1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei


1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei

Ieri, duminica, 30 noiembrie, credinciosii de pretutindeni ai Sfintei noastre Biserici au sarbatorit pe Sfantul Apostol Andrei, cel care a semanat cuvantul Evangheliei lui Hristos pe pamantul tarii noastre, iar astazi, 1 Decembrie, ne regasim adunati pentru a sarbatori Ziua nationala Romaniei la Alba-Iulia, unde s-a infaptuit, in 1918, unirea tuturor romanilor intr-un stat national unitar.

Am multumit aici lui Dumnezeu prin slujba de TE DEUM, pentru ca acum 90 de ani, la 1 Decembrie 1918, peste o suta de mii de romani participanti la Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia au proclamat solemn unirea Transilvaniei cu Romania, inscriind un nou moment de seama in istoria poporului roman, care s-a adaugat revenirii la patria-mama, la 27 martie 1918, a Basarabiei si, la 28 noiembrie, acelasi an, a Bucovinei, si ele aflate pana atunci sub stapaniri straine, incununand astfel lungul sir de lupte si sacrificii umane si materiale ale poporului roman pentru infaptuirea idealului unitatii nationale.

Ideea de unitate nationala a cunoscut in afirmarea ei istorica momente de referinta, ca cel din anul 1600, cand in cetatea Alba-Iulia patrundea dorinta unitatii statale romanesti, odata cu Mihai Viteazul, care a exprimat pentru intaia data vointa romanilor de a trai uniti intr-o tara libera si independenta. A fost o clipa scurta a istoriei, o strafulgerare, dar aceasta a incarcat sufletul romanilor de o speranta fara seaman, cu valoare de simbol. De atunci, tot ce s-a derulat in istoria noastra a purtat pecetea acestei dorinte - refacerea unitatii de stat pe pamantul vechii Dacii - dupa exemplul lui Mihai Viteazul.

Marea Unire a fost si visul lui Horea "rex Daciae", a fost navalnica revarsare de energii a lui Tudor Vladimirescu, a fost viziunea lui Avram Iancu, "craiul muntilor", si a generatiei pasoptiste, cea care a pus bazele statului roman modern, prin unirea Munteniei si Moldovei, in 1859, urmata de proclamarea independentei tarii, obtinuta prin victoria armatei romane in razboiul din 1877-1878. In adancul inimii fiecarui roman - scria Nicolae Balcescu - era intiparita credinta ca "mantuirea de orice dominatie straina" nu se putea realiza decat "prin unitatea nationala".

Desi organizati in state separate din punct de vedere politic, amenintati mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, care au rapit parti din teritoriul stramosesc - Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea - anexate de cele trei mari imperii: habsburgic (din 1867 austro-ungar) tarist si otoman, romanii si-au pastrat totusi constiinta ca apartin aceluiasi popor, ca au aceeasi geneza si acelasi destin comun. Aceasta constiinta a unitatii de neam a romanilor a fost consolidata de permanentele si multiplele legaturi politice, militare, economice, culturale si spirituale intre Tarile Romane de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, factori esentiali in pregatirea unirii lor intr-un singur stat.

La pastrarea constiintei unitatii spirituale a neamului, Biserica Ortodoxa Romana a avut o contributie majora. Ea a cultivat in sufletele credinciosilor romani constiinta treaza ca ei au aceeasi obarsie, ca neam, aceeasi credinta si aceeasi limba care-i uneste. Mitropoliile Tarii Romanesti si Moldovei erau in stranse legaturi cu Mitropolia Transilvaniei, circulatia ierarhilor, preotilor calugarilor si credinciosilor, raspandirea cartilor bisericesti si ajutorarea frateasca au fost practicate de o parte si de alta a Carpatilor chiar si in timpuri grele.

Inca de la inceputul secolului al XV-lea, mitropolitii Tarii Romanesti aveau si calitatea de "exarhi ai plaurilor" pentru teritoriile intracarpatice, aflate pe atunci sub stapanire straina. In aceasta calitate, ei hirotoneau - la Arges, Targoviste sau Bucuresti - pe mitropolitii Transilvaniei, cu sediul la Feleac, Geoagiu sau Alba Iulia. Episcopii de Vad depindeau canonic de Mitropolia Moldovei, multi dintre carmuitorii ei fiind moldoveni, hirotoniti la Suceava ori la Iasi. Tot in Moldova au fost hirotoniti unii dintre episcopii Maramuresului. La randul lor, cativa ierarhi de dincolo de Carpati au fost transilvaneni, ca episcopii Pahomie de la Roman si Mihail de la Buzau, mitropolitul Iacob Stamati de la Iasi, toti in secolul al XVIII-lea, episcopii Filotei si Dionisie Romano de la Buzau, in secolul al XIX-lea.

Constiinta unitatii a fost intarita si prin traducerea si tiparirea cartilor bisericesti in limba romana pentru "intreaga semintie romaneasca", punandu-se astfel bazele limbii romane literare, care a consolidat constiinta unitatii de neam a tuturor romanilor. Biserica a daruit carti de slujba si de invatatura in limba poporului, inteleasa de toti, care au circulat in toate provinciile romanesti, afirmand, inscriind si consfintind in predosloviile lor unitatea bisericeasca si nationala a tuturor romanilor.

Diaconul Coresi, plecat la jumatatea secolului al XVI-lea de la Targoviste la Brasov, a imbracat aici in haina tiparului romanesc, printr-o activitate fecunda de peste doua decenii, cele dintai carti bisericesti. El are marele merit de a fi introdus limba romana in Biserica. Lui ii datoram primul Liturghier tiparit in intregime in romaneste (1570). Iar Cazania mitropolitului Varlaam al Moldovei, din 1643, intitulata sugestiv "Carte romaneasca de invatatura", care s-a raspandit in sute de exemplare numai in Transilvania, intareste si mai mult constiinta unitatii de neam a romanilor despartiti fara voia lor in provincii separate politic. Nu se poate trece cu vederea tiparirea Noului Testament de la Balgrad (Alba Iulia), in 1648, in predoslovia caruia mitropolitul Simion Stefan a exprimat ideea unitatii nationale si necesitatea stabilirii unei limbi literare pe care sa o inteleaga toti romanii. De asemenea, mitropolitul Dosoftei scria in predoslovia Liturghierului (sau) din 1683 ca l-a tradus in romaneste ca "sa-nteleaga toti", declarand ca savarsirea sfintelor slujbe in limba inteleasa de popor este in duhul traditiei Sfintelor Scripturi si al Bisericii Ortodoxe. Liturghia savarsita pe tot teritoriul romanesc in limba romana a devenit, astfel, un factor de unificare nationala, de dezvoltare a constiintei si culturii romanesti. Pe de alta parte, si Scoala Ardeleana si Biserica Greco-Catolica au contribuit si ele la cultivarea constiintei unitatii de neam si limba, ca baza a realizarii unitatii statale.

Marea Unire din 1918 a fost si ramane pagina cea mai stralucita a istoriei romanesti. Maretia ei consta sta in faptul ca desavarsirea unitatii nationale nu a fost opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; ea este fapta istorica a intregii natiuni romane, realizata intr-un elan izvorat cu putere din adancul constiintei unitatii neamului.

Realizarea unitatii nationale a romanilor intr-un singur stat la sfarsitul primei conflagratii mondiale trebuie inteleasa ca o aspiratie legitima si o urmare fireasca a evolutiei constiintei de neam si a statului national. Sacrificiile ostasilor romani pentru eliberarea provinciilor asuprite si pentru intregirea tarii sunt tot expresia constiintei unitatii de neam, de credinta si de limba, idealul Unirii afirmandu-se intens prin eforturi, jertfe si eroism pe campurile de lupta din Transilvania si Dobrogea, de pe Valea Jiului si de pe Arges, ca si pe cele de la Marasti, Marasesti si Oituz. Sacrificiile natiunii romane in campania anilor 1916 si 1917 au fost rasplatite de izbanda idealului national, in conditiile prabusirii autocratiei tariste si destramarii monarhiei austro-ungare, precum si in contextul afirmarii dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului nationalitatilor.

Infaptuirea statului national a permis natiunii romane sa-si puna in valoare energiile si capacitatile sale creatoare in slujba progresului economic, a dezvoltarii stiintei, invatamantului si culturii. Evoluand in cadrul regimului de democratie parlamentara, Romania s-a inscris in anii interbelici pe traiectoria unei vieti moderne, aducandu-si pe plan international o contributie substantiala la opera de pace si securitate.

Faurirea statului national roman la 1 Decembrie 1918 a fost benefica si pe plan spiritual, atragand dupa sine organizarea unitara a structurilor bisericesti din toate provinciile romanesti sub conducerea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In acelasi timp, ea a creat si premisele ridicarii Bisericii Ortodoxe Romane, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, in anul 1925.

Evocand astazi, din perspective celor noua decenii, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, omagiul si recunostinta noastra se indreapta catre poporul intreg, cum spunea Nicolae Iorga, "de oriunde (pretutindeni) si din toate veacurile, martir si erou".

Sa cinstim pe toti fauritorii statului national unitar roman! Sa cinstim poporul roman - adevaratul fauritor al acestui stralucit act istoric! Sa nu uitam niciodata jertfelnicia si intelepciunea celor ce au luptat si au lucrat pentru unitatea nationala, rege si regina, oameni politici, ierarhi, cler si popor.

Fie ca soarele spiritual al dreptatii si demnitatii nationale care a stralucit la Alba-Iulia sa lumineze si sa incalzeasca vesnic cu razele lui pe totii fiii neamului nostru romanesc si ai Bisericii strabune!

Presfanta Treime ocrotitoarea marilor catedrale transilvane, simbol al dorintei de unitate nationala, Alba Iulia, Sibiu si Blaj, sa ne ajute sa lucram permanent pentru unitate nationala, pentru convietuire pasnica si cooperare demna cu toate popoarele lumii.

+ DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

.

01 Decembrie 2008

Vizualizari: 466

Voteaza:

1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE