Comunicat de presa - Arhiepiscopia Tomisului

Miercuri, 24 martie, la ora 15.00, Intaistatatorul Tomisului va oficia slujba de Priveghere la Manastirea Strunga din judetul Constanta. Asezamantul monahal isi va serba hramul maine, de Buna Vestire;

- la ora 19.00, Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei si a Litiei la biserica „Buna Vestire” din Navodari. Cei prezenti se vor putea inchina moastelor Sfintilor Epictet si Astion, ce vor ramane in biserica din Navodari pana luni, 29 martie, cand vor fi readuse la Catedrala Arhiepiscopala;

- la ora 21.00, la Murfatlar, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de tundere in monahism a unui vietuitor al manastirii „Sfantul Teotim” din localitate.

Joi, 25 martie, Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa, alaturi de Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii,la Sfanta Liturghie savarsita in biserica „Buna Vestire” din orasul Tulcea.

Miercuri se implinesc doi ani de la instalarea Preasfintitului Visarion Baltat in scaunul episcopal al Tulcii;

- la ora 18.00, la Sala Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski, va avea loc Concertul religios vocal-instrumental sustinut de Corul barbatesc „Armonia” al Arhiepiscopiei Tomisului, care va interpreta cantari religioase specifice Postului Mare, semnate de compozitorul Pr. Ion Runcu. Evenimentul, la care va participa Ierarhul Tomisului, este organizat de Arhiepiscopia Tomisului si Facultatea de Teologie Ortodoxa, sectia Arta Sacra, in colaborare cu: Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Asociatia Nationala a Corurilor din Romania, Colegiul National de Arte „Regina Maria” si Teatrul National de Opera si Balet „Oleg Danovski”.

Pe 25 martie, de Buna Vestire, in Biserica Ortodoxa este dezlegare la peste.

Vineri, 26 martie, la ora 9.00, la biserica „Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou” din localitatea Harsova, va fi oficiata Taina Sfantului Maslu de catre Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Vor fi aduse spre inchinare moaste ale Sfantului Pantelimon, ale Sfantului Teodor Tiron si ale Sfintilor 40 de mucenici;

- la ora 12.30, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cumpana, Inaltpreasfintitul Teodosie va administra Taina Sfantului Botez;

- la ora 24.00, Arhiepiscopul Tomisului va savarsi Sfanta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopala „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Constanta.

Sambata, 27 martie, la ora 10.00, Ierarhul Tomisului va asista la Sfanta Liturghie oficiata la biserica „Sfantul Spiridon” din Constanta (cartier Inel II). Cu acest prilej, il va instala preot pe pr. prep. univ. drd. Dragos Balan;

- la ora 15.00, la biserica „Sfantul Gheorghe” din Constanta este programat Florilegiu coral sustinut de: Corul seminarului „Sfantul Dionisie Exiguul”, Grupul Psaltic „Sfantul Ierarh Vasile cel Mare”, Corul Teodoxa, Corul Cantinela si Corul Cuvant Bun.
Duminica, 28 martie, cand Biserica Ortodoxa praznuieste Intrarea Domnului in Ierusalim, Sfanta Liturghie arhiereasca va fi savarsita la Catedrala Arhiepiscopala „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”.

Totodata, cu prilejul implinirii a 9 ani de la instalarea Inaltpreasfintitului Teodosie Petrescu in scaunul de Arhiepiscop al Tomisului va fi rostita si o rugaciune de multumire.

Biroul de Presa si Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului

24 Martie 2010

Vizualizari: 356

Voteaza:

Comunicat de presa - Arhiepiscopia Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE