Desi ii respecta, rusilor le lipseste dorinta de unitate cu catolicii


Desi ii respecta, rusilor le lipseste dorinta de unitate cu catolicii

Relatiile cu Biserica Ortodoxa Rusa progreseaza, dar principalul obstacol ramane lipsa dorintei de unitate, afirma liderul Arhidiecezei catolice din Moscova, informeaza Catholica. Arhiepiscopul Paolo Pezzi, aflat in Roma saptamana trecuta pentru a primi paliumul de la Papa Benedict al XVI-lea, a vorbit pentru L'Osservatore Romano despre relatiile dintre cele doua Biserici.

"Exista desigur anumite situatii ce nu s-a reusit sa fie depasite, astfel ca au fost transformate in obstacole", a spus prelatul. "Daca nu exista dorinta adevarata de atingere a unitatii depline, dialogul devine dificil. Acolo unde dorinta este reala, dialogul poate sa fie asumat cu onestitate, sinceritate si mereu in adevar.

" Cu toate acestea, catolicii si ortodocsii din Moscova fac eforturi pentru a colabora, a afirmat el. Legat de relatia cu Patriarhul ortodox Alexei al II-lea al Moscovei, Arhiepiscopul Pezzi a spus: "M-a invitat la Liturghia ortodoxa, atat de Craciun, cat si de Pasti. Trebuie sa spun ca in toate ocaziile am fost primit cu caldura. Patriarhul Alexei a fost intotdeauna cordial si cald fata de mine. Imi amintesc, de exemplu, ca dupa Liturghia de Craciun - nu este un secret - Patriarhul m-a salutat public si a subliniat grija noastra comuna pentru turma lui Dumnezeu. Au fost cuvinte semnificative". Arhiepiscopul a aratat ca Patriarhul l-a salutat de asemenea si s-a rugat si pentru Papa Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul a sugerat ca, in orice caz, o vizita papala la Moscova nu este inca posibila. Evenimente recente arata insa "pasi neindoielnici de inaintare pe calea unei mai mari apropieri". El a propus doi pasi care trebuie sa fie facuti mai intai. "Nu cred ca Papa doreste sa viziteze Moscova fara o invitatie explicita din partea Bisericii Ortodoxe", a spus acesta. In al doilea rand, prelatul considera ca o astfel de vizita ar trebui sa fie precedata de o intalnire intre Papa si Patriarh, in circumstante diferite si intr-o alta tara. Subliniind ca aceasta sugestie este "o opinie personala", Arhiepiscopul a propus ca o astfel de intalnire sa aiba loc "poate in cursul unui eveniment ecumenic. la care amandoi au fost invitati". Prelatul a mai aratat ca ortodocsii rusi au o perceptie "foarte pozitiva" fata de Papa Benedict al XVI-lea. Ei apreciaza de asemenea "claritatea si sinceritatea lui cand afirma continutul crestinismului si al credintei catolice", a adaugat el. Cel mai important "este sa intarim dorinta de a merge impreuna si sa cerem ajutorul Domnului", a afirmat Arhiepiscopul Pezzi.
"Nu trebuie sa uitam ca deplina comuniune este un dar pentru care trebuie sa ne rugam la Spiritul lui Cristos."

Dumitru Manolache

.

12 Iulie 2008

Vizualizari: 868

Voteaza:

Desi ii respecta, rusilor le lipseste dorinta de unitate cu catolicii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE