Paraclisul Sfantului Pantelimon

Paraclisul Sfantului Pantelimon Mareste imaginea.

Paraclisul Sfantului Pantelimon (27 iulie)

Rugaciunile incepatoare

Troparul

Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe Milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.

Slava… Si acum… asemenea: 

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Sf. Mc. Pantelimon

Cantarea I

Pe Faraon, cel ce se purta in car, l-a cufundat toiagul lui "Moise, cel ce a facut minuni oarecand, in chipul Crucii lovind si despartind marea si pe Israel fugaritul si mergatorul pedestru la izbavit; pe cel ce canta cantare lui Dumnezeu”.



Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtatorule de chinuri, cel ce in ceata doctorilor fara de arginti stralucesti cu slava, cercetand neputintele celor bolnavi, vino si in intampinarea noastra si ne daruieste noua grabnica tamaduire sufleteasca si trupeasca.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu blandetea ca si cu o platosa te-ai pazit de sagetile celui rau si cu smerita cugetare ai biruit toate uneltirile vrajmasului, pe care il alunga si de la cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Rugaciunile maicii tale au fost primite de Datatorul a toata buna daruire si in ceata ostasilor lui Hristos ai fost chemat, ca sa biruiesti toata trufia celui rau.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ca Una Ce ai nascut noua pe Pomul vietii, cu roadele rugaciunilor Tale ne hraneste, intarindu-ne impotriva vicleniilor celui rau.

Cantarea a III-a
"Tu esti taria mea, Doamne, Tu si puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lasat sanurile parintesti si a noastra saracie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig catre Tine: Slava puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin glasul Sfantului Ermolae, Hristos te-a chemat de pe caile paganatatii si te-a numarat in ceata alesilor Lui, ca sa te rogi si pentru sufletele noastre.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai prin rugaciune ai inviat pe copilul muscat de vipera si te-ai botezat in numele Treimii catre Care Te si roaga sa ne innoiasca prin pocainta haina sufletului cea intinata de multe pacate.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ostenitu-te-ai a scoate pe tatal tau de pe caile ratacirii si Domnul minunat a lucrat venirea lui la credinta impreuna cu a unui orb tamaduit de tine; pe noi, cei orbiti de multe pacate, ne scoate la lumina cunostintei de Dumnezeu.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ploaia intristarii o risipeste din sufletul meu si imi da a-Ti aduce Tie ploaie de laude dumnezeiesti.

Apoi aceste stihiri:
Ca o stea stralucesti pe cerul Ortodoxiei, cu razele tamaduirilor tale alungand intunericul bolilor si picurand bucurie in sufletele cele insetate de Hristos.

Maica Luminii, deschide-mi usa pocaintei mai inainte de a fi prins de lupul cel intelegator.

Sedealna
glas 2, podobie: Ceea ce esti rugatoare calda…
Ca un ostas viteaz al lui Hristos ai stat impotriva viforului paganilor si cu sabia rugaciunii ai taiat toate mrejele celui rau, fiind numarat in ceata mucenicilor Domnului, care revarsa rauri de vindecari tuturor.

Cantarea a IV-a

"Nepazind poruncile Tale Stapane, cu mintea mea intrand in patimile desfatarilor, am fost golit de har si pentru rani zac gol; ci ma rog Tie, Mantuitorule, mantuieste-ma !”.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un nor luminos te-ai ivit pe cerul Bisericii si trimiti ploaia tamaduirilor celor insetati de milostivirea Cuvantului care alearga la a ta rugaciune.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rabdare ai suferit chinurile gatite tie de pagani si ca un stalp de foc te-ai inaltat intru rugaciune, luminand pe cei ce alergau la acoperamantul tamaduirilor tale.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Dispretuit-ai maririle lumesti cu care erai ispitit si ai alergat catre slava cea dumnezeiasca, ravnind a te uni cu Hristos mai adevarat in ziua cea nesfarsita a Imparatiei Sale.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sufletul meu cel ranit de sageata pacatului il inviaza cu a Ta rugaciune, ca Una Ce ai nascut pe Invierea noastra.

Cantarea a V-a
"Cautand cu ochiul Tau cel neadormit , milostiveste-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trandaviei, si care slujesc somnului desfatarilor in patul patimilor; Cel Ce ti-ai plecat capul pe Cruce si Te-ai trezit de bunavoie, micsorand Hristoase, noaptea pacatului, Cel Ce esti lumina dreptatii”.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe lemn ai fost spanzurat pentru Cel Ce pe Cruce S-a rastignit ca sa ridice pe Adam din caderea cea cumplita si Care primeste rugaciunile tale pentru izbavirea noastra din rautati.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu fiare ai fost sfasiat si vrajmasul a fost sfasiat de manie vazand rabdarea ta, intru care intareste si sufletele noastre slabanogite de pacat.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cu faclii ai fost ars si te-ai izbavit de focul cel vesnic, zburand mai apoi cu indrazneala catre Focul Cel vesnic, pe Care roaga-L sa aprinda si sufletele noastre cu dorirea celor ceresti.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Izgoneste din inima mea toata pofta cea lumeasca, care ma desparte pe mine de dorirea Adevarului.

Cantarea a VI-a
Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele; ca sufletul meu s-a umplut de rautati si viata mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu faclii ai fost ars, dar ai parins in multe suflete flacara credintei, facandu-se ei propovaduitori ai minunilor tale .

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
In cazanul cu plumb topit ai fost aruncat, dar Hristos te-a pazit nevatamat pe tine, cel ce ai topit toata inselaciunea vrajmasului cu focul rugaciunii tale.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
In mare ai fost aruncat cu o piatra legata de gat, dar Cel Ce a zidit adancurile si stapaneste cu puterea Sa marile te-a pazit nevatamat si pentru rugaciunile tale ne scoate si pe noi din marea necazurilor.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Stinge vapaia rautatilor mele cu apa rugaciunilor Tale, ca Una Ce ne-ai nascut noua pe Izvorul Cel nesecat al milostivirii.

Apoi aceste stihiri:
Prin focul multor chinuri trecand, te-a pazit Hristos nevatamat ca pe un mielusel al Sau fara prihana, si te-a mutat intru slava in lacasurile ceresti ca sa te rogi pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Preacurata, care, prin cuvant, negrait ai nascut pe Cuvantul in zilele cele mai de apoi, roaga-te Lui, ca Una Ce ai indraznire de Maica.

Condacul

Urmator fiind Celui milostiv, si dar de tamaduiri de la Dansul luand, purtatorule de chinuri si mucenice al lui Hristos Dumnezeu, cu rugaciunile tale bolile noastre cele sufletesti vindeca-le, gonind pururea smintelile luptatorului, de la cei ce striga cu credinta: Mantuieste-ne pe noi, Doamne.

Prochimen (glasul al 4-lea):
Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai, Dumnezeu lui Israil.

Stih: Sfintilor celor ce sunt in pamantul Lui, minunate a facut Domnul toate voile intru dansii.

Din Evanghelia de la Luca (21: 12-19) citire

Zis-a Domnul:

12. Dar, mai inainte de toate acestea, isi vor pune mainile pe voi si va vor prigoni, dandu-va in sinagogi si in temnite, ducandu-va la imparati si la dregatori, pentru numele Meu. 13. Si va fi voua spre marturie. 14. Puneti deci in inimile voastre sa nu ganditi de mai inainte ce veti raspunde; 15. Caci Eu va voi da gura si intelepciune, careia nu-i vor putea sta impotriva, nici sa-i raspunda toti potrivnicii vostri. 16. Si veti fi dati si de parinti si de frati si de neamuri si de prieteni, si vor ucide dintre voi. 17. Si veti fi urati de toti pentru numele Meu. 18. Si par din capul vostru nu va pieri. 19. Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slava… glas 2:
Pentru rugaciunile Mucenicului Tau, Milostive, curateste multimea greselilor noastre.

Si acum…
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: “Toata nadejdea…”

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Cu ravna ai dezradacinat spinii cugetarii paganesti din pamantul inimilor si trupurile cele garbovite de boala ai vindecat, rugandu-te acum pentru tamaduirea noastra desavarsita.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cantarea a VII-a
Chipului celui de aur neinchinandu-se tinerii lui Avraam, s-au lamurit ca aurul in topitoare; ca, in cuptorul cel de foc, ca intr-o camara luminata, dantuiau, cantand:
Binecuvantat esti, Dumnezeul parintilor nostri ! ”.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe roata cu cuie ai fost chinuit, dar a fost calcat vrajmasul mantuirii, pe care cu fulgerul rugaciunii tale il goneste de la cei ce se roaga tie cu credinta.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru dragostea catre Hristos si a celor necajiti te-ai jertfit, nesocotind tineretile tale, dar Mantuitorul ti-a daruit cununa vietii celei vesnice.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Tamaduiri mijlocesti tuturor celor chinuiti de boli si din vistieria milostivirii tale reversi daruri celor ce alearga la tine cu credinta.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
In corabia rugaciunii tale ma povatuieste catre limanurile cele bune ale mantuirii, ca sa ma izbavesc de alunecarea in adancul rautatii .

Cantarea a VIII-a
"Vazandu-Te soarele intins pe Cruce, si-a strand razele si tot pamantul s-a clatinat cu cutremur, Imparate al tuturor, vazandu-Te de voie patimind, Cel Ce esti din fire nepatimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tamaduieste ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fermecator ai fost socotit de cei intunecati la minte, dar tu ai marit pe dascalul tau Ermolae, impreuna cu care te rogi acum sa ne izbavim de toata rautatea.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Glas din cer ti-a vestit noul nume de Pantelimon, caci aveai sa fii izvor de milostivire peste veacuri mangaind multe suflete necajite de neputintele trupului.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Capul ti s-a taiat pentru Cel Ce este Cap al Bisericii si lapte a curs din grumazul tau, minunand pe cei adunati la privelistea mortii tale.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ca Una Ce esti Candela a Imparatiei cerurilor, lumineaza si sufletele noastre cele ce ravnesc a se impartasi de Lumina vietii.

Cantarea a IX-a
Eva adica, prin pacatul neascultarii, blestem inauntru a adus, iar Tu Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, prin odrasla purtarii in pantece, lumii binecuvantare ai inflorit; pentru aceasta toti Te slavim.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pricinuitor de darul muceniciei te-ai facut dascalului tau si cununi de rasplatire daruiesti rugatorilor tai, mijlocindu-le lor de la Hristos iertare si tamaduire de neputintele trupului si sufletului.

Stih: Sfinte Mucenice Pantelimon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Umplutu-s-a de roade maslinul de care ai fost legat spre taiere, iar acum prin rugaciunile tale culegem si noi cu multumire roadele tamaduirilor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Nu ne lasa pe noi in marea primejdiilor, ci ne intinde mana de ajutor, calauzindu-ne catre Adancul milostivirii .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pomule al Raiului, sub ramurile rugaciunii tale primeste-ne pe noi, cei ce alergam la mijlocirea ta de Maica a Domnului.
Cuvine-se cu adevarat sa Te fericim pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe Tine, Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim.

Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:
“Ceea ce esti mai cinstita…”.

Bucura-te, cununa mucenicilor lui Hristos, izvorule nesecat al milostivirii, ploaia cea dulce a mangaierii Duhului, doctorul cel iscusit al Doctorului Celui Mare, cerceteaza si neputintele noastre cu a ta rugaciune.

Din portile bolii ma ridica pe mine, cel ce am cazut sub spinii durerilor, ca sa laud ajutorul tau cel minunat.

Crin sfintit al milostivirii fiind, cu mireasma darurilor tale inviaza sufletele noastre cazute in somnul mortii mai inainte de moartea trupului.

Strica roiul cugetelor mele celor rele si cu florile rugaciunii impodobeste mintea mea, spre a birui toate viclesugurile vrajmasului.

Rauri de tamaduiri revarsa celor ce poarta povara multor neputinte trupesti si care nadajduiesc la a ta mijlocire.

Ca unul ce te-ai aratat oglinda a nevinovatiei si lumina a celor din intunericul pacatului, aprinde si faclia inimii mele cu dorirea celor dumnezeiesti.

Cetele puterilor netrupesti, cu Botezatorul, cu Apostolii lui Hristos, cu ale Sfantului Mare Mucenic Pantelimon si cu Nascatoarea de Dumnezeu Maria, faceti rugaciune ca sa ne mantuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina…

Cararile mantuirii imi lumineaza cu ale tale rugaciuni si mintea mea o ridica Sfinte, spre vederea milostivirii dumnezeiesti intru care se cufunda toate durerile noastre sufletesti si trupesti.

Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: “Cand de pe lemn…”, vreme in care ne inchinam icoanei Sfantului:

Ca un ostas intelept al lui Hristos ai biruit toate uneltirile paganatatii si sufletul tau ca un porumbel a zburat catre Cel Ce impodobeste pe toti cu aripile credintei lucratoare intru rabdare.

Stapana, primeste rugaciunile robilor Tai si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.

Toata nadejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub sfant acoperamantul Tau.

 

.

26 Iulie 2013

Vizualizari: 3624

Voteaza:

Paraclisul Sfantului Pantelimon 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE