Sfantul Iacob, pustnicul din Liban

Sfantul Iacob, pustnicul din Liban Mareste imaginea.

Sfantul Iacob Pustnicul a trait in secolul al VI-lea si s-a nevoit pustniceste vreme de cincisprezece ani intr-o pestera aflata langa cetatea Porfirion, in Fenicia. El a trecut la cele vesnice la varsta de 75 de ani si este praznuit in ziua de 4 martie.

Sfantul Iacob, pustnicul din Liban

Pentru credinta si smerenia lui, Sfantul Iacob a primit de la Dumnezeu darul de a alunga duhurile necurate. Astfel, pentru viata lui sfanta si pentru minunile savarsite, tot mai multi oameni au inceput sa-l caute pe Sfantul Iacob. Dusmanul neamului omenesc, adica diavolul, vazand folosul oamenilor, s-a aprins de ura impotriva Sfantului Iacob si a adus asupra lui ispite dintre cele mai mari.

Intunecati la minte de diavol, niste oameni desfranati si-au pus in gand sa-l batjocoreasca pe Sfantul Iacob. Astfel, ei au trimis la dansul o femeie desfranata, care, prefacandu-se intristata de un mare necaz, a inceput sa-l ispiteasca pe sfant spre pacat. Cand a cunoscut ispita diavolului, Sfantul Iacob si-a pus palma deasupra unei lumanari aprinse si a tinut-o acolo pana ce a ars. Femeia cea desfranata, ingrozita de aceasta chinuire de bunavoie a sfantului si vazand rabdarea lui cea mare, si-a marturisit pacatele si, cu adanca pocainta, si-a schimbat viata.

Diavolul, insa, care nu inceteaza a fauri noi si noi ispite, l-a prins intr-un tarziu si pe Sfantul Iacob. Astfel, a fost adusa la sfant o tanara fecioara, care patimea grozav din partea unui diavol si avea tot timpul mintea tulburata. Pentru rugaciunile sfantului, Dumnezeu i-a daruit tinerei fete sanatatea mintii, alungandu-l pe diavol.

De aceasta data, caderea in ispita a Sfantului Iacob a fost la un pas distanta. Pentru ca a primit un gand de mandrie, cugetand la darurile mari ale lui Dumnezeu si la minunile savarsite pentru rugaciunile sale, el s-a aprins de pofta si a silit-o pe fecioara aceea spre pacatul cel trupesc. Insa diavolul nu s-a oprit aici, ci a intunecat si mai mult mintea pustnicului, care, din teama de a nu se afla in popor fapta lui cea ticaloasa, a omorat-o pe tanara si a aruncat-o in apele unui rau din apropiere.

Viclesugul duhului necurat al mandriei s-a dovedit mai puternic decat postul si privegherea sfantului, decat anii petrecuti in pustie si chiar decat batranetile lui cele cinstite. Numai smerenia ii biruieste pe diavoli, ca o incununare a tuturor nevointelor.

Intors in chilia lui pustniceasca, Sfantul Iacob si-a venit in fire si s-a aruncat la pamant, plangand din adancul sufletului sau. Dupa cateva zile de plans cu amar si nemancare, el a mers intr-o manastire din apropiere, l-a chemat la sine pe staret si l-a rugat sa adune toata obstea. Cand s-au adunat toti parintii, sfantul si-a marturisit faptele lui cele ticaloase, adica silirea fecioarei spre desfranare si uciderea ei.

Apoi, cu nespusa durere, Sfantul Iacob a zis parintelui staret: "Amar mie ticalosul, cum voi putea sa-mi ridic ochii la cer, cum voi mai indrazni sa chem numele lui Hristos, pe Care L-am suparat si cum voi mai indrazni a ma atinge de bunatatile Lui, fiind desfranat si ucigas!" Parintele i-a spus sa ramana la ei si sa-si implineasca pana la moarte canonul cel de pocainta.

Sfantul Iacob, insa, nevrand a primi nici o mangaiere omeneasca, a iesit din manastirea lor si, in apropiere, a gasit un mormant parasit. In acesta a intrat, ca in pantecele pamantului, si, petrecand in genunchi, se ruga cu suspinuri adanci, zicand:

"Cum voi privi la Tine, Dumnezeul meu? Ce incepatura voi pune marturisirii mele? Cu ce indrazneala voi misca spre rugaciune necurata mea limba si gura si de care pacat mai intai voi incepe a cere iertare? Pentru desfranare sau pntru ucidere? Da-mi iertare greselilor mele cumplite, Preabunule Stapan! Fii milostiv mie, nevrednicul, Preamilostive Dumnezeule si nu ma pierde cu lucrurile mele cele urate, caci nu sunt mici faradelegile mele. Am facut desfranare si ucidere, am varsat sange nevinovat, inca si trupul l-am dat apelor, fiarelor si pasarilor spre mancare. Si acum, Doamne, Tie, Atotstiutorule, pe acestea le marturisesc, cerand iertare. Nu ma trece cu vederea, Stapane, ci, dupa negraita Ta iubire de oameni, miluieste-ma pe mine necuratul, arata-mi bunatatea Ta cea preamare si curateste toate faradelegile mele, ca sa nu ma intunece vrajmasul, pe mine cel afundat in adancul pacatului si balaurul cel mai de jos sa nu ma inghita."

In mormantul cel parasit a petrecut Sfantul Iacob Pustnicul vreme de zece ani. In tot acest timp el nu a vorbit cu nimeni, ci numai cu Dumnezeu, cerandu-I iertare cu durere pentru nelegiuirile savarsite. Hrana lui au fost ierburile cele amare care cresteau langa mormant.

Sfantul Iacob Pustnicul

In cele din urma, cautand spre pocainta lui cea fara margini, Dumnezeu s-a milostivit iarasi spre el si i-a daruit iertarea cea mult dorita. Astfel, el a fost daruit iarasi de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Odata, fiind seceta mare in acel tinut, doar pentru rugaciunile sale a pornit ploaia cea mult asteptata. Acesta a fost semnul iertarii. La scurta vreme dupa aceasta minune, Sfantul Iacob Pustnicul a trecut la cele vesnice, fiind inmormantat in mormantul in care a petrecut mai bine de zece ani.

In cinstea Sfantului Iacob, episcopul zonei a construit o biserica langa mormantul sau, iar pomenirea lui a inceput sa fie savarsita in fiecare an. Si dupa moarte el s-a aratat facator de minuni, cautand spre rugaciunile celor care il roaga sa le fie mijlocitor catre Bunul Dumnezeu.

Iulian Predescu

05 Martie 2014

Vizualizari: 714

Voteaza:

Sfantul Iacob, pustnicul din Liban 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE