74 ani de la moartea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane Miron Cristea

Miercuri, 6 martie 2013, se implinesc 74 de ani de la trecerea la cele vesnice (6 martie 1939) a vrednicului de pomenire Parinte Miron Cristea, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Repere biografice - Patriarhul Miron Cristea

Patriarhul Miron Cristea s-a nascut la 18 iulie 1868 intr-o familie de tarani romani din localitatea Toplita (Harghita) si a primit la botez numele Ilie.



A studiat la Gimnaziul sasesc din Bistrita (1879-1883), apoi la Liceul graniceresc din Nasaud (1883-1887). In anul scolar 1886-1887, elevul Ilie Cristea a fost ales presedinte al societatii culturale Virtus Romana Rediviva, prezidata cu trei ani inainte de poetul George Cosbuc. Dupa absolvirea Academiei Teologice din Sibiu, in anul 1890, a fost numit invatator la Orastie si a inceput sa colaboreze la Telegraful Roman. Anul urmator a fost trimis cu o bursa de studii la Universitatea din Budapesta, unde a obtinut titlul de doctor in litere cu teza despre Viata si opera lui Mihai Eminescu (1895, tiparita in limba maghiara).

Ca student a colaborat la ziarele Tribuna, Dreptatea si Gazeta Transilvaniei si a fost ales secretar al Societatii studentesti Petru Maior.

Intorcandu-se la Sibiu, cu faima de carturar si gazetar, a fost numit secretar eparhial la Centrul mitropolitan (1898-1900), iar in anul 1902 a fost ales consilier mitropolitan, slujire in care s-a distins ca un bun chivernisitor si organizator.

Dupa hirotonirea in treapta de diacon (30 ianuarie 1900), a fost tuns in monahism la manastirea Hodos - Bodrog de langa Arad (23 iunie 1902), primind numele Miron. In vara anului 1903 a fost hirotonit ieromonah.

In aceasta perioada s-a remarcat prin activitatea sustinuta in sprijinul emanciparii culturale a romanilor din Transilvania, fiind unul dintre fondatorii Bancii Culturale Lumina, care-si propunea sa acorde din dobanzi burse de studii tinerilor romani. S-a numarat printre animatorii Asociatiei pentru cultura si literatura poporului roman din Transilvania (ASTRA) si a militat pentru infiintarea Muzeului etnografic si de arta din Sibiu, precum si a Societatii pentru crearea unui fond de teatru roman. A infiintat Reuniunea romana de muzica, tot la Sibiu, pe care a condus-o in calitate de presedinte.

In acelasi timp, tanarul ieromonah Miron Cristea a adunat si publicat proverbe si zicale romanesti, s-a ocupat intens de scolile confesionale, aflate sub indrumarea Bisericii, a initiat si prezidat conferintele invatatoresti.

Ravna, priceperea si devotamentul cu care a slujit Biserica si Neamul, inca din tinerete, l-au impus atentiei generale, fapt care a determinat alegerea sa ca episcop al Caransebesului (1902). A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910 si instalat in scaunul de episcop al Caransebesului cinci zile mai tarziu.

Ca episcop al Caransebesului s-a remarcat printre cei mai importanti luptatori pentru apararea legii stramosesti si a drepturilor nationale ale romanilor din Transilvania, inainte de primul razboi mondial, aducand o contributie importanta la pregatirea unirii tuturor romanilor intr-un singur stat national.

La 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia, binecuvantand Actul Unirii si rostind rugaciunea de multumire si de lauda adusa lui Dumnezeu pentru implinirea actului sfant de unitate nationala a tuturor romanilor.

La 31 decembrie 1919, a fost ales de catre Marele Colegiu Electoral in scaunul vacant de Mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Romane.

La 4 februarie 1925, Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, Mitropolitul primat Miron Cristea fiind intronizat in ziua de 1 noiembrie ca cel dintai Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Dintre implinirile ca Intaistatator mentionam preluarea in Statutul pentru organizare si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane (1925) a principiilor saguniene, care conferau laicilor un rol important in administrarea treburilor bisericesti, infiintarea Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, a unor eparhii noi sau reinfiintarea unor vechi centre episcopale (Tomis, Oradea, Cluj), revigorarea revistei Biserica Ortodoxe Romane etc.

In acelasi timp, Patriarhul Miron Cristea a acordat o atentie speciala predicii, publicand fragmente din Sfanta Scriptura cu explicatii pentru credinciosi, precum si o serie de brosuri cu caracter religios si moral. De asemenea, pentru o pregatire temeinica a slujitorilor sfintelor altare, a reinfiintat vechile seminarii si a pus bazele altora noi, sustinand, in acelasi timp, intensificarea invatamantului religios in scolile secundare. La toate acestea se mai adauga grija pentru chivernisirea averilor manastiresti, crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii in strainatate, infiintarea Asezamintelor romanesti de la lerusalim si la lordan, a Episcopiei Ortodoxe Romane in America si Canada (1934) si inca multe altele.

In planul relatiilor interbisericesti, Patriarhul Miron Cristea a acordat o atentie speciala intensificarii relatiilor cu celelalte Biserici Ortodoxe surori. In acest sens, mentionam participarea unor delegatii ale Bisericii Ortodoxe Romane la Conferintele Interortodoxe de la Constantinopol (1923) si de la Muntele Athos (1930).

Patriarhul Miron Cristea a initiat proiectul Catedralei Mantuirii Neamului. La Resedinta patriarhala, in ziua de 19 februarie 1929, a prezidat sedinta unei comisii de experti care a analizat o serie de amplasamente ale noii Catedrale. Despre Dealul Mihai Voda (Dealul Arsenalului), pe care se construieste viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului, cei adunati dimpreuna cu Patriarhul au apreciat ca locul este inalt si bun pentru catedrala pentru ca se afla in inima orasului.

Fiind un important lider national roman si militant pentru unitate nationala, Patriarhul Miron Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) si, in cei din urma ani ai vietii, in imprejurari deosebit de grele, prim-ministru, intre 10 februarie 1938 si 6 martie 1939. A trecut la cele vesnice la Cannes (Franta), unde se afla pentru un tratament medical, fiind inmormantat in Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

Sursa: arhiram.ro

.
Pe aceeaşi temă

06 Martie 2013

Vizualizari: 588

Voteaza:

74 ani de la moartea primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane Miron Cristea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE