacă aşa stau lucrurile, să ştii că necazul făcut altei femei este răzbunat de altă femeie şi rana străină este vindecată de însăşi femeia ta. Chiar dacă ea nu îşi dă seama de asta, Doctorul - Dumnezeu - ştie... Iar cât priveşte faptul că soţia rea este pedeapsă pentru păcate, despre aceasta dă mărturie Dumnezeiasca Scriptură, care spune că soţia rea i se dă bărbatului păcătos. Ea i se dă ca doctorie amară, ce nimiceşte sevele păca-tului." Să ne amintim de greşelile noastre şi să ne smerim, în general, în relaţiile de familie orgoliul şi mândria sunt vrăjmaşii cei mai periculoşi. Dacă nu există smerenie, viaţa de familie normală este imposibilă, în principiu. Lucrul principal în viaţa de familie este să-l rabzi pe celălalt. Şi lucrul acesta e foarte greu.

Una este să rabzi pe cineva într-o anumită situaţie şi altceva este să-i rabzi toate neajunsurile timp de mulţi ani. Acesta e un mare efort. Fără ajutorul lui Dumnezeu este imposibil. Tocmai de aceea Biserica sfinţeşte căsătoria prin Taina Cununiei. Prin aceasta se dă harul, fără de care este puţin probabilă o viaţă de familie normală.

Dacă în cineva s-a născut ranchiuna din pricina anumitor probleme de familie, trebuie să încerce să facă lumină în ea, să se gândească de unde vine. Să clarifice lucrul acesta singur, fără se agate de fraze banale cum ar fi: „Cum a putut!" „Nu pot să mai suport!" „Asta a fost ultima picătură!" Viaţa nu este cinema: ea trebuie trăită, nu jucată pe roluri. îmi amintesc de o soţie. Aceasta întreba, cu în-dreptăţită nemulţumire şi patetism: „Cum a putut să ridice mâna asupra mea?" „Şi ce dacă?" am întrebat-o. „Ţi-a făcut vreo vânătaie?" „Nu, dar a făcut asta în faţa copiilor!" Bineînţeles, el procedase rău. Chiar foarte rău. Dar dacă tu vei face scandal din pricina asta va fi de două ori mai rău. Tu nu trebuie să arăţi în faţa copiilor că tatăl lor este rău. Iar că a greşit, asta se înţelege. După aceea, poate va recunoaşte. Dar nu, această frază sonoră: „A ridicat mâna asupra mea!" devine pentru ea o obsesie, o chinuie, şi adeseori oamenii se despart din această cauză.

Trebuie neapărat să ne deprindem cu gândul că lucrul principal în viaţa de familie nu este plăcerea, ci răbdarea - şi atunci dragostea, care este cauza întemeierii familiei, întărită prin harul cununiei, se schimbă, dar nu trece odată cu anii. Se manifestă alte aspecte ale ei: respectul, imensa bogăţie a greutăţilor prin care cei doi au trecut împreună. Aceasta este pur şi simplu o fericire: „Am depăşit momentul acesta, şi iarăşi e totul bine!" Dragostea rămâne atunci când există conglăsuire, când omul îşi sacrifică interesele în interesul soţului său, respectiv soţiei sale.

De ce îmi place atât de mult tradiţionala urare rusească ce se face tinerilor însurăţei: „Să aveţi înţelegere şi dragoste"? Pentru că de va fi înţelegere, conglăsuire, va rămâne şi dragostea. Această dorinţă cuprinde o enormă înţelepciune duhovnicească!

- In filme - de altfel şi în viaţă, probabil - se întâlneşte deseori o asemenea scenă: după 10-15-20 de ani, soţul şi soţia se află alături, în acelaşi pat, şi deodată unul dintre ei înţelege că alături de el se află un om cu desăvârşire străin, cu care n-are ce să discute. Care este problema reală, faptul că la vremea respectivă nu şi-a ales pe cineva cu interese apropiate sau cel că dragostea a pierit şi din această cauză deosebirea, să zicem, de gusturi muzicale i separe o problemă atât de mare?

- Inseamnă că ei n-au rămas cu nimic din toate experienţele prin care au trecut.

In general, ce este dragostea? Cuvântul acesta acoperă ei aspecte: cel duhovnicesc, cel sufletesc şi cel trupesc. Componenta duhovnicească trebuie neapărat să fie prezentă în dragostea dintre soţi. Cea trupească poate slăbi odată cu anii, pe când cea duhovnicească nu face decât să crească într-o căsnicie deplină.

Ce dragoste au în vedere soţii atunci când spun că dragostea a pierit ? După cât se vede, dragostea lor trupească a trecut, iar cea duhovnicească nu s-a manifestat! Sau nici măcar nu a existat... Iar de asta sunt vinovaţi chiar ei, fiindcă Domnul a zis: poruncă nouă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul (In 13, 34). Dacă cineva vrea să iubească pe altcineva, Domnul îi va da har s-o facă.

Se pune deseori întrebarea: „Dar ce să facă dacă s-a îndrăgostit de altul ?"

Fără îndoială că vom întâlni în viaţă oameni mult mai frumoşi, mai inteligenţi, mai interesanţi decât soţia noastră, respectiv soţul nostru. Domnul îngăduie să-i întâlnim pe aceşti oameni ca să fim puşi la încercare, să dovedim că suntem creştini. Dacă rămân credincios familiei mele, îi rămân credincios lui Dumnezeu.

- Deseori, cauza divorţului consta în mamele sau prietenele (prietenii) soţiei, respectiv soţului.

- Atunci când după cununie le predic tinerilor însurăţei, le amintesc cuvintele Apostolului, care arată că familia este o „mică Biserică", iar Biserica este sfântă şi neprihănită. Ca atare, nimic din ceea ce poate încălca integritatea şi sfinţenia Bisericii casnice nu trebuie să intre în ea. Atât soţul, cât şi soţia trebuie să păzească din toate puterile această mică Biserică. Nu trebuie să le faceţi confidenţe deosebite altora nici măcar cu privire la lucrurile care vă îngrijorează. Absolut inadmisibil este să discutaţi despre viaţa voastră familială cu prietenele, mai ales cu cele nemăritate. „Uite ce mi-a zis!" „Păi răspunde-i şi tu aşa şi pe dincolo!" - şi deja a fost aruncată sămânţa viitoru-lui divorţ.

Soţia nu trebuie să-şi permită să-şi pună nici măcar în gând întrebarea: „Cum a putut să-mi spună aşa ceva?!", pentru că totul începe de la gânduri...
Acelaşi lucru se întâmplă cu mamele. Ştiu câteva cazuri când mamele şi-au divorţat fiicele. Cauzele principale sunt dorinţa de a fi singurele posesoare ale copilului lor şi invidia, căci se întâmplă, din păcate, ca mamele nemăritate să fie invidioase - poate în mod inconştient - pe fericirea fiicelor măritate, şi sapă, sapă, până când clădirea căsătoriei se prăbuşeşte.

Ştiu o familie care numai printr-o minune nu s-a destrămat. Aici este implicată o mamă necăsătorită, cu o singură fiică. Aceasta nu-şi imaginează viaţa în afara intereselor fiicei - este pensionară, ce altceva să facă - şi pe ginerele său - om nebăutor, nefumător, credincios, cumsecade, frumos, talentat, muncitor, bun ca pâinea caldă, care ajută pe toată lumea, un om rar, ca mai! - îl urăşte. El spune: „Nu ştiu ce să fac! Mă tem că la noi acasă o să se lase cu moarte de om! Trec pe lângă ea, îmi spune: «De-ai crăpa!» Pentru ce?! Beau, îmi fac de cap?" Singurul lucru pe care şi-l permite este că merge la biserică duminică de duminică. A plecat deja să locuiască pentru o vreme ia părinţii lui. Dacă era necredincios, era demult divorţat. Ce-i drept, s-a însurat după ce a păcătuit şi ea voia să facă avort...

- Cum să treci peste divorţ dacă el e deja inevitabil?

- Trebuie să ne aducem aminte întotdeauna că orice om este o fiinţă liberă. Copiii devin foarte des altfel decât am vrea noi să-i vedem, însă acesta e dreptul lor. El e copilul tău, dar nu este sclavul tău. Dumnezeu l-a făcut prin tine, însă i-a dat voinţă liberă. Până şi copilul, trup din trupul tău, are dreptul la propria viaţă! Dacă părinţii nu-i respectă părerea, drepturile lui la viaţă personală, nu va avea o relaţie bună cu ei. Cu atât mai mult soţul sau soţia. El este alt om. Are dreptul să dispună singur de viaţa sa. Şi chiar s-o distrugă. Lucrul acesta trebuie înţeles. Poate că este dureros, dar este indispensabil.

Căsătoria îi uneşte pe soţ şi pe soţie într-un singur trup, divorţul sfâşie acest trup comun. Dureros. Se întâmplă însă ca oamenii să sufere un accident de maşină, să se îmbolnăvească de boli cumplite. Tot dureros este, dar trăiesc mai departe... Inchipuiţi-vă că vi s-a cangrenat piciorul. Ce este de făcut ? Fără picior este foarte rău, însă el trebuie tăiat. Trebuie să te obişnuieşti să trăieşti fără picior.

Să treci printr-un divorţ este mult mai greu dacă ţii ranchiună - împotriva soţului sau soţiei, împotriva sorţii, adică împotriva lui Dumnezeu... Cea mai mare piedică este în această privinţă orgoliul. „Cum adică, a preferat o altă femeie?! Ce, eu sunt mai proastă, mai urâtă?"

Foarte des, omul îşi părăseşte tovarăşul sau tovarăşa de viaţă pentru cineva care nu se distinge prin frumuseţe, prin bogăţie. Trebuie reflectat: de ce s-a întâmplat asta? Poate te-ai îngâmfat faţă de el fără să-ţi dai seama?

Ştiu un caz: soţia cu studii superioare, soţul - fără. S-au căsătorit de timpuriu. Au făcut doi copii. Şi el a plecat deodată. Ea se miră: „Nu pot să înţeleg. O cunosc, s-a culcat cu tot cartierul, şi el a plecat la ea?!" I-am spus: „Poate că l-ai făcut să se simtă inferior..."

- Una dintre întrebările tipice pe care şi le pun multe femei în momentul divorţului sună aşa: „I-am dăruit totul, am trăit numai pentru el, cum a putut?"

- Intrebare tipică a orgoliului. în femeie este mult mai mult orgoliu decât în bărbat, pentru că femeia este o fiinţă mult mai emoţională, îi e mai greu să se controleze. In situaţia de divorţ trebuie totuşi să „băgăm în priză" raţiunea şi să ne conştientizăm greşelile - şi când omul se smereşte, când recunoaşte că şi el are o mulţime de neajunsuri (pentru că toţi avem foarte multe păcate, şi pe cele mai multe dintre ele nu le vedem), care sunt şi ele de vină pentru divorţ.

Când omul începe să dea vina pe sine însuşi, începe să-i fie mai uşor, pentru că omul care se îndreptăţeşte pe sine se lipseşte de harul lui Dumnezeu, după cum spune stareţul Paisie Aghioritul - iar fără harul lui Dumnezeu cum să trăieşti şi, cu atât mai mult, cum să înduri greutăţile, necazurile, bolile? Şi dimpotrivă, când omul începe să dea vina pe sine însuşi, să se căiască măcar în faţa conştiinţei sale, se simte imediat uşurat, pentru că vine harul.

Vreau să amintesc, cunoscuta istorisire despre cearta dintre doi monahi, când unul s-a hotărât să procedeze evanghelic şi să meargă să ceară iertare primul. Celălalt nici n-a vrut să stea de vorbă cu el, şi conflictul a continuat. Primul s-a dus la un stareţ, şi stareţul i-a explicat: „Când te-ai dus să ceri iertare, în sinea ta te îndreptăţeai, iar pe el îl învinuiai. Incearcă să faci pe dos." Atunci, călugărul a început să se învinuiască pe sine însuşi, iar pe fratele său să-l îndreptăţească, şi când s-a dus la chilia fratelui a văzut că acela îl aşteaptă la uşă cu braţele deshise, pentru că harul lui Dumnezeu dăduse vestire inimii lui.

Aşa e şi în viaţa de familie. Trebuie să atragem harul lui Dumnezeu prin smerenie, prin mustrarea de sine. Dacă veţi proceda contrar legilor duhovniceşti nu va fi nimic de făcut, va trebui să suferiţi. Cu ele nu te pui, ele există şi acţionează la fel de imperios ca legea gravitaţiei.

- Cum să aplicăm la noi înşine cuvintele Apostolului Pavel: „Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemâritată sau să se împace cu bărbatul său" (I Cor. 7, 11)?

- Trebuie să-ţi evaluezi forţele şi să alegi cel mai mic dintre două rele. Dacă nu poţi să păstrezi celibatul, poţi să intri în a doua căsătorie, dar e mai bine să rămâi aşa, chiar dacă prin infidelitate a păcătuit celălalt.

Dacă se va căi şi va vrea să se întoarcă? Dar chiar dacă nu se va întoarce, păstrarea celibatului va fi mai valoroasă din punct de vedere duhovnicesc.

Nu demult am avut următorul caz. Un bărbat de 45 de ani s-a combinat cu o demoazelă, proaspătă absolventă de facultate. A plecat de la nevastă, a închiriat un apartament. I-am zis: „Faci o mare prostie, fiindcă voi n-o să aveţi familie. Inchipuie-ţi ce va fi după douăzeci de ani. Ea va avea patruzeci şi ceva, pe când tu vei fi moş. Ea va avea tentaţii, cu atât mai mult cu cât şi acum se poartă aşa. Este clar că ţi s-au întunecat minţile, asta nu o să ţină mult. Şi pe urmă, gândeşte-te, poate să vină un copil... Situaţia asta pur şi simplu te va strivi, nu vei şti ce să mai faci."

Chiar aşa s-a şi întâmplat: după un an, ea l-a părăsit. In Postul Mare a început, în Postul Mare s-a şi sfârşit. Ispită. S-a întors omul acasă, la nevastă. Bineînţeles, acesteia i-a venit foarte greu, a început să o doară inima, a îmbătrânit - însă primindu-l a procedat din punct de vedere creştinesc foarte elevat şi foarte corect.

De altfel, şi omeneşte vorbind este raţional aşa. Nu-ţi cunoşti bine soţul, soţia, cum poţi să ai încredere în cineva nou? Nu cumva o să iasă în aşa fel încât la bătrâneţe n-o să mai aibă nevoie de tine şi o să fii singur? Copiii pot să spună: „Nu vreau să-l îngrijesc. Unde a fost când îmi era greu, unde a fost când am dat la facultate ? Ne dădea ca la cerşetori, pe când mama a trebuit să-şi ia trei servicii ca să mă ţină."

Aşadar, „a fost ispită, însă am depăşit-o". El are vreme de pocăinţă, ca să-şi şteargă vina faţă de soţie. Poate că atunci când se va smeri va deveni un soţ mai bun decât înainte de a o înşela.

- Dar poate că, mai ales la vârste mai tinere, se întâmplă şi invers: omul a „călcat strâmb", s-a convins că e aşteptat, ca poate să plece şi să se întoarcă, şi data următoare va pleca şi mai uşor.

- Există şi oameni fără conştiinţă. Profunzimea căderii morale poate fi oricare. Intr-un asemenea caz, dacă omul pur şi simplu te epuizează prin comportamentul său, dacă e lipsit de speranţă, poate fi părăsit. Ce să-i faci, se întâmplă şi aşa: „în mine a murit totul faţă de el."

In spatele aceloraşi cuvinte, în diferite familii se ascund situaţii diferite, stări sufleteşti diferite. Aici nu poate fi vorba de sfaturi universale. Fiecare trebuie să-şi examineze singur situaţia. Recomandările pot fi numai orientative. Omul trebuie oricum să-şi asculte conştiinţa.

PROTOIEREUL SERGHIE NIKOLAEV

DIVORŢUL. CUM ÎL PREVENIM SAU CUM ÎL DEPĂŞIM; EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "DIVORŢUL. CUM ÎL PREVENIM SAU CUM ÎL DEPĂŞIM"

11 August 2016

Vizualizari: 2107

Voteaza:

Trebuie facut totul pentru evitarea divortului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE