Sfantul Teofil Marturisitorul

Sfantul Teofil Marturisitorul Mareste imaginea.

In cetatea Tiberia trăiau doi creştini smeriţi. Şi au avut un fiu, pe care l-au botezat la vârsta de trei ani Teofil. După o vreme, au mers dânşii pe muntele Selonului, la Sfântul Ştefan, care le-a dat multe învăţături şi la despărţire i-a binecuvântat. Cu ochi mari şi obrajii îmbujoraţi a ascultat micul Teofil vorbele şi învăţăturile sfântului, pe care şi le-a întipărit în suflet şi în minte, iar în inimă i s-a înrădăcinat chemarea la viaţa sfântă de monah. întors acasă, el sporea în învăţătură, mulţumindu-şi părinţii, dar nelă-sând mai prejos nici citirea dumnezeieştilor scrieri.



Implinind vârsta de treisprezece ani, a mers la Cuviosul Ştefan, care l-a întrebat:

- Fiule, de ce ai venit?

- Tu m-ai chemat, cuvioase părinte, iar eu lăsân-du-mi părinţii am venit.

Se minuna sfântul:

- Când te-am chemat, fiule, şi ce ţi-am zis?

- Pe când umblam prin cetate, povesti TeofiL tu. părinte, mi te-ai arătat şi mi-ai spus: „Fiule Teonle. te-ai depărtat de Domnul, Care a zis: «la-ţi crucea ia şi urmează Mie»". Iar eu mi-am simţit inima rănită şi te-am urmat până la poartă, unde tu ai dispărut, iar cu am pus mâna pe zăvor şi am văzut că poarta e închisă.

Mult se minuna Sfântul Ştefan, ştiind că nu plecase nicăieri de pe munte şi înţelegând că în vedenia copilului erau semne pentru amândoi. Apoi copilul a adăugat:

- Şi acum, cuvioase părinte, să nu-ţi întorci faţa de la mine, căci ard să mă mântuiesc!

Părintele l-a primit, minunându-se de hotărârea copilului şi de felul în care prin el Domnul îi vestise voia Sa. L-a învăţat frica de Dumnezeu şi-l povăţuia ia viaţa călugărească, ia slujbă şi la post. In trei ani, copilul deprinsese regulile vieţii călugăreşti şi trăia ca un monah. Aşa că Sfântul Ştefan a chemat stareţul mănăstirii şi i l-a încredinţat pe Teofil. Şi a devenit Teofil călugăr iscusit, împodobit cu multe daruri şi trăind ca un înger printre fraţi, fiind iubit şi de folos tuturor.

Mult s-au întristat părinţii când Teofil a plecat de acasă. Plângând şi rugându-se i-au căutat părinţii ani la rând. Nu se ştie cum au aliat că fiul lor slujeşte pe Dumnezeu la mănăstire şi au alergat la stareţ, rugându-l cu lacrimi în ochi să le arate pe fiul lor cel pierdut de mulţi ani. La început stareţul a rămas neînduplecat. Lacrimile părinţilor l-au înduioşat însă şi a chemat pe Teofil, ca să-l vadă părinţii săi. Dar aceştia, văzându-l în haină călugărească, nu s-au mai bucurat şi s-au întristat tare. Cei doi părinţi au stat câteva zile la mănăstire, s-au umplut de învăţătura călugărilor, iar înainte de plecare au mers la stareţ. Tatăl a spus:

- Părinte, noi ne-am socotit să ridicăm mănăstire din averea noastră, unde Teofil să poată sta, dar până atunci slobozeşte-l acasă, să stea cu fraţii săi.

Stareţul le-a răspuns:

- Nu este bine pentru un călugăr tânăr să se apropie de părinţi şi de cunoscuţi.

Părinţii însă continuau să supere pe stareţ cu rugămintea de a-l lăsa acasă pe Teofil, deşi nici acesta nu voia. Atunci stareţul a poruncit fraţilor să petreacă trei zile şi trei nopţi în post şi rugăciuni în biserică, pentru ca Domnul să-şi arate voia Sa. A treia zi s-a auzit un glas puternic, care poruncea ca Teofil să slujească pe Domnul în noua mănăstire. Aşa au ştiut cu toţii care e voia Domnului şi unde e locul lui Teofil. Bucuroşi foarte, părinţii au luat pe Teofil şi, ajunşi acasă, au pornit îndată zidirea mănăstirii. Lucrările au mers repede şi în scurt timp s-au adunat călugări. Iar Teo-(iî, vieţuind în acea mănăstire, strălucea peste toţi prin darurile sale.

Aşa au trăit el şi fraţii săi pustniceşte, preamărind pe Dumnezeu, mulţi, mulţi ani. La o vreme, cel rău a ridicat război împotriva credincioşilor, prin împăratul Leon Isaurul, care hulea icoanele şi spunea că prin ele se preamăreau lemnul şi vopseaua, călcând astfel porunca Domnului, care zicea: „Să nu-ţi faci chip cioplit".

Impăratul Leon a fost prigonitorul icoanelor şi cu ura lui a dezbrăcat de sfânta podoabă multe biserici. Acest război a avut mulţi martiri, căci oamenii continuau să se închine la icoane. Iar Sfântul Teofil vorbea oamenilor cu multă pricepere, sfătuindu-i să se închine sfântului zugrăvit în ele. Mulţi s-au simţit întăriţi în credinţa lor şi duceau vorba sfântului la alţi creştini.

Aflând toate acestea, împăratul Leon Isaurul şi-a trimis oştenii să-I aducă pe Teofil în faţa sa şi i-a vorbit:

- Tu eşti Teofil?

- Da, împărate!

- iţi poruncesc să te lepezi degrabă de închinarea la icoane şi mai ales să nu mai sminteşti oamenii.

Insă el nu s-a supus. Oştenii l-au prins şi împăratul a poruncit să fie bătut cu vine de bou, spre învăţătura lui şi a poporului care se închina la icoane. A fost bătut cu cruzime şi, legat cu mâinile la spate, a fost purtat prin cetatea Niceea ca un tâlhar, ca să-l facă de râs şi de batjocură. Unul dintre ostaşi i s-a alăturat, şi atunci împăratul a poruncit să se ardă mulţime de icoane pe capul lui, pentru a pieri pofta oricui de a se închina la icoane. Mult a suferit sfântul văzând grozava pedepsire a ostaşului.

Apoi iar l-au judecat pe Teofil, crezând că pedepsirea otaşului l-a înmuiat. Numai că la judecată Teofil a vorbit cu îndrăzneală despre icoane, mustrând chiar pe împărat şi pe judecători pentru rătăcirea lor. Mustrarea l-a mâniat mai tare pe împărat.

- Să-l dezbrăcaţi, să-l răstigniţi între doi stâlpi şi să fie bătut cu vine de bou, pe faţă şi pe spate! a răcnit împăratul, scos din minţi.

L-au bătut aşa de rău, încât pământul s-a înroşit de sângele lui. întocmai ca fiarele sălbatice, care văzând sânge se fac mai cumplite, împăratul s-a pornit mai tare împotriva lui Teofil. Şi, sculându-se de pe tron, a început să-l lovească pe sfânt peste obraz. Cum acesta a rămas liniştit, privindu-l în faţă, a chemat la sine un fierar şi i-a poruncit să facă nişte cizme de fier. Apoi gâdele a înroşit cizmele de fier în foc şi cu ele l-a încălţat pe sfânt, silindu-l să alerge. Toate le-a răbdat Teofil cu vitejie.

Nobilul Ipatie, văzând toate acestea, a luat pe mucenic din mâinile slugilor şi i-a spus:

- Ori tu, Teofile, eşti nebun, că te închini la icoane, ori noi, toţi ceilalţi, care nu ne închinăm. Oare împăratul n-are căderea să judece dacă închinarea la icoane e bună ori ba? Oare n-a poruncit Dumnezeu tuturor: „Să nu-ţi faci chip cioplit"?

Iar Teofil i-a răspuns:

- Te văd că ştii carte, nobile Ipatie. Deci ia aminte! Mult i-a vorbit sfântul, arătându-i că în Vechiul Testament cinstirea icoanelor se regăsea în şarpele de aramă înălţat de Moise în pustie şi în heruvimii cei de aur puşi pe Chivotul Legii, iar în Legea Nouă însuşi Domnul a întipărit chipul Său pe mahrama lui Abgar, împăratul Edesei.

La sfârşit Ipatie a spus:

- Adevăr ai spus, Teofile! O, de-ar ajunge împăratul la înţelegerea celor ce mi-ai spus mie! Mă voi strădui să-l sfătuiesc de voi putea. Iar tu, cu voie de la mine, mergi în chilia ta!

Sfântul s-a mâhnit că n-a dobândit coroana muceniciei, dar a înţeles că Dumnezeu are alte planuri cu el. S-a întors la mănăstire şi, după puţină vreme, s-a mutat la Domnul. Amin.

Ileana Vasilescu
Vietile sfintilor, povestiri pentru copii, Editura Sophia

Cumpara volumul "Vietile sfintilor, povestiri pentru copii"





 

.

24 Septembrie 2014

Vizualizari: 562

Voteaza:

Sfantul Teofil Marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE