Sfantul Agapit de la Pecerska

Sfantul Agapit de la Pecerska Mareste imaginea.

Sfântul Cuvios Agapit de la Pecerska, doctorul fără de arginţi

Printre asceţii care s-au preaslăvit prin darul vindecării, Sfântul Agapit de la Pecerska se remarcă în mod deosebit. Acesta s-a născut la Kiev, în secolul al XI-lea şi a fost tuns în monahism de Cuviosul Antonie, părintele său duhovnicesc. Până atunci, Sfântul Antonie petrecuse o perioadă la Muntele Athos, unde învăţase cunoştinţele medicale ale monahilor athoniţi. Sosind în Rusia, el a înfiinţat Mănăstirea Pecerska şi avea grijă, personal, de oamenii care erau bolnavi. Tot aici şi-a început lucrarea şi ucenicul său.

In cazul îmbolnăvirii unuia din fraţi, Agapit îşi lăsa chilia şi îi slujea celui bolnav, rugându-L neîncetat pe Domnul ca acela să se mântuiască. Imitându-şi părintele duhovnicesc şi dorind să ascundă de oameni darul vindecării, Agapit dădea, sub formă de medicamente, ierburile pe care le folosea la prepararea mâncării. Pentru faptele sale bune, dezinteresul şi mila de care a dat dovadă, Agapit a dobândit dragostea fierbinte a oamenilor simpli, dar şi pe aceea a principilor. Astfel, i s-a confirmat şi numele monahal de Agapit, adică cel iubit.

In acel timp, la Kiev locuia un medic foarte iscusit, armean. Acesta nu era ortodox, ci armean necalcedonian. Era suficient să privească un om grav bolnav pentru a-i spune ziua şi ora în care va muri. El refuza să trateze astfel de pacienţi. Pe alţii însă îi trata mai bine decât alţi medici.

Odată s-a îmbolnăvit unul dintre marii boieri ai principelui Vsevolod Iaroslavici. Medicul armean l-a vizitat şi i-a prezis, cu disperare, moartea peste exact opt zile. Imediat după această vizită, bolnavul a fost dus la Mănăstirea Pecerska, în faţa fericitului Agapit. Făcătorul de minuni s-a rugat fierbinte şi i-a dat bolnavului să mănânce nişte fiertură de pe masa sa. Boierul s-a însănătoşit chiar atunci, iar vestea despre vindecare s-a răspândit ca fulgerul în întreaga Rusie.

Mâncat de invidie, armeanul era supărat pe cuvios şi, dorind să-l facă de râs, a trimis la el un muribund. La sfatul armeanului, acesta urma să bea otravă şi să moară chiar în cameră cu Agapit. Numai că binecuvântatul vindecător i-a dat acestuia, cu rugăciune, hrană mănăstirească şi acela s-a însănătoşit.

Tot mai aprins de mânie, armeanul a continuat să-l asuprească pe cuviosul Agapit. Dumnezeu a împlinit însă ceea ce spusese în Evanghelie: Şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma (Mc. 16,18).

Altă dată s-a îmbolnăvit foarte grav principele Vladimir Vsevolodovici, care avea să fie mare principe de Kiev, cunoscut cu numele Vladimir Monomahul. Armeanul a încercat, fără succes, să-l vindece şi atunci principele a trimis vorbă egumenului Mănăstirii Pecerska să-l trimită la el pe cuviosul Agapit, despre care auzise multe.

Egumenul i-a transmis solicitarea cuviosului, însă acesta, din smerenie, a refuzat să meargă.

- Dacă voi merge pentru acest lucru la principe, spunea Agapit, atunci va trebui să merg la toată lumea. Te rog, părinte, să nu mă obligi să ies din curtea mănăstirii pentru slava omenească, de care am promis că voi fugi până la ultima suflare! Dacă îmi vei permite, mai bine mă duc în altă parte, de unde să revin peste un timp oarecare...

Solul întristat a cerut pentru stăpânul său măcar ierburile pe care le mânca fericitul cuvios. Rugămintea i-a fost împlinită şi, atunci când a mâncat din ierburi, principele s-a însănătoşit, pentru rugăciunile cuviosului. Drept mulţumire, conducătorul a venit personal la mănăstire, dorind să-i ofere daruri tămăduitorului. Smeritul ascet nu a primit darurile.

Mai târziu, principele a trimis un sol cu daruri, căruia Agapit i-a spus:

- Fiule, nu am luat vreodată ceva în schimbul vindecărilor, pentru că nu eu sunt cel care vindecă, ci puterea lui Hristos. Nici acum nu am nevoie de daruri.
Boierul trimis a zis:

- Părinte, cel care m-a trimis ştie că nu ai nevoie de aceste daruri. Te rog însă să le primeşti doar pentru a-l mângâia pe fiul tău, căruia i s-a dat sănătate de către Dumnezeu. Darurile le poţi oferi, dacă vrei, săracilor.

Părintele a fost de acord şi i-a transmis principelui să nu se zgârcească şi să ajute cât mai mult pe săraci. împlinind cu sfinţenie voturile monahale, cuviosul a aşezat în taină aurul la porţile mănăstirii. Văzând darul acolo, boierul s-a mirat şi l-a luat, dându-l egumenului Ioan. După aceasta, el s-a întors la Cernigov şi a povestit cele întâmplate principelui şi curtenilor. Toţi au înţeles atunci că Agapit este cu adevărat robul lui Dumnezeu şi doctor fără de arginţi, căci nu caută răsplată de la oameni. Iar principele, ascultând de părintele Agapit, a început să facă milă multă cu nevoiaşii.

Armeanul nu a putut răbda liniştit toate acestea şi a aşteptat momentul în care cuviosul s-a îmbolnăvit grav, pentru a veni la el în chilie. Vorbind despre arta medicală, el a întrebat cu ce se tratează Agapit. Făcătorul de minuni a răspuns:

- Cu tratamentul pe care ni-l dă însuşi Dumnezeu, Doctorul sufletului şi al trupului.

Armeanul l-a considerat impertinent pe Agapit şi, luându-l de mână, a spus celor care erau de faţă:

- Cu adevărat vă spun că peste trei zile acesta va muri. Dacă nu se va împlini cuvântul meu, atunci eu îmi voi schimba viaţa şi voi deveni monah, ca şi el.

Fericitul Agapit a spus atunci:

- Iată deci metoda ta de vindecare: să vorbeşti mai mult despre moarte decât despre ajutor! Dacă eşti atât de iscusit, fă-mă să trăiesc; dacă nu poţi face aceasta, atunci de ce mă înjoseşti şi mă condamni la moarte peste trei zile? Domnul mie mi-a spus că voi muri peste trei luni.

Văzându-l pe Agapit într-o stare de neputinţă mare şi înţelegând că acesta nu se va mai putea mişca de unul singur, armeanul a zis din nou:

- Cu astfel de simptome, oamenii nu trăiesc mai mult de trei zile.

Intre timp, cuviosului i-au adus un bolnav din Kiev, şi el, ca şi cum nu ar fî fost bolnav, s-a ridicat din pat şi i-a arătat armeanului o iarbă simplă:

- Iată iarba cu care tratez eu: uită-te şi înţelege! Acela a spus:

- Aceasta nu este de aici; cred că e adusă din Alexandria. Părându-i rău de greşeala vestitului medic, dreptul i-a dat bolnavului să guste din simpla sa mâncare călugărească, s-a rugat şi acela s-a vindecat. Armeanul a plecat. Agapit a mai trăit după aceea, aşa cum spusese, trei luni. Suferind de boală o scurtă perioadă, el a adormit întru Domnul la 1 iunie (cel târziu în anul 1095). Fraţii l-au în-mormântat în peşterile din apropierea mănăstirii.

După moarte, Sfântul Agapit i s-a arătat în vis armeanului şi i-a amintit că a promis să devină monah şi că, dacă nu se va ţine de promisiune, va avea de suferit, atât cu trupul, cât şi cu sufletul.

Medicul armean a mers la mănăstire şi a recunoscut cinstit următoarele:

- Am presupus că preotul nu va trăi mai mult de trei zile, dar Dumnezeu i-a mai dat trei luni. Iar dacă ar fi dorit ca el să trăiască încă trei ani, aşa s-ar fi întâmplat. Cred că sfântul a vrut, pur şi simplu, să ne lase... De aceea vreau să împlinesc porunca lui.

Armeanul a fost tuns de egumen, care i-a şi devenit duhovnic. Astfel, Sfântul Agapit l-a îndreptat pe acel om, medic iscusit, pe calea mântuirii sufletului.

Pentru viaţa sa virtuoasă şi multele minuni, cuviosul Agapit a fost canonizat de Biserică în calitate de doctor fără de arginţi. Pomenirea sa se săvârşeşte în ziua mutării la Domnul, dar şi pe 28 septembrie, atunci când se prăznuieşte soborul tuturor sfinţilor ale căror moaşte se află în peşterile din apropierea Lavrei Pecerska. Să-l chemăm, aşadar, pe Sfântul Agapit cu credinţă şi cu nădejdea că ne va vindeca bolile.

Sfinte Cuvioase părinte Agapit, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Articol preluat din cartea "ENIGMELE EREDITĂŢII: PĂCATELE STRĂMOŞILOR ŞI GENELE URMAŞILOR", EDITURA SOPHIA
 

02 Noiembrie 2016

Vizualizari: 246

Voteaza:

Sfantul Agapit de la Pecerska 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE