Romanii, supusi ai durerii din imperiul apelor dezlantuite


Specialistii si-au scotocit, febril, prin arhive si au concluzionat, la unison, ca napasta apelor dezlantuite care a lovit si a rupt halci ale durerii dintr-o Romanie aflata sub semnul dezastrului este cu mult peste ceea ce au patimit romanii la inundatiile din anul 1970. Debite-record ale raurilor, un Siret sadovenian metamorfozat in "rau ucigas" si purtator de cadavre si drame, drumuri surpate sau acoperite de ape, cai ferate rupte, case transformate in ruine plutitoare si multa, multa durere. Acestea sunt, in aceste zile, in care autoritatile privesc neputincioase sau se agita propagandistic, imaginile unei Romanii in lacrimi, a unei Romanii purtate, precum o salcie putreda, de valtoarea unor inundatii fara precedent. Specialistii sustin ca, in urmatoarele zile, ploile se vor opri, apele se vor retrage de pe taramurile invadate brutal si nemeritat, dar, din nefericire, in urma vor ramane oamenii, despuiati de bruma de agoniseala, cu durerile si dramele lor, oameni care, asa cum se intampla frecvent, vor deveni, pentru autoritati si politicieni, imagini ale durerii, tot mai estompate. Fata de drama romanilor, Patriarhul Teoctist ii cheama la rugaciune, cu parinteasca dragoste, pe toti fii si fiicele Bisericii Ortodoxe.


Incep acuzatiile

Vinovati pentru cresterea excesiva a debitelor pe Valea Dipsei, care au inundat zeci de case si peste 250 hectare de teren agricol, sunt administratorii lacului piscicol de la Budurleni, a afirmat prefectul judetului Bistrita-Nasaud, Szilagyi Ioan. Acesta a precizat ca au fost ridicate stavilele de la lacul piscicol, fapt care a cauzat cresterea debitelor. Administratia lacului piscicol a negat insa aceste acuzatii, sustinand ca Lacul Burduleni a avut rolul de a opri unda de viitura si ca vinovata de inundatii se face valea colmatata de gunoaie.


Bilant provizoriu: 482 localitati afectate, morti si disparuti

Potrivit unui bilant provizoriu, pana ieri dupa-amiaza fusesera afectate de inundatii 482 de localitati, 53.319 hectare teren agricol si 11.246 case, din care 242 au fost distruse. Numarul persoanelor evacuate se ridica la 8.616, iar cel al mortilor si disparutilor, la 10, dintre care doi morti in Vrancea, in urma caderii cu masina de pe un podet. Apele au avariat si distrus 370 de poduri si 445 de podete, fapt care a determinat izolarea a peste 1.000 de persoane. Un bilant de ultima ora, comunicat de Ministerul Administratiei si Internelor, arata ca inundatiile au provocat pagube in aproape trei sferturi din teritoriul Romaniei si sapte decese confirmate.


Bresa pe Siret

Mii de locuitori din localitatile galatene Namoloasa si Corbu Vechi au fost evacuati in noaptea de miercuri spre joi de catre autoritati. Acestia au fost pusi la adapost pentru ca bresa deschisa in digul de pe Siret sa nu le puna in pericol vietile. Specialistii au demarat lucrarile inca de ieri noapte pentru a sparge digul de pe malul drept al Siretului si a realiza o inundare controlata, in scopul reducerii presiunii viiturii. Bresa a fost facuta in amonte de localitatea Corbu Vechi si in aval de Namoloasa pentru a se atenua varful de viitura care ar fi inundat localitatile Tudor Vladimirescu, Vames, Piscu, Vasile Alecsandri si Sendreni, de pe malul stang al Siretului, si Voinesti, Vamesu, Cotu Lung, Cotu Mihalea, de pe malul drept. "Daca se inunda, nivelul apelor ar fi ajuns pana la acoperisul caselor”, a declarat Petre Stanciu, directorul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor. Autoritatile au demarat lucrari si pentru executia unei brese in digul de pe malul stang al Siretului. Centrul de criza al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor a anuntat ca viitura de pe Siret a atins valoarea maxima de 4.380 m.c./sec, asteptandu-se ca viitura sa ajunga in sectiunea Sendreni. Digul din zona Lungoci Sat a fost suprainaltat, la fel si cel din zona localitatii Corbu Vechi, hidrotehnicienii incercand sa salveze localitatile. Specialistii monitorizeaza permanent zonele de confluenta ale raurilor Ramnicu-Sarat cu Siret, care au depasit digul de aparare stang al Ramnicului, inundand localitatile Nanesti si Maicanesti, precum si zona de confluenta a raului Buzau cu Siret.


Armata, mobilizare generala

Intreaga armata a fost pusa la dispozitia autoritatilor, a declarat ieri ministrul apararii nationale, Teodor Atanasiu. "Am avut 101 interventii, cu 1.027 de oameni, 8 elicoptere, 16 TAB-uri, o autosanitara, 68 de camioane, 20 de autocisterne si 20 de barci pneumatice, aproape intreaga dotare a Armatei”, a precizat Atanasiu. Acesta a mentionat ca toate fortele operative sunt in misiuni in Moldova. Totodata, pentru transportul ajutoarelor in zonele calamitate, a fost creat un pod aerian intre Bucuresti si Moldova. Cadrele militare ajuta la evacuarea persoanelor, precum si la distributia alimentelor si a apei potabile.


Trenuri anulate

Conducerea SNTFC "CFR Calatori" a decis anularea unui numar de zece trenuri accelerate, rapide si Inter City care circulau pe rutele din Moldova. Astfel, printre trenurile anulate din cauza inundatiilor se afla IC 553,IC 554 Bucuresti-Suceava, IC 574,R876, Acc. 1671 Galati-Bucuresti, R 754 Botosani-Bucuresti, R661,R662, Acc. 1661 Bucuresti-Iasi, Acc.1752,1753 Suceava-Brasov, Acc.1563,1562 Brasov-Iasi si R272,274 Galati-Iasi. De asemenea, potrivit precizarilor SNTFC, au mai fost anulate si o serie de trenuri personale care circulau pe diverse rute din zonele afectate.


Transportul, aproape paralizat

Zeci de linii ferate au fost inchise circulatiei. Printre acestea se numara si Garnita-Prunisor, de pe Regionala Craiova, Ghimes-Lunca de Mijloc, Regionala Brasov, si Orbeni-Sascut, Regionala Iasi. Regionala Galati este cea mai afectata, in aceasta zona fiind inchise cele mai multe linii. Cauzele blocarii circulatiei trenurilor au fost terasamentele inundate, podurile avariate, precum si alunecarile de teren. Tronsonul de cale ferata din Defileul Jiului a devenit impracticabil, iar autoritatile din Gorj vor sa amenajeze o sala de sport pentru a-i caza pe calatorii aflati in trenurile din zona blocata. Trenurile care circula spre zonele calamitate inregistreaza intarzieri de sute de minute. Cateva zeci de drumuri nationale sunt inchise total sau partial din judetele Brasov, Bacau, Vrancea, Buzau, Harghita si Braila, din cauza viiturilor, caderilor de pietre, aluviunilor si a copacilor cazuti pe carosabil. Potrivit Ministerului Transporturilor, drumuri cu circulatia intrerupta sunt DN 11A, intre Onesti-Adjud, DN2, pe foarte multe portiuni, DN 12A, Comanesti-Onesti, DN 12B, Tg.Ocna-Slanic-Moldova, DN 7, intre Pitesti si Rm.Valcea, precum si multe altele.

.

14 Iulie 2005

Vizualizari: 1083

Voteaza:

Romanii, supusi ai durerii din imperiul apelor dezlantuite 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE