Gafele lui Pontiu Pilat, cel mai citat om din istoria umanitatii


Gafele lui Pontiu Pilat, cel mai citat om din istoria umanitatii

Fara indoiala, Pontiu Pilat este unul dintre cele mai cunoscute personaje, de numele caruia se leaga patimile si rastignirea Mantuitorului Hristos. El a avut soarta sa fie cel mai citat om din istoria umanitatii, de vreme ce, in fiecare duminica, de doua milenii, numele sau este rostit in toate bisericile crestine atunci cand se recita Crezul. Dar, desi este atat de frecvent amintit, putina lume cunoaste istoria controversatului personaj. Tocmai despre aceste lucruri vom vorbi astazi.

Nu credem ca exista crestin care sa nu stie ca Pontiu Pilat este guvernatorul roman care L-a judecat si condamnat pe Iisus din Nazaret.

Cine era de fapt acest personaj?

Pilat a devenit cel de-al cincilea guvernator trimis de Roma in anul 26 al erei crestine sa conduca trei teritorii mici - Samaria, Iudeea si Idumeea - cu titlul de prefect, si nu de procurator, cum il numeste Evanghelistul Luca. Avea in jur de 30 de ani si era casatorit cu Claudia Procula care, in timpul procesului lui Iisus, i-a trimis un mesaj prin care ii cerea sa-L lase liber pe Nazarinean.

Pilat isi avea resedinta in Cezareea, pe malul Marii Mediterane, departe de mirosul gretos al carnii arse in celebrarea sacrificiilor de la templul din Ierusalim si dispunea de 4.500 de soldati.

Stindardele romane ii incita pe iudei
Pilat si-a inceput misiunea cu o gafa: a intrat in Ierusalim cu steagurile desfasurate, pe care era imprimata imaginea imparatului, desi cunostea ca la iudei era interzisa reprezentarea de imagini din cauza legilor lor religioase. Actul sau a fost interpretat ca o fronda la adresa credintei localnicilor. Iudeii au protestat printr-o delegatie substantiala trimisa la Cezareea, unde se afla guvernatorul, dar nu au fost primiti, fiind considerati mizerabili si sarlatani.

Dupa ce au inconjurat palatul, cei trimisi au ingenuncheat cu capul plecat si au ramas in aceasta pozitie, in semn de protest, cinci zile si cinci nopti, cerand indepartatea imaginii imparatului din orice loc public. A sasea zi, iudeii au fost chemati in amfiteatru si amenintati ca li se vor taia capetele. Intr-un gest spontan, toti si-au descoperit gatul si l-au oferit sabiilor soldatilor. Impresionat de acest gest, Pilat a cedat si a dat ordin sa fie scoase stindardele din toata tara.

O a doua gafa a comis-o in luna martie, anul 27, cand, in perioada sarbatorii Pesahului, a expus in resedinta sa personala de la Ierusalim cateva scuturi aurite cu inscriptii religioase la adresa imparatului Tiberiu. Reactia iudeilor a fost pe masura. Ei s-au adresat imparatului insusi si au obtinut indepartarea acelor simboluri din centrul Orasului Sfant.

Banii templului si masacrul din Samaria
O a treia ciocnire serioasa cu iudeii s-a produs doi sau trei ani mai tarziu, cand a inceput construirea unui apeduct pentru a aduce apa la Ierusalim cu bani luati de la templul pazit de preoti, bani care proveneau de la credinciosi. Vazand ca vistieria templului se golea, preotii au atatat poporul si, cand Pilat a ajuns la Ierusalim, acesta s-a razvratit. Revolta a fost inabusita in sange.

Ultima greseala a lui Pilat, inainte de destituire, a avut loc la jumatatea anului 36, in Samaria. In acest teritoriu aparuse un presupus profet care pretindea ca stie unde se aflau ascunse cateva obiecte sacre, ingropate de Moise in varful Muntelui Garizim. In ziua cand s-a decis dezgroparea lor, multimea s-a adunat la poalele muntelui, la Tarante. Dar, in momentul in care a inceput urcusul, a fost atacata de trupele lui Pilat. Inclestarea a fost un adevarat masacru. Samaritenii s-au adresat noului delegat de Siria al imperiului, Lucius Vitellius, care i-a poruncit lui Pilat sa se intoarca degraba la Roma sa dea socoteala imparatului Tiberiu. Dar, pana sa ajunga la Roma, imparatul a murit, in locul lui fiind ales Caligula, care l-a numit pe Marulus prefect al Iudeei, in anul 37.

Convertit la crestinism, ucis sau sinucis?
Istoria acestui personaj a incetat. Golul de informatii a fost insa umplut cu diferite legende. Unii spun ca Pilat ar fi fost condamnat la moarte, altii ca ar fi fost asasinat de evreii din Roma. O alta legenda spune ca s-ar fi convertit la crestinism si ca ar fi murit ca martir in timpul lui Nero, pentru care Biserica Copta il venereaza la 25 iunie. Biserica Greaca o venereaza in schimb pe sotia sa Procula la 27 octombrie, pentru tentativa sa de a-L salva pe Iisus in timpul procesului. Conform unei traditii plauzibile insa, Pilat ar fi fost exilat la Vienne, in Franta, unde ar fi trait pana la moarte. Scriitorul Giovanni Papini spune in cartea sa "Martorii Patimirii" ca Pilat ar fi innebunit incercand sa afle raspunsul la intrebarea pe care i-o adresase la Pasti un prizonier judecat de el la Ierusalim, un anume Iisus din Nazaret: "Ce este adevarul?" (In. 18, 38). Amintindu-si de Seneca, care spunea: "Pentru a sti ce este adevarul, este necesar sa mori", Pilat ar fi mers spre intalnirea cu raspunsul si, intr-una din zile, s-ar fi aruncat de pe o stanca in apele adanci ale unui lac, nedandu-si seama cat de aproape fusese de raspuns, in zilele acelea cand la Ierusalim iL judeca pe prizonierul Acela.

Dumitru Manolache

.

11 Aprilie 2008

Vizualizari: 1705

Voteaza:

Gafele lui Pontiu Pilat, cel mai citat om din istoria umanitatii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE