„De ce, mamă, îţi faci atâtea griji pentru mine?" Deoarece, sufleţelule, mama crede prea puţin în Dumnezeu, Care ne-a oprit de la grijile deşarte, care nu aduc şi nu pot să aducă nici un folos şi care nasc doar nelinişte şi tulburare, care aruncă în neorânduială sufletul şi trupul. Omul neputincios vrea să tot făptuiască; vrea să făptuiască de capul său, vrea să făptuiască până şi acolo unde nu este loc pentru făptuire. Peste tot şi-ar întinde mâna „puternică", peste tot ar arăta cum trebuie lucrat, potrivit „înţeleptei" lui socotinţe. El nu vrea să-L recunoască pe Dumnezeu ca lucrător destul de puternic şi înţelept, şi ca atare nu vrea să-I ceară mereu ajutorul prin rugăciune. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

Aceasta este o rătăcire a noastră obişnuită: „Dacă aş fi acolo, aş aranja eu totul, totul ar fi bine." De fapt, dacă Dumnezeu vrea să îngăduie un necaz, el se va săvârşi indiferent de prezenţa noastră. Trebuie să ne mustram pe noi înşine, să ne pocăim şi să ne îndreptăm dacă într-adevăr putem ajuta şi nu ajutăm - dar dacă nu putem ajuta oricât am dori, nu trebuie să ne frământăm în zadar. In asemenea frământări se ascund trufia, nădăjduirea în sine şi necredinţa în Purtarea de grijă dumnezeiască. (Protoiereul Constantin Ostrovskii)

In momentul în care copilul se zămisleşte, părinţii îi dau trup, iar Dumnezeu îi dă suflet. îndată ce se naşte copilul, îndată ce se botează, Dumnezeu îi rânduieşte un înger păzitor, şi copilul e ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţi. Pe măsură ce copilul creşte, părinţii sunt eliberaţi - într-o anumită măsură -de răspundere. Şi când pe părinţi îi ia Dumnezeu, bineînţeles că îngerul păzitor continuă să-l ocrotească pe om, şi Dumnezeu de asemenea.

Vedem totuşi că mulţi părinţi parcă nu ştiu toate lucrurile acestea (sau uită, din oarecare pricini, că există Dumnezeu, Care ocroteşte, şi că îngerul păzitor este alături), şi se neliniştesc pentru copiii lor atât de rău, încât chiar se îmbolnăvesc! Noi însă, necredincioşii, prin faptul că ne tulburăm mult, punem piedici intervenţiei dum-nezeieşti. De aceea, părinţii să facă pentru copiii lor tot ce se poate, însă încredinţându-i lui Dumnezeu, adică smerindu-se, şi lăsând deoparte armele lor omeneşti, fiindcă atunci Dumnezeu este deja dator, ca să zic aşa, să-i ajute pe copiii lor. (Stareţul Paisie Aghioritul)

Vreţi să-i aranjaţi singuri pe copiii voştri, iar lui Dumnezeu nu-I lăsaţi în seamă nimic, în vreme ce totul ar trebui de fapt lăsat în seama lui Dumnezeu - bineînţeles, fără a înceta să vă îngrijiţi şi voi, dar fără să daţi grijii voastre prea multă însemnătate. Dacă Dumnezeu nu-i va binecuvânta pe copii, voi singuri ce veţi reuşi să faceţi? Agitându-vă nu veţi face nimic temeinic, iar Dumnezeu nu va face nimic pentru ei în locul vostru. în loc de bine va ieşi rău. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

De vreme ce Preabunul Domn Se îngrijeşte de folosul nostru sufletesc şi pentru mântuirea noastră mai mult decât noi înşine, trebuie să căutăm totdeauna odihnă de gândurile care ne tulbură în bunătatea şi atotputernicia dumnezeiască - iar prin grija nepotrivită şi teama nelalocul ei nu vom putea izbândi nimic. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

Necazul tău nu e atât pentru tine însuţi, cât pentru cei apropiaţi. Te temi ca nu cumva să sărăcească... adică să meargă pe calea Mântuitorului, Apostolilor, Cuvioşilor şi tuturor Sfinţilor. Şi pentru tine însăţi te temi ca nu cumva să mori de foame, de frig, uitând că Stăpânitorul lumii nu lasă de izbelişte nici măcar o păsărică: pe toţi îi hrăneşte, pe toţi îi încălzeşte. (Sfântul Anatolie de la Optina)

Dumnezeu Se îngrijeşte de toţi oamenii şi îi ocroteşte pe toţi. îmi amintesc de un creştin care avea mulţi copii. Odată, acesta a plecat la priveghere cu nevasta şi cu doi-trei copii. La biserică i-au întrebat: „Dar unde sunt cei mai mici?" Tatăl a răspuns: „I-am lăsat acasă. Doar Dumnezeu a pus înger să îi păzească, de vreme ce am plecat la priveghere, nu la distracţie." Vedeţi cum gândeau? Aşadar, noi, oamenii, trebuie să facem ce putem, iar după aceea Dumnezeu va rândui toate. (Stareţul Paisie Aghioritul)

M-am întors odată acasă vara, după ce fusesem plecat la odihnă, iar tata m-a întâmpinat cu o expresie de îngrijorare pe faţă. „Ce e cu tine?", l-am întrebat. „Tot timpul cât ai fost plecat m-am temut să nu se întâmple ceva cu tine," Am zâmbit: „Nu cumva te-ai temut că o să-mi rup piciorul sau o să îmi frâng gâtul?" „Nu, mi-a răspuns el cu voce joasă, liniştită, fermă, cu multă dragoste, însă necruţător, asta n-ar fi avut atâta importanţă; m-am temut să nu-ţi pierzi integritatea sufletească..." Şi a adăugat: „Adu-ţi aminte pentru toată viaţa: dacă trăieşti sau nu trăieşti nu are importanţă, şi nu numai pentru ceilalţi, ci nici pentru tine însuţi nu trebuie să aibă importanţă asta; singurul lucru important este pentru ce trăieşti şi pentru ce eşti gata să mori..." (Mitropolitul Antonie al Surojului)

CUM SĂ EDUCĂM ORTODOX COPILUL, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "CUM SĂ EDUCĂM ORTODOX COPILUL"

• Predica la Duminica a treia dupa Rusalii - Despre grijile vietii
  Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii