90 de ani de la infiintarea invatamantului teologic de la Cluj

La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, marți, 2 decembrie 2014, au început manifestarile speciale organizate de instituție pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la înființarea învățământului teologic de la Cluj. Evenimentele coincid cu perioada în care instituția marca de obicei săptămâna facultății, dat fiind faptul că sâmbătă, 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicoale, facultatea își va serba hramul.

În intervalul 2-6 decembrie 2014, vor fi organizate conferințe și evenimente speciale. Seria manifestărilor a început astăzi la ora 17:00 cu o conferință susținută de starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic. Tema discursului este legată de așezarea duhovnicească a creștinului în ziua de azi.

Miercuri, 3 decembrie2014, de la ora 17:00, vor fi invitați teologul Radu Preda și părintele protosinghel Augustin de la Schitul „Sfinții 40 de Mucenici” din Aiud. Dânșii vor face o evocare a celor 25 de ani de la căderea comunismului în România și vor vorbi despre „Biserica și victimele comunismului”.

Joi, 4 decembrie, tot de la ora 17:00, în Aula Magna a facultății vor fi invitați: prof. univ. Vasile Dâncu, printele conf. dr Patriciu Vlaicu și lect. univ. dr. Luigi Bambulea de la Universitatea din București, care vor vorbi și îi vor stârni pe studenți și profesori la o dezbatere despre religia în școală și societate.

Vineri, 5 decembrie vor avea loc lansări ale unor volume omagiale precum și vernisajul portretelor ierarhilor, rectorilor și decanilor fostei academii teologice dar și ai actualei Facultăți de Teologie Ortodoxă. Tot cu prilejul evenimentului, Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cluj va lansa o medalie aniversară, iar sâmbătă, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicoale, care este și hramul Capelei Facultății de Teologie Ortodoxă, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului va oficia Sfânta Liturghie, la care vor lua parte toți studenții și profesorii Facultății de Teologie.

90 de ani de la înființarea învățământului teologic de la Cluj
Despre înființarea învățământului teologic de la Cluj, știm că aceasta îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către episcopul Nicolae Ivan. Episcopul Nicolae a făcut în anul 1923 demersurile necesare pe lângă autorităţile de Stat, pentru înfiinţarea unei Facultăţi de Teologie în cadrul Universităţii din Cluj-Napoca, alături de cele patru facultăţi ale Universităţii clujene de atunci. Consiliul de Miniştrii a aprobat înfiinţarea unui Institut teologic la Cluj, după modelul academiilor teologice ortodoxe din Transilvania şi Banat, de la Sibiu, Arad, Oradea şi Caransebeş. Institutul şi-a deschis oficial cursurile la 1 octombrie 1924.

În primul an universitar 1924-1925 noul Institut Teologic de la Cluj a început cu trei ani de studii cu studenţi veniţi de la celelalte Academii teologice existente în Transilvania. Începând cu cel de-al doilea an universitar durata cursurilor a fost ridicată la patru ani de studii iar Institutul a fost organizat ca Academie teologică cu intenţia marturisită ca la timpul potrivit să fie transformată în Facultate de teologie şi încorporată în Universitate. Academia Teologică din Cluj a funcţionat din anul 1925 până în anul 1948. Potrivit regulamentului Academiei aceasta era organizată după modelul Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi a Academiei "Andreiene" din Sibiu.

După instaurarea regimului comunist în România, învăţământul religios a fost separat de învăţământul de stat şi a fost redus la necesităţile stricte de pregătire a slujitorilor cultelor religioase. Decretele de stat din acea perioada au pus Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în situaţia de a emite un regulament ce prevedea existenţa numai a trei Institute Teologice de grad universitar, la Bucureşti, Sibiu şi Cluj. Inaugurarea Institutului de la Cluj a avut loc în data de 5 decembrie 1948 cu participarea episcopului Nicolae Colan şi a altor personalităţi ale vremii.

Deşi regimul comunist instaurat în România era ostil învăţământului religios, pentru învăţământul teologic clujean se anunţau speranţe. Localului construit Academiei Teologice în 1939 în grădina Centrului eparhial i s-a adăugat un nou pavilion, inaugurat in 1950.

După ce timp de 28 de ani învăţământul teologic superior din Cluj a adus mari servicii Bisericii Ortodoxe şi românilor din Transilvania de nord, activitatea Institutului Teologic Universitar din Cluj a fost întreruptă brusc prin desfiinţarea sa de regimul ateu comunist în iunie 1952, în locul lui rămânând să funcţioneze în continuare Şcoala de cântăreţi bisericeşti şi Seminarul Teologic.

Învăţământul teologic din Cluj a fost reprezentat de profesori şi teologi de seamă, dintre care amintim pe Pr.Prof.Dr. Andrei Buzdug, Diacon Prof.Dr. Orest Bucevschi, Pr.Prof.Dr. Liviu Galaction Munteanu, Pr.Prof. Ioan Pasca, Pr.Prof.Dr. Gheorghe Stănescu, Pr.Prof.Dr. Isidor Todoran, Episcopul Nicolae Colan, Diacon Prof.Dr. Ioan Zăgrean.

Revoluţia din decembrie 1989 a creat un cadru social-cultural liber şi favorabil repunerii în drepturile lor a multor valori culturale, religioase şi naţionale. În acest context, un grup de profesori de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (Pr.Prof.Dr. Alexandru Moraru, Pr.Prof.Dr. Valer Bel, Pr.Prof.Dr. Vasile Stanciu, Pr.Prof.Dr. Stelian Tofană) au înaintat în ianuarie 1990 Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului un memoriu prin care cereau reînfiinţarea Institutului Teologic Universitar din Cluj-Napoca. Centrul eparhial Cluj a aprobat acest memoriu şi l-a înaintat Patriarhiei Române, solicitând reînfiinţarea Institutului. Institutul Teologic Universitar Ortodox din Cluj-Napoca a fost reînfiinţat în data de 1 iulie 1990.

Potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română şi în urma aprobării dată de Senatul Universităţii "Babeş-Bolyai", începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj este integrat în Universitatea "Babeş-Bolyai" primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Autor: Alexandra Andereș
Sursa: radiorenasterea.ro

.

04 Decembrie 2014

Vizualizari: 187

Voteaza:

90 de ani de la infiintarea invatamantului teologic de la Cluj 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE