Felonul Sfantului Ioan Gura de Aur se pastreaza de secole la Roman

 

De hramul Sfintei Parascheva din acest an, la Iasi, va fi adusa mana Sfantului Ioan Gura de Aur, de la Manastirea Varlaam din Complexul Meteora din Grecia. Putini dintre noi stim insa ca in tezaurul Episcopiei Romanului se pastreaza unul dintre cele mai valoroase obiecte liturgice care au apartinut acestui mare sfant al Ortodoxiei. Este vorba despre felonul pe care acesta l-a purtat in timpul slujirii Sfintei Liturghii.

Informatii despre acest pretios odor ne-au fost oferite de parintele protopop dr. Florin Tuscanu, care a consemnat istoria incredibila a celebrului vesmant intr-un articol publicat de revista 'Valori pascanene", o publicatie a Asociatiei "Visarion Puiu".

Trebuie spus ca felonul este un vesmant liturgic pe care preotii il pun ca pe o pelerina deasupra celorlalte vesminte liturgice cand slujesc Sfanta Liturghie. Acesta aminteste despre toga anticilor si despre mantaua sau pelerina pe care o purtau Mantuitorul si Apostolii. Felonul simbolizeaza si mantia rosie cu care a fost imbracat Hristos in timpul Patimilor Sale, precum si puterea atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu, cu care sunt invesmantati preotii.

Relicva a fost vazuta de Paul de Alep


Potrivit traditiei, acest felon a fost trimis de la Constantinopol in Moldova in secolul al XV-lea, iar prima lui mentionare documentara o datoram lui Paul de Alep si dateaza din 1653. In acel an, Patriarhul Macarie al Antiohiei, insotit de Paul de Alep, a poposit la Roman. Ei au participat la sarbatoarea Sfantului Ioan Gura de Aur, prilej cu care au vazut felonul."Am fost de fata si la sarbatoarea Sfantului Ioan Gura de Aur. A fost o mare solemnitate. Episcopul titular (Anastasie 1644-1658) s-a imbracat cu felonul Sfantului Ioan Gura de Aur, zis "polistravion", asa cum il imbraca in fiecare an la slujba din ziua sarbatorii Sfantului." avea sa consemneze Paul de Alep. In continuare el spune:"Patriarhii de la Constantinopol trimisesera acest felon in dar lui Stefan (cel Batran) voievodul cel vechi (domn al Moldovei 1394-1399, inmormantat la Radauti) si acesta l-a facut danie episcopului amintit in manastirea cea mare a Sfintei Parascheva."

Pentru Stefan cel Mare sau Alexandru cel Bun?


Dupa parerea unor istorici, cum ar fi Scarlat Porcescu, felonul ar fi fost destinat lui Stefan cel Mare, deoarece acest domn a fost mitizat, imbracat in aura de legenda si tot ceea ce era valoros si vechi ii era atribuit lui. Primul care s-a ocupat insa serios de istoria acestui obiect a fost episcopul academician Melchisedec Stefanescu. El sustine ca asa, cum spune traditia, felonul Sfantului Ioan Gura de Aur ar fi fost trimis "cu alte daruri de un imparat Paleolog domnitorului Alexandru cel Bun si Mitropolitului Iosif (I Musat) al Moldovei", iar Alexandru l-a daruit Bisericii "Sfanta Vineri" din Roman, unde era inmormantata mama sa, cneaghina Anastasia, dar completeaza ca aceasta traditie nu poate fi confirmata.

Un vesmant original, cu foarte multe cruci


Vesmantul litugic amintit este din matase alba, cu dublura din panza de canepa. Pe tesatura de fond apar ca motive dominante trifoiul cu patru foi si crucea rectangulara din galon, lucrate in fir de aur si matase galbena. In campul felonului sunt lucrate multe cruci. Marginea de sus este lucrata in forma circulara, fiind ornata cu un chenar cusut de asemeni cu fire de aur si matase rosie. Spre deosebire de feloanele utilizate in secolele XIX si XX, acesta se incheie in fata, incepand de la piept pana la poale, cu nasturi aurii. Chenarul deschiderii circulare de sus se repeta atat la poale, cat si la marginile incheiate in fata.

 

Dumitru Manolache

.

05 Octombrie 2007

Vizualizari: 921

Voteaza:

Felonul Sfantului Ioan Gura de Aur se pastreaza de secole la Roman 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE