Sfantul Proroc Iezechiel

Sfantul Proroc Iezechiel Mareste imaginea.

Sfântul Proroc Iezechiel este cinstit pe 21 iulie. Iezechiel era dintr-o cetate evreiască, ce se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din seminţia lui Levi, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, şi a fost robit de Nabucodonosor şi dus în Babilon împreună cu Ioachim, împăratul iudeilor, care a fost numit Iehonia al II-lea, în a doua robie a Ierusalimului. Pentru că Ierusalimul a fost robit de trei ori de către Nabucodonosor: întâi a fost robit în zilele lui Ioachim, împăratul Iudeei, care în Sfânta Scriptură se numeşte şi Eliachim, şi era fiul lui Iosie, fratele lui Ioahaz şi al lui Sedechie, şi tatăl lui Iehonia al II-lea. El a fost primul pe care Nabucodonosor l-a dus legat cu lanţuri în Babilon. Tot atunci au fost duşi în robie şi Sfântul Prooroc Daniil împreună cu cei trei tineri: Anania, Azaria şi Misail. însă după puţin timp, Nabucodonosor l-a liberat pe Ioachim iarăşi în Ierusalim la împărăţie, facându-l pe el birnic.

Iar Ioachim împărăţind trei ani sub stăpânirea lui Nabucodonosor în Ierusalim, s-a rupt de la el după cei trei ani, nevrând să-i mai dea dajdie. De aceea, a venit iarăşi împotriva Ierusalimului puterea Babilonului, care a luat cetatea, iar împăratul Ioachim a fost ucis şi aruncat afară din cetate, spre mâncarea câinilor. Iar în locul lui, din porunca lui Nabucodonosor, a fost pus împărat fiul lui Ioachim, care aşijderea se numea Ioachim, iar după alt nume al tatălui său s-a numit şi Iehonia, şi a fost făcut Iehonia al II-lea, şi era asemenea birnic împărăţiei Babilonului, precum fusese şi tatăl lui înainte. Dar, de vreme ce acest Iehonia era rău înaintea lui Dumnezeu, de aceea, cu voia lui Dumnezeu, nu după mult timp, Nabucodonosor a venit iarăşi în Ierusalim şi a luat în robie pe Iehonia cu toată casa lui, şi mulţime de oameni însemnaţi şi de bărbaţi viteji, şi pe toţi câţi erau îndemânatici la război şi iscusiţi. De asemenea au fost luate şi vasele bisericeşti cele de aur. Aceasta a fost a doua robie a Ierusalimului. In această vreme, Sfântul Prooroc Iezechiel şi Mardoheu şi Iosedec - tatăl lui Isus, acela care împreună cu Zorobabel, a înnoit biserica cea stricată a Ierusalimului - au fost duşi în robie.

Iar a treia şi cea mai de pe urmă risipire şi pustiire a Ierusalimului de către Nabucodonosor a fost în zilele împăratului Sedechie; pentru că Nabucodonosor l-a pus pe el împărat în locul lui Iehonie, punând asupra lui dajdie. Iar când Sedechie a aruncat de pe el jugul lui Nabucodonosor, atunci acesta, venind cu toată puterea haldeiască, a risipit cu desăvârşire Ierusalimul, trecându-l prin foc şi sabie; iar poporul care a rămas viu l-a dus în robie. Din acea vreme a încetat împărăţia Iudeii şi a lui Israel. Despre această a treia risipire a Ierusalimului de către Nabucodonosor, s-a scris pe larg în viaţa Sfântului Prooroc Ieremia.

Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecând în robia Babilonului, îşi avea locuinţa sa lângă râul ce se numea Hovar. In anul al treizecilea al vieţii lui şi în al cincilea an al robiei lui Iehonia, în luna a patra - adică în iunie, care este a patra de la martie -, şi într-a cincea zi a acelei luni, i s-a arătat o vedenie de mare mirare, în acest fel: A văzut cerurile deschizându-se, iar dinspre miazănoapte era un vânt foarte tare. De acolo venea un nor mare şi prea luminos, iar prin mijlocul norului umbla un foc, ce strălucea împrejur şi arunca raze. Din mijlocul acelui nor se vedeau asemănările a patru jivine, la vedere ca arama curată arsă în foc. Fiecare jivină avea câte patru feţe: faţă de om, faţă de leu, faţă de viţel şi faţă de vultur, şi aveau încă şi câte patru aripi, iar sub aripi mâini omeneşti. Deci două aripi le aveau întinse spre zburare, iar cu celelalte două îşi acopereau trupurile lor; şi lumina cea de foc se întorcea între jivine şi ieşeau fulgere din foc.

Apoi se mai vedeau şi patru roţi mari; lângă fiecare jivină o roată, iar roţile acelea erau la vedere ca tarsisul - ori ca piatra de hrisolit ca floarea Lazoreului, ca marea cea cu strălucire de aur, care se face din razele soarelui; apoi încă se vedea ca şi cum în roţile acelea mai erau şi alte roţi. Şi toate acele roţi aveau putere de viaţă, ca şi cum ar fi fost însufleţite, şi erau pline de ochi pretutindeni. La roţile acelea se vedeau înjugate patru jivini şi când ele mergeau, mergeau şi roţile cu dânsele; iar când stăteau, se opreau şi roţile.

Când mergeau ele, din aripile lor se făcea sunet şi glas, ca un vuiet de ape multe şi ca o ceată de popor mult; iar când stăteau ele, tăceau şi aripile lor. Insă stăteau şi tăceau în acel ceas, când de la înălţimea lui Dumnezeu se auzea glas, pentru că deasupra acelor patru jivini şi roţi se vedea o tărie în chipul cristalului şi pe acea tărie era un scaun în chipul safirului, iar pe scaun o asemănare omenească prealumi- noasă şi strălucire împrejur ca o asemănare a curcubeului ce se vede pe nori în timp de ploaie.

O asemănare ca aceasta a slavei Domnului s-a arătat Sfântului Iezechiel, în care prea luminoasa asemănare omenească - după tâlcuirea celor de Dumnezeu înţelepţi şi insuflaţi - cea de pe scaunul cel în chipul safirului, închipuia întruparea Fiului lui Dumnezeu cea din pântecele Preacuratei Fecioare, care a fost scaun însufleţit al lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om dintr-însa, fiind mai înainte închipuită prin acel scaun în chipul safirului. Pentru că safirul, piatra ce de mare preţ, fiind asemenea cu cerul prin floarea sa cea prea luminoasă, şi având într-însul părticele în felul aurului, după cum cerul are stelele, este chip al Preasfintei Fecioare Maria, în care, ca într-o fire cerească, nu este nici o prihană şi pântecele ei s-a arătat mai desfătat decât cerurile, încăpând într-însul pe Cel neîncăput şi s-a împodobit cu darurile dumnezeieşti ca şi cu nişte stele.

Cele patru jivine cu câte patru fete, închipuiau pe cei patru Sfinţi Evanghelişti, care, scriind viata cea pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, au scris omenirea lui cu fată omenească, care se închipuia în jivinele acelea. Dumnezeirea lui Hristos se arăta prin chipul leului; pătimirea lui Hristos prin chipul viţelului, iar învierea şi înălţarea lui Hristos se vedeau în chipul vulturului. Cele patru roti cu mulţi ochi în care se vedeau şi alte roti, închipuiau cele patru părţi ale lumii, care au într-însele felurite popoare, la care ajungând propovăduirea Apostolilor, a deschis ochii minţii la multe popoare, spre cunoştinţa şi vederea lui Dumnezeu. Iar focul ce se vedea umblând în mijlocul descoperirii, strălucind mult împrejur, însemna mărirea cea neapropiată a slavei lui Dumnezeu. Încă şi alte taine duhovniceşti se închipuiau într-acea minunată şi înfricoşată vedenie, pe care văzând-o Sfântul Iezechiel, de spaimă a căzut cu faţa la pământ şi a auzit un glas de sus, de la asemănarea omenească, care şedea pe scaun, zicând către dânsul: „Fiul omului, stai pe picioarele tale, ca să vorbesc cu tine!" Atunci a venit la dânsul o putere nevăzută care l-a ridicat de la pământ şi l-a pus pe picioare.

Stând proorocul cu cutremur înaintea slavei Domnului, care i s-a arătat, Domnul a zis către dânsul: „Fiul omului, te trimit pe tine la casa lui Israel, la poporul cel care M-a amărât şi încă Mă amărăşte pe Mine. Ei singuri şi părinţii lor s-au lepădat de Mine până în ziua de astăzi şi sunt mândri şi împietriţi la inimă; de aceea te trimit pe tine la dânşii ca să le spui cuvintele Mele şi să nu te temi de ei, chiar de se vor sălbătici asupra ta şi te vor înconjura ca nişte scorpii".

Acestea grăindu-le Domnul, Iezechiel a văzut o mână întinsă către dânsul şi într-însa o hârtie strânsă; apoi mâna aceea a desfăcut înaintea lui hârtia şi într-însa era scris:Tânguire, jale şi amar! Şi a zis Domnul către dânsul:Fiul omului, mănâncă hârtia aceasta şi mergi de spune fiilor lui Israel, cele ce-ţi poruncesc Eu ţie. Şi deschizându-şi Iezechiel gura sa, a mâncat hârtia aceea, care era în gura lui ca mierea de dulce, şi din ceasul acela s-a umplut de proorocescul dar şi duh, şi pe toate cele ce le grăia după aceea Dumnezeu către dânsul, el le primea în inima sa. Iar după ce s-a dus din ochii lui acea vedenie, a auzit un glas ca de la popor mult, grăind:Bine este cuvântată slava Domnului de la locul Lui! Încă şi zgomotul aripilor de la jivinele care zburau şi al roţilor care mergeau, se asemăna cu un zgomot de cutremur mare; astfel acea înfricoşată căruţă a slavei lui Dumnezeu s-a dus în înălţime dinaintea lui şi aşa s-a sfârşit vedenia aceea.

După aceasta, proorocul a şezut şapte zile, tăcând şi gândindu-se în sine la cele văzute şi auzite. Deci a auzit iarăşi cuvântul Domnului, zicându-i:Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta cuvântul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău!

După aceasta Iezechiel a fost scos de Duhul la un câmp şi iarăşi a văzut slava Domnului ca şi întâi. Atunci i s-a poruncit să se închidă în casa sa şi să petreacă în tăcere până la o vreme, când Domnul îi va porunci ca să-şi deschidă gura şi să propovăduiască cuvintele lui Dumnezeu. Apoi i s-a descoperit lui întru tăcerea aceea, ceea ce avea să se întâmple după puţini ani; adică prădarea şi risipirea Ierusalimului de către haldei, şi pierzarea popoarelor, pe care nu numai cu cuvântul trebuia să le-o spună poporului, dar şi cu fapta să le-o închipuie. Căci i-a poruncit Domnul să-şi radă capul şi barba şi să-şi despartă perii în trei părţi, împărţindu-i cu măsură: o parte să o ardă cu foc înaintea noroadelor ce erau cu el în robie, altă parte să-i taie cu sabia, iar cea de-a treia s-o risipească în văzduh şi în vânt, arătând prin aceea că mânia lui Dumnezeu, cu judecata Sa cea dreaptă, are să despartă în trei părţi pe popoarele lui Israel din Ierusalim şi din toată Palestina - care nu voiau să se întoarcă la adevărata pocăinţă şi nu se lepădau de la urâciunile idoleşti - ca fiecare să-şi ia partea sa de pedeapsă.

Deci o parte de popor întru înconjurarea Ierusalimului va muri de foame şi de ciumă; cealaltă parte va cădea sub sabia haldeilor şi a treia se va risipi prin toată lumea. Şi toate acestea s-au împlinit după aceea, fiindcă poporul evreiesc a mâniat foarte tare pe Dumnezeu. Pentru că în acea vreme, deşi ei slujeau Dumnezeului Celui ceresc, Care a scos pe strămoşii lor din Egipt cu mână tare şi cu braţ înalt, însă, deprinzându-se a se închina zeilor din zilele împăratului Solomon, nu se despărţeau de dânşii, fiind înşelaţi cu praznicele lor cele urâte, la care nu erau opriţi de nimeni a face acele ospăţuri necurate şi toate fărădelegile de ruşine, căci, împăraţii, domnii şi judecătorii erau povăţuitori spre păgânătate.

Deci evreii se închinau Dumnezeului ceresc, însă se ţineau şi de păgânătatea închinării de idoli şi pe idoli îi puneau în dumnezeieştile biserici; şi, unde mai înainte numai Unuia singur Dumnezeu i se aducea jertfa, după aceea aduceau şi diavolilor jertfe necurate, lucru care era foarte neplăcut Domnului, şi socotea poporul evreu ca pe o femeie desfrânată, care nu-şi păzea credinţa bărbatului său cel adevărat, ci păcătuia cu alţii. Pentru aceasta, Domnul a zis mai pe urmă şi înA Evanghelie despre poporul acela:Neam viclean şi prea desfrânat! încă şi mai înainte, în proorocia lui Ieremia, Dumnezeu a asemănat neamul acela cu o femeie preadesfrânată şi îi îndemna spre pocăinţă multă vreme prin sfinţii prooroci.

Dar, fiindcă nu se pocăiau, i-a dat pe ei haldeilor pentru a-i risipi desăvârşit; iar pământul lor l-a lăsat în pustiire ca la 70 de ani. Şi deşi Zorobabel, după cei 70 de ani, a înnoit Ierusalimul şi biserica, însă nu mai avea podoabele cele mai dinainte, bogăţiile şi slavele. Evreii cei eliberaţi din robia Babilonului, deşi se mutaseră iar în pământul lor, însă nu mai erau conduşi de împăraţii lor, ci erau sub jug străin şi greu, slujind împăraţilor de altă limbă; mai întâi babilonienilor, apoi egiptenilor şi după aceea romanilor, de la care au şi pierit desăvârşit. Despre această risipire a Ierusalimului, Domnul a proorocit, zicând:Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească. Iar despre pustiirea cea mai dinainte, prin haldei, Sfântul Prooroc Iezechiel a fost înaintevestitor, ca şi ceilalţi sfinţi prooroci.
Pe vremea Sfântului Prooroc Iezechiel, care petrecea în Babilon în pământul haldeilor, vieţuia în Ierusalim Sfântul Ieremia. Amândoi aceşti prooroci, deşi erau la mare depărtare unul de altul, însă prooroceau la fel despre pustiirea Ierusalimului şi despre alte multe lucruri, care se arată în cărţile lor; pentru că Duhul lui Dumnezeu lucra deopotrivă în amândoi proorocii. Şi unii din Ierusalim trimiteau la fraţii cei robiţi din Babilon cuvintele Sfântului Prooroc Ieremia, iar de la Babilon se trimiteau la Ierusalim cuvintele lui Iezechiel.

Iezechiel mărturisea poporului său din Babilon că este adevărată proorocia lui Ieremia din Ierusalim, iar Ieremia dădea mărturisiri despre adevărata proorocie a lui Iezechiel. însă acele proorocii nu se credeau de către iudeii cei răzvrătiţi şi puţini în credinţă, pentru că, abătându-se spre înşelăciunea închinării de idoli, puneau toată credinţa lor în proorocii cei mincinoşi; iar pe sfinţii prooroci, care cu Duhul lui Dumnezeu prooroceau după adevăr, îi socoteau mincinoşi. Pentru aceea, ierusalimitenii îl chinuiau pe Ieremia, iar pe Iezechiel îl munceau în legături cei care erau în robia Babilonului, precum îi zisese Domnul înainte, grăindu-i:Iată, s-au dat legături asupra ta şi te vor lega cu ele.

Sfântul Iezechiel era atât de mai înaintevăzător, încât pe cele ce se făceau departe, le vedea ca pe cele ce erau înaintea ochilor. Şi fiind în Babilon, vedea cele ce se făceau în Ierusalim şi le spunea popoarelor care erau în robie cu dânsul. într-o vreme a fost răpit din Babilon de înger şi dus în Ierusalim şi a fost pus în biserica lui Solomon. Acolo a văzut idolii care stăteau înăuntru şi afară, ca o urâciune a pustiirii la loc sfânt, şi slujirile cele spurcate care li se făceau; oamenii cei mai mari ai lui Israel aducând tămâie idolilor; preoţii întorcându-şi faţa de la scaunul lui Dumnezeu şi închinându-se soarelui, şi femeile plângând lângă Tamuza, ce se zice de elini Adonida sau necurata desfrânată Afrodita, cea ucisă de un vier sălbatic şi cinstită între zei de cei păgâni şi de evreii cei răzvrătiţi. Iar slava lui Dumnezeu o vedea după asemănarea celei văzute mai înainte la râul Hovar, care, fiind mâniată, se aduna ca să iasă din biserică, lăsând-o pustie. Şi a auzit pe Domnul grăind către dânsul:Fiul omului, au doară mică este fărădelegea aceasta pe care o fac popoarele acestea, precum vezi? Ei au umplut pământul de necurăţii şi s-au sfătuit să Mă întărâte şi să Mă lepede. Deci le voi face şi Eu izbândire întru mânia Mea şi nu-i va cruţa pe ei ochiul Meu, nici îi va milui; şi când vor striga cu glas mare întru urechile Mele, nu-i voi auzi.

Atunci s-a auzit mai puternic glasul lui Dumnezeu, strigând cu groază şi cu frică către prooroc, zicând astfel:S-a apropiat izbândirea şi pieirea cetăţii; deci să aibă fiecare în mâini arme de ucidere! Domnul zicând aceasta, au ieşit şase bărbaţi înfricoşaţi, înarmaţi cu săbiile trase, iar în mijlocul lor era un bărbat îmbrăcat în veşminte albe preoţeşti, având călimări şi trestie de scris, şi a zis Domnul către dânsul:Treci prin mijlocul cetăţii Ierusalimului şi scrie semn în fruntea bărbaţilor, robilor Mei, care pătimesc durere în inimile lor, care suspină şi plâng pentru fărădelegile care se fac în cetatea aceasta, şi pe cei aleşi ai mei îi vor feri de pedeapsă.

Şi s-a dus bărbatul acela îmbrăcat cu podoabă preoţească şi a făcut semn pe fruntea acelora, care cu adevărat slujeau adevăratului Dumnezeu. Semnul acela era o slovă grecească, care se cheamă „Tau" şi care este asemenea cu cinstita Cruce. în urma bărbatului aceluia care străbătea cetatea cu cuviinţă preoţească şi însemna pe robii lui Dumnezeu, au fost trimişi cei şase bărbaţi înfricoşaţi. Aceia închipuiau pe cei şase voievozi ai puterilor haldeieşti care aveau să vină cu Nabucodonosor, spre pierzarea Ierusalimului. Iar Domnul cel mâniat a grăit către cei şase bărbaţi:Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Nu cruţaţi, nici nu miluiţi, nici pe bătrâni, nici pe tineri, nici pe femei, nici pe fecioare şi nici pe prunci; ci ucideţi pe toţi, începând de la preoţii cei sfinţiţi şi de la bărbaţii cei mai mari; iar peste cei care este semnul Meu, de aceia să nu vă atingeţi.

Şi a văzut sfântul prooroc, în răpirea aceea, cum erau ucişi din toată rânduiala şi vârsta poporului Ierusalimului, bărbaţi şi femei, precum avea să se săvârşească în faptă. Atunci a căzut cu faţa la pământ, înaintea Domnului, strigând:Amar, amar, o, vai mie Doamne, că voieşti să pierzi rămăşiţele lui Israel, vărsând mânia Ta peste Ierusalim! După aceasta a văzut iar pe bărbatul acela cu podoabă preoţească, care, întorcându-se la Domnul, a zis:Doamne, am făcut precum mi-ai poruncit. Iar Domnul i-a poruncit ca să ia cu pumnii cărbuni de foc din mijlocul roţilor heruvimilor şi să-i verse peste tot Ierusalimul, ca acela nu numai de sabie, dar şi de foc să se ardă de haldei. După răpirea şi vedenia aceea, proorocul s-a aflat iar între haldei la locul său; iar cele văzute s-au împlinit degrab.

Sfântul Iezechiel a proorocit şi asupra popoarelor dimprejur, care au râs de pedeapsa ce a venit asupra Ierusalimului de la Dumnezeu, adică asupra amonitenilor, a moabitenilor, a edomite- nilor, a filistenilor, a idumeilor, a celor din Tir şi Egipt, spunându-le lor de aceeaşi pedeapsă de la Dumnezeu, care avea să vie asupra lor prin haldei, pentru că s-au bucurat de risipirea şi pustiirea Ierusalimului. Şi împlinindu-se toate acestea, a proorocit mai pe urmă despre potolirea mâniei dumnezeieşti asupra evreilor, şi de întoarcerea lor de la Babilon la moştenirea lor, de îngrădirea şi înnoirea cetăţii şi a bisericii; pentru că a fost răpit a doua oară de mâna Domnului la pământul Iudeei, acum Ierusalimul fiind dărâmat şi pustiit. Şi a văzut într-o descoperire, ce i s-a făcut acolo, locul Ierusalimului măsurându-se prin porunca lui Dumnezeu şi zidindu-se cetatea şi biserica Domnului şi slava lui Dumnezeu umplând biserica sa, precum se scrie mai pe larg despre aceasta în cartea lui proorocească. Sub toată acea vedenie se închipuia cu taină eliberarea noastră din robia vrăjmaşului şi rânduirea Bisericii lui Hristos, care avea să fie prin arătarea în trup a Dumnezeului Celui născut din Preacurata Fecioară, pe care proorocul acesta a numit-o uşă încuiată, prin care n-a intrat nimeni, decât numai Dumnezeu.

Lui i s-a descoperit de la Dumnezeu şi despre învierea morţilor, căci se vedea pe sine că era răpit de mâna lui Dumnezeu şi pus în mijlocul unui câmp, care era plin de multe oase de oameni foarte uscate. Acele oase toate, prin cuvântul lui Dumnezeu, au primit carne şi, venind asupra lor duhul, au înviat, s-au sculat pe picioarele lor şi s-a făcut o adunare foarte mare şi a zis Domnul:Voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate dintr-însele!

Încă şi despre multe alte taine dumnezeieşti, care aveau să vină în anii cei mai de pe urmă în arătata săvârşire, s-au făcut descoperiri proorocului lui Dumnezeu. El le-a vestit pe toate mai înainte şi le-a scris în cartea sa; iar cel ce voieşte să le ştie, să citească acolo. Iar noi, scurtând cuvântul, aceasta numai o vom pomeni despre dânsul, de la acei povestitori vrednici de credinţă, că şi el a fost făcător de minuni ales şi, precum Moise, a fost despărţitor de ape. Căci, odată, adunându-se la dânsul lângă râul Hovar mult popor evreiesc, au năvălit asupra lor tâlharii haldeilor, iar el a făcut cu rugăciunea sa de s-a despărţit apa râului şi a dat cale uscată popoarelor celor prigonite, ca să scape în partea cealaltă. Deci popoarele evreieşti au trecut pe uscat, iar haldeii, care au îndrăznit a alerga după dânşii pe aceeaşi cale, au fost acoperiţi de apă şi au pierit. Şi judecând în Babilon seminţia lui Dan şi a lui Gad şi văzându-i că nu cinsteau pe Domnul, ci prigoneau pe cei ce păzeau legea Lui, a trimis asupra locaşurilor lor balauri şi jivine, care mâncau pe copiii şi dobitoacele lor. Apoi, fiindu-i milă de rana de moarte a acelora, a izgonit de la dânşii balaurii şi jivinele cu rugăciunea.

Într-o vreme de foamete a înmulţit popoarelor hrană îndestulată, cu rugăciunile sale către Dumnezeu, şi pe cei slăbiţi de foame până la moarte, i-a întors de la porţile morţii la viaţă. După aceea, el s-a sfârşit cu sfârşit mucenicesc; căci, văzând pe poporul său, care era cu dânsul în robie, că se împărtăşeau la slujirea idolilor cu haldeii şi se deprindeau la toate lucrurile cele necurate ale acelora, îi mustra şi-i îndemna să înceteze cu acele fărădelegi, îngrozindu-i cu mânia lui Dumnezeu. De aceea, mai-marele evreilor, care se dăduse la păgânăta- tea haldeiască, umplându-se de mânie, l-a ucis pe el, rupându-l cu caii.

Iar trupul lui cel rupt, adunându-l popoarele, l-au îngropat în satul Maur, în mormântul lui Sim şi al lui Arfaxad, strămoşii lui Avraam. Şi se adunau la mormântul lui mulţime de popoare evreieşti, săvârşind acolo rugăciunile lor către Domnul Savaot, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

20 Iulie 2016

Vizualizari: 968

Voteaza:

Sfantul Proroc Iezechiel 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE