Sfantul Avramie din Smolensk

Sfantul Avramie din Smolensk Mareste imaginea.

Sfantul Avramie din Smolensk
21 august

In cetatea Smolensk trăia o familie în care se năşteau numai fete. N-aveau părinţii dorinţă mai mare decât să aibă un fiu, care să le ducă numele mai departe. După multe şi fierbinţi rugăciuni, lungi posturi şi bogate milostenii, Dumnezeu s-a îndurat de ei şi le-a dăruit prunc, care încă din pântecele maicii sale fusese ales pentru slujirea lui Dumnezeu. Şi părinţii au putut şti aceasta dinainte de a se naşte pruncul, căci i s-a arătat în vedenie unei monahii. Şi a venit aceea la casa celor doi creştini, să le dea minunata veste. Bătând la poartă, i-a deschis Maria.

- Ziua bună şi lăudat fie Domnul, a spus monahia când Maria a deschis poarta.

- Bună să-ţi fie inima! a răspuns Maria.

- Am o vorbă cu tine, Maria, a spus călugăriţa drept răspuns la nedumerirea din ochii femeii.

- De unde ştii că mă cheamă Maria?

- Ştiu lucruri mai mari.

Au intrat în casă. Maria a omenit-o pe călugăriţă, aşteptând cu răbdare ca aceasta să-şi facă rugăciunile şi să ciugulească precum o vrăbiuţă. Când a termint, bucatele păreau neatinse, atât de puţin gustase. Apoi, privind-o adânc în ochi, călugăriţa a început a vorbi:

-Am avut o vedenie. O voce mi-a spus: „Du-te la Maria, că a născut prunc, pe care tu ai să-l primeşti din Botez“. Apoi, în vedenie, m-am sculat şi am venit. Casa era plină de preoţi luminoşi, care spălau pruncul în scăldătoarea Botezului. O femeie luminoasă stătea şi ţinea în mâini o haină albă ca zăpada. Şi preoţii au întrebat-o: „Stăpână, cui porunceşti să dăm pruncul? „Aduceţi-l la mine!, a poruncit ea şi l-a luat şi l-a îmbrăcat cu haina cea luminoasă şi l-a dat maicii sale. Ascultând acestea, Maria a simţit pruncul mişcând în pântecele ei.

La vremea sorocită pruncul a venit pe lume. Mult s-au bucurat părinţii, care atât îşi doriseră acel băiat. L-au botezat şi l-au crescut în dreapta credinţă. Când s-a mai mărit, l-au dat la învăţătură. Era un copil cuminte. Nu se amesteca în jocul copiilor de vârsta lui, ci îşi petrecea multe ceasuri cu Sfintele Scripturi. Citea şi se gândea. Vedea aievea cele ce citea şi în acele vedenii multe înţelegea. N-avea bucurie mai mare decât, stând în biserică, să asculte cântările slujbelor.

Ajungând la vremea însurătorii, părinţii îl certau că întârzie să-şi aleagă mireasă. Doar îşi doriseră prunc, care să le ducă numele mai departe. Gândul însurătorii îl îngrozea şi nu ştia cum să le spună că ar dori să-şi păstreze curăţenia fecioriei. Şi tot amâna. Părinţii lui, fiind foarte bătrâni, s-au dus la Dumnezeu, lăsându-i o avere ifumoasă. El a împărţit-o degrabă bisericilor, mănăstirilor şi săracilor. Apoi, îmbrăcându-se în haine proaste, s-a prefăcut nebun, ca oamenii să-l lase în pace. Astfel a câştigat mai multă vreme pentru rugăciuni. Şi se ruga zi şi noapte, cerând lui Dumnezeu să-i arate cum poate ajunge la mântuire:

„Arată-mi, Doamne, calea pe care voi merge!“ Aşa s-a făcut că a mers la Mănăstirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Selişte. Stăruind în ascultare şi rugăciune, a fost repede tuns după rânduiala monahicească. La mănăstire trăia în ascultările monahiceşti, împodobindu-se cu fapte bune, citind mult din Vieţile Sfinţilor, Sfintele Scripturi şi străduindu-se să urmeze învăţăturile Bibliei şi nevoinţele pustnicilor.

Egumenul, văzându-i strădaniile şi înaintarea pe calea smereniei, l-a silit să primească rânduiala preoţiei. Şi primind Avramie sfinţita rânduială, s-a smerit mai adânc, iar Domnul i-a deschis mintea să înţeleagă tainele cele grele ale Sfintei Scripturi şi i-a dat darul vorbirii celei mântuitoare de suflet. Oricine venea la dânsul, mirean sau faţă bisericească, pleca luminat şi smerit. In scurtă vreme a devenit aşa vestit, că veneau oamenii de foarte departe la dânsul.

Dar diavolul, urătorul binelui, nu putea lăsa liniştit un om atât de smerit. Şi cum Avramie era tare în voinţă la postire, a găsit diavolul altă cale. Prin monahi slabi, care au lăsat să intre în sufletele lor pizma şi ura, diavolul a început a-l prigoni pe Avramie. Ura acestor monahi mici la suflet, care îl vorbeau de rău şi născoceau pricini pentru zavistie, a durat cinci ani. Şi cu cât răutatea şi năpăstuirea acestora creştea, cu atât sporeau răbdarea, blândeţea şi smerenia lui Avramie, care mulţumea din adâncul inimii lui Dumnezeu că-l iubea şi-i arăta dragostea punându-l la încercare. Dar şi prigoana diavolului se întărea într-atât, că uneori parcă şi egumenul orbea şi zicea:

- Iată, toată cetatea ai întors-o la tine şi te mândreşti în deşert, slăvindu-te. Deci încetează a învăţa, căci eu voi răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru tine.

Şi egumenul, oprind pe Avramie să înveţe mulţimile ce veneau la dânsul ca să le tălmăcească Sfintele Scripturi, a alungat cu răutate pe acei oameni. Intr-o zi, întunecându-i diavolul mintea cu totul, egumenul a alungat pe Avramie de la mănăstire.

Izgonit fără veste, cuviosul a mers în Smolensk şi s-a aşezat în mica şi săraca mănăstire a Cinstitei Cruci, unde în scurtă vreme a început a se aduna potop de lume, spre a-i asculta ziditoarele învăţături. Venind lume multă şi făcând milostenie, mănăstirea deveni îndestulată, iar biserica se împodobi cu icoane.

Avramie avea în pomenirea sa, ziua şi noaptea, înfricoşata Judecată şi învăţa şi pe alţii să se teamă de ea. Pentru aceea, a zugrăvit două icoane deosebite: una ce înfăţişa a doua venire a lui Hristos şi cealaltă cu întrebările puse la vămile văzduhului.

Aici în mănăstire, văzând buna lui lucrare, diavolul a început iarăşi război împotriva lui: noaptea, când dormea, răcnea ca fiarele, alteori năvăleau asupra lui, în chip de războinici cumpliţi, ce păreau gata să-l taie, sau femei frumoase, care-l îndemnau să lase rugăciunea şi postul, sau îl trânteau din pat. Şi toate acestea, ca prin nesomn şi oboseală cuviosul să slăbească postul, înffânarea şi rugăciunea. Dar zadarnic s-a ostenit diavolul, căci nimic nu l-a împiedicat pe cuviosul în buna lui alegere, sârguind pe calea cea dreaptă.

Atunci diavolul a ridicat împotriva Sfântului pe preoţii cetăţii, care spuneau:

- Inşelătorul acela a amăgit pe toţi fiii noştri duhovniceşti şi i-a întors la el, ca numai el să primească milostenii.

Şi se sfătuiau între dânşii cum să-l izgonească din mănăstire. Răzvrăteau pe oameni împotriva lui, spunând neadevăruri şi scorneli. Au atras în acest drăcesc război monahi şi egumeni, întrebându-i cu viclenie:

- De unde s-a ivit acest nou sfânt şi învăţător, care amăgeşte lumea?

Odată, când era voievodul la episcop, s-a adunat lume multă în curtea episcopiei. Monahii cei negri la suflet s-au amestecat în mulţime, zicând:

-Acest Avramie este eretic!

- Ba e mare vrăjitor! N-ai văzut cum te vrăjeşte cu vorba?

-Am auzit că face multe fărădelegi!

- Calcă legea creştinească, pe care o predică altora!

- Un eretic! Ar trebui să fie omorât, să nu se întindă fărădelegea...

- E datoria noastră să pedepsim pe vrăjitor.

- A necinstit cuvântul lui Dumnezeu, spre folosul Satanei.

- Să moară!

- Să moară Avramie, ereticul!

Auzind voievodul gălăgia poporului, a întrebat:

- De ce este poporul tulburat?

- S-au aflat fărădelegile ereticului Avramie...

-Aşa? Să fie adus Avramie.

Şi l-au adus. Cum trecea cuviosul printre oamenii adunaţi la episcopie, toţi îl batjocoreau, îl scuipau şi îl băteau.

In vremea asta, un călugăr, Luca, ce se ruga într-o biserică din apropiere, a auzit glasul lui Dumnezeu:

- Uite, duc în ispitire pe plăcutul Meu Avramie, dar tu să nu te lepezi de el şi să-i stai alături.

A alergat Luca la episcopie. Acolo, văzând furia mulţimii, striga din răsputeri:

- E nevinovat! Nu-l osândiţi! Să am eu numai păcatele lui ar fi bine! Opriţi-vă, oameni buni!

Dar nimeni nu-l asculta. Mulţimea striga:

- Să se surghiunească înşelătorul şi făţarnicul!

Să se ardă ereticul!

- Să moară vrăjitorul!

- Să fie judecat!

La judecată s-a făcut multă cercetare şi prin grija Satanei pizmuitorii s-au făcut de bunăvoie martori mincinoşi, înşirând vorbe mincinoase. Stătea cuviosul ca un mieluşel în mijlocul lupilor celor răi, care răcneau şi-şi arătau colţii, având martor al nevinovăţiei sale doar pe Dumnezeu şi se ruga în sinea sa: „Doamne nu le socoti lor păcatul acesta!“ Atunci Dumnezeu a înmuiat inima judecătorilor şi voievodului, le-a deschis ochii minţii ca să vadă nevinovăţia şi să înţeleagă pizma şi minciuna celor ce-l prigoneau. Şi au început să-i ocărască pe martorii mincinoşi, care, ruşinându-se, au părăsit adunarea, unul câte unul. Episcopul a amânat judecata pe a doua zi, oprind pe Avramie la episcopie. A doua zi pizmuitorii au făcut iar gâlceavă mare, învinovăţind pe cuvios cu închipuirile lor. Episcopul, după ce a potolit tulburarea lor, a trimis pe cuvios la mănăstirea lui dinainte, oprindu-l însă de la slujirea Sfintei Liturghii. Pătimind Avramie aceste ispite, trăia veselindu-se cu duhul, ca şi cum
n-ar fi suferit nici un rău, şi mulţumea lui Dumnezeu pentru toate câte i se întâmplaseră.

După câteva zile a venit la episcopul Ignatie fericitul Lazăr, şi i-a spus:

- Mare pedeapsă va da Dumnezeu cetăţii acesteia pentru prigonirea nevinovatului Avramie.

A plecat Lazăr, dar Ignatie n-a ascultat, căci n-a înţeles. în scurtă vreme, vorbele lui Lazăr s-au adeverit. Secetă mare a venit, vestejind grădinile, arzând semănăturile, uscând fântânile. Pământul crăpase de seceta cea mare. Toţi erau speriaţi şi se rugau lui Dumnezeu, în zadar episcopul cu toţi preoţii, icoanele şi poporul ocoleau cetatea şi ţarinile, cântând rugăciuni şi cerând ploaie de la Dumnezeu. Insă împăratul ceresc îşi întorsese faţa de la dânşii. Atunci un călugăr, îndemnat de Dumnezeu, a zis episcopului Ignatie:

- Stăpâne, degeaba ne rugăm noi, Domnul nu ne ascultă, căci am nedreptăţit pe Avramie îndepărtându-l de la slujire. Numai de s-ar ruga el, ar asculta Dumnezeu.

Atunci Ignatie a făcut cercetare şi a aflat că tot ce se spunea despre Avramie clevetire este, din zavistia şi răutatea diavolului şi din micimea sufletească a omului.

Deci l-a dezlegat pe cuvios pentru slujbă şi a vrut să pedepsească pe clevetitori. Dar Avramie l-a înduplecat pe episcop să-i ierte.

Episcopul, văzând acestea, şi-a cerut şi el iertare că a plecat urechea la clevetiri:

- Iartă-mă, robul lui Dumnezeu, că din neştiinţă ţi-am greşit ţie. Am plecat urechea la cleveteli. Acum, bunule, roagă-te la Dumnezeu să dea ploaie, că altfel pierim!

Dar cuviosul a răspuns cu smerenie:

- Cine sunt eu, să mă rog Domnului pentru ploaie? Tu, arhiereule, roagă-te pentru turma ta, încredinţată ţie de Dumnezeu!

Cuviosul, plecând de la arhiereu, mergea spre mănăstirea sa, rugându-se astfel:

- Stăpâne, Milostive, Atotţiitorule, ascultă rugăciunea arhiereului Tău şi a sărmanilor acestora şi dă ploaie, adapă pământul, veseleşte oamenii şi dobitoacele.

Nici n-a ajuns cuviosul la mănăstire, că s-a şi pornit ploaia. A plouat multă vreme, până s-a îndestulat pământul, şi mare bucurie era în popor. Ploaia aceea izbăvitoare a luminat clevetitorii, facându-i să se ruşineze. Deci, temându-se ei să nu-i ajungă vreo nenorocire, au alergat la mănăstire, la cuviosul, să-şi ceară iertare. La fel au făcut şi cei ce crezuseră minciunile pizmuitorilor. Iar Avramie, iertându-i pe toţi, s-a rugat mult pentru ei şi le-a dat multe învăţături.

Când s-a putut zidi o mănăstire lângă Smolensk, Ignatie a pus egumen pe Avramie, spre folosul tuturor.

Acolo a trăit cuviosul până în ceasul mutării la Domnul. Amin.

Ileana Vasilescu
Vietile sfintilor – povestri pentru copii, vol II; Editura Sophia

Cumpara cartea "Vietile sfintilor – povestri pentru copii, vol II"


 

20 Ianuarie 2017

Vizualizari: 489

Voteaza:

Sfantul Avramie din Smolensk 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE