Cuviosii Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea

Cuviosii Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea Mareste imaginea.

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut in Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, in anul mantuirii 1714, si a primit din Sfantul Botez numele de Nicolae. Tanar, calatorind pe la multe locasuri de inchinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la manastirea Sfantul Sava, de langa Ierusalim, a imbracat schima monahiceasca, pe cand avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit in Slovenia si s-a asezat la manastirea Pacra, unde pentru ravna sa catre cele sfinte, s-a invrednicit de darul preotiei.

La trei ani dupa hirotonirea sa intru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si intareasca si mai mult sufletul in dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa intoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit in Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele romanilor ortodocsi.

 

Nu glasul omenesc l-a chemat in Ardeal, ci insusi Ziditorul tuturor, ca sa mantuiasca din pierzare pe romanii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea in sufletele credinciosilor ravna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra infranare, hranindu-se numai cu mancare slaba de legume. Pentru chipul mult imbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii romani nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare insufletire duhovniceasca, ii sarutau mainile si picioarele cele sfinte.

In drum spre Sibiu a fost prins de stapanirea catolica si tarat la judecata. In fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mantuitoare. Pentru aceea, el nu va inceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i indemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat in fioroasa temnita din Kufstein, in creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care imparte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

Pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar in calugarie numele de So-fronie. A sihastrit multa vreme in Tara Romaneasca, iar in anul 1756 s-a intors la Cioara. unde ravna sa pustniceasca l-a manat sa-si faca un mic schit in mijlocul codrului si sa tina acolo cativa tineri la invatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, i-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece in straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, indemnand, cu multa ravna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat in temnita grea din Bobalna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul in tinutul Zarandului si apoi s-a indreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputandu-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat in temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-i paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, il insoteau pururea cate 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca nis-te apostoli inflacarati.

In ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut "Marele sobor" din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mangaiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, in numele poporului roman, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a inmuiat inima stapanitorilor care au ingaduit ca romanii sa aiba vladica dupa randuiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci cand, cu voia lui Dumnezeu, a fost randuit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si implinit lucrul sau, a plecat la sfanta manastire a Argesului, unde s-a savarsit in pace, mutandu-se in locasurile ceresti.

Pomenirea Sfantului Mucenic Oprea.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut in Salistea Sibiului, pe vremea imparatesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si impreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata imparateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapanirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti ii izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, ii lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

In amaraciunea lor, romanii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator in cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu incredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai intai isi intari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvantarile preotilor izgoniti de la sfintele lor prestoale si cu bunele povete de la batranii intelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni imbarbatand pe cei ce patimeau, mangaind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Cand se infatisa inaintea capeteniei de la carma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia il mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.

Vazand aceasta neomenie, in toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se planga imparatesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratand ca unirea cu Roma s-a facut atat de ascuns, incat nici preotii n-au stiut ce este. Imparateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plangerea, dar in ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie intemnitat de indata ce va sosi in Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, afland de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas in Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, inainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputand rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru imparatesei oprirea prigoanelor si incheia jalba: "sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara". Imparateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osandit la temnita pe viata in cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme indelungata sotia sa Stana, stand la usa bisericii, imbrobodita in negru, plangand si cerand mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, impodobindu-se in temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI SI SFINTII MARTURISITORI VISARION, SOFRONIE SI OPREA CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si inceput cinstirii voastre de obste facand, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune inaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati indurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborat ca un arhanghel cu glas de trambita dumnezeiasca in mijlocul credinciosilor, intarindu-i in dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mantuirii si indrumand Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osarduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decat pe ai tai si decat insasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi inaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui in Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stalpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa intareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii in inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua intamplare, ca intr-un glas si intr-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mantuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mantuirii, in toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati intru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurandu-va de dumnezeiasca marire intru care v-ati inaltat si rugandu-ne voua ca sa fiti mijlocitori inaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, zicand: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat intru sfintii Tai. Amin!

Pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din randul preotilor si al credinciosilor ortodocsi romani din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte in fata incercarilor autoritatilor habsburgice de a-i instraina de "Legea stramoseasca".

Intre ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de "scaunul" Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Romanesti, prin anul 1746. Ridicandu-se impotriva uniatiei, a fost prins si intemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din inchisoare cu conditia de a nu mai savarsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. In 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta imparatesei Maria Tereza plangerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de imparateasa, dar in loc sa li se dea un raspuns la plangerile lor, au fost aruncati in fioroasa inchisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

In anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut in mai multe randuri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe imparatul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea inchisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand insa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Ramnic, in lipsa unui episcop ortodox in Transilvania. S-a numarat printre cei mai indrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, in fata oricaror incercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. In anul 1756 a fost arestat si dus in lanturi la Sibiu. Imparateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus in inchisoarea cetatii Deva, urmand sa fie retinut acolo pana la moarte. Dar spre sfarsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la inchisoarea de la Graz, in Austria. Un cronicar brasovean - Radu Duma - scria ca in anul 1776 cativa negustori din Brasov l-au cercetat in inchisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decat sa-si lase credinta stramoseasca".

Mai tarziu a fost mutat in inchisoarea de la Kufstein, unde isi sfarsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. In 1780 un alt intemnitat de aici, sarbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Intre altele, scria: Aici in fortareata este si un preot roman din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste in robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa". Aces-ta era preotul Ioan din Gales, cel intemnitat in 1756, deci cu 24 de ani in urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

25 Mai 2012

Vizualizari: 4929

Voteaza:

Cuviosii Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE