Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea

Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea Mareste imaginea.

 Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea

Sfantul Antonie a trait in timpul domniei voievodului Matei Basarab si a domnitorului Constantin Brancoveanu. S-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul Ianina, din Grecia. Din cercetarile facute, putem sustine ca venea dintr-o familie de crestini din satele Olteniei. 

Impresionat de viata aleasa pe care o duceau calugarii de la Iezeru a intrat frate in acest schit. Dorind sa sporeasca nevointele monahicesti, a cerut binecuvantare Episcopului locului, Ilarion, sa mearga la Sfantul Munte Athos. Acesta cunoscand ca este monah imbunatatit si de mare folos multora, l-a sfatuit sa renunte. Cuviosul Antonie ii asculta sfatul si in jurul anului 1690 s-a retras la cativa kilometri de schitul Iezeru, in muntele cu acelasi nume, unde si-a gasit adapost intr-o pestera. Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a inceput sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, largind stanca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu. Terminand aceasta bisericuta, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele necesare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. Episcopul Ilarion al Ramnicului a sfintit acest locas.

In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfarsitul vietii. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie si a primi Trupul si Sangele Domnului.

Cuviosul Antonie a stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost in 23 noiembrie 1719.

Tinand seama de viata si nevointele sale, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca el sa fie asezat in randul sfintilor.

Sfintele Moaste ale Cuviosului Antonie au fost asezate in Biserica Schitului Iezer. O particica din Sfintele sale Moaste se afla si la Schitul Darvari din Bucuresti. 

Sfantul Ierarh Amfilohie

Sfantul Amfilohie a fost concetateanul si prietenul Sfantului Vasile cel Mare, precum si al altor sfinti mari din veacul al patrulea. Acesta de foarte tanar s-a retras intr-o pestera unde s-a nevoit ca sihastru vreme de patruzeci de ani. Dupa ce scaunul episcopal de la Iconium a ramas vacant, Amfilohie a fost acela care, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales si inaltat Episcop in Iconium.

Sfantul Amfilohie s-a numarat printre Sfintii Parinti de la Sinodul al Doilea Ecumenic din anul 381.  El a luptat impotriva lui Macedonie, impotriva arienilor si a eunomienilor.

Dupa ce imparatul Teodosie a dat stapanirea partilor apusului Europei lui Valentinian cel tanar si a biruit pe tiranul Maxim, s-a intors la Constantinopol. Atunci Amfilohie, intrand la imparatul, l-a rugat sa alunge pe arieni si fiindca imparatul nu voia aceasta, a aflat acest minunat parinte o maiestrie prin care a putut sa induplece pe imparat.

Caci mergand la imparat, a salutat pe Teodosie ca pe un imparat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou imparat, l-a salutat in chip prea injositor. Deci maniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului sau aratata necinste adusa lui. Atunci sfantul preaintelepteste a aratat lucrul, zicand: "Vezi, o imparate, cum nu suferi necinstirea fiului tau si te manii? Asa sa crezi ca si Dumnezeu si Tatal, asemenea Se intoarce si uraste pe aceia care hulesc pe Fiul Sau si zic ca Acesta este mai prejos decat Tatal".

Auzind aceste cuvinte imparatul a inteles de ce Sfantul Amfilohie nu a dat cinstea cuvenita fiului lui, Arcadie, si s-a minunat de intelepciunea si indrazneala lui.  Sfantul Amfilohie s-a mutat la Domnul la anul 395.

Tot in aceasta zi, Biserica face pomenirea: 

- Sfantului Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor;

- Cuviosului  Sisinie Marturisitorul; 

- Sfantului Ishirion episcopul;

- Sfantului Elen, episcopul Tarsului;

Maine, 24 noiembrie, este praznuit Sfantul Mucenic Clement, episcopul Romei.

Calendar Ortodox



14 August 2013

Vizualizari: 26932

Voteaza:

Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea 5.00 / 5 din 5 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE

Afiseaza Calendarul Ortodox