Sfantul Mucenic Mesip

Sfantul Mucenic Mesip Mareste imaginea.

Sfantul Mucenic Mesip este praznuit pe 16 ianuarie. Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, ucenicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel plin de Duhul Sfânt, vrând să înmulţească turma cea cuvântătoare a lui Hristos, a trimis pe ucenicii săi în diferite ţări, ca să propovăduiască cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu. Dar auzind cum că în Galia era mai multă prigonire asupra creştinilor - căci împărăteasca poruncă, ce se dăduse spre uciderea credincioşilor, se lăţise pretutindenea -, a trimis acolo doi preoţi ai lui Dumnezeu, pe Antioh, pe Benign şi pe diaconul Tirs, bărbaţi cu adevărat îmbunătăţiţi, de Dumnezeu iubitori, întru nevoinţe sârguitori şi gata la osteneală pentru dragostea lui Hristos, uitând primejdiile mării, iubind străinătatea cu osârdie şi dorind muncile şi moartea.

Aceştia, luând poruncă de la episcopul lor, s-au suit în corabie; iar Sfântul episcop Policarp a vorbit către dânşii astfel: "Mergeţi, bărbaţi puternici întru tăria lui Hristos, tare oştindu-vă, câştigaţi, prin sfânta mărturisire a preasfântului nume al lui Hristos, pe mulţi ostaşi, cu care bucurându-vă pentru biruinţă, să puteţi câştiga nume slăvit şi veşnică cinste; apoi, roadele ostenelilor voastre să se înmulţească cu îndestulare şi să dobândiţi sălăşluirile în raiul drepţilor". Sfântul Policarp, cu acestea şi cu multe alte binecuvântări a pregătit de cale pe trimişii săi; iar ei plutind cu bună sporire, prin dumnezeiasca povăţuire au sosit degrab la malurile Marsiliei, şi ieşind la uscat, călătoreau, având înainte călător pe îngerul lui Dumnezeu.

Intrând în cetatea care se numea Edua, au aflat după rânduiala lui Dumnezeu un bărbat numit Faust, de neam bun, cu cinste, senator luminat, de care au fost primiţi cu frumoasă primire. Acela, înştiinţându-se de dânşii că sunt prezbiteri, i-a rugat cu osârdie să facă creştini pe casnicii, rudeniile şi prietenii lui, luminându-i prin Sfântul Botez, căci el, din pricina prigonirii de atunci, era creştin în taină. Apoi, a adus la dânşii pe fiul său tânăr, Simforian - care prin povăţuirea sfinţilor şi prin alegerea dumnezeiască mai pe urmă avea să fie mucenic al lui Hristos -, pe acela încredinţându-l în mâinile preoţilor, se rugă ca Sfântul Benign să-l boteze, iar Sfântul Antioh să-i fie naş copilului. Deci, au făcut dumnezeieştii slujitori toate, după dorinţa lui Faust.

Aducându-şi aminte de sora sa şi de nepoţii ei, Faust a zis către sfinţi: "Am o soră de o mamă cu mine, anume Neonila, care locuieşte în cetatea Lingoniei şi are trei nepoţi, născuţi din fiul ei, care au ieşit împreună în lumea aceasta, din pântecele maici lor; apoi învăţând bine ştiinţele libere şi înţelepciunea din afară şi urmând obiceiurilor părinteşti, vieţuiesc în rătăcirea păgânească, slujind idolilor; dar sora mea doreşte să-i facă ostaşi ai lui Hristos şi să-i supună la sfânta Lui slujbă; deci, rogu-vă pe voi, O! preoţi ai lui Dumnezeu, să-i ajutaţi pe ei şi să luminaţi casa cea de neam bun, precum aţi început". Auzind sfinţii acestea, au făcut sfat ca să se împartă la propovăduire; drept aceea Antioh şi cu Tirs s-au dus în satul Augustuduniei, unde pe mulţi aducându-i la credinţa lui Hristos, mai pe urmă s-au încoronat cu cunună mucenicească; iar pe Sfântul Benign l-a trimis Faust în cetatea Lingoniei, la sora sa.

Neonila, sora lui Faust, a primit pe Sfântul Benign cu toată cinstea, ca o mână pogorâta din cer; dar în acea zi nepoţii ei erau duşi într-un sat, ce se chema Pasmasia, aducând jertfe idolului ce se numea Nemesis şi, din acele jertfe păstrând rămăşiţele, le-au adus la bătrâna lor; iar ea îngreţoşându-se de uriciunile idoleşti, le-a aruncat spre mâncare câinilor; apoi a început, înaintea Sfântului prezbiter Benign, a grăi cu dânşii aşa: "Iubiţii mei nepoţi, cunoaşteţi pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi viu, Căruia îngerii şi toată făptura Îi slujesc cu vrednică datorie, Care toată lumea a făcut-o cu cuvântul, Care cu porunca a întins înălţimea cerului, a lărgit lăţimea pământului, a adunat adâncurile mării şi cu nisip le-a îngrădit; Care a înfrumuseţat cerul cu stelele şi a pus doi luminători mai aleşi, cărora le-a poruncit ca toate cele zidite de El să le lumineze cu razele lor; Care a dat apele spre viaţa peştilor şi cu feluri de copaci şi iarbă a îmbrăcat pământul şi a făcut toată fiinţa după voinţa Sa.

Apoi a binevoit a zidi pe om după chipul şi asemănarea Sa; şi l-a îmbogăţit cu deosebită înţelepciune, cu darul ştiinţei şi al înţelegerii, ca să caute pe Domnul a toată făptura mai cu dinadinsul, iar nu prin neştiinţă să defaime pe Ziditor; ca să cunoască binele şi să-l deosebească de rău, ca pe idolii cei făcuţi cu mâinile din multe feluri de materii, fiind nesimţitori şi neînsufleţiţi, spre înşelarea oamenilor, închipuiţi prin diavolească scornire, nu numai cu nici un fel de cinste să-i cinstească, dar să-i lepede ca pe cei necuraţi şi să fugă de împărtăşirea lor; pentru că diavolul, prin meşteşugul cel viclean, a închipuit pe idoli în lumea aceasta şi a înşelat în Rai pe Adam, omul cel dintâi.

Deci, lăsaţi, O! preaiubiţi nepoţi pe idolii cei diavoleşti, iar pe Ziditorul a toate, Domnul nostru Iisus Hristos, să-L mărturisiţi fără nici o îndoială, că iată vedeţi înaintea voastră pe acest bărbat sfânt care a venit din ţări îndepărtate, trimis la voi din bunătatea lui Dumnezeu; deci luaţi aminte la cuvintele gurii lui, căci cele ce ies din gura lui sunt porunci dumnezeieşti; învăţaţi-vă de la dânsul învăţătura cea sfântă, care va fi mântuirii voastre mai folositoare decât toate".

Cu aceste învăţături mântuitoare fericită Neonila cu Sfântul Benign, sfătuind pe nepoţii ei, întărea în inimile lor dumnezeiescul dar, care în taină se insuflase într-înşii; iar ei stăteau cu mirare, privind unul spre altul, socotind toate cele grăite de dânşii; apoi întorcându-se către bătrâna lor, i-au zis cu un glas: "Pentru ce ai ţinut acoperit prin tăcere până acum un lucru atât de mare şi de ales? De ce ai tăinuit calea adevărului şi lumina cea prealuminoasă de atâta vreme?"

Iar ea, ridicându-şi ochii spre cer şi înălţându-şi mâinile, mulţumea lui Dumnezeu că nepoţii ei încep a cunoaşte adevărul şi a zis către dânşii cu dragoste: "Fiul meu, adică tatăl vostru, care acum este cufundat în tartar, era atât de împietrit cu inima, întunecat în negura păgânătăţii şi străin de înţelepciune şi înţelegere, încât nu voia nici a crede în Hristos Dumnezeu, nici a pomeni cu gura numele Lui cel sfânt. Deci, ce putea să folosească unuia ca aceluia dumnezeiescul cuvânt, căruia răutatea necredinţei îi cuprinsese cu totul cele dinlăuntru ale inimii şi nu putea să vadă lumina dreptăţii, fiind orbit de rătăcirea idolească?

Din cauza lui am tăcut până acum, negrăindu-vă cele folositoare, că mă temeam că nu cumva el, prin sfatul cel pierzător, să vă facă să rătăciţi în veci din cărarea cea dreaptă; iar cu învoirea lui Dumnezeu, murind acela, toate împiedicările s-au ridicat şi acum este vreme bine venită. Deschideţi-vă ochii inimii şi ai trupului, privind mai ales spre cer şi, umplându-vă de darul Domnului nostru Iisus Hristos, dezrădăcinaţi din sufletele voastre cinstirea de idoli cea vrăjmaşă mântuirii voastre, ca să puteţi trece spre bucuria veşnică".

După ce au grăit acestea şi multe altele, fericită Neonila şi sfântul preot, tinerii şi-au adus aminte de vedeniile lor, pe care le văzuseră în noaptea trecută şi care erau înainte însemnare a încredinţării lor; deci spuneau unul altuia cele ce văzuseră. Cel dintâi, cu numele Pevsip, a zis: "Eu m-am văzut primit la sânul bunicii mele şi sugeam din piept lapte îndestulat, iar ea mă îndemna, zicându-mi: Pevsipe, bea mântuitorul lapte, ca, întărindu-te cu acesta, să poţi sta asupra potrivnicilor şi să câştigi slăvita biruinţă". Iar Elasip a zis: "Eu am văzut pe cineva şezând pe un scaun în cer, strălucind cu negrăită slavă, de a Cărui strălucire mi s-au întunecat ochii, apoi spaimă şi frică au căzut asupra mea; însă Cel cu faţa luminoasă, chemându-mă îmi zicea: "Nu te teme, căci te vei învrednici a lua cununa biruinţei".

Al treilea frate, Mesip, spunându-şi vedenia sa, a zis: "Am văzut şi eu, nu ştiu pe care împărat mare, ţinând sceptrul şi care pe noi, aceştia trei împreună, ne rânduia în a sa ostăşire încingându-ne cu brâu ostăşesc; apoi cu mare preţ răscumpărîndu-ne din legăturile robiei, ne scria cu litere de aur veşnică libertate şi zicea către mine: "Mesipe, pe voi aceşti trei fraţi am gândit că să vă pun în palatul Meu şi cu veşnice răsplătiri de asemenea să vă încununez; căci bunica voastră neîncetat, ziua şi noaptea, se roagă Mie pentru mântuirea voastră, ca să fiţi povăţuiţi la calea cea dreaptă; şi izbăvindu-vă de întunericul cel diavolesc, să puteţi vedea lumina cea adevărată şi să treceţi din moarte la viaţă".

O! cât de minunate sunt vedeniile acestor trei fraţi, care însemnau întoarcerea lor către Dumnezeu. Acestea văzându-le şi cu îndemnările Neonilei şi ale preotului povăţuindu-se, au zis la sfârşit către fericită lor bunică: "Spune-ne ce să facem, ca astfel propovăduirea voastră, izgonind toată rătăcirea, să poată ajuta mântuirii noastre?" Atunci s-a bucurat Sfânta Neonila cu dumnezeiescul preot şi, dând mulţumire lui Dumnezeu, a zis către dânşii: "Toate poruncile lui Dumnezeu să le păziţi şi pe Hristos, împăratul împăraţilor, cu neîndoire să-l credeţi că este Dumnezeu; să vă depărtaţi de necurăţeniile idolilor şi singuri să vă daţi Ziditorului vostru Dumnezeu".

Apoi Sfântul Preot Benign, învăţându-i multe despre sfânta credinţă, i-a luminat cu Sfântul Botez şi i-a întărit desăvârşit întru mărturisirea lui Hristos, prin povăţuirea sa. Iar după aceea singur s-a dus în cetatea Lingoniei, unde adunând multe roduri ale ostenelilor, nu după multă vreme, cu cununa muceniciei s-a încununat.

Iar aceşti trei sfinţi fraţi, împreună născuţi întru credinţa lui Hristos, fiind întăriţi, au trimis slugile lor ca să sfărâme pe idolul de mai sus al zeiţei Nemesis. Apoi au sfărâmat şi alţi doisprezece idoli, care erau în casa lor. Îndată a străbătut vestea prin toate hotarele Lingoniei, că nepoţii Neonilei, tinerii cei de prea bun neam, crezând întru Hristos, au sfărâmat pe zei.

Deci, s-a pornit asupra lor poporul, s-au sculat stăpânirile, judecătorii şi slujitorii idoleşti s-au aprins cu mânie fără de măsură; şi adunându-se la dumnezeieştii tineri de pretutindeni, începătorii ziceau către dânşii: "Ce fel de nebunie a năvălit asupra voastră? Cine v-a sfătuit pe voi că să lăsaţi cinstea zeilor noştri şi ai voştri, care din vremile vechi se vede că i-au cinstit? Aşa lepădaţi porunca împărătească? Căci pe Hristos în loc de Dumnezeu îl aveţi, pe Acela pe care iudeii la moarte osândindu-L, pe cruce L-au pironit".

Atunci fericiţii tineri, umplându-se de Duhul Sfânt, au răspuns către dânşii: "O! orbiţilor cu inima şi afundaţilor întru întunericul cel adânc, cei ce sunteţi acoperiţi cu negura cea veşnică şi cu marea greutate a păcatelor fără sfârşit! Pentru ce singuri fiind înşelaţi de vrăjmaşul cel de demult şi pe noi ne siliţi ca să ne închinăm la pietre şi la alte materii făcute întru asemănarea omenească, care nici un fel de viaţă nu au, nici simţ şi în totul nu sunt nimic, însă de voi nebunilor se cinstesc? Domnul nostru Iisus Hristos, Acela este Dumnezeu viu şi adevărat, cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, o Dumnezeire în Treime, şi Treimea întru unirea slavei crezându-se, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, strălucire din strălucire ieşind, Cela ce totdeauna este, şi mai înainte totdeauna a fost, şi totdeauna fără de sfârşit vă fi, Acela a făcut toate cele ce sunt pe lume".

Auzind unele ca acestea toţi păgânii, cu slujitorii idolilor şi mai marii lor, s-au amărât foarte mult şi sculându-se unul dintre dânşii, anume Cvadrat, plin de mânie, a lovit peste obraz pe Pevsip şi pe Elasip, pentru că numai aceia doi grăiau împotriva lor. Mesip văzând pe fraţii săi pălmuiţi, a strigat, zicând: "Pentru ce nu mă baţi şi pe mine ca pe fraţii mei? Pentru ce mă lipseşti de o facere de bine ca aceea? Întru dânşii ai arătat începătura patimilor celor dorite de noi, iar pe mine, ca pe un necredincios, ca şi cum cinstindu-mă cu necredincioşii tăi, m-ai lepădat de la sfânta pătimire. Cu tot sufletul sunt gata pentru mărturisirea lui Hristos şi deopotrivă lepădându-ne de păgânătatea voastră, credem întru Hristos şi aşteptăm să câştigăm răsplătire întocmai". Iar Cvadrat a răspuns: "Acum vă vom pedepsi pe voi pentru necinstirea zeilor noştri, cu felurite chinuri". Iar Elasip a zis: "Cu cât mai multe munci ne veţi găti, cu atât mai mult ne veţi întări în dumnezeiescul dar.

Altul dintre începătorii păgâneşti, anume Palmat, a zis: "De nu le vom tăia limbile din rădăcină, nu vor înceta a grăi cele necinstite asupra noastră şi a zeilor noştri". Iar Pevsip a răspuns: "Dacă cruzimea voastră ne va tăia limbile cele trupeşti, cu limbile noastre cele dinăuntru vom povesti măririle lui Dumnezeu, şi de la sfânta credinţă, cea întru Hristos, niciodată nu ne va despărţi cruzimea voastră". Palmat şi al treilea cu dânsul, Hermogen, ziseră: "O! ticăloşilor, cu un suflet vă sârguiţi spre pierzarea voastră". Iar Pevsip a răspuns: "A muri pentru Hristos este plăcut, pentru că numai aşa vom trece spre viaţa veşnică mai degrabă, unde nu este întristare, ci neîncetată bucurie".

Văzând Palmat, Cvadrat şi Hermogen, judecătorii Lingoniei, credinţa cea neclintită întru Hristos a sfinţilor tineri, s-au sfătuit între ei cu ce fel de chinuri mai grele să-i chinuiască şi cu ce fel de moarte mai cumplită să-i piardă, ca să aibă frică şi ceilalţi.

Într-acel sfat îndeletnicindu-se, au chemat la dânşii pe cinstita Neonila, vrând ca prin ea să-i întoarcă de la Hristos şi la închinarea de idoli iarăşi să-i apropie; deci au zis către dânsa: "Dacă voieşti să scapi de chinuri pe nepoţii tăi şi din pierzarea morţii să-i izbăveşti, mergi şi sfătuieşte-i pe ei, ca pe zeii pe care i-au sfărâmat, iarăşi să-i facă şi să li se închine lor".

Acestea şi altele grăind judecătorii către Neonila, ea le-a răspuns: "Voi merge cu sârguinţă şi-i voi sfătui cele cuviincioase izbăvirii lor". Deci, mergând la sfinţii săi nepoţi, când i-a văzut că sunt nemişcaţi în sfânta mărturisire, s-a umplut de multă bucurie, şi pe fiecare din ei cu dulceaţă îl săruta; apoi plângând de bucurie şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu şi rugându-se pentru dânşii mult, a zis către ei:

"Nici unul întru seminţia voastră nu este mai de bun neam, nici unul mai bogat, nici unul mai bun, nici unul nu s-a aflat mai bine primit lui Dumnezeu; căci tot neamul vostru îl luminaţi prin mărturisirea lui Hristos, şi, deşi sunteţi tineri, pe toţi bătrânii din neamul vostru i-aţi întrecut cu înţelepciunea. Comoara cea nemăsurată şi care nu se poate preţui, voi aţi aflat-o făcându-vă ostaşi ai lui Hristos. Drept aceea fiţi statornici şi tari întru sfânta lege a lui Hristos; de îngrozire şi de chinuri să nu vă înfricoşaţi, ci îmbărbătaţi-vă şi fiţi înarmaţi cu credinţa lui Hristos! Împărăţiile cele văzute ale lumii acesteia, cum şi viaţa aceasta de aici nu sunt nimic, pentru că degrabă îşi vor lua sfârşitul; iar împărăţia lui Dumnezeu cea nevăzută este veşnică, deci a o dori şi a o căuta pe aceea este cea mai desăvârşită înţelepciune, pe care o veţi câştiga cu ostenelile cele vremelnice, iar prin chinurile cele degrab trecătoare, la veşnica veselie vă veţi muta". Acestea zicându-le şi văzându-i plini de darul Domnului, şi tari întru credinţă, i-a încredinţat lui Hristos, şi s-a dus.

După aceasta, judecătorii au întrebat pe sfinţi dacă voiesc să se închine zeilor. Deci, le porunceau lor cu mare glas să spună această înaintea a tot poporul. Iar ei tuturor au adeverit pe faţă credinţa lor întru Unul şi adevăratul Dumnezeu şi pentru dragostea Lui s-au arătat gata de bătăi şi de moarte; iar de zeii păgâneşti se lepădau ca de nişte mincinoşi şi deşerţi.

Deci, i-au legat de mâini şi de picioare şi de un lemn i-au spânzurat şi i-au întins tare, ca pe coardele de la vioară, încât oasele şi alcătuirile lor s-au despărţit. Iar ei întărindu-se cu puterea lui Hristos, răbdau bărbăteşte şi îşi băteau joc de tiranii judecători, către care Sfântul Mesip zicea: "Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost pironit cu piroane pe Cruce, spânzurat pe sfântul lemn, pentru a noastră răscumpărare, de unde acum avem semnul Crucii, spre apărarea şi îngrădirea noastră. Iar noi trei robi ai Lui, pe acest lemn spânzurându-ne, pentru numele Lui, ne numim mucenici slăviţi. Fericit este rodul lemnului aceluia ce poartă pe aceşti trei mucenici, care s-au adus ca jertfă Sfintei Treimi".

Văzând judecătorii cum că sfinţii tineri întru nimic nu se tulbură în chinuri, ci mai mult se întăresc, au zis către dânşii: "Nu veţi muri pe acel lemn precum voiţi voi, ci prin moarte de foc veţi pieri". Mesip iarăşi le-a răspuns: "Mai mare fericire se va adăuga nouă, dacă prin foc vom fi lămuriţi înaintea lui Dumnezeu, şi din întuneric vom trece, prin văpaia focului, la lumina cea nestinsă". Atunci judecătorii au poruncit ca să se adune lemne şi vreascuri, cum şi toate cele lesnicioase pentru aprindere; deci, au aprins un foc mare, în care i-au aruncat pe sfinţii trei fraţi, spre ardere.

Iar sfinţii, cu ajutorul lui Hristos, Mântuitorul lor, fiind în foc, au rămas nevătămaţi. Apoi s-au dezlegat legăturile lor şi umblau prin mijlocul văpăii, binecuvântând pe Dumnezeu, precum odinioară cei trei tineri în Babilon.

Apoi, păgânii aprindeau foc mare, vrând ca să prefacă în cenuşă pe robii lui Hristos; dar cu cât mai sus se înălţa văpaia, cu atât mai mare era slava sfinţilor. Şi după arderea cea îndelungată, stingându-se focul, sfinţii se vedeau vii, întregi şi neavând nici o vătămare de puterea focului, şi batjocoreau pe tirani, zicându-le: "Nouă ni s-a dat putere, ca îndată să trecem la Hristos, Dumnezeul nostru, de am voi; dar am judecat că încă întru această viaţă să mai râdem de nebunia voastră; însă nezăbovind, ne vom sârgui spre ospăţul cel de sus".

După aceasta, cei trei sfinţi fraţi, văzând înaintea lor cetele sfinţilor îngeri, fiind gata a lua şi a conduce sufletele lor la cereasca împărăţie, şi-au plecat genunchii la pământ şi, rugându-se împreună, şi-au dat sfintele lor suflete. Iar cinstitele lor trupuri au fost îngropate ca de două stadii departe de cetate, în satul ce se numea Urvat, unde mai pe urmă s-a zidit şi o biserică în numele lor, întru care multe minuni se săvârşeau şi se dădeau tămăduiri bolnavilor.

Sfârşindu-se sfinţii mucenici, o femeie, anume Iovila, aprinzându-se cu râvnă dumnezeiască şi neîngrijindu-se de bărbatul său şi de pruncul său mic, a strigat în mijlocul necredinciosului popor, zicând: "Şi eu sunt roaba lui Hristos; deci pe Hristos, Dumnezeul cel viu şi adevărat, fără îndoială îl propovăduiesc, iar pe idolii voştri cei necinstiţi şi deşerţi, îi lepăd cu totul". Acestea cu îndrăzneală strigând ea în popor, îndată au prins-o şi degrabă au spânzurat-o şi au chinuit-o mult.

Dar nevrând să se lepede de Hristos, au dus-o la Urvat, satul ce s-a zis mai înainte, împreună cu Sfânta Neonila bunica sfinţilor, şi acolo pe amândouă le-au tăiat cu sabia. Iar pe un oarecare Neon, care a privit la nevoinţa sfinţilor şi a scris pătimirea lor, dând cartea lui Turvon, a mărturisit pe Hristos pe faţă; şi atât de mult l-au bătut, până ce şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului, şi muce-niceşte s-a sfârşit. Dar şi Turvon, urmând sfinţilor răbdători de chinuri, nu după multă vreme, prin cale mucenicească a trecut la veşnica viaţă.

Deci, s-au întâmplat acestea în vremea împărăţiei lui Marcus Aelius Aurelius Verus (161-180), care se numea şi Antoninus, în 16 zile ale lunii ianuarie. Iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

15 Ianuarie 2015

Vizualizari: 406

Voteaza:

Sfantul Mucenic Mesip 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Sfantul Mucenic Mesip

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE