Sultana Mara, printesa Serbiei

Sultana Mara, printesa Serbiei Mareste imaginea.

Mara, fiica despotului sarb Durad Gheorghe Brancovici si a Irinei Cantacuzino, a fost una dintre cele mai influente femei din vremea in care Serbia era vasala Imperiului Otoman. Ea s-a nascut in anul 1418 si a trecut la cele vesnice in ziua de 14 septembrie 1487, la varsta de 69 de ani.

Intre anii 1418-1435, printesa Mara s-a aflat la curtea domneasca a tatalui sau, in Serbia. Apoi, intre anii 1435-1451, ea a locuit in Adrianopol, ca sotie a sultanului Murad al II-lea. Ramasa vaduva, intre anii 1451-1457, se intoarce si traieste in Serbia. In cele din urma, intre anii 1457-1487, ea se stabileste definitiv la Ezova, intretinand o strasa legatura cu Manastirile Hilandar si Sfantul Pavel, din Sfantul Munte Athos.

Sultana Mara, printesa Serbiei

Cand sultanul Murad al II-lea i-a cerut despotului Brancovici sa i-o dea ca sotie pe fiica lui, Mara, acesta din urma a intarziat sa-i raspunda. Din aceasta pricina, sultanul a pornit la lupta impotriva lui si, biruindu-l, l-a fortat pe acesta sa incheie un tratat de alianta si sa i-o trimita pe Mara.

In data de 14 septembrie 1435, cand a fost savarsita nunta, printesa Mara avea numai 17 ani. Cu aceasta ocazie, ea a primit ca zestre mai multe proprietati in Serbia. Un lucru imbucurator pentru tanara sultana a fost acela ca sultanul Murad i-a permis sa-si pastreze credinta crestina, lucru de mare importanta, atat pentru Mara, cat si pentru Biserica Ortodoxa, careia i-a fost o puternica ocrotitoare.

Prin viata ei crestina, care ispira incredere si demnitate, sultana Mara si-a atras respectul turcilor. Astfel, i s-a permis sa ia parte la discutiile politice ale Imperiului si la negocierile de pace in favoarea Serbiei. Ea este cea care, in anul 1438, l-a indemnat pe tatal ei sa refuze alianta cu Regatul Ungar. In anul 1441, cand cei doi frati ai Marei, aflati pe atunci in Constantinopol, au complotat impotriva sultanului, ei au fost orbiti si trimisi inapoi in Serbia. In anul 1444, dupa o noua infrangere a armatei sarbe, sultana Mara a mijlocit in vederea unei noi aliante de pace, la Adrianopol.

In primavara anului 1451, dupa moartea sultanului Murad al II-lea, succesorul sau, Mahomed al II-lea, i-a dat voie mamei sale vitrege, Mara, sa se intoarca in tara ei, impreuna cu toata zestrea primita la nunta si cu o pensie suplimentara. In acelasi timp, el a semnat un nou tratat de pace cu Serbia.

Cand i s-a propus casatoria cu imparatul Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul imparat al Imperiului Bizantin, ea a refuzat, hotararea de a ramane singura pana la moarte si a-si inchina viata lui Dumnezeu fiind deja luata. In anul 1454 a mai primit o cerere de casatorie, din partea conducatorului Cehiei, dar si aceasta a fost refuzata cu aceeasi hotarare anterioara.

Cand despotul Durad Gheorghe Brancovici a trecut la cele vesnice in data de 24 decembrie 1456, iar sotia lui, domnita Irina, i-a urmat acestuia, in anul 1457, familia domneasca s-a dezbinat. Unii tindeau spre un tratat de pace cu turcii, iar altii tindeau spre ajutorul venit din partea tarilor din vest. Pentru a evita intalnirea cu principii tarilor europene, domnita Mara nu a participat la inmormantarea mamei sale.

In scurt timp, Mara a plecat in Adrianopol, impreuna cu fratele ei, Grigorie, care va imbratisa viata monahala in Manastirea Hilandar, din Sfantul Munte Athos. Celalalt frate al ei, Stefan, se va retrage in Albania, unde se va casatori cu fiica domnitorului Anghelinas, cu care a avut trei copii, canonizati mai tarziu de Biserica. Fiul cel mare, anume Gheorghe, s-a calugarit si a devenit arhiepiscop al Serbiei, cu numele de Maxim. El este cel care a incheiat pace cu Moldovlahia, in vremea voievodului Radu Bogdan.

Mahomed a primit-o pe Mara in Constantinopol cu mare bucurie. Ea a venit insotita de nepoata ei, printesa Kralica, fiica despotului Lazar al Serbiei. Pe aceasta din urma si-o va lua Mahomed ca sotie.

In acest timp, sultana Mara va primit de la sultan localitatea Ezova, actuala Dafni, aflata langa Serres. Scaunul episcopal din Ezova era ocupat de episcopul Ioanichie, unul dintre ctitorii Manastirii Sfantul Ioan Botezatorul, din Serres. Mormantul sau se afla in manastire, acolo unde si-a petrecut si ultimii ani ai vietii.

In tot acest timp, domnita Mara a pastrat stranse legaturi de pace cu marii comandanti militari ai vremii, precum si cu clericii de seama ai Bisericii Ortodoxe. In anul 1469, cu acordul sultanului, s-a stabilit in Ezova sora Marei, ducesa Ecaterina, ramasa vaduva, dupa moartea ducelui Wilderich. In cadrul negocierilor dintre venetieni si turci (1463-1469; 1470-1475), sultana Mara a avut un important rol de mijlocire, caci in ea aveau incredere ambele tabere.

Sora ei, Elena, a fost sotia imparatului David Comneanul, ultimul imparat al Imperiului de Trapezunt. In anul 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, Elena si David s-au retras in localitatea Serres, aflata la 70 de kilometri distanta nord-est de Tesalonic.

Mara a continuat sa detina o puternica influenta in Imperiul Otoman, prin bunul nume al familiei Brankovici. Sultanul Mahomed o numea mama, desi ii era fiu vitreg, si o considera membra a familiei sale. Incepand cu anul 1457, in timpul in care dinastia Nemanja nu a mai detinut puterea politica in Serbia, ea a indeplinit o serie de misiuni diplomatice pentru tara ei.

In politica bisericeasca, Mara a avut un rol de seama. De trei ori a reusit sa-i propuna sultanului cate un candidat vrednic pentru scaunul patriarhal. In anul 1467 l-a propus pe Dionisie I de Filipopolis, care era fiu duhovnicesc al Sfantului Marcu, mitropolitului Efesului. In anul 1475, cand patriarhul Dionisie s-a retras la o manastire, sultana Mara l-a propus pentru tronul patriarhal pe sarbul Rafail I, apoi, in anul 1486, pe Nifon, originar din Peloponez.

In primavara anului 1459, ea a cumparat Biserica Sfanta Sofia, din Tesalonic, actul de cumparare fiind semnat de sultanul Mohamed. Apoi, in anul 1469, tot ea este cea care l-a convins pe sultan sa-i permita sa readuca Moastele Sfantului Ioan de Rila, din Tarnovo, la Manastirea Rila, unde sunt pastrate pana astazi.

Resedinta de la Ezova s-a dovedit a fi un adevarat centru cultural si duhovnicesc al zonei, aici functionand o Scoala de pictura bisericeasca si un Centru de copiere a manuscriselor, ambele infiintate de domnita Mara. In anul 1480, la indemnul ei, mesterul Vladislav a facut o copie a cartii "Facerea". In acest loc, Mara a construit o biserica si un turn, ambele inchinate Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, in cinstea tatalui ei. Astazi se mai pot vedea doar ruinele acestora.

Sultana Mara a ajutat mult manastirile din Sfantul Munte Athos, iar mai cu seama Manastirea Hilandar (a sarbilor) si Manastirea Sfantul Pavel. Primind inapoi niste imprumuturi vechi de bani, domnita Mara i-a daruit pe toti monahilor athoniti. Acestia din urma poposeau la resedinta din Ezova oridecateori se aflau in trecere prin Grecia.
In bibliotecile din Sfantul Munte Athos se pastreaza mai multe documente turcesti care amintesc numele domnitei Mara Brankovici. In posesia Manastirii Hilandar se afla patru documente insemnate cu sigiliul sultanului, iar la Manastirea Sfantul Pavel pot fi vazute alte cateva.

Cel mai vechi document care ii mentioneaza numele dateaza din 1 martie 1469, cand, in urma unui incendiu care a distrus Manastirea Esfigmenu, ea a cumparat metocul acesteia din Provlaka, unde se afla un turn si o moara, si l-a daruit Manastirii Sfantul Pavel. In acest document, semneaza cu "doamna Mara din Ezova", iar in altul, datat la 13 aprilie 1479, semneaza cu "sultana preamaritului Murad, Mara, fiica despotului Gheorghe". Hrisoavele emise de dansa erau pecetluite cu inelul tatalui sau.

In anul 1466, domnita Mara si-a impartit averile din Ezova si Moravita celor doua manastiri athonite, dand trei parti Manastirii Hilandar si doua parti Manastirii Sfantul Pavel. In colectia de acte a Manastirii Hilandar se pastreaza patru zapisuri care mentioneaza donatiile sultanei Mara.

Cel mai de pret dar pe care Mara l-a facut Sfantului Munte Athos ramane insa acela daruit Manastirii Sfantul Pavel, anume Darurile Magilor. Acestea sunt Darurile (aur, smirna si tamaie) pe care cei trei magi din Persia le-au adus lui Mesia, cand au venit si I s-au inchinat. Aurul se prezinta sub forma a 28 de placute sculptate, iar smirna si tamaia se gasesc, in amestec, sub forma a 70 de bulgari. Acestea au fost impartite si depuse in mai multe racle cu Sfinte Moaste ale manastirii.

Darurile Magilor

Pana in anul 400, aceste Daruri s-au pastrat in Biserica Sfantului Mormant, din Ierusalim. Apoi, imparatul Arcadie le-a luat in Constantinopol, unde au ramas pana in anul 1204. Din pricina celei de a patra Cruciade, cand francii au ocupat capitala, Darurile au fost mutate in Niceea, capitala provizorie a Imperiului Bizantin. Dupa aproape 60 de ani, in vremea imparatului Mihail Paleologul, ele au fost readuse in Constantinopol, unde au ramas pana in anul 1453, cand orasul a cazut in mainile turcilor.

Mara a adus cu mana ei Darurile Magilor in Sfantul Munte Athos. Cand a ajuns in portul Manastirii Sfantul Pavel, o voce tainica i-a zis sa nu coboare din vapor, ci sa ii cheme pe calugari la dansa, caci femeia nu are voie a intra in acest loc monahal. Ea le-a daruit Manastirii Sfantul Pavel, care a fost rectitorita de tatal ei. Tot acestei manastiri i-a daruit si masia intinsa pe 160 de hectare din Ezova.

Sultana Mara Brankovici a trecut la cele vesnice in ziua de 14 septembrie 1487. In biserica din Ezova s-au asezat cativa calugari din Manastirea Sfantul Pavel. Ei vor ridica un al doilea turn, langa biserica. Aceasta biserica, impreuna cu monahii ei, au trecut prin incercari grele din pricina turcilor care stapaneau in zona. Astazi, nimic nu mai apartine manastirii din proprietatile daruite de sultana Mara.

Iulian Predescu

Mara a Serbiei

14 Mai 2014

Vizualizari: 1451

Voteaza:

Sultana Mara, printesa Serbiei 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE