Sfanta Singlitichia

Sfanta Singlitichia Mareste imaginea.

Sfânta Singlitichia, prăznuită de Biserica Ortodoxă pe 5 ianuarie, s-a născut în Macedonia, în anul 270 d. Hr. Părinții Sfintei, oameni bogați și creștini evlavioși, aflând că în Alexandria se aflau mai mulți creștini, au decis să se mute definitiv acolo, mai ales că, la aceea vreme, Arhiepiscopul Alexandriei era Atanasie cel Mare, despre care se auzeau lucruri minunate. Astfel, îndată ce s-au stabilit în Alexandria, prima lor grijă a fost să-l întâlnească pe Atanasie cel Mare. Acesta i-a ajutat să cunoască mai bine adevărurile creștine, iar pe fiica lor, Singlitichia, a îndrumat-o pe calea virtuților.

Părinții ei au reușit să-i asigure o bună educație laică, oferindu-i în același timp și o educație creștină. Curând au început să se vadă și bogatele sale harisme duhovnicești, prin care se distingea de colegii ei. Însă și fumusețea sa trupească rară era pentru tinerii vremii o continuă provocare. Pețitorii veneau la părinții săi unul după altul și erau mulți tineri, care o cereau în căsătorie. Același lucru își doreau și părinții ei, căci o considerau pregătită pentru căsătorie și de aceea încercau să o convingă discret, folosind ca argument dorința lor de a avea urmași în familie.

Singlitichia, întru toate desăvârșită, Îl iubea pe Mirele ei Hristos și doar Lui vroia să-i slujească. Astfel, lacrimile părinților și ale rudelor sale nu reușeau deloc să o tulbure. Trăia o viață ascetică, în post și rugăciune neîncetată. Despre post, Sfânta spunea că este singurul medicament pentru trup și suflet, considerându-l unul dintre cele mai mari virtuți.

După adormirea întru Domnul a părinților ei, Sfânta Singlitichia și-a dăruit întreaga avere săracilor și orfanilor din Alexandria și, părăsind orașul, s-a stabilit într-un loc pustiu unde a întemeiat o mănăstire, punând în practică propriile sale canoane. Multe femei o urmau și alegeau să îmbrățișeze viața monahală. Pentru toate surorile din mănăstire, Sfânta era un exemplu și un model de monahie; le făcea plăcere să vorbească cu ea și să se exerseze în ascultare și smerenie. Sfânta Singlitichia se străduia întotdeauna să nu vadă nimeni trăirea sa personală și lucrarea sa duhovnicească, pentru că nu dorea vreo faimă lumească. Preocuparea sa era nu numai cum să înfăptuiască binele, ci mai ales cum să ascundă acest lucru față de ceilalți. Era plină de credință și strălucea de bucurie și smerenie. Cu cât timpul trecea, cu atât virtuțile ei începeau să înflorească, iar miresmele lor ajungeau la toți oamenii.

Era întotdeauna bucuroasă să le învețe pe maici, atunci când acestea îi cereau sfatul. Astfel, când a fost întrebată, la un moment dat, cum trebuie să lupte împotriva diavolului, Sfânta a răspuns: „Trebuie să știți că, înaintând tot mai mult pe scara duhovnicească, diavolul încearcă să ne războiască prin meșteșugurile lui. De aceea, trebuie să fim întotdeauna atente la gânduri, care deseori ne luptă. Vrăjmașul urmărește să ne dărâme casa sufletului, fie de la temelie, fie de la acoperiș. Mai întâi îl leagă pe stăpânul casei și, apoi, stăpânește toate cele ale casei. Temelia casei noastre sufletești sunt faptele bune, acoperișul este credința noastră, iar ferestrele sunt simțurile noastre. Pe acestea le folosește vrăjmașul pentru a ne lupta lăuntric. De aceea, cine stă în picioare, să se roage să nu cadă. Pentru că cea care a căzut, are doar o grijă, să se ridice.

În timp ce, aceea care stă în picioare, trebuie să se îngrijească în permanență să nu cadă. Nimeni dintre noi nu trebuie să-o judece pe cea căzută, ci să se teamă mai degrabă pentru ea însăși, ca nu cumva să alunece și să cadă și ea în adâncul prăpastiei. Însă, pentru cea care stă în picioare există un motiv dublu de teamă, dar și un pericol. Când o luptă vrăjmașul, să nu se împuțineze la suflet și să-și piardă nădejdea mântuirii, ca nu cumva să revină la vechile patimi și, de asemenea, să aibă grijă să nu se lase înșelată de mândrie. Vrăjmașul, după ce își folosește toate armele, lasă ca ultimă armă mândria. Este cea mai mare otravă ucigătoare, cu care diavolul ne hrănește sufletele. O face să-și imagineze că știe ceea ce altele nu știu, să creadă că întrece pe celelalte în posturi și că are mai multe virtuți. Și, mai rău decât atât, o face să uite de propriile sale păcate. Cauza mândriei este neascultarea, iar medicamentul acesteia este ascultarea…”

Pentru învățătura sa, dar și pentru viața sa duhovnicească în general, diavolul o pizmuia și încerca să găsească metode pentru a o pierde. Vedea că Sfânta Singlitichia pătrunsese pentru faptele cele bune în propriile lui ogoare, lipsindu-l de averea sa umană. Trebuia să găsească repede modalități să o scoată din mijlocul maicilor, lovindu-o în trup pe măsură. I-a dat dureri în pântece atât de mari, că nimeni nu putea să o ajute. Apoi, i-a rănit plămânii și dacă ar fi vrut, ar fi putut și să o omoare. Însă acest lucru dorea să-l facă treptat, ca să o chinuie mai mult.

Durerile Cuvioasei erau greu de suportat, iar febra o însoțea permanent, de aceea zilnic suferea și se topea ca ceara. Cu toate acestea, Cuvioasa înfrunta boala cu multă răbdare și încredere în Dumnezeu, găsind curajul și puterea să le sfătuiască pe maicile, care păreau că s-au pierdut cu firea. De aceea, le spunea: „Că sufletele, care s-au afierosit lui Dumnezeu, nu trebuie să fie niciodată lipsite de grijă, pentru că asta îl ajută pe vrăjmaș să-și ascută dinții. Nu există om rău care să nu aibă înlăuntru său o scânteie de bunătate. La fel, nu există un om bun care să nu aibă înlăuntrul său o oarecare răutate. Întotdeauna se întâmplă să se găsească loc pentru bunătate în oamenii răi, la fel cum există loc pentru răutate în oamenii buni”.

Cuvintele mântuitoare ale Cuvioase îl înfuriau și mai mult pe diavol. Vedea că puterea sa tiranică era mereu învinsă de Cuviosa și, de aceea, neputând accepta înfrângerea, a hotărât să-i lovească organele vorbirii, cauzându-i afonia totală. În felul acesta, nu mai putea să folosească cuvântul pentru a le sfătui și întări pe maici. Însă și din această rană monahiile au avut un folos duhovnicesc. Rănile trupești ale Cuvioasei le întăreau mai mult în virtute, vindecându-le rănile sufletești.

În cele din urmă, diavolul a încercat să clatine și legătura dintre Cuvioasă și monahii, pentru că îl deranja foarte tare. De aceea, și-a întocmit un plan, lovindu-o cu o nouă rană pe Cuvioasa. Îi putrezește un dinte, iar putregaiul se întinde pe întreg maxilarul. O duhoare grea îi ieșea din gură. Monahiile care o îngrijeau, nu puteau să se apropie de ea. S-au gândit să cheme un doctor, poate ar putea să o ajute cumva. Cuvioasa însă nici nu vroia să audă și le spunea cu înțeles: „încercați să nu vedeți ceea ce pare, ci să căutați ceea ce se ascunde”.

Vreme de trei luni, Cuvioasa s-a luptat cu rănile sale greu de îndurat. Puterile ei trupești slăbeau în fiecare zi, pentru că nu putea să se hrănească, nici să doarmă din cauza durerilor. Simțindu-și sfârșitul aproape, le-a chemat pe maici și le-a prevestit că peste trei zile va pleca de lângă ele. Astfel, a treia zi, a părăsit această viață, câștigându-o pe cea veșnică, care este Împărăția Cerurilor.

Arhim. Harálambos D. Vasilópoulos,
Sfânta Singlitichia, Editura «Presa Ortodoxă»

Troparul Sfintei Cuvioase Sinclitichia
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Sinclitichia
Tropar Sfintei Cuvioase Sinclitichia, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind a încununa cu cântări pomenirea ta, ţie mă supun, eu cel lipsit de glas şi cu totul necurat; ci, dă-mi cuvânt de înţelepciune şi de curăţie, prin rugăciunile tale.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicându-ţi gândul către Dumnezeiasca Înălţime şi către noianul bunătăţilor şi cunoscând ce lucru sunt desfătările cele de sus, te-ai îndepărtat de toate cele ale tale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înălţându-ţi gândul către Dumnezeul Cel Preaînalt, trupul tău, care era ţintuit de cele pământeşti, prin postiri şi prin osteneli l-ai uşurat, dorind cununa cea strălucită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rămânând Ceea ce era, Cel Ce S-a Întrupat din pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, ne-a dăruit nouă celor născuţi din ţărână ceea ce eram mai înainte, izbăvindu-ne din greşeli.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nicicum nu ţi-ai cruţat trupul de multele răni, silindu-l fără de încetare către durerile sihăstriei, întru care ispititorul era alungat.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alesu-ţi-ai, cuvioasă, calea cea strâmtă, mijlocitoare a Vieţii Celei Nestricăcioase şi Dumnezeieşti, defăimând pe cea largă; căci cu nimic nu este mai rău, pentru cel ce cu adevărat are minte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Floarea cea rumenă a feţei ai lepădat-o cu topirea şi cu nevoinţele înfrânării; şi aprinderea ochilor tăi ai stins-o cu mulţimea lacrimilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întrupându-Se Cuvântul din tine, Preacurată şi vrând să spele trupul omenesc de întinăciune, ca un Chip al Curăţirii Celei fără de întinăciune este primit de ape.
Irmosul:
Întăritu-s-a inima mea în Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu şi s-a lărgit gura mea împotriva vrăjmaşilor mei.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, cea deosebită prin frumuseţea trupului, te-ai făcut multora pricină de privelişte nefericită. Pentru aceea plecând din viaţă te-ai făcut părtaşă Frumuseţii Celei Dumnezeieşti.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca Iov ai răbdat pătimirea trupului; nu ai cunoscut mai înainte cuvânt de urmarea sfârşitului; ci, supunându-te vremii şi firii, te-ai mutat către Locaşul cel Dumnezeiesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Depărtându-te de rudenii, de părinţi şi de avere, te-ai alăturat numai lui Hristos, Bogăţia Cea Nefurată şi Necheltuită, cu Care împreună te-ai arătat părtaşă măririi celei de sus.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Naşterea ta a izbăvit pe Adam din stricăciunea care lucra asupra oamenilor; că şi zămislirea s-a făcut fără stricăciune şi mai presus de om; pentru aceea izbăveşte-mă, Fecioară, de stricăciunea răutăţilor.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dătătorule de lumină...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai locaş Cuvântului, Celui Ce locuieşte în suflete curate, înţeleaptă; că tu, preamărită, ai luminat frumuseţea sufletului tău, cu multe osteneli sihăstreşti.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ucisu-ţi-ai trupul, cel rumenit de har firesc, prin multe osteneli şi ţi-ai luminat mai vârtos chipul sufletului, care străluceşte vesel, cu lumina faptelor bune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Materia trupului arzând-o tu cu dragostea cea către Hristos, a sufletului tău, acum cu adevărat te bucuri în chip netrupesc, împreună cu îngerii cei fără de trup, privind pe Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Capul celor dreptcinstitori de Dumnezeu, Preacurată, Cel Ce S-a născut din pântecele tău cu adevărat fără de sămânţă, a zdrobit acum capetele vrăjmaşului, celui ascuns în ape.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greşelilor...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu Raza Duhului, toată desfătarea poftelor trupeşti ai lepădat-o; că te-ai rănit cu dragostea de cele bune.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi ţi-a strălucit pomenirea, mai luminat decât Luceafărul luminând întunericul sufletelor, ceea ce eşti podoaba călugărilor şi a sihaştrilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cinstea curăţiei ai păzit-o, poftind Cămara de mire cea nestricăcioasă; că te-ai aprins de dragostea lui Hristos, a Mirelui tău Cel Minunat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca să ne umplem noi de mărire a venit Domnul Slavei la omul cel fără de mărire. Că spălându-Se ca un Om, Fiul tău, Preacurată, a mărit pe oameni.
Irmosul:
Iona din pântecele iadului striga: scoate din stricăciune viaţa mea. Iar noi strigăm Ţie: Atotputernice, Mântuitorule miluieşte-ne pe noi.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rău socotind potrivnicul, gândea să slăbească tăria sufletului tău cu pătimiri. Dar te-a aflat ca pe un Iov răbdător şi înţelept; şi rănindu-se cu înţeleaptă răbdare a ostenelilor tale, a fost alungat.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sufletul tău cel înţelept, încărcat cu cele mai frumoase şi Dumnezeieşti poveri, a scăpat acum de întreitele valuri ale vieţii, la Limanul Cel Liniştit, unde este pregătită odihna multelor tale răbdări întru suferinţe.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lumină ai adus în viaţa de obşte, povăţuind ca nimeni să nu-şi schimbe locul în care a ajuns. Că statornicia este solitoare de mare răsplată; şi cu adevărat nu te-ai lenevit a fi folositoare schimnicelor, cu cuvintele şi cu faptele.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Firea apelor mă spală de păcate cu semnul naşterii tale, celei mai presus de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu; căci Curăţirea lui Dumnezeu, Făcătorul de lumină, spală pe cei întinaţi cu multe greşeli, Fecioară.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, fericită, ai dorit cu adevărat să ajungi în pământul celor blânzi, unde locuiesc în veci Cetele îngerilor, ale cuvioşilor şi ale fecioarelor, care laudă cu cântări pe Hristos în veci.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu frumuseţea firii deosebindu-te de patimi, ai purtat grijă de suflet, ca să învingi prin înţelepciune patimile sufleteşti, cu chipul tău. Pentru aceasta stingând frumuseţea trupului ai aprins sufletul tău prin sihăstrie.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Dobândind gând priveghetor către Dumnezeu, cu râvna sufletului ai adormit în cele din urmă măiestriile înşelătorului, născocitor de rele; iar acum, prealăudată, fiind adormită, vieţuieşti în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Vrând Fiul tău să nască din nou pe oameni, Preacurată, pentru dragostea cea desăvârşită, se grăbeşte ca un Om către Iordan, ca fără de întinăciune să Se boteze, cufundând în apă toată întinăciunea răutăţii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Slavei, Cel Unul fără de început, pe Care Îl binecuvântează Puterile Cerului şi de Care se înfricoşează Cetele îngereşti, preoţi lăudaţi-L, popor preaînalţă-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te cu frumuseţile fecioriei, mărită, te-ai înfrumuseţat cu cununile vieţuirii sihăstreşti. Pentru aceasta, cu cunună îndoită, te încununează pe tine Mirele tău Cel Minunat, de a Cărui dragoste ai fost rănită.
Stih: Sfântă Cuvioasă Sinclitichia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu te-a ruşinat, Sfântă Preacinstită Sinclitichia, nădejdea pe care o aveai în inima ta, pentru cele viitoare; că acum ai luat răsplătirile ostenelilor de la Mântuitorul Hristos; pentru că ai săvârşit tot felul de nevoinţe.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu putere şi întărire te-ai îmbrăcat în Hristos, cinstită şi ai smerit până la pământ fruntea celui ce a grăit nedreptăţi întru înălţime. Pentru aceea te-a împodobit pe tine cu cununa biruinţei, Iisus, Dătătorul de biruinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin tine, Preacurată, a luat sfârşit căderea strămoşilor nemaiavând putere să meargă mai departe; căci prin Botezul Fiului tău s-a cufundat acum toată răutatea. Deci, pe tine, Ceea ce eşti Pricinuitoarea curăţiei, te cinstim.
Irmosul:
Pe Maica cea mai presus de fire şi pe Fecioara cea după fire, pe Singura Binecuvântată între femei, cu cântări noi credincioşii, după datorie, o mărim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...
Întrecând deprinderea răbdării ostenelilor schimniceşti, te desfătezi în ceruri de locaş deosebit şi te umpli de mai bună strălucire. Pe calea cea aspră bărbăteşte umblând, ai biruit cele de aici şi îngerilor te-ai asemănat; iar acum te împărtăşeşti de mărirea lor.

05 Ianuarie 2017

Vizualizari: 498

Voteaza:

Sfanta Singlitichia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE