Cuvioasa Eufrosina

Cuvioasa Eufrosina Mareste imaginea.


Copila Eufrosina la doisprezce ani ramane orfana de mama, apoi imbracandu-se barbateste merge la o manastire de calugari

 

A fost un om in cetatea Alexandriei, anume Pafnutie, bogat, marit, cinstit si temator de Dumnezeu, pazind poruncile Domnului si vietuind cu dumnezeiasca placere. Acesta avea o femeie asemenea lui, buna, drept-credincioasa si placuta lui Dumnezeu, dar era stearpa. De acest lucru erau amandoi mahniti, pentru ca nu aveau cui sa-si lase averile, ca dupa moartea lor sa le poata randui bine.

Mahnindu-se pentru nerodirea lor, totdeauna se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod insotirii lor si faceau nu numai multe milostenii la saraci, la biserici si la manastiri; dar inca petreceau in post si in rugaciuni, mergand pe la bisericile lui Dumnezeu si cerand sa-si castige dorirea de la Ziditorul a toate.

Odata, sculandu-se, Pafnutie a mers la o manastire in care auzise ca egumenul este sfant si a dat la acea manastire o milostenie mare.

Si vorbind cu egumenul, s-a folosit de la dansul si, cunoscandu-l ca este bineplacut lui Dumnezeu, i-a spus lui mahnirea sa pentru nerodire. Apoi inchinandu-se, i-a cerut sa se roage pentru dansul lui Dumnezeu impreuna cu fratii sai, ca doar ar putea sa se numeasca tata de fiu.

Iar Dumnezeul cel preabun, Care asculta rugaciunile celor ce se roaga Lui cu osardie si il cheama pe El cu tot adevarul, a auzit rugaciunile egumenului si a binecuvantat pe Pafnutie cu rodul insotirii lui, pentru ca a dezlegat nerodirea femeii sale si le-a dat lor o fiica foarte frumoasa. De aceasta odrasla bucurandu-se, mare multumita au dat lui Dumnezeu si, botezand-o pe ea, i-au pus numele Eufrosina. Apoi la manastirea aceea adeseori mergand Pafnutie, dadea milostenie la toti calugarii si spre egumenul acela mare dragoste a castigat pentru vorbele sale cele folositoare si pentru rugaciunile lui, prin care si-a castigat dorirea de la Dumnezeu.

Trecand doisprezece ani de la nasterea Eufrosinei, maica ei s-a mutat din viata aceasta, iar Pafnutie a ramas sa invete pe fiica sa Sf. Scriptura, si, degrab copilita deprinzandu-se, se indeletnicea la citirea sfintelor carti, ducandu-se vestea despre buna ei intelegere si despre frumusetea ei in toata cetatea Alexandriei. Drept aceea, multi din cei de bun neam si din cetatenii bogati se intreceau care mai de care sa o ia pe ea in casatorie si, unul pe altul intrecandu-se, graiau tatalui ei de aceasta. Iar Pafnutie le raspundea: "Precum va voi Domnul, asa sa fie!" Deci cineva, care intrecea pe toti cu bunul neam, cu dregatoria, cu bogatia si cu marirea, a rugat pe Pafnutie ca sa dea fiului sau pe fiica sa in casnicie si s-a invoit Pafnutie. Apoi, intarind cuvantul, a hotarat vremea in care sa se faca nunta fiilor lor.

Inainte insa de vremea hotarata a luat Pafnutie pe fiica sa si s-a dus cu dansa la manastire, ducand daruri egumenului aceluia care ii era lui iubit parinte, si i-a zis: "Rodul rugaciunilor tale, pe fiica mea, am adus-o la tine, parinte sfinte, sa te rogi pentru dansa, ca a venit timpul sa o dau pe ea dupa barbat". Iar egumenul a binecuvantat-o pe ea si, sezand, vorbea cu Pafnutie pentru folosul sufletului; iar pe fecioara o invata pilde morale si mult a grait catre dansa pentru curatie si smerenie, pentru frica si dragostea de Dumnezeu si pentru milostenie. Iar ea pe toate acestea le scria in inima sa, ca o smerita si bine priceputa, caci acum avea optsprezece ani de la nastere. Deci le-a dat binecuvantare egumenul sa se odihneasca in casa de oaspeti cea manastireasca. Si a petrecut acolo Pafnutie trei zile cu fiica sa, ascultand in toate zilele citirea si cantarea bisericeasca. Si privind fiica sa nevointele monahicesti, se minuna de viata calugarilor, zicand in sine: "Fericiti sunt oamenii acestia ca si aici ca ingerii vietuiesc si dupa aceasta viata se vor salaslui cu ingerii in cer!"

Astfel a inceput inima ei a se umple de dumnezeiasca ravna, spre urmarea vietii lor celei sfinte. Iar dupa acele trei zile a zis Pafnutie catre egumen: "Porunceste roabei tale sa se inchine tie, pentru ca vrem sa mergem acasa". Iar Eufrosina, cazand la picioarele egumenului, a zis: "Rogu-ma tie, parinte, sa te rogi pentru mine, ca sa mantuiasca Dumnezeu sufletul meu!" Iar egumenul a binecuvantat-o pe ea cu

dreapta sa, zicand: "Dumnezeule, Cel ce stii pe om mai inainte de nasterea lui, Tu insuti sa Te ingrijesti de aceasta roaba a Ta, ca sa se invredniceasca partii si petrecerii impreuna cu toti cei ce bine Ti-au placut Tie". Si inchinandu-se egumenului si fratilor, plecara din manastire. Trebuie stiut ca tatal ei, ori de cate ori afla pe cale sau in cetate vreun calugar, il aducea pe el in casa sa si il ospata, rugandu-l sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul si pentru fiica lui.

Dupa aceasta, in manastirea aceea era apropiat ziua pomenirii celui ce a intemeiat-o si a trimis egumenul pe unul din frati ca sa pofteasca pe facatorul sau de bine, Pafnutie, sa vina la dansii in ziua aceea, ca impreuna sa faca pomenirea. Deci, mergand fratele la casa lui Pafnutie, a intrebat pentru dansul unde este, iar slugile i-au spus unde s-a dus. Iar Eufrosina, instiintandu-se de venirea calugarului in casa lor, l-a chemat pe el la sine si a inceput a-l intreba: "Spune-mi mie, parinte, pentru dragostea Domnului, cati frati aveti in manastire?" Iar el a raspuns: "Trei sute cincizeci si doi". Si l-a intrebat pe el iar: "Dar de ar mai veni inca cineva

la voi si ar vrea sa vietuiasca cu voi, oare l-ar primi pe el egumenul?" Raspuns-a fratele: "Inca si cu bucurie il primeste dupa cuvantul Domnului: "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara". A zis Eufrosina: "Oare toti impreuna cantati si postiti?" A raspuns fratele: "La cantare impreuna cantam, iar pentru post, cine precum vrea si pe cat poate, atata face".

Intreband fecioara pe monah despre randuiala calugareasca, a zis catre dansul: "As fi vrut si eu sa duc astfel de viata, dar ma tem a supara pe tatal meu, care, pentru bogatia desarta a acestei lumi, vrea sa ma dea dupa barbat". I-a zis calugarul: "Sa nu vrei, fecioara, sa te insotesti cu barbat vremelnic si stricacios, ci sa te logodesti pe tine cu Hristos, Care, in locul desertaciunilor trecatoare ale acestei lumi, de le vei parasi pentru Dansul, iti va da cereasca imparatie si petrecerea cea impreuna cu ingerii. Deci in taina sa iesi si sa mergi la o manastire si, schimbandu-ti chipul mirenesc, sa te imbraci in haine calugaresti ca sa nu fii cunoscuta".

Auzind acestea, fecioara s-a bucurat si a zis calugarului: "Cine ma va tunde pe mine?" Iar el i-a zis: "Iata, tatal tau va merge cu mine la manastirea noastra si va petrece acolo trei sau patru zile, iar tu sa chemi pe cineva din parintii calugari si precum vei vrea, iti va ajuta cu bucurie".

Acestea graindu-le, a venit Pafnutie si, vazand pe calugar, -a intrebat, zicand: "Pentru ce te-ai ostenit pana la noi, parinte?" Iar el i-a raspuns: "A sosit pomenirea parintelui nostru care ne-a facut manastirea si te pofteste egumenul sa vii la noi sa facem praznicul impreuna, apoi te vei intoarce". Deci s-a bucurat Pafnutie si, luand multe din casa sa spre trebuinta bisericii si pentru ospatarea fratilor, a mers cu calugarul la manastirea aceea. Acolo zabovind el, a trimis Eufrosina pe o sluga credincioasa, zicandu-i: "Sa mergi in locasul lui Teodosie si, intrand in biserica, pe oricare calugar vei afla, sa-l chemi aici!"

Deci, ducandu-se dupa porunca ei, iata, cu randuiala lui Dumnezeu, iesea un calugar din manastirea sa, ducandu-si lucrul mainilor sale spre vanzare. Vazaridu-l, sluga l-a rugat sa mearga cu dansul in casa stapanului sau. Si a mers in casa lui Pafnutie. Vazand Eufrosina pe cinstitul calugar, s-a sculat Si i s-a inchinat lui, zicand: "Roaga-te pentru mine, parinte". Si s-a rugat calugarul dupa obiceiul sau, iar dupa rugaciune a binecuvantat-o pe ea si a sezut. Apoi a inceput Eufrosina a grai: "Stapanul meu, eu am tata crestin si rob al lui Dumnezeu foarte bogat, iar mama mea a trecut din aceasta viata. Deci tatal meu vrea, din pricina averilor sale, sa ma dea acestei lumi desarte, iar eu nu as fi vrut sa ma intinez cu spurcaciuni lumesti, dar ma tem sa supar pe tatal meu. Nu stiu ce sa fac. Pentru aceasta toata noaptea am petrecut fara somn, rugandu-ma lui Dumnezeu ca sa arate mila sufletului meu. Apoi, facandu-se ziua, am vrut sa trimit la biserica si sa chem pe un parinte ca sa aud de la dansul un cuvant de folos si sa ma povatuiasca ce ar trebui sa fac. Deci ma rog tie, parinte, invata-ma calea lui Dumnezeu, ca stiu ca El te-a trimis aici".

Batranul, deschizandu-si gura, a zis: "Domnul graieste in Evanghelie: "De nu va uri cineva pe tatal sau, pe mama, pe femeie, pe fii, pe frati si pe surori, ba inca si sufletul sau, nu va putea sa-Mi fie Mie ucenic. Mai mult nici eu nu stiu ce sa-ti spun. Insa, de vei putea suferi aprinderea firii, lasa-le pe toate si fugi de lumea aceasta, ca si Israel de robia lui Faraon. Averile tatalui tau au multi mostenitori: "Bisericile si manastirile, spitalele, casele de oaspeti, sarmanii si vaduvele, strainii, temnitele si robitii; si unde va vrea tatal tau, acolo sa imparta mostenirea ta; iar tu ingrijeste-te de sufletul tau". Si i-a raspuns fecioara: "Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin rugaciunile tale, parinte, cred ca ma voi putea osteni pentru sufletul meu, Dumnezeu ajutandu-mi mie". Staretul i-a raspuns:

"O dorire si hotarare ca aceasta sa nu se amane, ca intarzierea nu aduce cainta; deci acum este vremea de pocainta!" Iar Eufrosina a zis lui: "Pentru aceea te-am si ostenit, parinte, ca dorinta inimii mele sa o implinesti si, facand rugaciune, sa ma binecuvintezi si sa-mi tunzi parul capului". Deci, sculandu-se, staretul a facut rugaciune si dupa dumnezeiasca randuiala a tuns-o pe ea, imbracand-o in chipul cel ingeresc, punand schima pe dansa si, rugandu-se pentru ea, a zis: "Dumnezeu, Cel ce mantuieste pe toti sfintii Sai, acela sa te pazeasca pe tine de tot raul!"

Acestea zicand, staretul s-a dus in calea sa, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu, iar Eufrosina, gandind in sine, zicea: "De ma voi duce intr-o manastire de fecioare, tatal meu ma va cauta, ma va afla si ma va scoate pe mine cu sila de acolo, pentru mirele meu. Deci ma voi duce intr-o manastire barbateasca unde sa nu ma stie nimeni". Acestea gandindu-le, seara tarziu s-a imbracat in haine barbatesti si, tainuindu-se de toti, a iesit din casa sa, luand cincizeci de bani de aur cu sine, si s-a ascuns in acea noapte intr-un oarecare loc. Iar a doua zi a venit tatal ei in cetate si, vrand Dumnezeu, indata a mers la biserica; iar Eufrosina s-a dus la acea manastire in care tatal ei era cunoscut. Sosind la poarta, a batut si a zis, portarului: "Mergi de spune egumenului ca un famen a venit de la palatele imparatesti si sta inaintea portii, poftind ca sa vorbeasca cu sfintia sa!"

Deci, iesind egumenul, s-a aruncat Eufrosina inaintea lui la pamant inchinandu-se fetei sale celei cu sfanta podoaba. Iar el, ridicand-o pe ea, a facut rugaciune dupa obicei si au sezut. Apoi a inceput egumenul a o intreba pe ea: "Pentru ce ai venit la noi, fiule?" Iar Eufrosina a raspuns: "Eu, parinte, am fost in slujba palatelor imparatesti, fiind famen, si am vrut sa primesc viata calugareasca, insa n-am aflat pentru mine, in randuiala aceasta, viata de folos in cetate; ci, auzind de petrecerea voastra cea buna, am venit aici, dorind sa vietuiesc cu voi". Egumenul i-a zis: "Bine ai venit, fiule! Iata manastirea inaintea ta este si, daca vrei, petrece cu noi". Apoi i-a zis: "Cum iti este numele?" Eufrosina a raspuns: "Numele meu este Smaragd". Atunci egumenul i-a zis: "Fiule Smaragd, esti tanar si nu vei putea sa petreci singur in chilie. Ti se cuvine sa ai langa tine un mai-mare ca invatator, care sa te invete in viata calugareasca randuiala si obiceiurile". Fecioara a raspuns: "Precum vrei, stapane, asa sa randuiesti pentru mine". Apoi, scotand cei cincizeci de bani de aur, i-a dat egumenului, zicandu-i: "Primeste acesti bani, parinte, iar de voi incepe a vietui aici, atunci si cealalta avere a mea, care a ramas in cetate, se va aduce aici".

Deci, chemand egumenul pe unul din frati, anume Agapet, om sfant si desavarsit in fapte bune, i-a dat in seama lui pe Smaragd, zicandu-i: "Acest tanar de acum sa-ti fie tie fiu si ucenic; asa sa-l iubesti pe el, ca sa-si intreaca invatatorul". Apoi, plecandu-si genunchii si rugandu-se, a insemnat egumenul pe Smaragd. Si raspunzand toti amin, l-a luat pe el Agapet in chilia sa si-l invata ingereasca viata. Deci avea Smaragd fata foarte frumoasa si, cand intra la rugaciune in biserica, pe multi ii supara diavolul prin ganduri nefolositoare, rapindu-i spre frumusetea lui Smaragd. Si se scarbeau asupra egumenului, zicandu-i: "Pentru ce ai adus o fata atat de frumoasa in manastire, care aduce atata sminteala celor mai neputinciosi frati?"

Auzind aceasta, egumenul a chemat pe Smaragd si i-a zis: "Frumoasa este fata ta, fiule, a carei vedere nu este de folos celor slabi, care nu au biruit desavarsit inca razboiul vrajmasului. Deci eu vreau ca sa te linistesti singur in chilia ta si acolo sa te rogi, fara a mai veni in sobor. Acolo si hrana iti va da mai-marele tau, si sa nu iesi nicaieri de acolo". Iar ea a raspuns: "Precum vei porunci, parinte, asa voi face". Si a poruncit egumenul lui Agapet sa gateasca o chilie osebita in care sa petreaca Smaragd. Si a facut Agapet toate cele poruncite lui de egumen si a pus pe Smaragd in chilia cea osebita. Acolo se nevoia in rugaciune cu post si priveghere, ziua si noaptea slujind lui Dumnezeu in curatia inimii, incat se minuna mai marele ei, fericitul Agapet. Pentru aceasta spunea spre folos la toti fratii ostenelile si nevointele lui si, toti folosindu-se, proslaveau pe Dumnezeu Care arata atata putere in tineretile cele copilaresti. Iar Pafnutie, tatal ei, cand s-a intors acasa, grabindu-se a intra in camara in care fiica lui vietuia si neafland-o pe ea, s-a umplut de necaz si de mahnire si a inceput a intreba cu manie pe slugi si pe slujnice ce a facut Eufrosina si unde s-a dus. Slugile raspunsera: "Aseara am vazut-o, iar acum nu se arata si gandeam ca tatal logodnicului ei, venind, a luat-o pe ea la sine". Si a trimis Pafnutie pe slugi la casa lui si nu o aflara. Si, auzind de aceasta, logodnicul si tatal lui s-au mahnit foarte si, venind la Pafnutie, il aflara pe el foarte intristat, zacand la pamant si plangand, si i-au zis lui: "Oare nu cumva cineva a amagit-o si a fugit cu dansa?"

Si indata trimisera slujitori calari prin toata Alexandria spre cautarea ei, si o cautau pe cai si prin casele tuturor cunoscutilor lor, pe mal si in corabii. Apoi strabatura si multime de manastiri de fecioare si campii si pustietati, munti si pesteri, cu dinadinsul cautand pe fiica mahnitului tata si, neafland-o pe ea, s-au intors tanguindu-se si plangand dupa dansa ca dupa o moarta. Astfel, mirele se tanguia dupa logodnica sa, socrul se mahnea dupa nora sa, iar tatal dupa fiica sa, precum oarecand Iacob dupa Iosif cu amar plangea, jeluindu-se asa: "Vai mie, fiica mea cea dulce! Vai mie, lumina ochilor mei! Vai mie, mangaierea sufletului meu! Cine mi-a furat comoara mea? Cine mi-a rapit averea mea? Cine mi-a risipit bogatia mea? Cine mi-a uscat floarea mea? Cine mi-a stins faclia mea? Cine mi-a luat nadejdea mea? Cine a silit frumusetea fiicei mele? Ce fel de lup a rapit mieluseaua mea? Care loc a ascuns asa de repede fata ei cea luminata? Aceea era ridicarea neamului meu, aceea era toiagul batranetilor mele, aceea imi era mangaierea in intristari! Pamantule, pamantule, sa nu-mi acoperi trupul meu, pana ce nu voi sti ce s-a intamplat Eufrosinei, fiica mea!"

Unele ca acestea graindu-le Pafnutie cu plangere, toti cei ce se adunasera acolo, prieteni si vecini, si-au ridicat glasurile si plangeau impreuna cu Pafnutie, tanguindu-se de neasteptata pierzare a fiicei lui. Apoi, neafland Pafnutie racorire in intristarea sa, s-a dus la cea mai inainte pomenita manastire in care si fiica lui inchisa se nevoia si, cazand la picioarele egumenului, a zis: "Sa nu incetezi, parinte, rugandu-te lui Dumnezeu ca sa se afle osteneala rugaciunilor tale, ca nu stiu ce s-a facut cu fiica mea. Oare a rapit-o pe ea cineva? Sau dintr-o alta intamplare oarecare a pierit?" Auzind aceasta cinstitul staret, s-a tulburat foarte si, adunand la sine pe toti fratii, le-a zis: "Sa aratati dragoste, fratilor, sa va rugati Domnului ca sa binevoiasca a ne descoperi noua pe fiica prietenului si binefacatorului nostru Pafnutie".

Deci au postit si s-au rugat toti in toata saptamana, dar nu li s-a facut despre aceasta nici o descoperire, precum mai inainte intru alte cereri li se facea. Ca rugaciunea Eufrosinei se inalta la Dumnezeu ziua si noaptea, ca sa nu o faca Dumnezeu aratata in aceasta viata. Si biruia cu rugaciunea ei rugaciunile tuturor fratilor. Dupa ce n-a castigat descoperirea, a inceput egumenul a mangaia pe Pafnutie, zicandu-i: "Sa nu slabesti, fiule, pentru certarea Domnului, ca pe care il iubeste Domnul, il cearta. Insa sa stii aceasta: "ca fara de voia Domnului nici o pasare nu cade pe pamant, cu cat mai ales fiica ta. Fara de porunca Lui, nimic nu se face. Pentru ca stiu ca fiica ta si-a ales partea cea buna si de aceea nu s-a descoperit noua ceva pentru dansa de la Dumnezeu. Ca de ar fi cazut in lucruri rele, care sa nu fie, nicidecum n-ar fi trecut cu vederea Dumnezeu atata osteneala a fratilor mei, ci desavarsit ne-ar fi aratat pentru ea. Dar am nadejde spre Domnul, ca, inca traind in aceasta viata, Dumnezeu o va arata tie". Auzind acestea, Pafnutie s-a mangaiat putin de mahnire si, multumind lui Dumnezeu, s-a dus la casa sa. Si se ruga in toate zilele cu dinadinsul si, facand lucruri bune, dadea milostenie multa la cei ce aveau trebuinta. Iar dupa ce treceau cateva zile se ducea din nou la manastire, facand rugaciune impreuna cu fratii. Iar odata, inchinandu-se egumenului, a zis: "Roaga-te pentru mine, parinte, ca sa-mi inceteze din mahnirea cea pentru fiica mea, ca nu sa mangaiat sufletul meu nici macar cat de putin, ci mai mult creste rana inimii mele si din zi in zi se innoieste durerea mea".

Vazand egumenul mahnirea lui cea mare, il mangaia pe el in tot chipul. Apoi, vorbind cu dansul, si-a adus aminte de Smaragd, zicandu-i: "Este la noi un frate duhovnicesc, care a venit de la palatele imparatului Teodosie si toti ne folosim de viata lui. Oare n-ai vrea sa vorbesti cu dansul, ca macar putina racorire sa primesti din vorbele lui, ca este plin de duhul lui Dumnezeu?" Iar el a zis: "Voiesc!" Si chemand egumenul pe Agapet, i-a zis: "Sa duci pe Pafnutie la Smaragd, ca sa vorbeasca cu dansul". Insa nu stia egumenul ca Smaragd este fiica lui Pafnutie.

Si a mers Agapet si Pafnutie in chilia lui Smaragd. Iar cand a vazut Eufrosina pe tatal sau, cunoscandu-l pe el, s-a umplut cu totul de lacrimi. Iar Pafnutie socotea ca de umilinta cea din rugaciune plange; ca nu a cunoscut-o pe ea, fiindca se uscase floarea fetei ei din infranarea cea mare si de rugaciunile cele de toata noaptea, si si-a acoperit Eufrosina cu camilafca fata, ca sa nu o cunoasca. Apoi, facand rugaciune, a sezut. Si a inceput Smaragd a intinde cuvantul catre Pafnutie, graindu-i lui pentru imparatia cerului si pentru slava cea vesnica, la care omul poate sa mearga prin smerenie, prin curatie, prin sfintenie, prin milostenie si prin dragoste. I-a grait si pentru lepadarea de lume, ca nu se cuvine a iubi mai mult pe fii decat pe Dumnezeul cei ce este ziditorul tuturor. Si ii arata apostoleasca invatatura, cum ca scarba cere rabdare, iar rabdarea iscusinta.

Si vazand pe tatal sau in mahnire mare, ii era mila de el si-l mangaia, zicandu-i: "Sa ma crezi, ca nu te va trece Dumnezeu cu vederea, ca, de ar fi fost fiica ta in calea pierzarii, ti-ar fi aratat El, pentru rugaciunile sfintilor parinti care s-au rugat pentru aceasta cu tot dinadinsul. Cred lui Dumnezeu ca fiica ta a ascultat pe Sfetnicul cel bun, Care in Evanghelie zice: "De iubeste cineva pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; si de nu se va lepada cineva de toate averile sale, nu va putea sa-mi fie mie ucenic. Dumnezeu este puternic si chiar in aceasta viata ti-o va arata tie. Deci sa incetezi a te mahni. Pentru ce pe tine insuti te ucizi cu mahnirea? Sa multumesti lui Dumnezeu de toate si sa nu-ti pierzi nadejdea ta, ca si eu, cand invatatorul meu Agapet mi-a spus mie de venirea ta in manastire si de mahnirea ta, m-am rugat cu dinadinsul dupa puterea mea, ca sa-Ti dea tie Domnul rabdare si tarie de suflet si sa randuiasca pentru tine si pentru fiica ta pe toate cele spre folos si sa te mangaie pe tine. Si am nadejde ca Dumnezeul a toata mangaierea nu te va lasa ca pana in sfarsit sa fii in mahnire. Ci, desi nu acum, curand insa va descoperi tie pe fiica ta, pentru care asa de mult te intristezi".

Apoi, temandu-se Eufrosina ca nu prin multa vorba sa fie cunoscuta, a zis lui Pafnutie: "Sa mergi de acum cu pace, stapanul meu". Iar Pafnutie cand asculta cuvintele acestea se umplea de lacrimi si de bucurie. Pentru ca ardea inima lui de fireasca dragoste cea catre Smaragd si, mult folosindu-se din vorbele ei, s-a dus la egumen si i-a zis lui: "Unul Dumnezeu stie, parinte, cat folos am luat de la fratele acela si cat de mult, cu darul lui Dumnezeu, ni-am umplut de bucurie din cuvintele lui, incat parca as fi aflat pe iubita mea fiica!" Si cerand Pafnutie de la toti binecuvantare, sa intors la casa sa.

Deci a petrecut Smaragd in manastirea aceea treizeci si opt de ani, vietuind asemenea cu ingerii. Apoi a cazut intr-o boala grea, din care s-a si mutat din acestea de aici. Iar mai inainte de sfarsitul lui, a venit Pafnutie in manastire la inchinarea si cercetarea fratilor. Apoi, dupa vorba cea obisnuita cu egumenul, a zis: "Parinte, de este cu putinta, da-mi binecuvantare ca sa merg sa vad pe fratele Smaragd, ca foarte mult il iubeste sufletul meu pe el".

Chemand egumenul pe Agapet, i-a poruncit lui ca sa duca pe Pafnutie la Smaragd. Intrand Pafnutie in chilia lui Smaragd si vazandu-l pe el pe pat zacand, fiind foarte bolnav, a cazut langa patul lui, plangand si zicand: "Vai mie! Unde-s cuvintele tale cele dulci? Unde-s fagaduintele tale, prin care mai mangaiat ca voi vedea pe fiica mea cea pierduta? Iata, nu numai pe ea nu o vad, ci si pe tine - in care aveam ceva mangaiere - aproape ca nu te mai vad. Vai mie! Cine de acum inainte va mai mangaia batranetile mele? La cine voi merge si cine imi va fi racorire in mahnirea mea? De doua lipsuri acum plang: "Ca de treizeci si opt de ani nu am vazut pe fiica mea, nici nu am aflat despre dansa vreo instiintare, si ca scumpul meu Smaragd si el ma lasa pe mine, de care asa de mult ma bucuram, ca si cum as fi aflat pe fiica mea cea pierduta. Ce sa mai astept de acum inainte? Unde sa aflu mangaiere ca, iata, ma pogor cu mahnire in mormantul meu?"

Vazand Smaragd pe Pafnutie cu nemangaiere tanguindu-se, i-a zis lui: "De ce te tulburi si pe tine insuti te ucizi cu mahnirea? Oare nu este puternica mana Domnului sau este ceva eu neputinta la Dumnezeu? Pune de acum capat mahnirii. Adu-ti aminte ca lui Iacob i-a aratat Domnul pe Iosif viu, dupa care se tanguia ca dupa un mort. Acelasi Dumnezeu si pe tine te va mangaia. Insa ma rog tie sa petreci aici trei zile si sa nu te departezi de langa mine". Si petrecea Pafnutie in manastire, gandind intru sine si zicand: "Nu cumva va arata Domnul lui Smaragd ceva pentru fiica mea? "

Sosind a treia zi, dupa ce a stiut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatal sau, Pafnutie, si i-a zis lui: "De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a randuit pentru mine precum a voit si mi-a savarsit dorirea mea, si iata am ajuns la sfarsit, nevointa calugariei trecand-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a pazit de cursele vrajmasului, nu voiesc ca si tu sa te mahnesti pentru fiica ta. Eu sunt Eufrosina, fiica ta, si tu esti tatal meu. Eu sunt cea pe care tu o cauti. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lasat pe tine, tatal meu, si toata mostenirea mea si pe logodnicul cel vremelnic si am venit aici, tainuindu-mi firea. Ci ma rog tie, sa nu lasi ca altcineva sa-mi ingrijeasca trupul meu dupa iesirea sufletului, fara numai tu singur sa faci aceasta. Inca ma rog sa implinesti fagaduinta mea pe care am facut-o parintelui lacasului acestuia, cand ma rugam ca sa fiu primita aici, zicand ca am averi multe si pe acelea le voi aduce in locasul acesta. Deci sa faci aceasta, tatal meu, si sa dai averea mea ce a ramas lacasului acestuia care bine se pastoreste si se randuieste, si te roaga pentru mine".

Acestea zicand, si-a dat duhul sau in mainile Domnului. Iar Pafnutie, auzind acestea si vazand ca a murit Eufrosina, de spaima si de mare jale cu totul a slabit si a cazut la pamant ca un mort. Si alergand Agapet, a vazut pe Smaragd mort si pe Pafnutie zacand abia viu. Si, turnandu-i apa pe fata, l-a ridicat de la pamant, zicandu-i: "Ce-ti este, domnule Pafnutie?" Iar el a raspuns: "Lasa-ma sa mor aici, ca o minune de mirare am vazut acum!" Apoi, sculandu-se, a cazut cu fata pe fata celei moarte si, multime de lacrimi varsand, plangea, zicand: "Vai mie, fiica mea cea dulce, pentru ce nu te-ai aratat mie mai inainte de ceasul acesta, ca si eu sa fi murit cu tine! Vai mie, cum te-ai tainuit de mine, o, fiica mea cea scumpa? Cat de bine ai scapat de cursele vrajmasului si ai fugit de stapanitorii lumii intunericului veacului acestuia, si ai intrat in viata cea vesnica!"

Acestea auzind Agapet si cunoscand lucrul cel minunat, s-a spaimantat si, alergand, a spus egumenului. Si venind egumenul cu sarguinta multa, a cazut pe fata ei cea sfanta si se tanguia, zicand: "Eufrosino, mireasa lui Hristos si fiica sfintilor, sa nu uiti pe cei impreuna nevoitori cu tine si manastirea aceasta. Ci te roaga pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca, nevoindu-ne, sa ne dea noua bine sa trecem la limanul mantuirii si sa avem parte cu sfintii lui!" Si a poruncit egumenul sa se adune toti fratii, ca sa ingroape sfantul ei trup cu o cuviincioasa cinste. Iar daca se adunara, au venit si au vazut minunea aceea de mirare. Si au proslavit pe Dumnezeu, Cel ce a aratat puterea Sa cea tare in trupul cel neputincios. Iar unul din frati, nevazand cu un ochi, a alergat la moastele cuvioasei si, plangand, a sarutat sfantul ei trup si indata a vazut cu ochiul lui.

Deci, vazand fratii o minune ca aceea, au preamarit mila lui Dumnezeu si pe Sfanta Eufrosina cea placuta Lui slavind-i s-au folosit toti foarte mult de o viata ca aceasta a ei. Apoi, ingropand-o pe ea in rand cu mormintele sfintilor parinti, ii faceau pomenirea ei cu bucurie. Iar tatal ei, Pafnutie, mergand acasa, a impartit averea sa la biserici, la manastiri, la saraci si la straini. Iar o parte, nu mica, din averea cea ramasa, aducand o in manastirea aceea, a dat-o spre trebuinta lacasului si singur intr-insul s-a calugarit si, cerand chilia fiicei sale, a vietuit intr-insa cu dumnezeiasca placere 10 ani, si si-a dat sufletul sau in mainile Domnului, aflandu-se pe aceeasi rogojina pe care si fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit. Si l-au ingropat cu cinste aproape de fiica sa, si s-a asezat pomenirea lor sa se faca in toti anii intru slava Sfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, a lui Dumnezeu, Celui minunat intru sfintii Sai, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.

 

25 Mai 2012

Vizualizari: 4129

Voteaza:

Cuvioasa Eufrosina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE