Manastirile Ardealului, gazde pentru sinistrati


Manastirile Ardealului, gazde pentru sinistrati

Potrivit unei decizii a Conferintei Nationale a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, staretii, staretele si duhovnicii din manastirile si schiturile de pe cuprinsul BOR trebuie sa se reuneasca, o data la trei ani, intr-o Sinaxa. In acest sens, recent, la Manastirea Sambata de Sus, in prezenta Mitropolitului Ardealului, IPS Laurentiu, al Episcopului Covasnei si Harghitei, IPS Ioan Salajean, si al Episcopului Vicar, Andrei Fagarasanu, s-a desfasurat prima Sinaxa a staretilor din cadrul Mitropoliei Ardealului. Dupa ce in prima parte a intalnirii au fost prezentate doua referate  cu  caracter teologic si duhovnicesc, in cea de-a doua parte a  Sinaxei, staretii, staretele si duhovnicii din cele 38 de manastiri de pe cuprinsul Mitropoliei Ardealului au decis ca, in cazul unor viitoare calamitati care vor afecta localitati aflate pe teritoriul acestor manastiri, persoanele sinistrate, si in special batranii, femeile si copiii sa primeasca gazduire, hrana si alte ajutoare gratuite din partea respectivelor asezaminte bisericesti.

Aceasta decizie a fost luata de staretii, staretele si duhovnicii celor 28 de manastiri, staretii Arhiepiscopiei Sibiului si de cei 10 reprezentanti ai manastirilor cuprinse in cadrul Episcopiei Covasnei si Harghitei, ca urmare a propunerii facute de IPS Ioan Salajean, episcop al Covasnei si Harghitei, care, de fapt, a tinut sa extinda la nivelul Mitropoliei Ardealului o initiativa de acelasi gen, adoptata cu prilejul unei adunari eparhiale tinuta la Miercurea Ciuc, prin care toti preotii de pe cuprinsul Episcopiei Covasnei si Harghitei trebuie ca, in caz de calamitate, sa fie cooptati in cadrul Comandamentelor pentru Situatii de Urgenta si sa puna la dispozitia administratiei locale toate resursele proprii. "Pe langa faptul ca incercam, dupa posibilitatile noastre, sa acordam un ajutor persoanelor afectate de calamitate, prin aceasta masura umanitara, oferim si o mai mare deschidere  fata de enoriasi si intarim legaturile dintre biserica si comunitate", a marturisit IPS Ioan Salajean, in motivele initiativelor sale.

Laurentiu Solomon

.

20 August 2008

Vizualizari: 991

Voteaza:

Manastirile Ardealului, gazde pentru sinistrati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE