Randuiala botezului pe scurt

Randuiala botezului pe scurt Mareste imaginea.


Se cuvine a sti ca de va fi pruncul atat de slab, incat sa fie primejdie si indoiala ca nu va trai pana ce se va plini toata randuiala Botezului, precum mai sus s-a randuit, la o astfel de intamplare, se aduce apa si preotul lasa acea lunga randuiala si savarseste pe scurt, dupa cum se arata mai jos, incepand asa:

 

Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Apoi: Sfinte Dumnezeule.

, Preasfanta Treime., Tatal nostru., Ca a Ta este Imparatia.

 

Apoi preotul zice aceasta

 

Rugaciune

  

Domnului sa ne rugim.

 

Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, Facatorule a toata zidirea cea vazuta si cea nevazuta, Cel ce ai facut cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt in ele, Cel ce ai adunat apele la un loc, Cel ce ai incuiat adancul si l-ai pecetluit pe el cu infricosator si slavit numele Tau, Cel ce ai ridicat apele mai presus de cer, Tu ai intemeiat pamantul pe ape, Tu ai intarit cu puterea Ta marea, Tu ai zdrobit capetele balaurilor in ape, Tu infricosator esti si cine iti va sta impotriva? Cauta, Doamne, spre zidirea Ta aceasta si spre apa aceasta, si-i da ei har de izbavire, binecuvantarea Iordanului; fa-o pe ea izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, demonilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsa, plina de putere ingereasca, ca sa fuga de la ea pizmasii zidirii Tale, ca am chemat numele Tau, Doamne, cel minunat, slavit si infricosator pentru cei potrivnici.

 

Si indata toarna untdelemn in apa si apoi il boteaza, zicand:

 

Se boteaza robul lui Dumnezeu (N) si celelalte. Apoi il unge cu Sfantul Mir, zicand: Pecetea darului Sfantului Duh. Amin. Si dupa aceasta imbracandu-l pe el, inconjoara cu dansul, dupa obicei, cantand: Cati in Hristos v-ati botezat.Si facand sfarsit, il impartaseste.

 

Iar dupa aceasta, intamplandu-se ca sa traiasca pruncul, atunci dator este preotul sa-i citeasca toata slujba Botezului, afara de afundare si ungere.

 

SE CUVINE A STI iarasi, ca de va fi pruncul slab precum mai sus s-a zis, si nu s-ar intampla preot, atunci,ca sa nu moara pruncul nebotezat, orice parte barbateasca, sau nefind nimenea dintre barbati, atunci moasa, sau orice alta femeie luand apa, sa-l boteze, zicand: Se boteaza robul lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

 

Iar de va trai pruncul dupa acest botez, trebuie si fie adus la preot ca si plineasca ungerea ca Sfantul Mir si toata slujba Botezului dupa cuviinta.

  

RUGACIUNILE

 

ce se citesc dupa patruzeci de zile femeii care a nascut

  

Iar cand se implinesc 40 de zile, se aduce pruncul in biserica, ca sa se imbisericeasca, adica sa faca inceput intrarii in Biserici. El este adus de maica sas fiind curatita, si fiind de fata si nasul cel ce l-a botezat.

 

Iar preotul incepe, zicand:

 

Binecuvantat este Dumnezeul nostru., Sfinte Dumnezeule., Preasfanta Treime., Tatal nostru., Ca a Ta este Imparatia. Apoi troparul zilei; iar de vei vrea, zi si troparul si condacul sfantului al carui hram este.

 

Apoi: Slava. Si acum.

 

Doamne, cu rugaciunile tuturor sfintilor si ale Nascatoarei de Dumnezeu, pacea Ta da-ne-o noua si ne miluieste pe noi ca un indurat.

 

Si plecandu-si mama capul impreuna cu pruncul, face preotul semnul Sfintei Cruci peste ei si, punand epitrahilul pe capul ei, zice aceasta

 

Rugaciune

 

Domnului sa ne rugam.

  

Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, Tatal Domnului nos­tru Iisus Hristos, Care cu cuvantul Tau toata firea cea cuvantatoare si cea necuvantatoare ai zidit si toate din nefiinta in fiinta le-ai adus, Tie ne rugam si pe Tine Te chemam, pe roaba Ta aceasta (N), pe care ai mantuit-o cu voia Ta, curateste-o de tot pacatul si de toata intinaciunea, ca, venind in biserica Ta cea sfanta, sa se invredniceasca fara de osanda a se impartasi cu Sfintele Tale Taine. Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Preotul: Pace tuturor. Capetele voastre Domnului sa le plecati.

  

Rugaciune pentru mama pruncului

  

Doamne Dumnezeul nostru, Care ai venit in lume pentru mantuirea neamului omenesc, vino si la roaba Ta aceas­ta (N) si o invredniceste pe ea, pentru rugaciunile cinstitei preotimi, sa se adaposteasca in sfanta soborniceasca biserica Ta si sa intre in casa slavei Tale. Si o invredniceste sa se impartaseasca cu cinstitul Trup si scumpul Sange al Hristosului Tau. Spala-i intinaciunea trupului si necuratia sufletului, la plinirea acestor patruzeci de zile, ca, invrednicindu-se a intra in biserica Ta cea sfanta, sa slaveasca impreuna cu noi preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

  

Trebuie a sti ca de va fi murit pruncul, aici se face sfarsitul.

 

Iar de traieste pruncul, citeste si aceste rugaciuni ale pruncului, punand mana pe capul lui.

  

Rugaciune pentru prunc

 

Si pe acest prunc nascut dintr-insa binecuvinteaza-l, creste-l, sfinteste-l, intelepteste-l, fa-l intreg la minte si cu buna pricepere. Ca Tu l-ai adus pe acesta si i-ai aratat lui lumi­na cea simtitoare, ca sa se invredniceasca si de lumina cea intelegatoare in vremea pe care Tu ai hotarat-o. Si sa se numere impreuna cu turma Ta cea sfanta, prin Unul-Nascut Fiul Tau, cu Care binecuvantat esti impreuna cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Domnului sa ne rugam

  

Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prunc fiind, la patru­zeci de zile, ai fost adus la Templul Legii de Maria, cea neispitita de nunta si sfanta Maica Ta, si in bratele dreptului Simeon ai fost tinut, insuti Stapane atotputernice, si pe acest prunc, care a fost adus ca sa fie infatisat Tie, Facatorul tuturor, binecuvinteaza-l si spre tot lucrul bun si bineplacut Tie creste-l, departand de la dansul toata puterea potrivnica prin insem­narea chipului Crucii Tale, ca Tu esti Cel ce pazesti pruncii, Doamne. Ca, invrednicit de Sfantul Botez, sa dobandeasca partea alesilor Imparatiei Tale, fiind pazit impreuna cu noi, cu harul Sfintei si Celei de o fiinta si nedespartitei Treimi. Ca Tie se cuvine toata slava, multumirea si inchinaciunea, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Preotul: Pace tuturor. Diaconul: Capetele voastre Domnului sa le plecati. 

 

Dumnezeule, Parinte atotiitorule, Care, prin Isaia, marele cuvantator intre prooroci, mai inainte ai vestit noua intruparea cea din Fecioara a Unuia-Nascut Fiului Tau si Dumnezeului nostru, Cel ce in zilele cele mai de pe urma, cu bunavoirea Ta si prin impreuna-lucrarea Sfantului Duh, pentru mantuirea noastra a celor muritori, prin milostivirea cea nemasurata, a primit a Se face prunc dintr-insa; si dupa obi­ceiul din Legea Ta cea sfanta, la implinirea zilelor de curatire, El, Care era adevaratul datator al Legii, a socotit drept sa fie infatisat, preotului si a primit sa fie tinut in brate de dreptul Simeon; inchipuirea acestui lucru de taina aratat am cunoscut-o la proorocul mai sus pomenit prin carbunele din cleste, iar urmarea ei o tinem si noi cei credinciosi in Legea harului; insuti si acum, Cel ce pazesti pruncii, Doamne, binecuvinteaza pe pruncul acesta, impreuna cu parintii si cu nasii lui, si invrednicit fiind de nasterea cea din apa si din Duh, numara-l pe el cu turma cea sfanta a oilor Tale celor cuvantatoare care se numesc cu numele Hristosului Tau. Ca Tu esti Cel care petreci intru cei de sus si privesti spre cei smeriti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Apoi luand preotul pruncul, face cu dansii semnul cruci inaintea usilor bisericii, zicand:

 

Se imbisericeste robul lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Dupa aceea il duce in biserica, zicand:

 

Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta.

 

Si mergand in mijlocul bisericii zice iarasi aceasta:

 

Se imbisericeste robul lui Dumnezeu.

 

Apoi zice:

 

In mijlocul bisericii Te voi lauda.

 

De aici il duce inaintea usilor altarului, zicand:

  

Se imbisericeste robul lui Dumnezeu.

  

Si de va fi parte barbateasca il duce pe dansul in sfantul altar si-l inchina la cele patru laturi ale Sfintei Mese, iar de va fi parte femeiasca o duce pana la usile imparatesti, o inchina la Icoanele catapetesmei si la iconostas si apoi zice:

  

Acum libereaza pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si marire poporului Tau Israel.

  

Si dupa acestea il pune pe el inaintea usilor altarului; si asa, inchinandu-se nasul de trei ori, il ia pe el si iese. Iar nefiind el de fata, atunci il ia mama pruncului, inchinandu-se de trei ori, si preotul face sfarsitul asa:

  

Cel ce a binevoit a fi tinut in brate de dreptul Simeon, pentru a noastra mantuire, Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu, pen­tru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi, ca un bun si de oameni iubitor.

 

 

.

06 Octombrie 2006

Vizualizari: 12129

Voteaza:

Randuiala botezului pe scurt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE