Biserica de dupa gratii

 

Regimul comunist a gandit simplu si crud reorganizarea societatii romanesti: distrugerea elitelor si formarea altora. Biserica nu putea scapa.

Biserica era cu atit mai primejdioasa pentru comunism cu cit, prin insasi existenta sa, nega dogma acestui regim.

 

In privinta Bisericii Ortodoxe, comunistii au inceput, in anul 1948, prin a mazili ierarhii incomozi. Majoritatea au fost inlocuiti din functii, unii au fost arestati, altii au fost pensionati si au primit "domiciliu obligatoriu" la anumite manastiri, altii au murit in conditii suspecte.

Peste 2.600 de preoti ortodocsi de mir si un numar inca necunoscut de calugari au fost arestati. Dintre acestia, cel putin 200 - gasiti in documente pina in aceasta faza a cercetarilor istorice - au murit in temnita sau dupa eliberare, ca urmare a conditiilor de detentie. Alti 230 de preoti greco-catolici au fost si ei bagati dupa gratii. Prin teroare, comunistii si-au asigurat colaborarea sau cel putin lipsa de opozitie a arhiereilor ramasi in scaun si a celor nou-numiti. Biserica greco-catolica a fost desfiintata in 1948, iar Bisericile Ortodoxa si Romano-Catolica - acuzata de comunisti ca este "oficina imperialista" si "cuib de spioni" - au fost permanent supravegheate si considerate dusmanoase.

 

Dusmanul nr. 1: BOR

 

Cu toate acestea, dupa zece ani de masuri luate impotriva Bisericii, tot de ea se temeau comunistii cel mai tare.

 

La 6 octombrie 1958, ministrul de Interne, Alexandru Draghici, avertiza, intr-un raport catre Comitetul Central al PCR, ca singurul dusman intern al "statului de democratie populara" este BOR, in frunte cu patriarhul ei de atunci, Justinian Marina, si cu cei doi vicari ai sai, Antim Nica si Teoctist Arapasu, actualul patriarh al Bisericii. Draghici cerea: "Desfiintarea seminariilor monahale si interzicerea frecventarii cursurilor Institutului Teologic de catre calugari si calugarite; pe viitor, intrarea in monahism sa se faca numai cu avizul imputernicitilor regionali pentru culte; interzicerea cu desavirsire a infiintarii de noi manastiri sau schituri; numarul de manastiri fiind prea mare, sa fie redus la jumatate; interzicerea elementelor tinere in manastiri, fixindu-se limita de virsta de la 50 de ani in sus".

 

In 1959, Securitatea si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau partizani din munti si elementele reactionare. Peste 5.000 de calugari si calugarite au fost scosi din manastiri si siliti sa traiasca "in lume". Unele manastiri au fost evacuate prin forta armata. Intre 1959 si 1960 au fost arestati sute de preoti pe motiv ca raspindesc misticismul, predica impotriva materialismului dialectic sau se opun orinduirii socialiste.

 

Valurile de represiune

 

Istoricul Adrian Nicolae Petcu, coordonatorul unui Martirologiu al Bisericii Ortodoxe, a facut o periodizare a represiunii comuniste asupra slujitorilor altarului. Potrivit acestuia, represiunea Bisericii incepe la sfirsitul lui martie 1945, sub pretextul defascizarii tarii. Numerosi preoti, alaturi de oameni de cultura, acuzati cel mai adesea fara temei de apartenenta la miscarea legionara, erau trimisi in lagarele speciale de la Caracal, Slobozia, Tg.Jiu si Lugoj.

 

Alte arestari in mediul preotesc au mai fost operate in preajma alegerilor din noiembrie 1946 si in timpul procesului lui Iuliu Maniu, atunci cind majoritatea clericilor ortodocsi au refuzat sa-l condamne pe Maniu in predicile care le rosteau la altar. In mai 1948 a fost declansat un alt val de arestari masive in rindurile preotilor considerati "legionari". Arestarile aveau sa continue in 1949.

 

"Noaptea Adormirii Maicii Domnului"

 

La 4 septembrie 1952, dupa eliminarea "deviationistilor" Ana Pauker, Teohari Georgescu si Vasile Luca, Dej afirma ca trebuiau arestati 12.600 de "dusmani ai poporului". In noaptea de 15/16 august 1952 - celebra "noapte a Adormirii Maicii Domnului" -, la ordinul ministrului Afacerilor Interne au fost arestati multi preoti cu functii in Biserica inainte sau dupa 1948. Majoritatea au fost trimisi in colonii de munca pentru cel putin 24 de luni. Multi au fost masati la Poarta Alba, in celebra "brigada a hotilor", si la Coasta Gales, unde au si murit o mare parte dintre ei.

 

Vinarea grupurilor de rezistenta

 

O etapa distincta a represiunii a fost vinatoarea preotilor care ajutau grupurile de rezistenta anticomunista din munti. Ei cadeau pe masura ce erau lichidate grupurile de rezistenta. Amintim in treacat cazurile unor preoti morti in inchisoare in urma acestei actiuni prelungite: Dumitru Mihailescu din Dobrogea, arestat in anul 1949 pentru ca il sprijinise pe Gogu Puiu, conducatorul rezistentei din Dobrogea; Nicolae Manescu, Nicolae Andreescu, Ion Dragoi si Ion Constantinescu, pentru ca i-au ajutat pe fratii Arnautoiu, erau arestati, anchetati, umiliti si detinuti, primul decedind in 1961 in Penitenciarul Botosani, iar ceilalti fiind executati prin sentinta la Jilava in 1959.

 

Preot = anticomunist

 

In Romania, acuzatia cea mai la indemina contra preotilor a fost cea de legionarism. Ea se sprijinea pe militantismul religios al miscarii legionare si pe realitatea ca o parte dintre preoti fusesera legionari. Documentele din arhivele Securitatii arata ca, in timpul represiunii carliste impotriva legionarilor, in 1938, fusesera arestati 34 de preoti, iar in decembrie 1942, sub cea antonesciana - 115. Dar acest numar este extrem de mic daca tinem cont ca BOR avea peste 10.000 de clerici. Comunistii se ghidau insa dupa logica exprimata fidel in timpul anchetarii, din anul 1959, a marelui teolog Teodor M. Popescu: "Esti legionar pentru ca esti teolog si fiind teolog esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar".

 

Comunistii au folosit legea lui Carol

 

In privinta incadrarilor juridice, regimul comunist s-a folosit, cel putin la inceput, de legislatia penala care ii viza pe legionari din timpul regelui Carol al II-lea. Este vorba despre Codul penal din 1936, cu celebrul articol 209 privind "uneltirea contra ordinii sociale", alaturi de Inaltul Decret Regal nr. 856/1938, care se referea la siguranta ordinii in stat. In aceste articole erau incadrati "dusmanii poporului", unii dintre ei fiind acuzati si inainte de 1944. Acestei legislatii comunistii aveau sa-i adauge in Codul penal articolul 193, privitor la "activitatea intensa contra clasei muncitoare", intr-o exprimare vaga ca si incadrarea juridica, dar mai ales hotaririle guvernamentale privitoare la coloniile si lagarele de munca, dar si cele privitoare la "banditii din munti" si "socializarea agriculturii" cu cotele si sabotajul.

 

De ce-au murit in puscarii

 

Istoricilor le este dificil sa stabileasca exact cauzele adevarate ale mortii in temnita a celor mai multi detinuti politici. Intii, pentru ca Securitatea nu era riguroasa, iar diagnosticele erau deseori mincinoase - dupa cum s-a vadit in unele cazuri, probate cu martori. In al doilea rind, mai ales in cazul deceselor survenite in coloniile de munca, acestea erau inregistrate si mai tirziu - chiar si cu ani intirziere -, iar cauzele erau fictive. Multe decese surveneau in anchete din cauza torturilor. Alti preoti au fost executati cu sau fara judecata. Altii si-au dat duhul in timpul muncii fortate la care erau supusi, fie in colonii de munca, fie in inchisori. Bolile, mai cu seama TBC, au ucis si ele pe capete.

 

Cercetarile din ultimii ani ale unor tineri istorici dezvaluie ca cel putin sapte ierarhi ortodocsi au fost ucisi de catre comunisti. Regimul s-a temut de o actiune fatisa impotriva arhiereilor, care erau legati de popor. Si a ales sa-i lichideze in taina, in loc sa-i trimita in puscarie.

 

De exemplu, episcopul Grigorie Leu al Husilor, care, dupa ce i se desfiintase eparhia (1949), pentru atitudinea sa fatis anticomunista, avea sa fie otravit.

 

La fel a fost eliminat episcopul Nicolae Popovici - scos din scaun in septembrie 1950, pentru atitudinea anticomunista in predici -, otravit in potirul euharistic, in anul 1960. Desi era fin al lui Petru Groza, Sebastian Rusan, mitropolit al Moldovei, nu ezita sa se manifeste impotriva regimului atunci cind acesta se amesteca in treburile Bisericii. A fost si el otravit in martie 1956, pentru ca in august, paralizat complet, sa treaca la cele vesnice.

 

Dupa '64, opozitie minima, represalii sporadice

 

Ultimele arestari in masa in preotime s-au consumat dupa revolutia de la Budapesta (1956), pe fondul epurarilor din partid si al retragerii trupelor sovietice din Romania.

 

In mediul bisericesc, presiunile din parte politicului erau foarte mari, pe fondul cererilor repetate de diminuare a vietii monahale, refuzate de fiecare data de patriarhul Justinian, pentru care a cunoscut un scurt exil la Dragoslavele si doua incercari de otravire din partea credinciosilor regimului comunist, dupa cum avea sa afirme parintele Ilie Cleopa dupa 1990. Refuzurile patriarhului s-au soldat cu incercari de scoatere din scaun a acestuia si prin arestari masive.

 

Represiunea brutala, cu anchete singeroase, umilinte si reeducari, se va incheia in 1964, cind detinutii politici vor fi eliberati, in contextul relativei destinderi pe care regimul comunist o va adopta pina spre sfirsitul anilor '70. Dar au mai fost arestati preoti pe motive politice si dupa aceea.

 

De pilda, parintele Gheorghe Calciu, care a indraznit sa se opuna regimului in anii '80.

 

Claudiu Tarziu

 

.

10 Octombrie 2006

Vizualizari: 2036

Voteaza:

Biserica de dupa gratii 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Alexandru MocanuPostat la 2012-04-19 05:17

    intrebare: Daca era Ceausescu acuma mai exista faza asta cu legionarii?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE