Dupa agitatul sfarsit de an 1989 si cateva luni de reflectie mai mult sau mai putin de grup, dupa o „scrasnita“ conferinta a preotilor si o „suspecta“ adunare a laicatului, desfasurata sub privirile speriat-nedumerite ale ierarhiei, discursul sinodal pare a se fi pitulat autoritar, de cele mai multe ori suficient si vag mahnit, in spatele procentelor. Mi-am adus aminte de toate acestea atunci cand, la sfarsitul anului trecut, Andrei Plesu atragea atentia asupra unui text din Anuarul Institutului de Studii Avansate din Berlin pentru anul de studiu 2000-2001 pe care o cercetatoare din Ecuador il propunea spre reflexie colegilor ei. In anul cu pricina, textul circula pe Internet. El asaza oarecum intr-o lumina patetic relativista lumina, oarecum spectrala, a dramei planetare1.