Sfanta Varvara

Sfanta Varvara Mareste imaginea.

Predica la Sfanta Marea Mucenita Varvara, cinstita pe 4 decembrie.

Frati crestini,
De nenumarate ori gresesc copiii fata de parinti, fie din nestiinta, fie din reaua indrumare pe care o au, sau din putinatatea lor de a pricepe intelepciunea vietii...

E drept insa ca si unii parinti, cu toate ca ii imbratiseaza pe copiii lor cu toata iubirea, totusi gresesc fata de propriii lor fii. Si gresesc parintii cand ei nu sunt crestini, si ori de cate ori le doresc copiilor lor ceea ce este oprit de credinta. Caci intunecati fiind sufleteste, ajung sa indemne chiar ei la pacat si la toata faradelegea pe propriii lor fii.

Si asa, pacatul din pacat nascandu-se, avem apoi acele dealuri inzapezite de raceala dintre parinti si copii, care de multe ori se inalta ca si un munte intre ei. Si cine altcineva a cultivat ambitia patimasa, mandria si ura fata de altii, decat acei care astazi sufera atat de mult? De aceea Sf. Apostol Pavel si spune: "Iar voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci-i cresteti in invatatura si povata Domnului". (Efeseni VI, 4). Caci invatatura crestina e aceea care sadeste virtuti si impodobeste cu vesnicia sufletului pe copii. Si cine a reusit sa inzestreze pe un copil cu astfel de comori ceresti, apoi i-a dat de mostenire nu numai pamantul, ci si cerul.

De aceea, cata mahnire e pentru Dumnezeu in ceruri cand vede ca sunt si parinti de aceia care nu numai ca nu se ingrijesc de fericirea adevarata a propriilor lor copii, dar chiar cand vad ca altcineva arunca in sufletul lor samanta cea buna, apoi se reped asupra lor cu manie, si ca o pasare de prada, culeg acea samanta ca nu care cumva sa incolteasca. Si fata de acesti parinti haini, se si indreapta povata cea dumnezeiasca a Sf. Apostol Pavel: "Parintilor, nu urgisiti in manie pe copiii vostri"... (Colos. III, 21).

Pentru a se vedea insa, fratilor, si mai bine cum gresesc parintii care nu sunt crestini fata de copiii lor, voi istorisi viata Sf. Marei Mucenite Varvara, pe care sfanta noastra Biserica o praznuieste in ziua de 4 Decemvrie, in fiecare an.

Frati crestini,
Sfanta Varvara a fost fiica unui mare proprietar de pamant din Eliopolis, care a trait pe vremea paganului imparat Maximian. Tatal ei, Dioscur, era un mare iubitor si inchinator la idoli. Si aceasta credinta paganeasca vroia el cu tot dinadinsul sa o sadeasca si in sufletul unicei sale fiice, Varvara. Incantat de frumusetea ei cu adevarat rapitoare, gandi el sa o creasca departe de lume, intr-un castel anume zidit pe stalpii unei stanci, de pe care se putea avea o minunata priveliste. Si asa fiind departe de oameni, dar aproape de frumusetile naturii, socotea paganul parinte ca a lui copila va dobandi o educatie naturala de la firea cea necuvantatoare. Frumusetile naturii isi vor revarsa in suflet acele atitudini de viata care izvorasc din marea iubire de natura. Dar iata ca ea, "acolo petrecand si despre tulburarile cele dinafara linistindu-se, au pornit intru sine ganduri cinstitoare de Dumnezeu si pe acestea le lucra si le hranea. Caci stie linistea a se face maica cugetelor celor subtiri si prea mult istete"... (Vietile Sfintilor de Neamt, p. 31).

Intr-adevar, vazand ea maretia naturii si frumusetea cu care se investmanteaza ea, usor ii veni sa se inalte cu gandul la Acel cineva care e urzitorul a toate. Iar acest gand luminat nascu dorinta sa-l cunoasca si sa-l si iubeasca, ca pe unul ce e Parintele tuturor, puternic in vointa si luminat in cuvant.

Si asa, pe cand ea crestea in curatenie de viata si bogatie de ganduri inalte, tatal ei veni sa-i vorbeasca de maritis, aratandu-i multele poftiri a nenumarati tineri. Dar tanara si inteleapta Varvara, stiind necredinta tatalui ei si a celor ce o cereau, iar ea dorind sa nu se "intineze in noroiul cel elinesc" al paganei credinte, raspunse in chip hotarat ca nu doreste asa ceva, ea aflandu-si multamirea in traiul ei de singuratate.

Chibzuindu-se in sine tatal ei, ca fiica sa a ajuns la aceasta din vina sa de a o fi crescut cu totul izolata de viata lumii, nu mai starui in acest indemn de a se marita, ci se hotari sa schimbe felul ei de viata. Si indata ii si dadu toata libertatea de a trai in lume si cu lumea, ca astfel, socotea el, sa o faca sa pofteasca cele ale lumii. Si ceva mai mult, el se hotari sa plece intr-o lunga calatorie, iar pe fiica sa sa o lase ca stapana a casei. In lipsa sa, hotari sa se zideasca o camera de baie foarte luxoasa, avand dupa dorinta sa si doua ferestre spre miazazi.

Dar iata ca aceea care a stiut sa foloseasca in bine singuratatea si linistea, se dovedi inteleapta si in lume. Caci ea, staruind cu intrebarile ei cu privire la Ziditorul a toate, afla de la lume cele ce trebuie sa le stie un crestin. Si asa, chemand pe un preot crestin, a aflat credinta cea adevarata si s-a si luminat prin Taina Sfantului Botez. De-acum ea insasi ajunsese sa povatuiasca in cele ale credintei pe casnicii ei. Zidarilor le-a spus sa faca nu doua, ci trei ferestre la baie, in numele Sfintei Treimi, prin care se revarsa viata si lumina.

Nu dupa mult timp insa, intorcandu-se tatal ei, si vazand ca nu i s-a implinit porunca, s-a aprins de manie pe acei lucratori, dar ei aratand pricina, cu usurinta au indepartat de la ei flacara urgiei. Intreband-o insa, cu fulgere de sageti in ochi, pe fiica sa Varvara, pentru care pricini a dat porunca sa se faca trei ferestre, ea ii raspunse cu blandete si nevinovatie ca aceasta s-a facut in cinstea Sfintei Treimi, Dumnezeirea cea adevarata... Iar pentru a-l potoli si mai mult, ea ii marturisi credinta cea sfanta a lui Hristos Domnul, prin care tot omul se izbaveste de toata rautatea si se investmanteaza cu lumina si nevinovatie...

Dar, vai, "ochii sufletului ranindu-se si cu taria necredintei si mai mult intunecandu-se, plin de nebunie si fierband de manie, scotand palosul s-a pornit intunecatul sa junghie pe fiica cea una nascuta, iesind din hotarele bunei credinte si dintr-ale firii, pentru ca i s-a aratat lui calea vietii"... (idem).

Ingrozita de salbaticia sufleteasca a tatalui ei, tanara Varvara fugi in munti. Si pe cand nebunul ei tata o alunga gata s-o prinda, iata ca o minune dumnezeiasca facu sa se despice o stanca, prin care ea patrunse in tainele muntelui, si apoi aceasta se uni la loc, asa ca ucigasul tata pierzandu-i urma, multe zile o cauta apoi prin munte, pana ce a aflat-o. E drept ca de data aceasta cu mania mai potolita, caci nu a omorat-o, ci a batut-o si a schingiuit-o grozav, pentru a-i scoate marturisirea ca se leapada de credinta cea crestineasca. Dar vazand el ca nici prin foamete, nici prin alte chinuri nu o poate intoarce la credinta cea idoleasca, se duse la Martinian, ispravnicul tinutului, istorisindu-i toate cele intamplate si rugandu-l sa foloseasca el orice mijloc numai si numai ca fiica lui sa fie iarasi pagana.

Acest necredincios ispravnic, ranit in sufletul lui de frumusetea Varvarei, cauta ca prin diferite momeli sa o atraga la credinta tatani-su, caci totdeauna asa vine diavolul, cu ispite pline de placeri. Vazand insa ca nu se lasa biruita de acestea, paganul hotari sa o bata, dar ea indura si aceasta, aparandu-si credinta. Cand trecu la schingiuire, hotararea ei fu si mai neclintita, chiar in batjocura de a o purta pe ulitele orasului, dezbracata. Infranta ziua, ea primea tamaduiri miraculoase noaptea de la Dumnezeu din ceruri. Dar in cele din urma, paganeasca conducere, cautand ca si prin ciopartiri ale corpului ei s-o faca sa se lepede de credinta, nu reusi decat sa o faca si mai fanatica in luminoasa ei hotarare de a urma pe Dumnezeu, iar nu pe niste oameni salbaticiti prin credinte gresite si pacate...

Toate acestea vazandu-le tatal ei, care se infatisa mai rau decat o fiara fata de puii ei, turbat de manie ca acuma ea e si cu trupul desfigurata, scoase palosul si cu o manie nebuna, taie capul fiicei sale. Si asa se implinira si aici cele ce s-au povestit in Scriptura cu privire la rautatea oamenilor: "Va da la moarte tata pre fiu"... (Mat. X, 21).

Si pe cand acest nemilos tata se pogora spre cetate de la locul uciderii, ne spune istoria sfanta ca un fulger din cer, coborandu-se pe el, l-a mistuit in flacari...

O, cat de grozava e rautatea! Prin ea de multe ori se sfarsesc in dureri adevarul, binele si idealul pentru hotarele inguste ale acestei vieti pamantesti, pentru a straluci si mai mult in vesnicia cea nemarginita, dar si rautatea piere ca o umbra neagra, mistuita fiind de-acum si pana in eternitate in flacarile usturatoare ale raului insusi...

Frati crestini,
E in traditia poporului roman ca in ziua de Sfanta Varvara, parintii sa insemneze, pe frunte si pe fata, pe copiii lor cu semnul sf. Cruci, avand degetul muiat in miere. Ce crestineasca si simbolica insemnare are aceasta sfanta traditie? Ce taina minunata plina de intelepciune crestina se cuprinde in acest stramosesc obicei? In el se poate vedea ravna poporului roman de a trai si de a implini voia lui Dumnezeu, iar nu pe aceea a paganului tata al Sf. Varvara. Parintii nostri facand semnul sf. Cruci pe fetele copiilor, le arata ca dorinta lor e ca ei sa fie crestini. Si crucea facandu-o cu miere, marturisesc ei acuma prin aceasta copiilor lor, dulceata invataturii lui Hristos. Iar prin degetul lor inmuiat in miere, se vadeste bunatatea credintei crestine care ne vine prin parintii nostri.

Fratilor, la aceasta cale cereasca sa se intoarca omenirea toata. Caci numai cand parintii sunt crestini, ei nu gresesc niciodata fata de copiii lor.

Parintilor, stiu ca va iubiti copiii, dar cautati si-i iubiti in lumina lui Hristos, si-i cresteti in adevarul credintei, pentru ca si ei si voi si omenirea toata sa poata vietui in pace si fericire in imparatia cea vesnica a iubirii lui Dumnezeu. Amin.

Parintele Vasile Vasilache
(fost predicator al Catedralei patriarhale in perioada 1940-1944)

03 Decembrie 2016

Vizualizari: 21823

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE