Unde este Imparatia lui Dumnezeu?

Unde este Imparatia lui Dumnezeu? Mareste imaginea.

Unde este Imparatia lui Dumnezeu? Unde se afla sufletele celor decedati?

In tinerete, pe cand eram un teolog cu totul necercat, un cunoscut de-al meu, necrezand nici in Dumnezeu, nici in imparatia cerurilor, nici in nemurirea sufletului, mi-a pus o intrebare: „Unde se afla imparatia lui Dumnezeu? Unde se afla sufletele celor care au murit?" Eu m-am tulburat de aceasta intrebare neasteptata si nu am stiut ce sa-i raspund. El s-a simtit atunci biruitor, iar eu am ramas cu simtamantul chinuitor al celui pus la zid.



De atunci, m-am tot ocupat de aceasta problema: unde e cu adevarat Imparatia lui Dumnezeu? In cerul material? Insa Sfantul Apostol Pavel zugraveste intru totul duhovniceste imparatia lui Dumnezeu, spunand ca aceasta nu e mancare si bautura, adica nimic material, simtit, care presupune desfatari fizice, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant (Rom. 14, 17). Ce semnifica insa toate acestea? N-as putea sa raspund. Unde se afla sufletele celor ce au murit dupa despartirea lor de trup? Oare in jurul nostru, oare altundeva pe planeta noastra, ori pe vreo alta planeta, ori inca si mai departe - intr-un alt sistem solar? Insa nici aceste fantasmagorice presupuneri nu m-au multumit, caci am descoperit adanci contradictii intru ele: toate stelele care stralucesc pe cer sunt materiale, iar sufletul e ceva imaterial.

Au trecut ani, am citit si am invatat o multime de lucruri. M-am adancit in tainele credintei Si, treptat, am inteles cat de incorect este pusa problema in privinta imparatiei cerurilor si a sufletului: unde se afla? - la nivelul simturilor, in plan spatial. Si sufletele, si imparatia cerurilor sunt in afara oricarei sfere a categoriilor noastre pamantesti spatio-temporale. Insusi Hristos a spus despre imparatia lui Dumnezeu ca nu se poate spune despre ea: Iat-o aici sau acolo (Lc. 17, 21). Ea e vesnica, nu de aici, nu este din lumea aceasta (In 18, 36). Si tocmai pentru acest fapt nu este firesc sa se intrebe unde se afla.

Lumea materiala asezata in timp si spatiu se deosebeste prin masurile sale: lungime, latime si inaltime. Prin aceste masuri nu se leaga de cealalta lume. Acolo exista, pamanteste vorbind, cu totul alte „dimensiuni" -duhovnicesti, de neatins de noi, cata vreme suntem in trup. Dar, ca fapturi create pentru vesnicie, noi nu suntem intru totul lipsiti de posibilitatea de a percepe cealalta lume si de a intra in contact cu ea. Ziditorul ne-a creat si duhovnicesti, ca, atata vreme cat ne miscam in lumea materiala, sa putem sa o simtim cu sufletele noastre si pe cea imateriala. Rugaciunea e, de pilda, un chip de partasie cu cealalta lume. Experienta de rugaciune a credinciosilor sinceri, afundati intr-o adevarata viata harica, e o marturie ca ea tine de „domeniul" imparatiei lui Dumnezeu. Experimentarea celor mai inalte simtaminte - al dreptatii, adica al libertatii fata de pacat, al pacii constiintei, adica al armoniei in legatura noastra cu Creatorul si cu toate fapturile, si al desfatarii harice a Raiului adica al fericirii care depa-seste orice alta fericire pamanteasca -reprezinta stari care tin de „gustarea" imparatiei lui Dumnezeu.

Sufletului, acestui cetatean ceresc, osebit prin nemurire si vesnicie, nu i se pot aplica masurile grosiere ale spatialitatii. Tot astfel, nici pentru simtamintele traite de suflet nu sunt potrivite aceste masuri. Fara sa se fo-loseasca de vreo categorie pamanteasca, omul, de la sine, stie si gusta ce este dreptatea, ce este bucuria si ce este pacea. Prin urmare, e limpede ca cele nevazute, fara a se supune conceptelor si categoriilor pamantesti, patrund oricum ar fi in cele vazute si traite de constiinta omului.

Dreptatea, bucuria si pacea, aceste inalte insusiri ale imparatiei lui Dumnezeu, sunt date in suflet, precum un germene, fiecaruia dintre noi. Cu totii avem, fie si in cel mai nedesavar-sit chip, o oarecare cunostinta despre ele, pentru ca fiecare dintre noi poarta chipul lui Dumnezeu in sine si fie-care este chemat sa devina cetatean al Cerului. Si cei care nu cred in imparatia lui Dumnezeu au o oarecare notiune despre aceasta - ca ea inseamna dreptate, pace si bucurie. Desi in cazul lor aceste notiuni poarta un caracter pamantesc, totusi, si in ceea ce-i priveste, ele raman lucruri duhovnicesti inalte, care nu pot sa fie socoti-te insusiri materiale. Ele sunt din o cu totul alta randuiala.
Omul este alcatuit din trup fizic si din suflet nematerial. Nici oamenii cei mai invatati nu inteleg cum este unit sufletul cu trupul in om. Iar sufletul, la randul sau, este legat cu o serie de legaturi nevazute.

Omul este de neinteles pentru sine insusi. Pascal a exprimat foarte bine aceasta cand a spus: „Nu stiu. cum sunt eu insumi.] Nu stiu cum e trupul meu, ce sunt simturile mele, ce este sufletul meu si insasi acea parte din fiinta mea care gandeste ceea ce spun, care rationeaza despre toate si asupra ei insasi, fara a se cunoaste mai mult decat restul. Tot ceea ce cunosc e ca trebuie sa mor in curand, dar ceea ce ignor mai mult este insasi aceasta moarte pe care n-o pot evita."

Omul poarta in trupul si in sufletul sau taine in fata carora ramane fara grai. El are capacitatea de a judeca, insa el insusi nu stie cum se nasc gandurile sale. E capabil de felurite simtaminte, insa ramane neputincios inaintea tainei ivirii acestora. El e capabil sa manifeste felurite voi, insa nu poate sa raspunda in ce unghere tainice ale sufle-tului sau se iau hotararile voii sale. El are darul imaginatiei, insa ramane de neexplicat pentru el cum se produce aceasta si cum prin ajutorul ei e in stare sa extraga inaintea sa felurite amintiri, sa zboare cu duhul intr-o clipa pe distante uriase, sa mearga cu viteza fulgerului in tari straine, pe care cu ani inainte le-a vizitat si sa se intoarca inapoi cu aceeasi iutime. Taina ratiunii in om, minunea imaginatiei lui inaripate biruind obstacolele timpului si spatiului si posibilitatea data duhului sau de a zbura neimpiedicat deasupra lor, cat si multe alte minuni ale lumii lui trupesti si sufletesti - fie ca toate acestea sa-l smereasca pe om si sa-l conduca la binecuvantata cutremurare inaintea tainei propriei sale existente!

Acestea si alte observatii asemanatoare il conduc pe orice om inzestrat cu ratiune la concluzia ca, pe langa lumea materiala si lucrurile materiale, exista neindoielnic si o multime de lucruri imateriale si chiar o intreaga lume imateriala, despre care e nepotrivita intrebarea: unde se afla aceasta?, in limitele spatialitatii la nivelul perceptibilului, rod al fiintei noastre pamantesti.

Lumea fizica se afla in spatiu si timp. Lumea fapturilor duhovnicesti este legata cu aceste categorii, fara a fi insa supusa masurilor ei pamantesti, accesibile noua. Imparatia cerurilor, ca si ingerii, aceste fiinte spiritual-rationale fara de trup, dar reale, exista; ca si sufletele omenesti trecute in lumea cealalta. Ele apartin lumii duhovnicesti, nevazute, zidite de Dumnezeu, despre care citim inca din primele randuri ale Bibliei: La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul (Fac. 1, 1), adica lumea nevazuta si cea vazuta. In acest sens si in Simbolul de credinta se spune: „Cred intr-unui Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute."

Acum noi traim pe pamantul vazut. Insa viata viitoare, fagaduita noua atat de limpede de Domnul lisus Hristos (v. In 17, 2) si neincetat pomenita in Cuvantul lui Dumnezeu, nu va fi pe acest pamant, care este trecator (v. II Ptr. 3, 10), ci intr-un cer nou si pe un pamant nou, in care va locui dreptatea (v. II Ptr. 3, 13) si care vor dainui vesnic. Pana la cea de-a Doua Venire a lui Hristos sufletele celor decedati se vor afla in asa-numita lume de dincolo. Acum, perdeaua trupului ascunde de noi aceasta lume, insa ea exista. Cand corpul grosier slabeste in aceasta viata, iar aceasta se petrece la moarte, vom iesi cu sufletul nostru in lumea nevazuta si o vom vedea pe aceasta cu ochii duhovnicesti. Tainica lume de dincolo nu este accesibila simturilor trupesti. Suntem neputinciosi in a o descrie, caci despre ea nu exista nici o reprezentare, nici cuvinte potrivite pe acest pamant. Si, desigur, noi trebuie sa stim cu certitudine macar putin despre ea, caci toti, dupa aceasta viata, avem de calatorit; dupa o mai lunga ori mai scurta plutire in oceanul vietii ne vom opri la limanul vesniciei.

Marele Apostol Pavel, invrednicit sa fie rapit cu duhul inca din aceasta viata pe lumea cealalta, a auzit acolo cuvinte pe care nu se cuvine omului sa le graiasca (II Cor. 12, 4). Oricare ar fi fost continutul acestor cuvinte, el nu ni le-a dezvaluit, caci lucrurile din lumea nevazuta sunt de neexplicat in aceasta lume. Intr-o alta intamplare, acelasi Apostol ne atrage atentia ca exista o diferenta intre limbile omenesti si limbile ingeresti (v. I Cor. 13, 1). Care sunt aceste limbi ingeresti? Prin ele ar fi fost cu putinta sa fie descrise tainele lumii nevazute, insa noi nu le stapanim. Inexprimabilul pentru limba pamanteasca devine accesibil intr-o anumita masura pentru mintea duhovniceasca, pe calea credintei si a experientei duhovnicesti, pe care oricine poate sa o aiba, caci suntem alcatuiti nu doar din trup, ci si din suflet. Pe de alta parte, daca pentru nimeni si in nici un chip lumea tainica de dincolo nu ar fi accesibila, atunci nimeni nu ar fi fost in stare sa creada intru ea.

Ce ne spune credinta?

Unul este Facatorul lumii ceresti si pamantesti, al tuturor celor vazute si nevazute. Prin El si in El cele vazute si cele nevazute stau in legatura.

Unul este Cuvantul lui Dumnezeu, nascut mai inainte de toti vecii, prin care toate s-au facut (v. In 1, 3). Acest Cuvant, Fiul lui Dumnezeu, Cea de-a Doua Persoana a Sfintei Treimi, S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar (adica El ne-a adus mantuitorul Har si ne descopera Adevarul - n.n.) (In 1, 14). Cu aratarea Lui ca Dumnezeu in trup pe pamant (v. I Tim. 3,16), lisus Hristos uneste cerul si pamantul, asaza un pod intre faptura vazuta si cea nevazuta. Si unind intr-un chip neinteles dumnezeiasca Sa fire cu firea noastra si aratandu-Si plinatatea Lui in vremea vietii Sale pamantesti, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor (Filip. 2, 7), aceasta a facut cu putinta pentru firea omeneasca, slobozita de pacat, sa se faca partasa firii dumnezeiesti (v. II Ptr. 1, 4).

Unul este Duhul Sfant, Care lumineaza ca Duh al Adevarului (v. In 15, 26) cerul si pamantul si Care daruies-te viata si celor morti, si celor vii, fiind de Viata Facator. Unul este Trupul lui Hristos - Biserica -, care uneste lumea de Sus cu cea de jos, adica ingerii si duhurile dreptilor celor desavarsiti (Evr. 12, 23) cu lumea oamenilor, care traiesc inca aici, pe pamant. Biserica ii uneste si pe vii, si pe morti, deoarece in ea, de la Vesnicul si Viul Dumnezeu, ca de la un etern Izvor, se revarsa rauri de viata vesnica asupra tuturor credinciosilor in Hristos - atat a celor care ratacesc inca pe pamant, cat si a celor plecati in imparatia nemuririi. In acest mod sa fie iarasi unite in Hristos cele din ceruri si cele de pe pamant - toate intru El (Efes. 1, 10). Astfel, cei care cred in Dumnezeu si pazesc poruncile Lui sa fie asemenea chipului Fiului Sau, ca El sa fie intai nascut intre multi frati (Rom. 8, 29).

In acest neinteles chip, Hristos apropie viata pamanteasca de cea cereasca si face fiinta nevazuta in asa masura accesibila oamenilor pamantesti, incat Sfantul Apostol Pavel sa poata sa spuna ca prin Hristos ne imbogatim in tot cuvantul si in toata cunostinta (I Cor. 1, 5). Calea catre intelegerea lumii nevazute este credinta. Prin credinta intelegem (Evr. 11, 3). Umblam prin credinta, nu prin vedere (II Cor. 5, 7).

Prin urmare, Domnul lisus Hristos a venit pe pamant ca sa ne daruiasca imparatia cerurilor. Aceasta nu este aici ori acolo, ci inauntrul nostru, daca vom trai dupa dumnezeiasca dreptate, ori e departe de noi, daca ne afundam in pacate. Implinind voia lui Dumnezeu, tu vei fi in imparatia cerurilor inca din aceasta viata! Caci imparatia lui Dumnezeu este dreptate! Cauta desfatarile nu in veseliile cele pline de pacat, ci in virtutile pe care Hristos le cere, si vei gusta inca de aici din vesnica bucurie a imparatiei cerurilor. Pentru ca aceasta nu e doar dreptate, ci si bucurie! impaca sufletul tau zbuciumat de patimi si pacate, luptandu-te cu demonii, si vei avea pace cu Dumnezeu, preadulce pace in constiinta si pace cu aproapele, adica acea neobisnuita pace care covarseste orice minte (Filip. 4, 7). Caci imparatia cerurilor nu e doar dreptate si bucurie, ci si pace in Duhul Sfant (v. Rom. 14, 7). Daca vei cauta sa mergi neabatut pe aceasta cale, vei gusta cat de bun este Domnul si nu vei mai intreba: „Unde este imparatia cerurilor?" Caci o vei avea in sine, dupa cuvintele lui Hristos: imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru (Lc. 17, 21).

Arhimandrit Serafim Alexiev

Extras din lucrarea "Judecata de apoi. Viata de dupa moarte", Ed. Sophia

Cumpara cartea "Judecata de apoi. Viata de dupa moarte"


 

.

30 Aprilie 2015

Vizualizari: 3749

Voteaza:

Unde este Imparatia lui Dumnezeu? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE