Sfintii Priscilla si Acvila

Sfintii Priscilla si Acvila Mareste imaginea.

Sfinţii Priscilla şi Acvila
13 februarie

Marele sinaxar grecesc al sfinţilor îi numeşte „apostoli" pe amândoi aceşti sfinţi, Priscilla şi Acvila, zicând că erau „într-un suflet cu Apostolul Pavel". Este posibil ca ei să se numere între puţinii oameni botezaţi personal de Sfântul Pavel.

Priscilla şi Acvila erau evrei de neam şi aveau ca îndeletnicire facerea de corturi. Ei se aflau la Roma în anul 52 d.Hr., când împăratul Claudius (41-54 d.Hr.) i-a scos afară pe toţi evreii din Italia, datorită, se pare, tulburărilor dintre ei din pricina noii învăţături despre Hristos.

Deci au fugit la Corint, în Grecia. Acolo s-a întâmplat ca vieţile lor să se schimbe cu totul, căci marele Apostol Pavel se afla atunci la Corint. Auzind că Priscilla şi Acvila erau, ca şi el, evrei făcători de corturi, Pavel i-a căutat, s-a împrietenit cu ei, le-a dat cuvântul Adevărului despre Iisus Hristos şi a avut grijă să fie botezaţi.

Iată cum descrie Sfântul Luca, autorul Cărţii Faptelor, aceste întâmplări: Iar după acestea ieşind Pavel din Atena, a venit la Corint; şi aflând pe oarecare iudeu anume Acvila, de neam din Pont, care de curând venise de la Italia, şi pe Priscilla, femeia lui (pentru că poruncise Clavdie să iasă toţi iudeii din Roma), a venit la ei. Şi pentru că era de un fel de meşteşug cu ei, a rămas lângă dânşii şi lucra; pentru că erau făcători de corturi cu meşteşugul (Fapte 18,1-3).

Apoi Sfântul Luca aminteşte că Sfântul Pavel vorbea în sinagogă în toate sâmbetele şi încredinţa şi pe iudei şi pe elini (Fapte 18,4), şi că a stat la Corint un an şi şase luni, învăţând întru ei cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 18,11). Este aproape sigur că în tot acest răstimp Pavel a locuit în casa lui Priscilla şi Acvila. Iar Pavel, încă mai îngăduind zile multe, despărţindu-se de la fraţi, a mers pe apă la Siria, şi împreună cu el Priscilla şi Acvila... Şi a sosit în Efes şi pe aceia i-a lăsat acolo (Fapte 18,18-19).

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie despre Sfinţii Priscilla şi Acvila, închipuie grăitor felul cum trebuie să se fi simţit ei avându-l pe marele Apostol Pavel locuind în casa lor şi despre felul în care hotărârea lui Pavel de a locui cu ei este o dovadă hotărâtoare despre măreţia firii lor creştineşti:

„Ci mai mult decât aceasta, Pavel împreună cu ei a şezut, şi nu doar o zi, ori două, ori trei, ci doi ani întregi, martor virturţii lor fiind. Că precum cârmuitorii cei lumeşti nicidecum nu aleg a fi adăpostiţi vreodată de oamenii de rând şi ticăloşi, ci alese case de oameni subţiri caută, ca măreţia lor să nu se necinstească de prostimea celor ce-i primesc, tot asemenea Apostolii nu cu oricine se sălăşluiau. Dar în loc de a se aşeza în casele celor avuţi şi slăviţi, precum lumeştii cârmuitori, Apostolii râvneau a se sălăşlui cu cei cu sufletele strălucind de virtute. Şi cu adevărat aceasta după porunca lui Hristos făceau, Care zice: Şi ori în care cetate sau oraş veţi intra, cercetaţi cine este întru dânsul vrednic, şi acolo rămâneţi... (Matei 10,11).

Aşadar, vrednici de Pavel erau Priscilla şi Acvila. Şi vrednici de Pavel fiind, vrednici şi de îngeri erau. Iar casa lor fără greş Biserică aş putea-o numi sau cerul însuşi. Căci unde Pavel era, acolo şi Hristos, cum însuşi Pavel zice: De vreme ce căutaţi ispitire a lui Hristos celui ce grăieşte întru mine (II Corinteni 13, 3). Şi unde era Hristos, acolo şi îngerii necontenit se strângeau.

Căci de s-a făcut această însoţire vrednică a fi gazda lui Pavel, cugetaţi cum s-au făcut aceştia în doi ani de împreună-vieţuire cu el, luând seama la purtarea lui, la umbletul, căutătura, felul îmbrăcăminţii, intrările şi ieşirile, şi toate celelalte. Căci nu doar cu vorba, ori cu învăţătura, ori cu îndemnul sunt oamenii sfinţi, ci cu viaţa lor toată, tocmind-o pe potriva învăţăturii lor despre creştineasca vieţuire.

Inchipuiţi-vă ce lucru măreţ era a-l vedea pe Pavel mâncându-şi cina, mustrând, mângâind, rugându-se şi plângând, zi şi noapte. Avem doar paisprezece din epistolele sale, şi în toată lumea le ducem. Ne putem dar închipui cum cei ce au vieţuit cu dânsul ca îngerii s-au făcut - ei care aveau cu sine pe însuşi izvorâtorul acelor epistole, limba întregii lumi, lumina Bisericilor, întărirea Credinţei, stâlpul şi temelia Adevărului!

Iar dacă dracii şi de veşmântul lui se înfricoşau, asemenea putere având (cf. Fapte 19, 12), cât de măreţ să fi fost harul Duhului pe carele cel împreună-vieţuind cu el putea a-l dobândi! Oare n-ar fi fost îndeajuns a vedea doar scaunul lui Pavel, ori patul lui, ori încălţămintea, spre a fi tras către necontenită pocăinţă? Şi dacă dracii se cutremurau văzându-i veşmintele, cu cât mai mult cei credincioşi, şi mai ales cei vieţuind cu el, au fost împinşi spre pocăinţă la vederea lor?"

Abia când Priscilla şi Acvila ajung la Efes începem a vedea în vieţile lor roadă celor doi ani de vieţuire cu Apostolul Pavel şi a învăţăturii primite de la el. Sfântul Luca ne spune:

Iar un iudeu oarecare, anume Apollos, alexandrin de neam, bărbat meşter la cuvânt, a venit în Efes, puternic fiind întru Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului, şi fierbând cu duhul, grăia şi învăţa cu deadinsul cele ce sunt pentru Domnul, ştiind numai botezul lui Ioan.

Acesta a început a grăi cu îndrăzneală în sinagogă; şi auzindu-l pe el Acvila şi Priscilla, l-au luat şi mai cu amănuntul i-au spus lui calea lui Dumnezeu (Fapte 18, 24-26).
Rezultatul acestei învăţări a lui Apollos de către sfinţii soţi este descris îndată de Luca: Şi vrând el să treacă în Ahaia, îndemnându-se fraţii au scris ucenicilor să-l primească pe el, care mergând acolo, mult a ajutat cu darul celor ce crezuseră. Pentru că tare înfrunta pe iudei înaintea norodului, arătându-le din scripturi că lisus este Hristos (Fapte 18,27-28).

Doi ani mai târziu, în anul 54 de la Hristos, pe când se afla la Efes, Sfântul Pavel scria întâia Epistolă către Corinteni. De-aici vedem că Priscilla (numită uneori Prisca) şi cu Acvila erau încă în Efes, ţinând şi acolo o adunare bisericească în casa lor. Pavel scrie: Inchină-se vouă bisericile Asiei. închină-se vouă întru Domnul mult Acvila şi Priscilla, împreună cu biserica cea din casa lor (I Corinteni 16,19). Intrucât singura biserică din Asia pomenită anume de Sfântul Pavel este a lor, avem aici o puternică dovadă a însemnatei ajutorări date vieţii Bisericii timpurii de către această pereche sfântă.

Aflăm din nou despre Priscilla şi Acvila în Noul Testament arunci când Sfântul Pavel le trimite închinăciune, spre sfârşitul Epistolei sale către Biserica Romanilor, pe care o scria din Corint pe la anul 58 d.Hr. Vedem deci că după şederea la Efes ei s-au întors la Roma, unde iarăşi ţineau adunări bisericeşti în casa lor. Pavel scrie romanilor creştini: Spuneţi închinăciune Priscillei şi lui Acvila celor împreună cu mine lucrători întru Hristos Iisus; care pentru sufletul meu grumazii lor şi-au supus; cărora nu numai eu singur mulţumesc, ci şi toate bisericile neamurilor. Şi (spuneţi închinăciune şi) bisericii celei din casa lor (Romani 16, 3-5).

In al treizecilea Cuvânt la Romani, Sfântul Ioan Gură de Aur extrage câteva dintre sensurile acestui izbitor pasaj:

„Spuneţi închinăciune, zice el (Pavel), Priscillei şi lui Acvila celor împreună cu mine lucrători întru Hristos lisus.

Despre strălucirea acestor oameni aduce mărturie şi Sfântul Luca - pe de-o parte atunci când zice că Pavel a rămas lângă dânşii şi lucra; pentru că erau făcători de corturi cu meşteşugul (Fapte 18,3), şi pe de altă parte când o pomeneşte întâi pe femeie ca primindu-l pe Apollos şi învăţându-l în calea Domnului (V. Fapte 18, 26).

Mari sunt lucrurile acestea, dar lucrurile pomenite de Pavel încă şi mai mari. Şi ce oare zice el? Mai întâi îi numeşte «împreună-lucrători», spre a arăta că au fost părtaşi negrăitelor2 sale osteneli şi primejdii."

Apoi zice:

„Care pentru sufletul meu grumazii lor şi-au supus (Romani 16, 4). Vedeţi cum deplin mucenici a fi îi arată? Căci, pe cât mi se pare, mii de primejdii se aflau în vremea lui Nero...

In continuare, zice:

Cărora nu numai eu singur mulţumesc, ci şi toate bisericile neamurilor (Romani 16, 4b). Aici face pomenire de felul cum primeau pe străini şi cum ajutorau cu bani, minunându-se de ei, fiindcă amândoi şi-au vărsat sângele, punându-se cu toată fiinţa la îndemâna tuturor.

Vedeţi dar că acestea erau femei alese (adică toate femeile apostolice îndeobşte), nicidecum pomenite după firea lor în urmarea virtuţii? Şi cu dreptate este a fi astfel, căci în Hristos Iisus nu este parte bărbătească nicifemeiască (Galateni 3,28). Şi ceea ce Pavel zicea de Febe (Romani 16, 1-2), tot aşa şi de Priscilla. Căci zi cea despre Febe: Aceasta ajutătoare1 a fost multora, şi mie însumi; iar despre Priscilla zice: Nu numai eu singur mulţumesc, ci şi toate bisericile neamurilor. Şi ca nu cumva să pară linguşitor, aduce şi alţi martori care ştiu lucrarea acestor femei."

In a doua omilie dedicată Sfinţilor Priscilla şi Acvila, Sfântul Ioan Gură de Aur îşi arată cu mai multă uimire admiraţia faţă de măreţia şi însemnătatea slujirii aduse Bisericii de către această pereche, cum rezultă din Romani 16, 3-4:

„Căci zicând: Spuneţi închinăciune Priscillei şi lui Acvila celor împreună cu mine lucrători întru Hristos Iisus, arată pricina dragostei lui pentru ei.

Şi care e acea pricină? Pentru sufletul meu, zice el, grumazii lor şi-au supus. Oare nu i-aţi fi iubit şi îndrăgit şi voi pentru aceasta? Negreşit că da. Numai aceasta şi este destulă pricină pentru lauda lui Pavel. Căci cel ce izbăveşte căpetenia oştii izbăveşte şi pe ostaşi, iar care scapă pe doctor de primejdie, pe toţi cei bolnavi către sănătate îndreptează, iar care pe cârmaciul corăbiei din valuri scoate, pe toată corabia de la furtună o scapă. Deci dar aceia care pe învăţătorul lumii l-au scăpat, şi sângele pentru izbăvirea lui şi-au vărsat3, cu adevărat binefăcători sunt întregii lumi, şi pe învăţător ajutând, deopotrivă pe toţi ucenicii i-au mântuit.

Dar ca să aflaţi că nu doar faţă de învăţător s-au purtat astfel, ci către toţi fraţii aceeaşi grijă şi ajutor au dovedit, ascultaţi cele ce urmează. Căci după ce a zis că pentru sufletul meu grumazii lor şi-au supus, zice iarăşi: Nu numai eu singur mulţumesc, ci şi toate bisericile neamurilor. O, Pavele, oare ce grăieşti? Toate Bisericile neamurilor mulţumesc la doi făcători de corturi - bieţi oameni lucrători cu mâinile lor, ce rareori aveau ceva mai mult decât hrana trebuitoare? Cum pot doi oameni ca aceştia să fie aşa de mari binefăcători ai tuturor Bisericilor? Oare belşug de bogăţii aveau aceştia? Ori poate vreo mare putere stăpâneau? Ori dregătorie înaltă ţineau?

Nicidecum, ci în locul acestora aveau aleasă râvnă de a sluji altora cu toată fiinţa lor, gata fiind oricând a da piept cu orice primejdii. Astfel de însuşiri mai bune sunt decât toată avuţia şi puterea acestei lumi. Astfel s-au făcut ei binefăcători şi izbăvitori multora."

Pentru ultima oară îi vedem pe Priscilla şi Acvila în Noul Testament în a doua epistolă a Sfântului Pavel către fiul lui duhovnicesc, Sfântul Timotei. Epistola a fost scrisă prin anul 65 d.Hr., pe când Pavel se afla întemniţat la Roma, cu puţin înainte de a i se tăia capul, sub domnia smintitului împărat Nero. întrucât Timotei a fost întâiul episcop al Efesului, se pare că în acel moment Priscilla şi Acvila se reîntorseseră în acea cetate. In epistolă Sfântul Pavel zice, referindu-se la ei: Spune închinăciune Priscillei şi lui Acvila şi casei lui Onisi-for (II Timotei 4,19).

Tâlcuind acest verset, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Spune închinăciune Priscillei şi lui Acvila. Aceştia sunt cei despre care Pavel face necontenită pomenire, cu care se sălăşluise şi care îl primiseră la ei pe Apollo. El o numeşte pe femeie întâi, fiind, pe cât îmi pare, cea mai râvnitoare şi mai credincioasă dintre cei doi, precum atunci când îl primise pe Apollo. Ori poate că a spus-o fără a se gândi la ceva anume.

Şi nu puţină mângâiere le-a fost lor o astfel de închinăciune. Ea aducea dovada preţuirii şi dragostei şi părtăşia întru mult har. Căci şi numai închinăciunea acelui sfânt şi fericit bărbat era de-ajuns spre a umple de har pe cel care o primea."

Predania Bisericii spune că Sfântul Acvila a ajuns mai apoi episcop, care „pe mulţi a botezat şi i-a sfinţit întru credinţă, a nimicit idoli, a zidit biserici, a făcut preoţi şi a răspândit între oameni slava Fiului lui Dumnezeu celui întrupat". In sfârşit, atât Acvila, cât şi Priscilla au fost aflaţi vrednici de moarte mucenicească.

Sfântul Acvila e cinstit de Biserică şi la 14 iulie, ca unul dintre cei şaptezeci de apostoli.

***
Spre a putea să ne folosim şi mai mult de pilda acestei sfinte perechi, neclintiţi împreună-lucrători în lucrarea de răspândire a Evangheliei lui Hristos, să cercetăm mai pe larg învăţătura marelui Sfânt Ioan Gură de Aur. Acest propovăduitor cu gură aurită i-a lăudat mult în tâlcuirea Epistolei Sfântului Pavel către Romani, ca şi în cele două omilii dedicate lor îndeosebi.

De pildă, Sfântul Ioan se minunează de înfăptuirile şi faima Priscillei şi a lui Acvila, deşi privind din afară nu aveau nimic nemaipomenit - fiind doar nişte bieţi oameni căsătoriţi, trăind în lume ca umili făcători de corturi:

„Căci este cu putinţă ca şi în starea căsătoriei să fim minunaţi şi aleşi întru cele duhovniceşti. Căci Priscilla şi Acvila, căsătoriţi fiind, cu mare strălucire străluceau, deşi meseria lor era departe de a fi strălucită, făcători de corturi fiind ei. Totuşi, virtutea lor a lăsat în urmă toate, făcându-i mai străluciţi decât soarele. Şi nici îndeletnicirea, nici căsnicia nu le-a adus vreo vătămare, căci în chip vădit şi-au arătat dragostea pe care Hristos o cerea de la ei...

Să audă acestea bogaţii, să audă şi săracii; că dacă aceştia, din truda trupului lor trăind, şi dugheana lor chivernisind, asemenea belşug de dărnicie au arătat, că s-au făcut binefăcători ai multor biserici, ce iertare mai pot aştepta bogaţii care nici nu-i bagă în seamă pe săraci? Că Priscilla şi Acvila nici sângele lor nu-l precupeţeau spre a se face plăcuţi lui Dumnezeu, iar voi vă zgârciţi şi la câţiva bănuţi, întru primejduirea sufletelor voastre...

Căci ce împărăteasă, vă întreb, a fost aşa vestită ori slăvită ca soţia acestui făcător de corturi? Că oricine ştie astăzi despre ea şi se vorbeşte de ea nu zece ori douăzeci de ani, ci până la venirea lui Hristos. Şi toţi vestesc faima ei pentru nişte lucruri mult mai slăvite decât orice cunună împărătească. Că ce este mai mare sau tot aşa de mare ca aceea de a fi fost ocrotitoarea Sfântului Pavel? Ori a fi izbăvit, primejduindu-se pe sine, pe învăţătorul lumii?

Socotiţi dar câte împărătese au fost, despre care nimeni nu mai grăieşte! Ci soţia făcătorului de corturi, alături de Apostolul Pavel, pretutindenea e pomenită, şi toată întinderea acelei părţi de lume peste care soarele străluceşte nu întrece pe aceea unde ajunge slava ei. Perşi şi sciţi şi traci, şi cei trăitori în cele mai depărtate părţi ale pământului, fericind-o, cântă creştineasca filosofie a acestei femei! Câtă avere, câte cununi şi veşminte de porfiră nu aţi da şi voi cu bucurie spre a dobândi o asemenea faimă?

Şi nimeni nu poate zice că au arătat doar vitejie în primejdii şi dărnicie cu banii lor, dar de propovăduirea lui Hristos nu s-au îngrijit. Căci Sfântul Pavel îi numeşte împreună-lucrători şi ajutători mai ales pentru băgarea de seamă întru răspândirea Evangheliei. Iar acest «vas ales» (Fapte 9, 15) nu se ruşinează a numi pe o femeie împreună-lucrătoare cu el, ci mai curând se simte cinstit prin aceasta. Că nu la fire se uită el, ci felul vieţuirii omului îl cinsteşte."

Această temă e continuată de Sfântul Ioan în prima sa omilie dedicată Sfinţilor Priscilla şi Acvila, arătând cum căsătoria nu este piedică desăvârşirii duhovniceşti:
„Iată un alt lucru, cu nimic mai mic decât acestea, pe care-l putem culege ca roadă a acestui loc (Romani 16, 3-5) şi care poate îndeosebi a ne ajuta să ne îndreptăm vieţile. Şi care este acesta? Că nu trebuie să defăimăm căsnicia, şi nu trebuie să socotim că a avea soţie, a creşte copii, a îngriji de familie şi a lucra cu mâinile tale într-o anume meserie sunt piedici şi oprelişti întru a urma calea virtuţii. Că iată vedem aici un bărbat şi o femeie, având amândoi grija unui atelier şi trudind în meseria lor şi totuşi vădind un chip de vieţuire (philosophian) creştină mai desăvârşită3 decât cea a trăitorilor în mănăstiri...

Căci zicând Spune închinăciune Priscillei şi lui Acvila, Pavel scoate la iveală vrednicia lor. Şi cum anume? Nepomenind pe bogaţi, ori pe cei vestiţi, ori pe cei de stirpe înaltă; dar pe cine? Pe cei impreună lucrători cu mine întru Domnul. Nimic mai presus decât aceasta nu se poate grăi."

In continuare, Sfântul Ioan foloseşte pilda Sfintei Priscilla spre a aduce aminte femeilor din turma sa că evlavia creştinească este adevărata podoabă a femeii:

„Ce este asemenea acestei podoabe? Unde este acum bogăţia ce se revărsa din toate părţile? Unde este împodobirea cu su-lemeneli? Şi unde este slava deşartă? Ţineţi minte că adevăratul veşmânt al femeii nu este cel ce se poartă pe trup, ci cel ce împodobeşte sufletul - niciodată dezbrăcându-se, nici în sipet ţinându-se, ci în ceruri păstrat fiind.

O, femeilor, priviţi truda apostoliceştilor femei întru propovăduirea Evangheliei, muceniceştile lor cununi, dărnicia lor cu banii, dragostea pentru Pavel, desfătarea ce o aflau în Hristos. Asemuiţi-le cu starea voastră - grija banilor, întrecerea cu curve-le la felul veşmintelor, pofta după nimicurile trecătoare - şi veţi vedea cât de mult aţi rămas în urma acelor sfinte femei!

Ci nu doar să vă asemuiţi, ci şi la întrecere să vă luaţi cu Priscilla, şi lăsând deoparte poverile cele de ierburi (că aceasta sunt veşmintele voastre cele scumpe), luaţi veşmintele cele din ceruri şi învăţaţi cum s-a făcut Priscilla aşa cum a fost."

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte şi despre felul cum toţi am putea să ne facem tovarăşi lui Pavel, chiar dacă nu locuieşte în casa noastră, aşa cum a făcut cu Sfinţii Priscilla şi Acvila:

„Dar cum de ea şi cu Acvila întru acest chip s-au sfinţit? Doi ani în ospeţie l-au ţinut ei pe Pavel, şi cât nu au făcut aceşti doi ani pentru sufletele lor?

Veţi zice: Dar ce pot face eu, că nu îl am pe Pavel sălăşluindu-se în casa mea? Dar eu vă zic că, de veţi dori aceasta, încă şi mai aievea decât aceia pe Pavel puteţi a-l avea. Căci şi pe dânşii nu vederea lui Pavel i-a făcut să fie astfel, ci vorbele aceluia. Deci, de veţi cugeta astfel, puteţi să îi aveţi pe Pavel, şi pe Petru, şi pe Ioan, şi toată ceata prorocilor şi apostolilor vorbind cu voi necontenit.

Căci de veţi lua cărţile acestor fericiţi, şi necontenit de vorbă cu scrierile lor vă veţi afla, în stare vor fi aceştia asemeni soţiei făcătorului de corturi a vă face.

Dar ce zic eu de Pavel? Căci de aţi dori, şi pe însuşi învăţătorul lui Pavel L-aţi putea avea. Căci prin limba lui Pavel, însuşi Hristos cu voi va grăi. Şi încă într-alt chip aţi putea a-L primi pe Hristos - când îi primiţi pe sfinţi, când vă-ngrijiţi de cei ce cred în El. Şi astfel chiar şi după plecarea lor vă vor rămâne încă multe amintiri ale evlaviei lor. Căci până şi masa la care sfântul a mâncat, şi scaunul pe care a şezut, şi patul pe care s-a culcat vă pot aduce aminte de sfânt şi de Cel ce l-a primit pe el în ceruri...

Acestea ştiind dar, să-i primim pe sfinţi, ca şi casa noastră să strălucească, să se slobozească de năpădirea bălăriilor grijilor, ca odaia de dormit să ni se facă liman...

Căci nu numai roadă pruncilor vă va da Dumnezeu în schimb, ci însuşi cerul, şi toate blago-sloveniile din el, şi slobozirea de iad şi lăsarea păcatelor voastre. Căci mare, da, foarte mare este roadă primirii străinilor..." La sfârşit putem vedea cum Sfântul Ioan Gură de Aur înfăţişează această sfântă pereche ca vrednică de urmat de către noi toţi, indiferent de împrejurările vieţuirii noastre:

„Ascultaţi, bărbaţilor şi femeilor, aceste lucruri - voi, femeilor, ca să puteţi urma Priscillei, celei dintru firea voastră; iar voi, bărbaţilor, ca să puteţi să nu vă arătaţi mai slabi decât femeile voastre. Că ce dezvinovăţire vom avea noi, bărbaţii, ce fel de iertare, când femeile vădesc asemenea osârdie şi asemenea filosofie creştinească, iar noi necontenit rămânem legaţi de lucrurile lumii acesteia? Să învăţăm aceste lucruri - fie că suntem domni ori supuşi, preoţi ori mireni - ca să nu vă mai minunaţi de bogăţie, ori să tânjiţi după case măreţe, ci mai curând să căutaţi virtutea întru sărăcie, şi să nu vă mai ruşinaţi de cel mai sărac dintre fraţi, ori de făcătorul de corturi, ori de curelar (Fapte 9, 43), ori de vânzătorul de pânze mohorâte (Fapte 16,14), ori de faurul de aramă (IITimotei4,14)."

David C. Ford, Mary Ford

Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti, Editura Sophia

Cumpara cartea "Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile sfintilor casatoriti"

11 Februarie 2016

Vizualizari: 233

Voteaza:

Sfintii Priscilla si Acvila 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE