Sfantul Mitropolit Filip "al tuturor rusilor"

23 decembrie si 9 ianuarie

Sfantul Ierarh Filip se tragea din vita boierilor Kolacev, familie vestita prin marile merite ale stra­mosilor si prin curata evlavie. Boierul Stepan Mihailovici se bucurase de dragostea si pretuirea marelui cneaz Vasilie, ca un vrednic si viteaz conducator de oaste. Sotia sa, Varvara, era o femeie foarte pioasa, ajutatoare fara preget a saracilor. Ultimii ani din viata si i-a petrecut in caluga­rie, numindu-se Varsanufia. Fiul lor, Teodor - numele de botez al lui Filip, a primit o educatie superioara, in spiri­tul acelor vremuri. A invatat sa scrie si sa citeasca dupa cartile bisericesti, a capatat si a pastrat pana la sfarsitul vietii dragostea de cartile bisericesti ziditoare.

Marele cneaz Vasilie l-a luat pe tanarul Teodor Kolacev la curte, iar fiul sau, tanarul Ioan, l-a indragit. Faptul ca Teodor l-a cunoscut din tinerete pe cel ce avea sa devina Tarul Ivan cel Groaznic avea sa se afle, mai tarziu la obarsia tuturor necazurilor lui Filip. In timpul crizelor care aveau sa-i ra­vaseasca sufletul, Ivan avea sa-si aduca aminte de prietenul sau iubit de odinioara care devenise calugar, retras la Ma­nastirea Solovet. Spera ca daca ar reinnoda aceasta priete­nie, afland de la el cuvant ziditor si de mangaiere, ar putea sa se impace cu sine, sa-si linisteasca cugetul, bantuit de atatea furtuni. Cu aceasta speranta il va fi chemat din "pus­tie" pentru a impodobi si innobila cu prezenta sa scaunul de intaistatator al Bisericii, dar si capitala imperiului. Mai tarziu, tot el il va impodobi cu cununa muceniciei.

Viata la curte, pe vremea copilariei lui Ivan era ame­nintata in acelasi timp din doua parti. Pericolul venea, pe de o parte dinspre boierii complotisti, iar pe de alta, de la desfraul care domnea acolo si care ameninta sufletele. Tragica soarta a rudelor lui Teodor nu putea sa nu aiba consecinte asupra sufletului tanarului, care si-a dat seama de cate pacate este plina viata lumii si cat de pustie este. intr-o duminica - era 5 iunie 1587 - s-a nimerit sa auda la Liturghie cuvintele Mantuitorului: "Nimeni nu poate sluji la doi domni." Dumnezeiestile cuvinte l-au impresionat intr-o asemenea masura, incat s-a hotarat sa se desparta pentru totdeauna de "lume". Avea atunci 30 de ani.

Rugandu-se cu mult sarg sfintilor facatori de minuni de la Moscova, Teodor a parasit orasul in taina, imbracat in straie saracacioase. Ajungand langa lacul Onega a ra­mas o vreme acolo, in satul Hij ca sa i se piarda urma. S-a oprit la casa unui taran si pentru a nu-i fi aceluia o povara i-a propus sa-i munceasca in schimb, pentru gazduire. Ta­ranul l-a trimis sa pasca vitele, iar fiul de boier, viitorul intaistatator al Bisericii rusesti, a primit cu bucurie smeri­ta indeletnicire de vacar. Apoi, tot nestiut de nimeni avea sa ajunga la manastirea de la Solovet, luandu-si asupra munci dintre cele mai grele.

Fiul unor parinti cu faima, care se bucurau de un imens prestigiu, taia si cara lemne, sapa pamantul in gradina, lucra la moara, se ducea la pescuit. Astfel pus la incercare timp de un an si jumatate, Teodor Kolacev avea sa fie calugarit la cererea sa, pri­mind numele Filip, si incredintat supravegherii experi­mentatului Batran Iona Samin, prietenul si confidentul Preacuviosului Alexandru Svirski. Egumenul Alexie l-a trimis pe tanarul monah la fierarie, Filip deprinzand repe­de lucrul acolo, batand fierul cu un baros urias. Apoi l-a trimis sa lucreze la pitarie. Pretutindeni Filip s-a aratat as­cultator ca nimeni altul. In ciuda muncii grele la care era supus, nu neglija niciodata rugaciunea la biserica, ajun­gand acolo primul si plecand ultimul.

Smeritul nevoitor avea sa se invredniceasca de un semn de sus. in biserica manastirii de la Solovet poate fi vazuta pana astazi o icoana a Maicii Domnului numita “a painii", cea la care se ruga si de la care primea mangaiere pitarul Filip. Fratii il laudau pe osarduitorul calugar, care avea sa paraseasca pentru o vreme manastirea, nevoindu-se in singuratate, intr-un loc retras.

Dupa noua ani de nevointe duhovnicesti, smeritul "poslusnic" a fost ridicat la rangul de egumen (in 1548), ales intr-un singur glas de obstea fratilor, vrednicie de la care chinovia Preacuviosilor Zosima si Savatie avea sa se aleaga cu multe foloase. Sfantul Filip a fost asezat in sca­unul de egumen impotriva vointei sale, dar s-a apucat in­data de treaba, indeplinindu-si obligatiile cu dragoste si ravna. A condus manastirea timp de 18 ani, facand pentru ea atat de multe lucruri, incat a fost considerat, pe buna dreptate, al doilea ctitor al ei, dupa Facatorii de minuni Zosima si Savatie. In anii 1550 si 1551 a calatorit la Mos­cova si Novgorod, in chestiuni legate de viata manastirii, intorcandu-se cu bogate daruri imparatesti si cu gramate de apreciere. Multa vreme manastirea n-a putut sa-si revi­na dupa un incendiu din 1538.

Egumenul Alexie, prede­cesorul lui Filip a izbutit, intr-o oarecare masura sa o adu­ca la vechea ei stare, fara sa o fi facut intru-totul. Filip a construit numeroase spatii de locuit si anexe gospoda­resti, a extins si imbunatatit cariera de extragere a sarii, a carei exploatare aducea cea mai mare parte din veniturile manastirii. Se aprovizionau cu sare extrasa de aici orasele Holmogori, Ustiug, Vologda, Totma. in timpul egumeniei lui s-a amenajat o moara, cincizeci si doua de lacuri au fost legate intre ele prin canale, obtinandu-se astfel dese­carea unor lacuri mlastinoase, pe locul carora au inceput sa apara pajisti cu fanete. S-au deschis noi drumuri prin­tre balti si hatisuri.

La o distanta de zece verste de manas­tire, pe o insula, a fost amenajata o crescatorie de reni, ale caror blani si piei luau drumul targurilor. Egumenul Filip a instituit o seama de reguli pentru viata de toate zilele a fratilor, ce haine si ce incaltaminte sa aiba fiecare, prin aceasta punand capat incercarii unora de a se purta dupa bunul lor plac. Pentru calugarii batrani si pentru bolnavi a facut o bolnita manastireasca. Sub ocarmuirea sa, viata duhovniceasca la Solovet a cunoscut o mare inflorire. Atunci s-au nevoit acolo Preacuviosii Ioan si Longhin, Vasian si Iona, preaslaviti de Domnul. Pentru a trezi in frati duhul marilor intemeietori ai locasului a cautat icoa­na Maicii Domnului - "Odighitria", care fusese adusa pe insula de Preacuviosul Savatie, crucea de piatra aflata atunci in fata chiliei sale, psaltirea si odajdiile de slujba ale preacuviosilor de odinioara. A dat dispozitie sa fie scrise amintirile, pastrate prin viu grai, despre minunile preacuviosilor parinti din trecut.

Pe vremea sa a fost con­struita biserica trapezei, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, lunga de 84 de stanjeni, precum si o clopotni­ta, sfintita in anul 1557. A facut rost de unelte cu care pu­teau fi realizate legaturi durabile si sigure atat pentru con­structiile de piatra cat si pentru cele din lemn ale manasti­rii. A inzestrat manastirea cu trei clopote noi. in 1558 a pus piatra de temelie a unei biserici mari cu hramul Schimbarea la Fata, lucrand el insusi in rand cu zidarii. in partea de nord a bisericii si-a facut siesi o cripta, alaturi de cea a indrumatorului sau, Staretul Iona. Din cand in cand se retragea la liniste, la vreo doua verste de manasti­re; locul unde se nevoia se numeste pana astazi "pustia lui Filip". Pentru iubitorii de singuratate a intemeiat un schit, pe insula Zaiatkoe; in alte locuri au fost construite chilii, pentru cei dornici sa se retraga o vreme in ele.

Acesta era cel pe care la anul 1566 Ivan cel Groaznic l-a chemat la Moscova pentru a fi asezat pe scaunul de mitropolit. Nu este exclus ca pe evlaviosul egumen sa-l fi frapat de la prima vedere si sa-i fi produs o impresie ne­placuta modul cum arata Tarul. Fata congestionata, conti­nua agitatie, scanteia malefica din ochii sai, altadata lim­pezi, plesuvia precoce, toate acestea puteau sa-1 faca pe incercatul calugar sa-si dea seama ca Tarul trece printr-o alarmanta criza sufleteasca si ca este ravasit de patimi.

Ivan spera sa gaseasca in Filip un sfetnic care sa nu aiba nimic de-a face cu boierimea, aflata - credea el - intr-o perpetua stare de razvratire, deoarece calugarul statuse departe de ea, mai intai prin conceptiile sale si prin edu­catia pe care o primise, apoi prin anii de izolare la Marea Alba. in conceptia Tarului, insasi sfintenia lui Filip ar fi trebuit sa insemne pentru nevrednicii si coruptii boieri din jurul sau o sfidare si un repros. Lui Ivan i se parea ca, da­ca va inmana carja arhipastoreasca unui asemenea om, va bineplacea lui Dumnezeu, prin ravna si bunavointa pe care o arata Bisericii, gasindu-si pentru sine un rugator de nadejde si un duhovnic capabil sa-i aduca liniste in suflet, in acelasi timp era indreptatit sa creada ca smeritul ascet nu va indrazni sa se amestece in conducerea statului si ca de bunatatea sa va trage el insusi foloase, in masura in care il va ridica in ochii poporului. L-a primit pe egumenul de la Solovet cu onoruri, i-a vorbit prieteneste, l-a re­tinut la masa, iar in cele din urma i-a spus ca si-ar dori sa-1 vada in scaunul de mitropolit. O buna bucata de timp, Filip n-a acceptat sa primeasca acest rang inalt. "Nu pot sa primesc - zicea, cu ochii in lacrimi - o sarcina care ma depaseste; lasa-ma sa ma intorc de unde m-ai chemat; de ce vrei sa pui pe un spate atat de firav o greutate atat de mare ?"

Tarul o tinea una si buna. in cele din urma, Filip i-a facut pe voie, punandu-i insa conditia sa desfiinteze opricinina, din cauza careia i se trageau Rusiei atatea suferinte. Ivan a cautat sa-i explice ca "opricinina" este o necesitate de care nu se pot dispensa nici tarul, nici tara, in conditiile in care toti comploteaza impotriva sa. inaltii ierarhi au reusit sa-l convinga pe Filip sa accepte, supunandu-se vointei maniosului Tar, sfatuindu-1 sa nu se amestece in treburile curtii si ale "opricininei", iar dupa ce va fi inscaunat, sa nu-i treaca prin minte sa se retraga, pe motiv ca Tarul n-a desfiintat "opricinina". Sa se sfatuiasca cu el, asa cum au facut-o si mitropolitii de dinaintea lui.

Acceptand aceste conditii, Sfantul Filip si-a asumat, printr-un act de constiinta, sarcina si dreptul de a se preo­cupa el insusi de soarta celor prigoniti fara vina si de a predica si sustine adevarul evanghelic.

La 25 iulie 1566, Filip a fost consacrat Mitropolit. La in­ceput, lucrurile pareau sa mearga bine. Dezmatul "opricini­nei" se mai potolise de teama ierarhului ascet. Tarul il coplesea cu complimente si atentii. Moscova se bucura de li­nistea care aparuse o data cu inscaunarea noului Mitropolit.

Chiar si dupa ce primise inalta vrednicie de arhipastor al Bisericii rusesti, sufletul lui Filip tanjea dupa manastirea de la Solovet, atat de scumpa inimii sale. Avea sa puna sa se construiasca la resedinta sa o biserica cu hramul Sfintii Facatori de minuni Zosima si Savatie de la Solovet.

In cea de a doua jumatate a anului 1567, "opricinina" a inceput din nou sa ridice capul: pradaciuni, denunturi, omoruri, jafuri. intors infrant din campania impotriva Li­tuaniei, Tarul se afla intr-o mare deruta, ceea ce i-a facut pe sceleratii opricinici sa profite de aceasta situatie. Sus­pinelor nevinovatilor le raspundeau cu rasete batjocori­toare si cu fapte oribile. Suferind de neputinta si de tulbu­rari psihice Ivan ii facea si pe altii sa sufere, pe masura acceselor de boala si furiei sale. Reusise sa-i faca sa-si plece capul pe multi dintre boierii cei mai de vaza, atat din Moscova, cat si din alte orase: pe unii sa-i supuna prin tortura, pe altii facand sa li se rostogoleasca capetele de pe esafod, de securea calaului.

Unii au fost ucisi chiar de mana lui Ivan, nu numai dregatorii ce i se pareau a fi virtual periculosi, ci si cetateni anonimi, pasnici, nevino­vati. Oamenii tremurau de groaza acelor talhari despre ca­re se stia ca sunt sub protectia Tarului si care nu se mai rusinau de nimic; disperati, se baricadau in case. Mosco­va parea ca lovita de moarte, sub imperiul spaimei; piete­le si ulitele capitalei erau pustii, nu se vedeau decat cada­vre ramase neingropate. in mijlocul acestei infricosatoare mutenii, nefericitii oameni asteptau doar-doar va incepe sa cuvanteze singura voce de la care le-ar fi putut veni salvarea: cea a lui Filip.

Ce facea Filip? Alesul lui Dum­nezeu suferea pentru toti cu sufletul, amintindu-si cuvan­tul Apostolului de a persevera "cu timp si fara timp" in aceasta suferinta. Fara sa se amestece in treburile "opricininei", asa cum fagaduise, nu putea sa nu considere ca este de datoria sa sa se ridice impotriva celor ce ruinau ta­ra si in apararea celor ce sufereau fara vina, oriunde taia si spanzura "opricinina". Filip a incercat sa-l convinga pe Pimen, Arhiepiscopul Novgorodului si pe alti episcopi sa se ridice in apararea dreptatii in fata furiosului tiran. Din pacate nu mai era in viata Sfantul Ierarh Gherman al Kazanului, "nebiruitul ravnitor intru Domnul", iar ceilalti tremurau de frica. Atunci zelosul arhipastor s-a decis sa porneasca singur, fara teama, neajutat de nimeni, la lupta. S-a dus sa-l caute pe Ivan si sa-i spuna tot ce avea pe su­flet, in chiar barlogul dezmatului si faradelegilor sale, la Alexandrovskaia, unde isi facea de obicei veacul.

"- Atotputernicule Tar, i-a spus lui Ivan intre patru ochi, esti investit cu cea mai inalta vrednicie si, in aceasta calitate, se cuvine sa-L cinstesti pe Dumnezeu mai mult decat noi toti, fiindca de la El ai primit puterea si coroa­na; tu esti, ca si noi toti, chip al lui Dumnezeu, dar in ace­lasi timp si pulbere trecatoare. Stapan adevarat este cel ce se stapaneste pe sine si nu se lasa robit de pofte josnice, care nu-si subrezeste puterea prin uitare de sine.

La auzul acestor cuvinte atat de neasteptate si de in­draznete Ioan a prins a clocoti de manie, racnind:
- Cine esti tu, boaita cernita, de te amesteci in treburi imparatesti?

Sfintitul arhipastor a raspuns calm:
- Prin harul Sfantului Duh, prin alegerea Sfantului So­bor si prin a voastra ingaduinta, sunt pastorul Bisericii lui Hristos. Si eu, si tu trebuie sa ne ingrijim de pacea si buna oranduiala a pravoslavnicii imparatii.

- Sa taci! – s-a rastit la el Tarul.
- Acum nu mai e timp de tacere, a continuat ierarhul; tacerea n-ar face decat sa sporeasca pacatele si raul. Daca ne vom supune pornirilor omenesti ticaloase, ce raspuns vom da in ziua celei de a doua veniri a lui Hristos? Dom­nul a spus: «Iubiti-va unii pe altii, mai mare iubire nu este decat a-ti da sufletul pentru aproapele tau. Daca veti ra­mane in dragostea Mea veti fi cu adevarat ucenicii Mei."

Tarul, care era tare intru cunoasterea Cartilor Sfinte, putand reproduce pe de rost multe citate, il infrunta pe Fi­lip cu cuvintele Psalmistului:
- "Prietenii mei si vecinii mei in preajma mea s-au apropiat si au sezut; apropiatii mei departe de mine au stat si peste masura se sileau cu cei ce-mi cautau mie su­fletul; cei ce cautau sa mi faca rau graiau desertaciuni si viclesuguri toata ziua cugetau." (Ps. 37, 11-12)
- Suveranul, ii raspundea sfantul, trebuie sa deose­beasca pe cei ce fac raul de cei ce fac binele; unii stau de paza binelui obstesc, altii graiesc viclesuguri, mint, spunandu-ti ce le convine lor si tie; mare pacat este sa nu-i tii in frau pe acesti oameni periculosi, care pot face mare rau, tie si imparatiei; fa ca sa triumfe dragostea, in locul dihoniei si vrajmasiei!
- Filipe, i-a intors vorba, clocotind de furie Ivan, sa nu defaimezi stapanirea noastra, ca sa nu se abata asupra ta ma­nia noastra sau, de nu, i-ati adio de la scaunul de mitropolit!

- Din cate stii – i-a raspuns Mitropolitul – nu eu te-am rugat sa-mi dai acest scaun, nici n-am trimis pe cineva la tine sa mi-1 ceara si nici n-am dat bani cuiva ca sa-l obtin. Tu m-ai lipsit de pustia mea. Acum, fa ce vrei.
Tarul a plecat manios cum nu se mai afla, fara sa ia o hotarare, cugetand in sinea sa ce sa faca."

De atunci insa "opricinicii" nu conteneau sa-1 atate pe Tar impotriva Mitropolitului. Ivan s-a intors la Moscova, iar faradelegile si executiile au continuat. Dregatorii si oamenii de rand au prins a-1 cauta pe ierarh, implorandu-1 cu lacrimi in ochi sa-i apere. Arhipastorul ii mangaia pe nefericiti cu cuvinte din Evanghelie: "Copiii mei – le zi­cea – Domnul este milostiv! incercarile pe care ni le tri­mite nu sunt mai grele decat puterea noastra de a le su­porta. Nu putem ramane neispititi, dar vai de cei prin care vine ispita! Tot ce ni se intampla este numai din vina pa­catelor noastre, fiindu-ne noua spre indreptare, iar ferici­rea nu ne asteapta aici pe pamant, ci in ceruri".

In Duminica a treia din Sfantul si Marele Post – Dumi­nica Crucii – la 2 martie 1568, Tarul a intrat in catedrala. Era inconjurat de "opricinici", toti imbracati in straie cer­nite, purtand pe cap cagule si arme la vedere. Ivan s-a apropiat de locul pe care statea mitropolitul, asteptand sa primeasca binecuvantare. Sfintitul Parinte statea nemis­cat, privind tinta la icoana Mantuitorului. "Opricinicii" au racnit catre el:

"- Au nu vezi ca inaintea ta sta imparatul? Da-i bine­cuvantare, vladico!"
Uitandu-se cu asprime la Ivan, Filip a cuvantat zicandu-i:
"- Dupa cine te vei fi luat, maria ta, imbracandu-te ca un mascarici si batjocorind prin aceasta vrednicia rangu­lui tau? Nici hainele si nici faptele nu te arata a fi tar. La latini si la pagani exista lege si dreptate; in Rusia, drepta­te nu e; in toata lumea mila de cel cazut e la mare pret, in Rusia nu exista milosardie nici macar pentru cei drepti si nevinovati. Teme-te, maria ta, de judecata lui Dumnezeu. Gandeste-te cati oameni nevinovati sufera din pricina ta. Noi savarsim aici jertfa cea fara de sange, inaintea lui Dumnezeu, iar afara curge sange crestinesc nevinovat.

Crimele si pradaciunile se fac in numele Tarului." Vanat de manie, Ivan i-a raspuns, zicandu-i:
"- Filipe! Tu chiar crezi ca vei putea sa-mi schimbi voia? Nu crezi ca ti-ar fi mai de folos sa fii intr-un gand cu mine?
- Daca as face asa, i-a raspuns fara frica sfantul, ce s-ar alege de credinta noastra? Nu-i jelesc pe cei ce au su­ferit fara vina; ei sunt mucenicii lui Dumnezeu. De sufle­tul tau ma intristez."

Nemaifiind in stare sa se stapaneasca, Ioan a inceput sa bata cu carja in podeaua bisericii si sa ameninte cu pe­deapsa cumplita:
"- Noua ti-ai gasit tu sa te impotrivesti? Lasa ca ve­dem noi, cat timp o sa mai fii atat de batos!
- Eu, asemenea tuturor celor de dinaintea mea, nu sunt pe acest pamant decat un biet pribeag – i-a raspuns sfan­tul -; pentru dreptate sunt gata sa indur orice."
Furios din cale-afara, Ivan a parasit biserica.

A doua zi, pentru a-l infunda pe omul lui Dumnezeu, i-a adunat, tinandu-i sub aspra straja, pe inaltii dregatori, silin-du-i prin tortura sa spuna ce planuieste in ascuns Filip. L-au pus la cale pe un biet cantaret de strana sa faca o jalba neroada catre Soborul arhiereilor impotriva Mitropolitului.
Pimen, eparhul Novgorodului, gudurandu-se inaintea tarului, a cuvantat in auzul tuturor:

"- Mitropolitul il osandeste pe tar, dar nu se gandeste ca el insusi face marsavii!"

Atunci marturisitorul dreptatii si al adevarului a zis ca­tre Pimen:
"- Tu crezi, iubitule, ca punandu-te bine cu oamenii, vei reusi sa pui mana pe un scaun care nu este al tau? Ba­ga de seama, ca s-ar putea sa-1 pierzi si pe cel pe care stai acum!“

Cantaretul avea sa recunoasca cu lacrimi in ochi ca il clevetise pe mitropolit sub amenintare. Vladica Filip l-a iertat, incredintandu-se pe sine vointei Celui de Sus.
- Imi dau seama – s-a adresat el inaltilor dregatori bi­sericesti – ca se pune la cale pieirea mea, dar ma intreb pentru ce? Pentru ca nu m-am lingusit fata de nimeni, n-am facut cadouri nimanui si nici ospete n-am incins pentru careva. Orice mi s-ar mai putea intampla, nu voi conteni sa spun adevarul, nu vreau sa-mi port carja arhi-pastoreasca de pomana.

Dandu-si seama ca tarul nu vrea sa-1 mai aiba in preaj­ma sa, s-a mutat din Kremlin la Manastirea Sfantul Nicolae, de pe ulita Nikolskaia.
Tot atat de plin de curaj in a-l demasca pe tar s-a aratat sfantul si in timpul unei procesiuni, la 23 iulie, cand Ivan isi facuse din nou aparitia, inconjurat de "opricinici", toti imbracati in obisnuitele lor straie. Tarul a aparut chiar in momentul cand urma sa se citeasca Evanghelia, iar sfan­tul sa rosteasca "Pace tuturor!" Dand cu ochii de un opri-cinic care nu-si scosese acoperamantul de pe cap, mitro­politul i s-a adresat tarului, spunandu-i:
"- Maria ta! Bunii crestini asculta cuvantul lui Dum­nezeu cu capetele descoperite; de ce oare unii oameni de-ai tai se tin dupa mahomedani si nu-si scot caciulile de pe cap?"

"- Cine-i acela?" – a intrebat Tarul. Faptasul insa avusese grija sa se descopere, iar cei ce tineau partea aceluia au zis ca nimic nu este adevarat si ca mitropolitul cauta sa atate lumea impotriva tarului. Ivan si-a iesit din fire, a inceput sa-1 improaste pe ierarh cu grele cuvinte de ocara, 1-a facut mincinos, razvratitor, ti­calos, jurandu-se ca-i va veni de hac, dandu-i in vileag "crimele".

Intorcandu-se la Moscova, au cautat sa gaseasca ceva cu care sa-l acuze pe mitropolit, dar le-a fost cu neputinta sa gaseasca si atunci s-au gandit ca ar putea afla martori mincinosi la Solovet. Toti cei de-acolo il considerau insa pe Filip un drept si un sfant. Multi Batrani din manastire au infruntat amenintarile si bataile, ca niste adevarati mu­cenici, suportand toate chinurile pentru bunul lor pastor, dand marturii despre viata lui curata si despre grija parin­teasca pe care a purtat-o obstii. In cele din urma, egume­nul Paisie, caruia i s-a fagaduit un scaun de episcop, mo­nahul Zosima si inca vreo cativa care se aratasera nemul­tumiti de severitatea lui Filip, pe timpul cand le fusese egumen, au consimtit sa depuna marturii mincinoase im­potriva ierarhului. La Moscova, egumenul Paisie, in pre­zenta tarului si a inaltului cler, a avut neobrazarea sa-l invinuiasca pe Filip. Sfantul nu i-a spus lui Paisie decat atat:

"- Baga de seama, vei culege ceea ce semeni acum!"

Si intorcandu-se catre tar, i-a spus:
"- Chiar crezi, maria ta, ca ma tem de moarte? Aflandu-ma acum la batranete sunt gata sa-mi incredintez su­fletul Celui Preainalt, Stapanului meu si al tau. Este mai bine sa mor nevinovat, ca un mucenic, decat, ramanand in scaunul de mitropolit, sa-mi tin gura si sa stau nepasator fata de toate grozaviile si faradelegile! imi voi depune carja si mantia de mitropolit. Iar voi, sfintitilor si prea sfintitilor slujitori ai altarului, pasteti-va cu credinciosie turma cea cuvantatoare a lui Hristos, pregatindu-va sa dati socoteala si sa va inspaimantati in fata imparatului Ce­resc mai mult decat a celui pamantesc." Zicand aceasta si-a scos de pe cap camilafca alba (kukol-ul) si s-a dezbracat de mantie. Tarul insa a cautat sa-1 opreasca zicandu-i ca trebuie sa astepte sa fie supus judecatii, obligandu-1 sa nu renunte la distinctiile rangului sau si sa slujeasca Liturghia in ziua de 8 noiembrie. Vrajmasii mitropolitului isi pusese­ra in gand sa-1 faca de rusine in fata poporului credincios. Soarta lui Filip fusese pecetluita: unna sa fie acuzat de vra­jitorie, tarul insistand sa fie ars pe rug. Clerul a cerut sa-i fie comutata pedeapsa in inchisoare pe viata.

A venit si ziua de 8 noiembrie. De-abia incepuse Litur­ghia, ca a si navalit in catedrala unul dintre cei mai tica­losi favoriti ai tarului, Basmanov, care a dat citire in au­zul tuturor celor de fata actului de acuzare impotriva lui Filip. "Opricinicii" au navalit in altar, au smuls vesminte­le de pe mitropolit, l-au imbracat in zdrente, l-au inghion­tit afara din biserica, l-au pus pe o sanie taraneasca si l-au dus la Manastirea Bogoiavlenskaia, cu injuraturi si batai. O gloata imensa l-a condus, cu lacrimi in ochi pe marele ierarh, alesul Domnului, care binecuvanta, calm, multi­mea, inainte de a intra pe portile manastirii s-a indreptat catre popor, zicand:

"- Copiii mei! Am facut tot ce mi-a stat in putinta. Da­ca nu v-as fi iubit, n-as fi stat nici o zi in scaunul de mitro­polit. Puneti-va nadejdea in Dumnezeu, rabdati!"
A doua zi l-au adus la Kremlin pentru a i se citi sentin­ta. Acuzat pasamite de vrajitorie si de alte crime, Filip ur­ma sa-si petreaca restul vietii in temnita. Aici avea sa-l intalneasca pe fostul sau ucenic, Paisie, acum egumen la Solovet, care nu s-a rusinat sa cleveteasca impotriva sfin­titului sau dascal si indrumator. Sfantul i-a reamintit pe scurt cuvintele Mantuitorului: cine va zice fratelui sau, nebunule, vinovat este sa arda in focul gheenei…

"- Omul culege ceea ce seamana, i-a mai spus Filip. Tine minte ca nu vorbesc de la mine, Mantuitorul o spu­ne. Iar tu, tarule – a cuvantat dreptul arhipastor indreptan-du-se catre Ivan cel Groaznic -, gandeste-te la imparatii care s-au preaslavit prin fapte bune, dar si la cei care au fost supusi asprei si dreptei judecati a lui Dumnezeu."

Cu o miscare smucita a bratului Ivan a facut semn ca Filip sa fie imbrancit afara. A fost dus indata intr-o chilie umeda si intunecoasa de la Manastirea Bogoiavlenskaia, in care neinfricatul marturisitor al adevarului si al dreptei cre­dinte avea sa ramana legat in lanturi grele, cu gatul prins in obezi, lipsit de hrana. Acolo avea sa-i trimita Ivan capul ta­iat al iubitului sau nepot, cu porunca de a i se spune intem­nitatului: "Dupa cum vezi, iubitei tale rude nu i-au ajutat vrajitoriile tale". Sfantul s-a ridicat in picioare, a binecu­vantat capul retezat, l-a sarutat pe frunte si a rugat ca san­gerosul "cadou" sa-i fie inapoiat tarului. Manios la culme, Ivan a poruncit ca intemnitatul sa fie executat indata, dar episcopii, pusi in fata unei situatii nemaiintalnite, fiindca pana atunci nu fusese ucis, astfel niciun intaistatator al Bi­sericii, l-au implorat pe tar sa crute viata mitropolitului.

Sfantul arhipastor a fost dus de la Manastirea Bogoiav­lenskaia la Manastirea Nikolskaia, unde a fost inchis din nou intr-o chilie intunecoasa; din nou i-au pus picioarele in obezi si lanturi grele la maini, legandu-l cu un lant gros de gat. in aceeasi chilie a fost inchis si un urs flamand. A doua zi, tarul insusi s-a dus la temnita, convins ca mucenicul pie­rise in ghearele ursului, dar cumplita fiara statea linistita in­tr-un colt al chiliei-temnita. Multimea inconjurase manasti­rea, ramanand acolo ziua si noaptea, vrand sa stie daca prea­iubitul pastor mai este sau nu in viata. in popor incepuse sa se vorbeasca despre minunile sale, ceea ce l-a infuriat si mai mult pe Ivan, determinandu-l sa-l trimita pe Filip la o manastire in Tver, unde urma sa ramana tot intemnitat.

A trecut aproape un an de cand Sfantul Filip se chinuia in inchisoare. In decembrie 1569, tarul, in fruntea "druji-nei" sale, a intreprins o campanie de "pedepsire" a orase­lor Novgorod si Pskov pentru o asa-zisa tradare. Atunci, din porunca lui Ivan, in chilia lui Filip s-a infatisat Ivan Maliuta Skuratov, zicandu-i pasamite cu adanca smere­nie: "Stapane sfinte! Am venit sa primesc de la tine bine­cuvantare pentru maritul tar care pleaca la lupta ca sa-i pedepseasca pe razvratitii din Novgorod". Sfantul cunos­tea prea bine adevaratul motiv pentru care venise Maliuta. Cu trei zile mai devreme se destainuise cuiva, spunan-du-i: "Nevointele mele se apropie de sfarsit!", si a cerut sa fie impartasit cu Sfintele Taine. Raspunzandu-i ticalo­sului, i-a zis: "Fa ce vrei, dar sa stii ca darul lui Dumne­zeu nu se obtine prin inselaciune". Spunand aceasta a in­ceput a se ruga, implorandu-L pe Domnul sa-i primeasca sufletul in pace. Maliuta i-a pus pe fata o perna, tinandu-i-o asa pana cand l-a sufocat, iar mai-marelui manasti­rii i-a spus in batjocura ca fostul mitropolit murise, fiind­ca il batuse mangalul la cap, din neglijenta.

Era in ziua de 23 decembrie 1569. In acest chip s-a sfarsit viata pamanteasca a marelui ierarh, care si-a jertfit viata pentru turma sa. Pe firmamentul Bisericii rusesti au stralucit multi ierarhi, dar exista printre ei doar un singur mucenic care si-a dat viata pentru adevar si pentru iubirea de oameni. Slava lui va ramane si nu se va vesteji in veci, asa cum intregi si neputrezite au ramas moastele sale.

Moastele lui au fost incredintate pamantului indata du­pa mucenicescul sau sfarsit si chiar in prezenta ucigasu­lui, intr-un mormant aflat in spatele bisericii manastirii, in anul 1591, ele au fost stramutate de la Tver la manasti­rea de la Solovet, locul nevointelor monahicesti ale Sfan­tului Mucenic, dupa ce fusesera gasite pe de-a-ntregul in­tacte, neputrezite. Ele au fost asezate intr-un mormant pregatit dinainte, in biserica pe care o ctitorise, langa lo­cul de veci al indrumatorului sau intru viata monahiceas­ca, calugarul Iona Sanin.

Prima minune savarsita de Sfantul Ierarh Filip a fost asupra arhitectului Vasilie, peste care se pravalise un co­pac urias, zdrobindu-i mainile si picioarele, incat a fost transportat cu mare greutate, din locul unde se intamplase nenorocirea, la manastirea Solovet. A zacut, nemiscat, la pat trei ani la rand. in ajunul sarbatorii Nasterii Domnului a adormit suparat ca nu poate merge la biserica. Avea to­tusi sa se afle intr-o biserica in vis; se facea ca era la Ve­cernie si in fata lui statea Filip, invesmantat ca pentru slujba, stralucind de o sfanta lumina, cu cadelnita in ma­na. Minunatul barbat i-a vorbit, spunandu-i: "Scoala-te, Vasilie, si i-a intins mana sa se ridice, murmurand: fa-te sanatos, in numele Domnului!" Bolnavul a inceput sa tre­mure, s-a desteptat, dandu-si seama cu uimire ca sta pe picioarele lui, langa patul pe care bolise trei ani, fara sa se poata ridica. indata a mers la biserica si le-a povestit frati­lor toate cate i se intamplasera.

Inca in anul 1636 a fost alcatuita si tiparita slujba sfan­tului, iar in 1646 sfintele sale moaste au fost asezate in bi­serica, la vedere, pentru inchinare. in anul 1652, faimosul Nicon, pe vremea aceea Mitropolitul Novgorodului, din insarcinarea Tarului Alexie Mihailovici si a Patriarhului Iosif, a mers la Solovet dupa moastele Sfantului Ierarh Fi­lip. Venise la mormantul acestuia aducand cu sine o emo­tionanta scrisoare a Tarului in care i se adresa sfantului, ca si cum ar fi vorbit cu el, fiind in viata. "Te rog, vino aici, pentru ca greseala strabunicului meu, Tarul si Marele Cneaz, facuta din nestapanita manie si din indemnul celor ce te pizmuiau, sa capete dezlegare. Supararea pe care i-o porti ne face sa ne simtim partasi la crima lui. Eu nu sunt vinovat de suferintele tale, dar ma simt indemnat sa ma intristez si sa deplang faptul ca ai fost izgonit pe nedrept si ca pana in ziua de astazi ai fost lipsit de vrednicia de intaistatator al cetatii de scaun imparatesti. Prin aceasta imi plec autoritatea mea imparateasca inaintea ta, in nu­mele celui ce a gresit fata de tine. O data cu venirea ta la noi, iarta-i greseala." Solemnitatea intoarcerii ierarhului pe scaunul de pe care fusese izgonit s-a aratat a fi emotio­nanta, dar si plina de invataminte.

Tarul ii scria boierului Obolenski: "Dumnezeu ne-a daruit noua, marelui domn si stapan, un soare maret. intocmai cum in vechime impara­tului Teodosie, tot El i-a redat moastele prealuminatului Ioan Gura de Aur, asa a binevoit sa ne redea si noua moas­tele neputrezite ale unui nou Petru, ale unui al doilea Pavel, propovaduitorul, si ale unui al doilea Gura de Aur, maretul soare Filip, Mitropolitul Moscovei. Noi, marele domn atotstapanitor, cu de Dumnezeu iubitorul Mitropo­litul nostru Nicon al Novgorodului, acum, din mila lui Dumnezeu Patriarh, cu Sfantul Sobor, cu boierii si cu toti crestinii pravoslavnici, pana la copii in scutece i-am iesit in intampinare, la Naprudnaia, primindu-l cu mare cinste in capitala noastra. De indata ce l-am primit, a vindecat-o pe o muta demonizata care a inceput sa vorbeasca, deve­nind pe deplin teafara. Cand am ajuns la scaunul de jude­cata, nu departe de locul unde se afla stabul stingatorilor de focuri naprasnice, a mai vindecat o tanara, care ii iesi­se in cale, de fata fiind si soli veniti din Lituania. Cand moastele au ajuns la "Lobnoe mesto" (locul unde se ci­teau ukazurile imparatesti si se executau osanditii la moar­te), toti au varsat lacrimi de umilinta. Pastorul izgonit fara vina se intorcea la scaunul sau. in piata de langa Palatul de culoarea granitului a fost vindecat un orb. in catedrala a stat zece zile, in mijlocul sfantului locas. Se trageau clo­potele de dimineata pana seara, ca in Saptamana lumina­ta, in fiecare zi capatau vindecare doi, trei bolnavi, uneori chiar cinci, sase sau sapte. S-a insanatosit sotia lui Stefan Veliaminov. Mai inainte ea rugase sa i se faca rugaciunea de iesire a sufletului.

Cand nu mai nadajduia in nimic, i-a aparut Facatorul de minuni, zicandu-i: "Du-te la morman­tul meu". Femeia era oarba si surda si timp de opt ani nu se ridicase din pat. Cand au adus-o si s-a apropiat de moaste a inceput sa vada si sa auda si a plecat sanatoasa. Cand au fost aduse moastele sfantului in catedrala si au fost asezate pe amvon, ne-am minunat foarte, dand slava si varsand lacrimi la gandul ca izgonitul se intoarce, bucurandu-se de cinstirea ce i se cuvenea. Unde ii erau acum prigonitorii? Sfetnicii mincinosi? Unde clevetitorii si parasii? Mintile orbite de goana dupa castiguri rusinoa­se? Unde cei ce isi doreau putere pe seama prigonitului?

Mai ramas-a oare vreunul dintre ei? Nu! Pierit-au cu totii! Disparut-au pe vecie toti cei orbiti de setea de razbunare a bunicului meu. Iar daca nu se vor fi pocait inainte de moar­te, blestemati vor fi in vecii vecilor! Ce fericiti sunt cei ce tin poruncile lui Hristos! Fericita este dreptatea care nu-i face pe oameni sa se schimbe dupa cum bate vantul! Feri­cit, de trei ori fericit, este cel ce a tinut poruncile lui Hris­tos, suferind pentru aceasta chiar de la ai sai! Nimic nu poate fi mai de pret si mai de folos decat sa te mangai cu adevarul, sa suferi pentru el, sa-i judeci pe oameni cu drep­tate. Sa ne rugam zi de zi Creatorului cu multumire, pentru ca Domnul, prin mijlocirea Maicii Preacurate si pentru ru­gaciunile sfintilor Sai, sa ne dea noua si boierilor nostri a-i judeca pe oameni cu dreptate si pe toti deopotriva."

Sfintele moaste au fost depuse in Catedrala Adormirea Maicii Domnului, in altar, la usa dinspre miazazi, unde odihnesc si astazi. Pe locul unde s-a savarsit solemnitatea de intampinare a sfintelor moaste s-a asezat o Cruce, care se afla si astazi in interiorul unui paraclis, pe locul care avea sa se numeasca "Krestovaia zastava".

"Slavimu-l pe Filip inteleptul, indreptator pravoslavni­cii credinte, vestitor al adevarului, ravnitor al lui Gura de Aur, luminatorul pamantului rusesc. Neobosit osanditu-i-ai cu cuvantul pe cei ce nu ascultau de poruncile tale, cu singuraputere ce ti-a fost data de Dumnezeu. Savarsi-tu-ti-ai calatoria, pazind dreapta credinta, fericitule sfinti­te parinte, invrednicindu-te de cununa cea luminoasa a dreptatii. Cu tine impodobeste Domnul biserica Maicii Sale, iar trupul tau cel neputrezit, cel ce, in surghiun fiind a fost incercat de crancena suferinta, ramas ani multi in adancul pamantului, ca o comoara de mare pret, intors a fost scaunului tau arhipastoresc, spre mangaierea si bucuria turmei tale" (Condac si stihoavna din slujba Sfantului Ierarh Filip).

Sfantul Mitropolit Filip este praznuit, in Biserica Rusa, din anul 1591, mai intai la 23 decembrie, iar din anul 1660 si la 9 ianuarie.

Sinaxarul de la Radonej

• Lavra Sfantului Serghie de Radonej - Sfanta Treime
  Publicat in : Biserica in lume
• Sfanta Elisabeta Feodorovna
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Vladimir
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Sfantul Nicolae Romanov
  Publicat in : Vietile sfintilor