Sfanta Angelina, printesa Serbiei

Sfanta Angelina, printesa Serbiei Mareste imaginea.

Sfanta Angelina a Serbiei este praznuita pe 30 iulie. Atat sotul, cat si cei doi fii ai sai sunt cinstiti ca sfinti. La 10 decembrie se face pomenirea intregii familii princiare sarbo-albaneze.

Sfanta Angelina a fost fiica Printului Albaniei, George Scanderbeg. In acea vreme populatia Albaniei era majoritar ortodoxa si isi apara cu mult curaj credintei in fata otomanilor.

Printesa Angelina a crescut la curtea tatalui sau, dobandind multe daruri ale Sfantului Duh, intarindu-si voia prin invatatura Domnului Hristos. Numele mamei ei nu este cunoscut.

In timpul adolescentei sale, s-a refugiat la curtea tatalui sau tanarul conducator al Serbiei, Stefan Brancovici, Acesta avea o fire foarte evlavioasa si, cu cativa ani inainte, fusese pedepsit de catre turci cu orbirea. Stefan si-a purtat pedeapsa cu o inima darza. Printul Scanderbeg l-a primit ca pe un ajutor al sau si mult timp Stefan a fost considerat asemenea unui membru al familiei. Acest fapt a condus la casatoria dintre Sfanta Angelina si Printul Stefan al Serbiei. Dumnezeu le-a daruit doi fii, George si Ioan. Dupa invazia turcilor, Stefan, impreuna cu sotia sa si cu cei doi copii, au mers in Italia unde au trait pana la trecerea sa la cele vesnice in 1468.

Ramasa vaduva, Angelina s-a indreptat catre curtea printului ungar pentru a cere sprijin. Acesta s-a milostivit si le-a oferit orasul Kupinovo in Sirmie. Astfel, in 1486 aceasta a venit din Italia cu cei doi copii, aducand totodata trupul sotului sau ce a fost inmormantat in patria sa, Serbia. Cei doi fii si-au sfintit, prin voia lui Dumnezeu, viata.  Intaiul nascut, George, i-a oferit tronul fratelui sau mai mic Ioan, si a devenit monah, primind numele Maxim. Ioan era casatorit insa nu a avut copii. A trecut la cele vesnice in 1503. Viata sa a fost plina de fapte bune iar Domnul l-a invrednicit cu darul facerii de minuni prin intermediul sfintelor sale moaste.

Astfel, atat sotul, cat si cei doi copii au trecut la cele vesnice in timpul vietii Sfintei Angelina. Deja in varsta si gustand paharul durerii aceasta a imbratisat viata monahala. A trecut la cele vesnice fiind inmormnatata alaturi de cei doi copii ai sai in Manastirea Krushedol din Frushka Gora.

Radu Alexandru

.

17 Aprilie 2014

Vizualizari: 1132

Voteaza:

Sfanta Angelina, printesa Serbiei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Sfanta Angelina a Serbiei

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE