Sfantul Nifon, episcopul Novgorodului

Sfantul Nifon, episcopul Novgorodului Mareste imaginea.

Viaţa cuviosului nostru părinte Nifon

A fost episcop de Novgorod şi nu a îngăduit ca mitropolitul Kievului să fie sfinţit fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului; înainte de moarte, l-a văzut pe cuviosul Teodosie, care i-a făgăduit un loc împreună cu dânsul în ceruri (8 aprilie)

„Râvna casei Tale m-a mâncat." (Ps. 68,ll) Aceste cuvinte ar trebui scrise pe mormântul cinstitului şi marelui râvnitor al Ortodoxiei Sfântul Nifon, care s-a ostenit mult pentru fiii Bisericii noastre, ca să nu fie ei lipsiţi de înfierea Bisericii Răsăritului şi, totodată, de însuşi Domnul, al Cărui nume este „Răsărit" (Lc. 1, 78). Despre nevoinţele sale aflăm în următoarele rânduri:

Fericitul Nifon a fost călugăr la Sfânta Mănăstire Pecerska în zilele egumenului Timotei şi a urmat în multe viaţa marilor cuvioşi părinţi, ostenindu-se în rugăciune, priveghere, post şi în alte virtuoase nevoinţe.

Când fericitul Ioan, episcopul Novgorodului, din propria dorinţă, a renunţat la catedra episcopală, unde se ostenise douăzeci de ani, şi simţindu-se slăbit, s-a retras la o mănăstire, atunci fericitul Nifon, strălucind cu razele numeroaselor sale virtuţi, chiar şi în ţări străine, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales episcop la catedra Novgorodului şi sfinţit de înaltpreasfinţitul mitropolit Mihail al II-lea.

Astfel, fiind aşezat la această catedră, ca o lumină în sfeşnic, a strălucit de măreaţa râvnă pentru buna rânduială a Ortodoxiei, s-a îngrijit pentru creşterea slavei lui Dumnezeu şi a vieţii vremelnice şi veşnice a oilor sale cuvântătoare. Mai înainte de toate, înmulţind slava lui Dumnezeu, prin străduinţele sale a pus temelia unei biserici de piatră în centrul Novgorodului, în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi a terminat-o de zidit. Catedrala cu hramul Sfintei Sofia, din acelaşi oraş, a împodobit-o cu un pridvor, cu icoane, iar acoperişul l-a făcut din cositor, ocrotind, în timpul acesta, viaţa oilor cuvântătoare - mai întâi cea vremelnică, având o virtute firească -, fiindcă atunci când ortodocşii se războiau în lupte fratricide, se străduia să-i împace.

Odată a auzit că cernigoveţii şi kievenii s-au ridicat unii împotriva altora cu mulţime de ostaşi şi vor să se lupte. Luând cu el mai mulţi dregători de la Novgorod, a venit la cei ce se pregăteau de luptă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-a împăcat. Şi în alte lupte fratricide i-a binecuvântat pe oameni cu pace, păstrându-le viaţa vremelnică.

Se îngrijea mai ales de viaţa veşnică a oilor sale cuvântătoare, îşi amintea cuvintele spuse de Mântuitorul despre Dumnezeu Tatăl: „Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică" (In 12, 50). De aceea se străduia din toate puterile să-i convingă pe ortodocşi să nu se depărteze de la împlinirea poruncilor Domnului, şi a cârmuit Biserica Sa, pentru a nu se îndepărta nici el de la viaţa veşnică, iar faţă de cei ce se îndepărtau şi încălcau legea se comporta cu severitate, spunându-le, în predici, că vor pieri pentru fărădelegile lor. Ii învăţa cu timp şi fără timp, îi mustra şi îi povăţuia cu îndelungă răbdare, aşa cum a poruncit Apostolul (II Tim. 4, 2).

Această râvnă a bunului păstor se probează mai înainte de toate prin următoarea întâmplare: când novgorodenii l-au izgonit pe cneazul lor Vsevolod Mstislavici, în timpul fericitului, a venit să conducă Sviatoslav Olgovici, chemat de dânşii. Acesta s-a căsătorit cu o femeie cu care, potrivit canoanelor bisericeşti, nu-i era îngăduit. Atunci fericitul arhiereu nu numai că nu a vrut să-l cunune, dar le-a interzis clericilor să participe la cununie, ca fiind o fărădelege. Iar când cneazul a fost cununat de nişte preoţi veniţi cu dânsul, l-a mustrat cu mare îndrăzneală, urmând cele spuse în psalmi: „Am vorbit despre mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat" (Ps. 118,46).

Chiar dacă râvna aceasta era mare, a venit timpul când a arătat o râvnă neasemuit de mare, izbăvind însăşi Biserica Rusă de la încălcarea canoanelor.

A venit şi fericitul sfârşit al preasfinţitului Mihail, mitropolitul Kievului, de la care Sfântul episcop Nifon primise hirotonie. Maţele cneaz Iziaslav Mstislavici al Kievului le-a ales, la catedra arhierească a mitropoliei Kievului pe Klim filosoful, călugăr tuns în schimă, şi a dorit să fie hirotesit fără binecuvântarea Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului. Pentru acesta, cneazul a convocat un Sinod al episcopilor Bisericii Ruse, la care au participat următorii: Onufrie al Cernigovului, Teodor al Belgorodului, Eftimie al Periaslavului, Damian al Iurievului, Teodor al Vladimirului, Sfântul Nifon al Novgorodului, Manuil al Smolenskului, Ioan al Turovului şi Cozma al Poloţkului.

La acest Sinod, Sfântul Nifon, episcopul Novgorodului, nu a fost de acord ca episcopii ruşi să-şi aleagă mitropolit fără binecuvântarea Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului. El a afirmat cu demnitate şi hotărâre că este contrar tradiţiei Sfintei Biserici a Răsăritului, care, prin scaunul său de la Constantinopol, i-a luminat pe fiii Rusiei şi i-a făcut fii ai Răsăritului, adică fii ai lui Dumnezeu: de aici s-a dat Kievului şi primul mitropolit, pe Mihail, prin binecuvântarea firească a patriarhului Ecumenic al Constantinopolului. Exprimându-şi această părere, viteazul mărturisitor a împiedicat cu tărie pe fiii Bisericii Ruse ca, prin împotrivirea lor, să piardă înfierea Răsăritului şi, totodată, a lui Dumnezeu, deoarece -spunea el - „va veni mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultători" (Col. 3, 6). Mărturisirea adevărată a acestuia au ţinut-o neclătinată cinci episcopi: Cozma al Poloţkului, Ioachim al Turovului, Manuil al Smolenskului, Eftimie al Periaslavului şi Teodor al Belgorodului. Dar cneazul, care nu voia să fie ruşinat în dorinţa sa, nu l-a ascultat pe fericitul şi a făcut aşa cum dorise, împreună cu ceilalţi episcopi înşelaţi de dânsul. Astfel, la ordinul cneazului şi la sfatul lui Onufrie al Cernigovului, Klim a fost binecuvântat de episcopii plăcuţi cneazului cu capul Sfântului Clement, papă al Romei, în locul binecuvântării patriarhului Constantinopolului, care era în viaţă. Şi a fost aşezat, împotriva canoanelor, pe scaunul arhieresc al Mitropoliei Kievului. L-a silit apoi pe fericitul episcop Nifon să slujească împreună cu dânsul, iar râvnitorul de Ortodoxie i-a spus: „Tu nu ai primit binecuvântare de la Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, ci printr-o răpire nevrednică şi nedreaptă a înaltei slujiri te socoteşti un păstor adevărat, cu toate că eşti un lup adevărat. Şi cum m-am împotrivit alegerii tale, la fel şi acum, nu pot şi nu trebuie să slujesc cu tine şi nu te voi pomeni la slujbele mele, pentru că nici tu nu pomeneşti pe Patriarhul de la al cărui prestol am primit, la început, binecuvântare". Atunci Klim s-a mâniat tare pe fericitul ierarh, nesuferind adevărul, şi a uneltit, prin vorbe viclene, la cneazul Iziaslav şi la apropiaţii săi ca să-l întemniţeze sau să-i facă un alt rău. Dar răutatea nu a învins virtuţile.

Cneazul Iziaslav nu i-a îngăduit fericitului să se întoarcă la Novgorod, la catedra episcopală, şi l-a oprit la Mănăstirea Pecerska, precum un întemniţat. Fericitul a petrecut aici în mare bucurie şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a fost lipsit de povara acestei îndatoriri, pe care a primit-o doar de dragul Ortodoxiei, şi pentru că s-a întors la viaţa cea liniştită împreună cu sfinţii.

Când iubitorul de Hristos cneaz Gheorghe Monomahovici l-a învins pe Iziaslav Mstislavici şi i-a luat Kievul, cu mare cinste i-a îngăduit fericitului Nifon să plece la Novgorod, la episcopia sa. Novgorodenii, istoviţi şi împrăştiaţi ca nişte oi fără păstor (Mt. 9, 36), l-au primit cu dragoste nespusă.

Atunci Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, auzind totul despre fericitul, care a dovedit atâta bărbăţie de dragul canoanelor bisericeşti, i-a trimis o scrisoare, fericindu-l pentru marea sa înţelepciune şi tărie, şi l-a socotit drept unul dintre vechii Sfinţi Părinţi, care au stat cu tărie în apărarea Ortodoxiei. Fericitul, citind în această scrisoare binecuvântarea patriarhală, şi-a întărit şi mai mult râvna.

La câtva timp după întoarcerea sa la Novgorod, fericitul episcop Nifon a auzit că, din partea Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, vine în Rusia mitropolitul Constantin, ca să-l depună din treaptă pe Klim, mitropolitul Kievului cel ales împotriva canoanelor care i-a tulburat pe credincioşii ortodocşi. Atunci, umplându-se de bucurie duhovnicească, s-a gândit să facă două lucruri deodată: să primească binecuvântare de la sfinţitul ierarh şi să se închine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cuvioşilor părinţi de la Mănăstirea Pecerska. Cu acest scop a mers iarăşi la Kiev şi a aşteptat sosirea ierarhului. A locuit la Sfânta Mănăstire Pecerska, rugându-se cu multă sârguinţă Născătoarei de Dumnezeu şi vieţuind alături de cuvioşii părinţi. Aici s-a îmbolnăvit grav şi a trecut la Domnul, înainte să-şi dea sufletul, le-a mărturisit fraţilor o minunată vedenie, pe care a avut-o cu trei zile înainte de a se îmbolnăvi:

„După cântarea de dimineaţă - povestea el - am venit la chilie, vrând să mă odihnesc niţel, şi a coborât asupră-mi un somn uşor. Atunci m-am nimerit în sfânta biserică a Pecerskăi, în locul unde stătea Nicola Sviatoşa, şi m-am rugat îndelung şi cu lacrimi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să-mi dea un povăţuitor bun, şi, după moartea mea, să se îngrijească de înmulţirea virtuţilor în mănăstirea cuviosului Teodosie. în biserică s-au adunat mulţime de fraţi, şi unul dintre ei, apropiindu-se de mine, a zis: «Vrei să-l vezi pe cuviosul nostru părinte Teodosie?». Eu am răspuns: «Da, vreau, dacă se poate! Arată-mi locul». Atunci m-a luat de mână, m-a dus în altar şi, acolo, mi l-a arătat pe Sfântul Teodosie. Văzându-l, m-am apropiat de el şi am căzut la picioarele lui şi m-am plecat până la pământ. El, ridicându-mă, m-a binecuvântat şi mi-a spus: «Bine că ai venit, fratele şi fiul meu Nifon; de acum vei fi nedespărţit de noi!». Cuviosul ţinea în mâini un sul de hârtie, pe care mi l-a dat atunci când i l-am cerut. L-am desfăşurat şi l-am citit, iar la început era scris: «Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu» (Is. 8, l8). După această vedenie m-am trezit, şi acum ştiu că această boală este de la Dumnezeu."

Fiind bolnav treisprezece zile, a adormit cu pace în Domnul, în luna aprilie, ziua 8, sâmbătă, în Săptămâna Luminată. Trupul său a fost aşezat cu cinste în peştera cuviosului Teodosie. Cu duhul, acest dăruit cuvios stă înaintea Tronului Stăpânului Hristos, unde, îndulcindu-se în chip nedespărţit de frumuseţile cereşti, nădăjduim a se ruga şi pentru noi, fiii săi, spunând: „Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". Lui, Celui lăudat în Treimea cea nedespărţită, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii nesfârşiţi. Amin.

Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev"

28 Martie 2016

Vizualizari: 223

Voteaza:

Sfantul Nifon, episcopul Novgorodului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE