Preacuviosul Parinte Gherasim, cel de la Iordan


Cuviosul Gherasim, slava pustnicilor, era de neam din partile Lichiei, si, din tinerete, avand cuget dumnezeiesc, s-a ingradit pe sine cu frica lui Dumnezeu, si, primind sfintitul chip cel monahicesc, s-a dus, mai intai, in cea mai adanca pustie a Tebaidei, din Egipt. Si, dupa ce a vietuit acolo, o vreme oarecare, cu placere dumnezeiasca, intru nevointe duhovnicesti s-a intors la Lichia, patria sa. A venit, apoi, in Palestina, pe la sfarsitul imparatiei lui Teodosie cel Tanar, si s-a salasluit in pustia Iordanului, intru care stralucea ca o stea luminoasa, cu razele faptelor bune, si a facut o manastire langa raul Iordanului. Iar in zilele petrecerii lui in Palestina, imparatind Marcian si Pulheria, s-a facut in Calcedon al patrulea Sinod a toata lumea, al SParintele nostru Gherasimfintilor Parinti (451), impotriva rau credinciosului patriarh al Alexandriei, Dioscor si Eutihie, arhimandritul, care ziceau ca, in Hristos, macar ca El era Dumnezeu si om, este totusi numai o fire, impotriva dreptei credinte. Drept aceea, i-au si afurisit Sfintii Parinti.

Deci, dupa Sinodul acela, s-au ridicat unii eretici, care defaimau Sinodul ce se facuse, ca si cand printr-insul ar fi fost lepadate dogmele dreptei credinte. Unul dintre acestia, a fost un oarecare Teodosie, cu chip de monah, dar cu obicei viclean, tinand de reaua credinta a lui Eutihie, care, venind la Ierusalim, a tulburat toata Palestina, amagind, nu numai pe cei simpli, ci si pe multi sfinti, si pe imparateasa Eudochia, care fusese sotia imparatului Teodosie cel Tanar si care, in acea vreme, locuia la Ierusalim. Cu ajutorul ei si cu a multimii de monahi palestinieni inselati de el, au izgonit pe fericitul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului, de pe scaun, iar Teodosie monahul a rapit, pentru sine insusi scaunul patriarhal. Iar, cei ce erau neclintiti intru dreapta credinta, aceia, prin nelinistea ce se facea de mincinosul patriarh Teodosie, s-au dus in pustietatile cele mai adanci, care lucru l-a facut, la inceput si Cuviosul Eftimie cel Mare, iar, dupa dansul, si ceilaiti sfinti.

Intru acea vreme, s-a amagit cu inselaciunea eretica si Cuviosul Gherasim, dar, voind Dumnezeu, degraba s-a indreptat, precum scrie, despre aceasta, Chiril al Ierusalimului, in viata Cuviosului Eftimie: "A fost atunci, in pustia Iordanului, un sihastru, care nu demult venise din Lichia, anume Gherasim, care toate randuielile vietii monahale le petrecuse si bine se nevoise asupra necuratelor duhuri. Acesta, biruind si gonind pe diavolii cei nevazuti, a fost impiedicat si amagit de diavolii cei vazuti, adica, de eretici, ca a cazut in eresul lui Eutihie. Si, auzind el de Cuviosul Eftimie, de a carui slava a faptelor bune se dusese vestea la urechile tuturor, a mers la el, fiind el atunci in pustia ce se numeste Ruva si, vazandu-l, mult s-a folosit, salasuindu-se impreuna cu dansul multa vreme, ascultand cuvintele cele folositoare ale limbii lui, cele izvoratoare de miere. Si, indestulandu-se de invatatura lui, pentru dreapta credinta, a lepadat vatamarea cea eretica si s-a intors la dreapta credinta, caindu-se foarte de inselaciunea sa de mai inainte." Aceasta povesteste Chiril despre Cuviosul Gherasim.

Dupa aceasta, preasfintitul Iuvenalie, iarasi, si-a luat scaunul sau, ca dreptcredinciosul imparat Marcian a trimis sa prinda pe acel mincinos patriarh Teodosie, ca sa-si ia pedeapsa dupa faptele sale. Iar el, instiintandu-se, a fugit la muntele Sinai si, ascunzandu-se, s-a facut nestiut. Si iarasi a rasarit la Ierusalim si in toata Palestina dreapta credinta, incat multi, care fusesera amagiti cu eresul, s-au intors la dreapta credinta, iar imparateasa Eudochia, cunoscand greseala ei in credinta, s-a pocait mult, lipindu-se iarasi de Biserica ortodocsilor.

Manastirea Cuviosului Gherasim era departe de Sfanta cetate a Ierusalimului, ca la 35 de stadii, iar de raul Iordanului, ca de o stadie. Acolo primea pe cei incepatori, iar parintilor, celor mai inaintati, le da in pustie chilii sihastresti. Si erau sub mana lui, in pustie, nu mai putin de saptezeci din acesti vietuitori, carora le era data de Cuviosul Gherasim acest fel de randuiala a vietii: Cinci zile pe saptamana fiecare sedea in pustniceasca chilie, singur, in tacere, avand lucru de mana, manca putina paine uscata, pe care o aducea cu sine din manastire, apa si curmale; iar a gusta o fiertura nu le era slobod, nici foc nu-i lasa sa aprinda in chiliile lor, ca, nici cu cugetul, sa nu doreasca ceva, in acele cinci zile. Iar sambata si Duminica, toti veneau in manastire si se adunau in biserica, la dumnezeiasca Liturghie, si se impartaseau cu preacuratele si de viata-facatoarele Taine ale lui Hristos. Dupa aceea, intrand in trapeze, mancau fiertura si beau putin vin, intru slava lui Dumnezeu. Apoi, fiecare isi aducea lucru mainilor sale, pe care il lucrase in cele cinci zile, si-l punea inaintea staretului, iar Duminica dupa amiaza, iarasi, fiecare se ducea la pustniceasca chilie, luand putina paine si curmale si un vas cu apa, cum si mladite de finic, pentru impletit cosnite. Si atat de mare le era saracia, incat fiecare nu avea nimic altceva, decat numai o haina veche, ce-i acoperea trupul, o rogojina, pe care se odihnea, si un vas de lut, cu apa. Si aveau porunca de la parintele lor ca, iesind din chilie, sa nu-si inchida usa, ci sa lase chilia deschisa, ca oricine ar fi voit sa intre si sa ia ce i-ar placea din acele lucruri, sa nu fie oprit. Ei aveau, totusi, o inima si un suflet, desi, fiecare dintr-insii, zicea ca nimic nu esle al sau, ci toate sunt de obste.

Inca se mai povesteste si aceasta, ca unii din parintii pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, il rugau ca sa le porunceasca sa aprinda uneori lumanare in sihastrestile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori sa aprinda si foc, ca sa-si incalzeasca apa, pentru trebuinta lor. Sfantul le raspundea: "De voiti sa aveti foc in pustie, atunci veniti de petreceti in manastire, impreuna cu incepatorii, ca eu nu voi lasa sa se faca foc in lacasurile pustnicesti, in toate zilele vietii mele". Auzind de o viata asa de aspra a pustnicilor, care erau sub obladuirea Sfantului Gherasim, cei din Ierihon si-au facut obicei, ca in toate sambetele si duminicile, sa vina la locasul Sfantului Gherasim si sa aduca indestulare de toata hrana si vin, si toate cate erau de trebuinta manastirii. Si atat era de postitor Cuviosul Gherasim, incat, in sfantul si marele Post, nimic nu gusta, pana la luminata zi a Invierii lui Hristos, decat numai isi intarea trupul si sufletul numai cu Sfanta Impartasanie.

Langa acest Cuvios povatuitor, a petrecut in singuratate si fericitul Chiriac, precum se afla scris in viata lui, unde se zice: "Eftimie Cuviosul a primit cu dragoste pe Chiriac, cand acesta a venit la dansul, vazand intr-insul, prin proorocie, darurile lui Dumnezeu, care aveau sa fie la el; si degraba l-a imbracat in schima cu mainile sale si l-a trimis la Iordan, la Sfantul Gherasim, fiindca, marele Teoctist se dusese catre Domnul". Sfantul Gherasim, vazand pe Chiriac tanar, i-a poruncit sa vietuiasca in manastirea de obste si sa slujeasca la ascultari, iar el se arata gata la toate ostenelile; toata ziua se indeletnicea in slujbele manastirii si toata noaptea sta la rugaciune, rar avand putin somn. Iar postul lui era ca gusta la doua zile. paine si apa. Vazand o infranare ca aceea, la varsta lui cea tanara, Sfantul Gherasim se minuna si il iubea. Si avea obicei Cuviosul, in Postul cel mare, sa mearga in pustia cea mai adanca, ce se numea Ruva, in care se salasluia cateodata si Cuviosul Eftimie. Deci, iubind pe Chiriac pentru infranarea lui cea mare, il lua cu dansul si, acolo, Chiriac se impartasea in toate Duminicile cu Sfintele Taine, din mainile lui Gherasim si petrecea in liniste pustniceasca, pana la Duminica Stalparilor, apoi se intorcea in manastire, cu mult folos in suflet. Iar dupa catava vreme, a murit Cuviosul Parintele nostru Eftimie, a carui mutare Cuviosul Gherasim a cunoscut-o, pe cand sedea in chilia sa, ca a vazut pe ingerii lui Dumnezeu inaltand la cer, cu bucurie, sufletul Cuviosului Eftimie. Si, sculandu-se, a luat pe Chiriac si s-a dus in lavra lui Eftimie si l-a gasit adormit intru Domnul. Si, ingropand cinstitul lui trup, s-a intors la chilia sa, impreuna cu Chiriac, ucenicul sau iubit.

Acestui mare placut al lui Dumnezeu, Gherasim, i-a slujit si o fiara necuvantatoare, ca un om cu pricepere, de care lucru fericitii parinti Ioan Evirat si Sofronie carturarul scriu asa, in Limonar: "Am venit in lavra lui ava Gherasim, care era departata de Iordan ca de o stadie si ne-au spus noua monahii care vietuiau acolo, despre ava Gherasim, ca, umbland el prin pustia sfantului Iordan, l-a intampinat un leu bolnav, care ii aratase piciorul, in care intrase un ghimpe mare, de se umflase piciorul; si leul se uita spre staret cu ochii blanzi, desi nu spunea Cuvinte, ca un necuvantator ce era, insa, cu chip smerit, ruga pe staret sa-l vindece. Iar staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul si, curatindu-i rana bine, a invelit-o cu un petec si l-a slobozit. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu mai parasea pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul, oriunde se ducea, incat se mira staretul de cunostinta cea buna a fiarei si, de atunci, il hranea, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

Parintii aveau, insa, in lavra, un catar, cu care-si aduceau apa de la Iordan, pentru trebuintele fratilor, si staretul a poruncit sa dea catarul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa apa Iordanului. Intr-una din zile, pazind leul pe catar, s-a dus leul de langa el la o departare cam mare si a adormit la soare. Si, trecand din Arabia, un om cu camile, a vazut catarul singur, fara pazitor, si l-a prins, luandu-l cu dansul. Leul, desteptandu-se si cautand catarul, nu l-a gasit; apoi a venit in lavra la ava Gherasim, trist si mahnit, ca pierduse catarul. Staretul, gandind ca leul a mancat catarul, i-a zis: "Unde este catarul ?" Iar el, stand ca omul, tacea, cautand in jos. Staretul i-a zis, iarasi: "Oare, l-ai mancat ? Bine este cuvantat Domnul, ca nu te vei duce de aici si tot lucrul care il facea catarul, il vei face tu, slujind la trebuintele manastirii". De atunci, din porunca staretului, au pus asupra leului sarcina ce se punea pe catar, care era, sa care de la Iordan, cu un vas mare, apa in manastire.

Intr-una din zile, a venit la staret un oarecare ostas, pentru rugaciuni, si, vazand pe leu aducand apa si afland pricina, i-a fost mila de leu si a dat parintilor trei galbeni, ca sa cumpere un catar, pentru trebuintele lor, iar pe leu sa-l elibereze de o robie ca aceasta. Si, s-a facut asa, adica s-a cumparat alt catar, pentru slujbele manastirii, iar pe leu l-au eliberat. Dupa putina vreme, negutatorul acela din Arabia, care luase catarul, trecea iarasi cu camilele la Sfanta cetate a Ierusalimului, sa vanda gra, avand cu el si catarul acela. Si, dupa ce a trecut Iordanul, din intamplare, l-a intampinat leul, care, vazand pe catar mergand impreuna cu camilele, l-a recunoscut si, racnind, s-a repezit deodata la el, iar negutatorul si cei ce erau cu dansul, vazand leul, s-au inspaimantat si au fugit. Deci, leul, prinzand pe catar de frau cu gura, cum era obiceiul lui mai inainte, l-a dus, impreuna cu trei camile, legate una dupa alta, incarcate cu grau, bucurandu-se foarte si mugind ca a aflat catarul pe care il pierduse; si l-a dus la staret. Cuviosul, zambind, a zis catre frati: "In zadar am ocarat pe leu, crezand ca el a mancat catarul". Si l-a numit pe leu cu numele de Iordan. De atunci, leul, adeseori venind la staret si luand hrana de la dansul, nu s-a despartit de lavra, vreme de cinci ani.

Iar, dupa ce Cuviosul Gherasim s-a dus catre Domnul si a fost ingropat de parinti, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, leul nu s-a aflat atunci in lavra, si, venind el dupa putina vreme, il cauta pe staret. Iar Savatie, ucenicul lui Gherasim, vazand leul, a zis catre el: "Iordan, staretul nostru ne-a lasat sarmani si s-a dus catre Domnul". Apoi i-a dat hrana, zicandu-i: "ia si mananca". Dar leul nu vroia sa primeasca hrana, ci tot privea mereu incoace si incolo, cautand pe staretul sau, adica pe Cuviosul Gherasim, si mahnindu-se, racnea foarte tare. Iar Savatie si ceilaiti batrani incercau sa-l mangaie, zicandu-i: "S-a dus staretul catre Domnul, lasandu-ne pe noi." Si, cu cat parintii socoteau a-l mangaia prin cuvinte, el cu atat mai mult se tanguia si facea mai mare strigare, racnind si schimband glasuri, si, cu fata si cu ochii, aratandu-si mahnirea pe care o avea. Atunci i-a zis parintele Savatie: "Daca nu ne crezi, mergi cu noi si-ti vom arata locul in care zace staretul". Si, luandu-l pe el, l-au dus la mormant, unde era Cuviosul Gherasim ingropat. Mormantul era departe ca la cinci pasi de biserica si, stand la mormantul Cuviosului, parintele Savatie a zis catre leu: "Iata, aici este ingropat staretul nostru". Si, plecandu-si genunchii deasupra mormantului, parintele Savatie se ruga, lacrimind. Iar leul, auzind acestea si vazand pe Savatie plangand, se batea si el cu capul de pamant, racnind tare; dupa aceea, indata a murit pe mormantul staretului.

Insa, aceasta s-a facut nu fiindca leul a avut suflet cuvantator, ci Dumnezeu a voit sa preamareasca pe cela ce L-a marit pe El, adica pe Sfantul si Cuviosul Gherasim, nu numai in viata aceasta, ci si dupa moarte si sa ne arate noua cata ascultate aveau fiarele catre Adam in Rai, mai inainte de a lui neascultare si cadere. Iar, de aci, se vede cat a fost de placut lui Dumnezeu Cuviosul Gherasim cel Mare, care, din tinerete si pana la batranete, a slujit Domnului si, a trecut catre El, spre viata cea neimbatranitoare, unde impreuna cu Sfintii salasluindu-se, slaveste pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, in veci. Amin.

 

.

25 Mai 2012

Vizualizari: 5095

Voteaza:

Preacuviosul Parinte Gherasim, cel de la Iordan 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

gherasim de la iordan

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE