Zeii in Siria antica

Zeii in Siria antica Mareste imaginea.


ZEII

Religia Siriei antice a fost mult influentata de religia asiro-babiloneana. In fruntea divinitatilor siriene se afla zeul El, nume care nu ii era propriu, ci era comun divinitatilor semite, cu sensul de "zeu", dar nu in inteles monoteist ca la evrei. Zeul El din Siria antica, desi pus in fruntea zeilor, era o figura destul de stearsa. Avea ca sotie pe Aserat-Yam ("protectoarea marii") si 70 de copii.

 

Figura principala a panteonului Siriei antice era Baal, al carui nume, la origine, era tot un nume comun si putea fi aplicat mai multor zei, dar Baal prin excelenta era zeul furtunii, al fulgerului si al ploii, caruia arameii ii ziceau Hadad. Era, de fapt, zeul asirian Adad, caruia babilonenii ii ziceau uneori Ramman si pe care il intalnim la canaaniti sub numirile Rimon sau Hadad-Rimon, mentionate si in Sfanta Scriptura (IV Regi, V, 18; Zah. XII, 11). Zeul era reprezentat calare pe un taur si tinand intr-o mana fulgerul si in alta un topor. Arameii nomazi au raspandit atat de mult cultul acestui zeu incat au facut din el cea mai mare primejdie pentru cultul monoteist evreu. Dovada ca regatul lui Israel, dupa despartirea sa de regatul lui Iuda, s-a indreptat spre cultul lui Hadad, adorand taurii pe care ii instalase Ieroboam I la Dan si Bethel. Profetii din Israel si din Iudeea au strigat impotriva acestui cult idolatru, care era atat de puternic incat chiar si in vechea Roma s-a descoperit un sanctuar inchinat zeului Hadad, numit aici "zeul Libanului" sau "zeul culmilor" si fiind considerat o divinitate solara.

 

In Fenicia, zeul principal local al orasului Tir, Baalul acestui important oras, se numea Melkart ("rege al cetatii"), fiind mai tarziu, in secolul al V-lea i. Hr., identificat cu Hermes al grecilor.

 

Divinitatea principala feminina a Siriei antice era Aserat, zeita a fecunditatii si a maternitatii, dar si a razboiului, la fel cu Istar a babilonenilor, avand ca animal preferat leul. Arameii o adorau sub numirea Atargatis si ca sotie a lui Hadad. Preotii cultului ei erau casatoriti si oficiau imbracati in haine de femei. In fiecare an statuile lui Hadad si Atargatis erau duse in procesiune la un lac, probabil pentru a fi spalate in chip ritual.

 

La fenicieni, zeita Aserat era adorata sub numele Astarte si avea un cult plin de senzualitate. Regii si reginele Sidonului erau preoti si preotese ale Astartei. Si astazi se vad in apropiere de Sidon grotele care ii erau consacrate. Grecii au numit-o Afrodita Urania, identificand-o cu luna .

 

In stransa legatura cu cultul zeitei Astarte era cultul zeului Adon. Adon era venerat in toata Fenicia, dar centrele principale ale cultului sau erau Byblos si Cipru. In epoca greco-romana, Adonis si Astarte erau principalele divinitati feniciene. Mitologia prezinta pe Adon ca un tanar frumos, indragostit de Astarte.

 

Fenicienii din Cartagina aveau aceleasi divinitati principale ca si locuitorii din metropola feniciana, dar numai cu nume schimbate. Astfel, adorau pe Baal-Amon, pe care grecii l-au identificat cu Cronos si romanii cu Saturn, deoarece i se sacrificau copii. Sotia acestui zeu, Astarte, a luat la Cartagina numele Tanit si a fost supranumita de romani Iuno Caelestis.

 

Ca zei de mai mica importanta intalnim in Siria antica la aramei pe Sin, zeul lunii, preluat de la asiro-babiloneni, iar la fenicieni pe Resef ("cel luminos") si pe Etmun. Cel dintai dintre acestia doi era zeu al soarelui, dar si al furtunii, iar cel de-al doilea era specialist in arta de a vindeca bolile si a fost asimilat de greci cu Asklepios, zeul sanatatii. In textele descoperite la Ras Samra (Ugarit) apare ca zeu al mortii zeul Afof, vrajmas neobosit al lui Baal. De asemenea apare zeita Anat, sora divina a lui Baal.

 

Pe langa zeii insisi, locuitorii Siriei antice venerau si muntii, apele, arborii si pietrele, care erau socotite locuinte ale zeilor.

Pe aceeaşi temă

19 Iulie 2012

Vizualizari: 10764

Voteaza:

Zeii in Siria antica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE