40 de ani de la sfintirea Bisericii din Oarta de Sus

În Duminica a doua după Paști, numită și Duminica Sfântului Apostol Toma, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș.

Cu prilejul sărbătoririi hramului locașului de cult și a împlinirii a 40 de ani de la sfințirea lui, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, de la ora 10.00, pe un altar de vară din preajma bisericii. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar după citirea Evangheliei a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că fiecare dintre noi avem șansa unei întâlniri directe cu Dumnezeu prin participarea la Sfânta Liturghie și prin Sfânta Împărtășanie.

Unul dintre fostii preoti parohi, care a pastorit timp de 16 ani comunitatea din Oarta de Sus, Pr. Vasile Bancoș a facut o scurtă incursiune în istoria bisericii din localitate și a multumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru consecventa cu care participă, de peste 26 de ani de când este arhiereu, la hramul bisericii din localitatea natală.

La final preotul paroh, Pr. Dumitru Vlad i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru prezența în mijlocul credincioșilor și pentru purtarea de grijă pe care o are față de comunitatea din Oarța de Sus. În cadrul slujbei copiii s-au împărtășit, iar la final Ierarhul le-a împărțit acestora cărți de rugăciuni atat celor mari cat si celor mici. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal A Capella de la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca.

Biserica din Oarța de Sus poartă hramul Sfântul Apostol Toma și a fost sfințită în anul 1976 de către vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu.

Sursa: radiorenasterea.ro

09 Mai 2016

Vizualizari: 69

Voteaza:

40 de ani de la sfintirea Bisericii din Oarta de Sus 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Biserica din Oarta de Sus

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE