A fost descoperit mormantul Sfantului Apostol Filip

Potrivit Agentiei de presa Anatolia, citata de AFP, a fost descoperit mormantul Sfantului Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mantuitorului Iisus Hristos.

O descoperire importanta pentru lumea crestina si pentru arheologie a fost adusa la lumina de o echipa de arheologi, condusa de profesorul italian Francesco d'Andria, in Pamukkale, vechiul oras Hierapolis, din vestul Turciei, specialistii sustinand ca este vorba de mormantul unuia dintre Sfintii Apostoli, respectiv Sfantul Apostol Filip.

Coordonatorul echipei, italianul Francesco d'Andria, a declarat ca aceasta descoperire a venit dupa mai multi ani de cautari.

'L-am gasit in sfarsit sub daramaturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei in urma cu o luna', a explicat arheologul d'Andria. Specialistul a precizat ca echipa sa a pastrat mormantul intact, insa 'intr-o zi, el va fi deschis, fara indoiala'. Biserica este localizata in Pamukkale, cunoscuta drept Hierapolis in Antichitate, unde Sfantul Apostol Filip a suferit moartea martirica.

'Sfantul Filip a venit la Hierapolis si a fost omorat de romani din cauza faptului ca raspandea crestinismul in regiune. Sfantul Filip este considerat un martir. Aceasta descoperire ne-a produs o mare emotie. Filip este mentionat in Biblie si este foarte important ca i-am gasit mormantul, iar acest lucru va avea un ecou puternic in toata lumea', a mai spus d'Andria.

Sfantul Apostol Filip este praznuit la 14 noiembrie. El nu trebuie confundat cu Sfantul Filip, unul din cei 7 diaconi, sarbatorit la 11 octombrie. Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea Sfintilor Apostoli Petru si Andrei. Sfantul Apostol Filip a propovaduit Evanghelia Mantuitorului Hristos si in Scitia Mica, Dobrogea de astazi, el fiind cel de-al doilea Apostol care a adus Cuvantul Mantuitorului pe pamantul romanesc.

Sursa: basilica.ro
 

30 Iulie 2011

Vizualizari: 644

Voteaza:

A fost descoperit mormantul Sfantului Apostol Filip 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE